Recalculare pensie. Sentința nr. 147/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 147/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 11470/118/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 147
Ședința publică din 24 ianuarie 2014
PREȘEDINTE – C. S. A.
ASISTENȚI JUDICIARI
R. G.
G. C.
GREFIER – S. M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de reclamantul N. S. domiciliat în Valu lui T., ., județ C. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județ C..
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 10.01.2014, zi în care părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 17.01.2014, 24.01.2014, dată la care s-a pronunțat sentința
TRIBUNALUL
Cu nr._ din 08-10-2012 s-a inregistrat actiunea formulata de reclamantul N. S. in contradictoriu cu parata C. Judeteana de Pensii Constanta, solicitand obligarea paratei sa emita o noua decizie de recalculare a pensiei cu luarea in considerare a deverintei nr._/20.06.2012 eliberata de . si obligarea paratei la plata diferentei rezultate actualizata cu rata inflatiei, obligarea paratei la recalcularea drepturilor de pensie in baza art. 100 din Legea nr. 263/2010 pentru intervalul 01.02.2012 – 28.06.2012 si achitarea diferentei actualizata cu rata inflatiei, obligarea paratei la recalcularea drepturilor de pensie in baza art. 100 din Legea nr. 263/2010, prin raportare la decizia ce se va emite incepand cu data de 28-06-2012, cu achitarea diferentelor rezultate, actualizate cu rata inflatiei. Reclamantul a solicitat cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul N. S. arata ca prin decizia nr._/16.02.2012 emisa in temeiul Legii nr. 263/2010 i-a fost calculata pensia pentru limita de varsta. Ulterior emiterii acestei decizii a depus la C. Judeteana de Pensii Constanta cererea nr._/28-06-2012, prin care a solicitat recalcularea pensiei avand in vedere adeverinta nr._/20.06.2012 eliberata de . reclamantul ca adeverinta i-a fost eliberata dupa emiterea deciziei initiale de pensionare si ca parata nu i-a raspuns cererii de recalculare formulata.
Apreciaza reclamantul ca punctajul mediu anual calculat contravine dispozitiilor art. 78 din Legea nr. 19/2000 si art. 96 din Legea nr. 263/2010, intrucat nu au fost luate in considerare veniturile lunare brute, inclusiv sporurile si adaosurile. Totalul veniturilor obtinute rezulta din adeverinta nr._/20.06.2012 eliberata de .>
In drept, reclamantul a invocat art. 78 din Legea nr. 19/2000 si art. 96 si 200 din Legea nr. 263/2010.
Actiunea este scutita de la plata taxelor de timbru.
In dovedirea actiunii, reclamantul a folosit proba cu inscrisuri si proba cu expertiza.
Parata C. Judeteana de Pensii Constanta nu a depus intampinare.
Parata a depus inscrisuri.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamantul N. S. a investit instanta cu o cerere avand ca obiect recalcularea pensiei.
Instanta retine ca prin decizia nr._/16-02-2013, s-au stabilit drepturile de pensie ale reclamantului N. S., incepand cu data de 20.02.2012, total puncte realizate in numar de 104._, punctaj mediu anual 2._, total drepturi in suma 732,80 lei. Decizia a fost emisa in temeiul Legii nr. 263/2010.
Cu cererea inregistrata sub nr._/28-06-2012, reclamantul N. S. a solicitat paratei C. Judeteana de Pensii Constanta recalcularea pensiei in functie de veniturile aratate in adeverinta nr._/20.06.2012 eliberata de .>
Instanta constata ca in speta sunt aplicabile urmatoarele dispozitii din Legea nr. 263/2010:
Art. 106
(1)Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii.
(2)Decizia prevăzută la alin. (1) cuprinde temeiurile de fapt și de drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.
(3)În termen de 30 de zile de la comunicare, decizia de pensie poate fi anulată la cererea titularului.
(4)Decizia casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii.
prevederi din Art. 75 din capitolul III, sectiunea 6 (Norma din 2011) la data 28-mar-2011 pentru Art. 106 din capitolul IV, sectiunea 7
Art. 75
Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la instituția competentă. Decizia casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 5 zile de la data emiterii.
Art. 107
(1)În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
(2)Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.
(3)Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.
prevederi din Art. 73 din capitolul III, sectiunea 5 (Norma din 2011) la data 28-mar-2011 pentru Art. 107, alin. (3) din capitolul IV, sectiunea 7
Art. 73
În situațiile prevăzute la art. 107 alin. (3) și (4) din lege, la determinarea punctajului mediu anual corespunzător perioadei adăugate se au în vedere stagiile complete de cotizare prevăzute în anexele nr. 5 și 6 la lege, precum și la art. 56-59 din lege, după caz.
ANEXA Nr. 5:
Consiliul Local al ........................
Județul ........................................
Serviciul public comunitar local
de evidență a persoanelor
Nr. .................. din ....................
ADEVERINȚĂ
Adeverim prin prezenta că, potrivit datelor din Registrul național de evidență a persoanelor, domnul/doamna ............................., numele avut anterior ................................., fiul/fiica lui .................. și al/a ..............., născut(ă) la data de ........................... în localitatea .......................... Județul ..................,codul numeric personal ......................................., domiciliat(ă) în localitatea .........................................,.. ........., . avut domiciliul/domiciliile/reședința după cum urmează:
a)de la ................. până la ................, în orașul/.>
b)de la ................. până la ................, în orașul/.>
c)de la ................. până la ................, în orașul/.>
S-a eliberat prezenta adeverință, ca urmare a cererii nr. .................. din .................., în vederea înscrierii la pensie, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Șef serviciu,
....................
Întocmit,
.......................
ANEXA Nr. 6:
Nr. .................. din ..................
CERERE privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă/pensiei anticipate/pensiei anticipate parțiale
Către C. Teritorială/Sectorială de Pensii ............................
Subsemnatul (a) ............................................, având codul numeric personal ................................................. domiciliat(ă) în localitatea ............................., .. .........., ./posesoare al(a) actului de identitate .. ..................., eliberat de ................................. la data de ....................,născut(ă) la data de ................. în localitatea/județul ................................., fiul (fiica) lui .............................. și al(a) .............................,solicit înscrierea la pensie pentru limită de vârstă/pensie anticipată/pensie anticipată parțială.
În acest scop depun următoarele:
- carnet de muncă .. .................., în original și copie;
- carnet de asigurări sociale .. .................., în original și copie;
- livret militar .. .................., în copie;
- buletin/carte de identitate .. .................., în copie;
- certificat de naștere și/sau certificate de căsătorie .. .................., în copie;
- diploma de studii și foaia matricolă, în copii, sau adeverință de certificare a perioadelor de studii învățământ superior nr. .................. din ..................;
- adeverință privind sporurile la salariu ............................;
- adeverință privind grupa superioară/condiții de muncă ......................;
- alte acte pentru dovedirea perioadelor de activitate și a veniturilor realizate ....................
Declar pe propria răspundere, sub sancțiunile prevăzute de Codul penal pentru declarații false, că:
- sunt/nu sunt asigurat(ă);
- primesc/nu primesc o altă pensie sau ajutor social - dosar nr. ..................;
- primesc/nu primesc pensie din alt sistem de pensii integrat sistemului public de pensii - dosar nr. ..................;
- primesc/nu primesc pensie din alt sistem de pensii neintegrat sistemului public de pensii - dosar nr. ..................;
- primesc/nu primesc indemnizație - dosar nr. ..................;
- primesc/nu primesc indemnizație de șomaj;
- primesc/nu primesc indemnizație acordată persoanelor cu handicap.
Mă oblig a anunța, în termen de 15 zile, casei teritoriale/sectoriale de pensii orice schimbare ce va surveni în cele declarate mai sus.
În cazul în care nu îmi voi respecta declarația asumată prin prezenta cerere, mă oblig să restitui integral sumele încasate nelegal, suportând rigorile legii.
Am completat și am citit cu atenție conținutul declarației de mai sus, după care am semnat.
Data ..................
Semnătura ..................
(4)Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii.
(5)Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) și (4) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Art. 149
(1)Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.
(2)Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
(3)Comisia Centrală de Contestații funcționează în cadrul CNPP.
(4)Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.
Art. 153
Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind:
d)hotărârile Comisiei Centrale de Contestații și ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații privind deciziile de pensie;
f)refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;
g)modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale;
Din actele dosarului nu rezulta ca reclamantul ar fi contestat decizia nr._/16-02-2012, prin care i s-au stabilit drepturile de pensie.
Potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensionare pot fi contestate in termen de 30 de zile la Comisia Centrala de Contestatii. In cazul in care decizia nu este contestata, aceasta are caracter definitiv.
D. urmare, odata stabilit cuantumul pensiei si punctajul realizat, acesta poate fi modificat doar prin recalculare, solicitata insa in temeiul art. 107 din Legea nr. 263/2010, de catre titularul dreptului la pensie.
Aceasta presupune ca reclamantul sa formuleze o cerere catre C. Judeteana de Pensii Constanta, in care sa solicite recalcularea pensiei cu valorificarea unui stagiu de cotizare ce nu a fost luat in considerare la stabilirea pensiei.
In conformitate cu prevederile art. 153 lit. d, f, g din Legea nr. 263/2010, tribunalul solutioneaza cauze limitativ prevazute. D. urmare, expirand termenul de 45 zile in care C. Judeteana de Pensii Constanta avea obligatia de a solutiona cererea de recalculare inregistrata cu nr._/28-06-2012, reclamantul putea formula o actiune intemeiata pe dispozitiile art. 153 lit. f din Legea nr. 263/2010 referitoare la refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale.
Potrivi art. 100 din Legea nr. 263/2010, persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, condiții speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective.
Analizand decizia nr._/16-02-2012 si buletinul de calcul anexa la aceasta decizie se constata ca la stabilirea pensiei a fost avut in vedere stagiul de cotizare realizat de reclamant in conditii speciale de munca de 20 ani 2 luni si 25 zile. Asadar, eventualele critici cu privire la valorificarea perioadei lucrate in conditii speciale de munca si aplicarea art. 100 din Legea nr. 263/2010 puteau fi formulate pe calea contestatiei la decizia nr._/16-02-2012. In cauza, in conditiile in care aceasta decizie nu a fost contestata, ea are caracter definitiv.
D. urmare, în ceea ce priveste cererea dedusa judecatii, instanta constata ca aceasta nu se incadreaza in nici una din situatiile prevazute de art. 153 din Legea nr. 263/2010.
Legea pensiilor confera caselor de pensii atributii de stabilire/recalculare a pensiei, instanta de judecata verificand doar daca au fost respectate prevederile legale la momentul stabilirii/recalcularii pensiei. In conditiile in care instanta a apreciat ca nefondate cererile privind emiterea unei decizii de recalculare, reclacularea pensiei in temeiul art. 100 din Legea nr. 263/2010, vor fi respinse si cererile referitoare la diferentele de pensii actulizate cu rata inflatiei.
Pentru aceste motive, instanta va respinge actiunea ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondata actiunea formulata de reclamantul N. S. domiciliat în Valu lui T., ., județ C. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., . C, județ C..
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 24-01-2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI UDICIARI,
C. S. A. Pt. Gura R. aflată în concediu de
odihnă și G. C. aflată în
concediu medical, conform art.261 al 2
semnează președinte instanță
C. C. V.
GREFIER
S. M. S.
Tehnored.jud.C.S.A.
4 ex./ 12.04.2014
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2448/2014.... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 15-05-2014, Tribunalul... → |
|---|








