Recalculare pensie. Sentința nr. 373/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 373/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 9657/118/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.373

Ședința publică din 20 februarie 2014

PREȘEDINTE – A. N.

ASISTENȚI JUDICIARI

L. N.

M. A. B.

GREFIER – M. M.

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect recalculare pensie, acțiune formulată de reclamanta C. N. domiciliată in Năvodari, ., .. B, ., județul C., in contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul in . C, județul C.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 10 februarie 2014 si au fost consemnate in încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20 februarie pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., secția I civilă sub nr. _ , reclamanta C. N. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei conform O.U.G. nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului de pensie să fie utilizat un stagiu de cotizare de 20 de ani.

S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferența dintre pensia încasată și pensia cuvenită pentru ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și indexarea acestei sume cu indicele de inflație la data plății.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost pensionată pentru limită de vârstă, conform Legii nr. 3/1977.

În aceste condiții, la recalcularea pensiei, pârâta trebuia să respecte dispozițiile Legii nr. 3/1977, care derogă de la dispozițiile Legii nr. 19/2000.

Reclamanta învederează că la determinarea punctajului anual se aplică prevederile Legii nr. 3/1977, art. 14, astfel că prin modalitatea în care i-au fost calculate drepturile a fost prejudiciată atât la punctaj, cât și la pensie.

În drept, s-au invocat art. 14 din Legea nr. 3/1977, H.G. nr. 1550/2004, O.U.G. nr. 4/2005 și Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare.

În probațiune, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta a solicitat ca judecata să se facă și în lipsa sa, conform art. 242 C. proc. civilă.

Au fost anexate acțiunii, în copie, decizia emisă de pârâtă sub nr._/27.10.1999, carte de identitate, cupon de pensie, carte de muncă.

Pârâta C. Județeană de Pensii C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu susținerea că, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 3/1977, pentru femei stagiul complet de cotizare este de 25 de ani.

Pârâta a învederat că reclamanta a beneficiat de un punctaj mediu anual stabilit prin raportarea numărului de puncte realizate la un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

Pârâta susține că pentru stagiul prestat în grupa superioară de muncă, reclamanta a beneficiat de majorarea punctajului mediu anual conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și, pe cale de consecință, a cuantumului pensiei prin acordarea unui număr suplimentar de puncte începând cu data de 01.01.2011.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În drept, s-a invocat art. 205-208 C. pr. Civilă, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:

Reclamanta este beneficiara unei pensii pentru muncă depusă și limită de vârstă stabilită sub imperiul Legii nr. 3/1977, conform deciziei nr._/27.10.1999.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor ordonanței.

Textul face trimitere, în ceea ce privește modul de determinare a punctajului mediu anual si a cuantumului recalculat al fiecărei pensii, atât la dispozițiile Legii nr. 19/2000, legea nouă care introduce principii și reguli diferite în materia calculului drepturilor de pensie, cât și la dispozițiile proprii ale actului normativ prin care se reglementează procedura de recalculare, respectiv dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005.

Art. 4 alin. (1) din Ordonanță prevede că determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1550/2004.

Prin Hotărârea Guvernului la care face trimitere art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 s-au aprobat Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, norme care la art. 2 alin. 1, 3 si 4 prevăd că „stagiul complet de cotizare utilizat in determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare” care „pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001…va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”, iar „ pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea în munca necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative”.

Cu alte cuvinte, potrivit art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, se face cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1550/2004 si ale art. 2 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1550/2004, potrivit căruia pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Este adevărat că din economia dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 rezultă că legiuitorul nu a urmărit doar reducerea vârstei de pensionare a salariaților care au prestat activități în grupele I și II de muncă, în condițiile expuse în acest text legal, ci și reducerea vechimii totale în muncă necesare pentru pensionare, deci a stagiului complet de cotizare, însă acest act normativ nu se aplică în situația reclamantei, deoarece aceasta nu îndeplinește condiția stagiului minim de cotizare în grupa I de muncă.

Astfel, conform deciziei nr._/27.10.1999, reclamanta nu are vechime în grupa I de muncă, motiv pentru care instanța reține că nu există un temei legal care să permită luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Instanța ia act totodată că reclamanta a beneficiat deja de un punctaj mediu anual stabilit prin raportarea numărului de puncte realizate la un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, conform art. 8 din Legea nr. 3/1977.

Reclamanta nu este îndreptățită nici să solicite obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferența dintre pensia încasată și pensia cuvenită pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, indexată cu rata inflației la data plății, deoarece lipsește suportul legal al recalculării pensiei conform capătului principal de cerere.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta C. N. domiciliată in Năvodari, ., .. B, ., județul C., in contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul in . C, județul C., ca nefondată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunal.

Pronunțată in ședință publică, azi 20 februarie 2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI

A. N. L. N.

M. A. B.

GREFIER,

M. M.

tehnored.jud.A.N./21.03.2014

2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Sentința nr. 373/2014. Tribunalul CONSTANŢA