Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2811/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2811/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 14611/118/2010
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2811
Ședința publică din 12.11.2014
PREȘEDINTE – A. C.
ASISTENT JUDICIAR – A. B.
– R. G.
GREFIER – M. J.
S-a luat în examinare sesizarea de perimare a cauzei civile având ca obiect – drepturi bănești, acțiune formulată de reclamanta T. F. domiciliată în C., ..39, ..A, . cu pârâtul . SRL cu sediul în București, sector 1, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare.
TRIBUNALUL
Cu privire la sesizarea de perimare, constată:
În speță, instanța a dispus la data de 02.11.2011, suspendarea cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr.85/2006.
Potrivit disp.art. 248 Cod procedură civilă „orice cerere de chemare de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă, chiar și împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Din analiza textului rezultă că pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, perimarea având o natură juridică mixtă în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Constatând că în speță cauza a rămas în nelucrare pentru o perioada ce depășește 1 an de zile din vina părții reclamante care nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor date de către instanță, se va dispune admiterea sesizării de perimare și se va constata perimată cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de sesizare a perimării.
Constată perimată cauza civilă având ca obiect – drepturi bănești, acțiune formulată de reclamanta T. F. domiciliată în C., ..39, ..A, . cu pârâtul . SRL cu sediul în București, sector 1, ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 12.11.2014.
PREȘEDINTEASISTENȚI JUDICIARI
A. C. A. B.
R. G.
GREFIER
M. J.
Tehno.gref.M.J./20.11.2014/4 ex
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








