Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 918/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 918/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 8612/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.918
Ședința publică din data de 16 aprilie 2014
PREȘEDINTE – D. I. F.
ASISTENȚI JUDICIARI
G. C.
L. N.
GREFIER – R. B.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamanții D. G., BĂBUȚANU N., B. C., B. I., B. M., B. V., C. M., C. V.,, C. C.-A., D. L., D. M., D. A., A. NICUȘOR, D. V., D. N., D. E., F. M., G. T., G. I., G. Ș., GULIAȘ I., G. M., H. C., I. T., I. D., I. Ș., I. M., I. E., M. M., M. F., M. G., M. L., M. D., M. I., M. VICTORIȚA, N. L., O. F. L., O. G., O. V., P. M. D., P. A., R. D., R. C., S. MELUȚA, S. D., S. C., S. I., T. L., V. G., B. J., L. V., L. V., H. P., H. C., P. I., P. G., S. C., B. M., O. N. V., O. M. I., în contradictoriu cu pârâții S. C. MARFA SA și S. C. MARFA SA SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 2 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 16 aprilie 2014, când a pronunțat următoarea sentință:
TRIBUNALUL ,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea formulată de reclamanții D. G., BĂBUȚANU N., B. C., B. I., B. M., B. V., C. M., C. V.,, C. C.-A., D. L., D. M., D. A., A. NICUȘOR, D. V., D. N., D. E., F. M., G. T., G. I., G. Ș., GULIAȘ I., G. M., H. C., I. T., I. D., I. Ș., I. M., I. E., M. M., M. F., M. G., M. L., M. D., M. I., M. VICTORIȚA, N. L., O. F. L., O. G., O. V., P. M. D., P. A., R. D., R. C., S. MELUȚA, S. D., S. C., S. I., T. L., V. G., B. J., L. V., L. V., H. P., H. C., P. I., P. G., S. C., B. M., O. N. V., O. M. I. în contradictoriu cu pârâtele S. C. MARFA SA și S. C. MARFA SA SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ se solicita obligarea pârâtelor la plata drepturilor consnd în Prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2011, obligarea la plata drepturilor constând în ajutorul material pentru Paști pentru anul 2011, obligarea la plata drepturilor constând în ajutorul material pentru C. pentru anul 2010 și 2011, obligarea pârâtelor la respectarea dispozițiilor art.30 alin.1 din CCM la nivel de unitate și CCM la nivel de grup de unități din Transportul Feroviar 2006-2011 în sensul de a acorda salariul suplimentar pentru anul 2010 și 2011, contravaloarea tichetelor de masă neeliberate din octombrie_11, obligarea la plata primei de vacanță pentru anii 2010 și 2011 la nivelul clasei 20 de salarizare, plata sumei de 150 lei/copil ce trebuiau acordate cu ocazia Crăciunului în anul 2010 și 2011 conform art.71 din CCM la nivel de Unitate, diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite în perioada octombrie 2010-decembrie 2011, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.
În motivare, reclamanții arată că au calitatea de salariați ai pârâtelor iar pentru anii 2010 și 2011 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă în urma cărora s-a stabilit și obligativitatea acordări unor prime, sporuri, respectiv tichete de masă.
Potrivit art.71 din CCM 2006-2011 la nivel de G. de Unități din Transportul feroviar prelungit prin cele două acte adiționale se prevedea: „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:- cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an, „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Potrivit art.30 din CCM la nivel de G. de Unități pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit art.81 din CCM 2006-011 la Nivel de G. de Unități începând cu data de 01.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.
Totodată se mai susține că art.71 din CCM la Nivel de Unitate 2011-2012 prevede că la nivelul societății să se constituie un fond de maxim 2% aplicat asupra fondului de salarii realizat anual în vederea efectuării de cheltuieli. Din fondul astfel constituit societatea va contribui la cumpărarea cadourilor oferite copiilor cu ocazia Crăciunului. De acest drept beneficiază toți salariații care au copiii în vârstă de până la 18 ani .
Prin CCM pe R. Transporturi valabil 2008-2010 părțile au convenit ca salariul de bază minim brut pe unitate la nivelul ramurii transporturi …să fie de 700 lei .
Pârâta S. C. MARFA SA a formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții:excepția prescrierii dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art.268 alin.1 lit.e din codul muncii, excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile .
Pe fondul cauzei pârâta a arătat că drepturile solicitate pe anul 2011 nu mai sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar Contractul Colectiv de muncă la nivel de grup de unități și-a încetat aplicabilitatea la 31.01.2011.
Totodată pârâta arată că prin act adițional la CCM s-a stabilit că ajutoarele materiale stabilite conform art.64 și salariul suplimentar nu se acordă în 2010 .
În ceea ce privește indemnizația de concediu de odihnă 2010/2011 se arată că pentru 2010 toți salariații au beneficiat de ajutor material pentru recuperarea forței de muncă conform dovezilor anexate, iar indemnizația de 150 lei de copil nu s-a mai acordat deoarece prin CCM la nivel de unitate nu a mai fost prevăzută această obligație.
Instanța din oficiu a invocat excepția lipsei capacității procesual a pârâtei S. C. MARFĂ S.A.SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA
Instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate.
Astfel cu privire la excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei S. C. MARFĂ SA SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA, instanța urmează a o admite având în vedere că potrivit Hotărârii A. nr. 27/ 29.10.2010 a Adunării Generale a Acționărilor C. Marfa SA a fost înregistrată în Registrul Comerțului Sucursalei Muntenia - Dobrogea C..
HG nr.582/1998 prevede înființarea S. C. Marfă SA, al cărui unic acționar este statul român. La nivel teritorial, această societate își desfășoară activitatea prin sucursale, care sunt subunități fără personalitate juridică, fără organe proprii de conducere și care nu au buget propriu.
Sucursala Muntenia Dobrogea, ca și alte sucursale ale societății menționate, nu are personalitate juridică și, în consecință, nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă.
Capacitatea procesuală de folosință reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.
Având în vedere situația de fapt din prezenta cauză la dispozițiile legale invocate, se constată că excepția este întemeiată, considerent pentru care va fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii în contradictoriu cu S. C. Marfă Sucursala Muntenia Dobrogea, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Prevederile art. 268 alin 1 lit. e din Codul muncii invocate de pârâtă, privind termenul de prescripție de 6 luni nu sunt incidente în cauză, deoarece reclamanții solicită plata unor drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă, iar aceste drepturi nu sunt născute din neexecutarea contractului colectiv de muncă, ci au la bază salariul din cadrul societății pârâte. Neplata acestora nu se circumscrie sferei neexecutării contractului colectiv de muncă pentru a putea fi încadrată în prevederile art. 268 al. 1 lit. e din Codul muncii, ci se circumscrie în art. 268 al. 1 lit. c din Codul muncii. Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 al. 1 lit. e din Codul muncii se referă la alte neexecutări ale contractului colectiv de muncă decât cele de natură salarială care sunt prevăzute la lit. c a aceluiași articol și care constituie o dispoziție specială în raport de dispoziția prevăzută la lit. e, care constituie dispoziția generală referitoare la neexecutarea contractului colectiv de muncă.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii prin neparcurgerea procedurii prealabile și prin încheierea actului adițional la CCM nr.1713/2010 care prevedea că nu se acordă ajutoare materiale salariaților cu ocazia Paștelui, Crăciunului și Ziua feroviarului.
Față de susținerile pârâtei, instanța reține că dispozițiile legale ce reglementează jurisdicția muncii, cuprinse în Titlul XII din Codul muncii, nu instituie obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile sesizării instanței cu soluționarea unui conflict de muncă. Prin urmare, chiar dacă astfel de dispoziții sunt inserate în cuprinsul unui contract colectiv de muncă, finalitatea lor este aceea de a încerca o soluționare amiabilă a conflictului de drepturi, fără ca vreuna dintre părți să fie îngrădită în exercitarea accesului liber la justiție de obligativitatea parcurgerii în prealabil a procedurii astfel reglementate.
În acest context, existența înscrisului invocat de către pârâtă și a prevederilor pe care le cuprinde, nu pot fi analizate decât odată cu analizarea temeiniciei fondului cererii reclamantei și nu pot determina interzicerea dreptului acesteia de a sesiza instanța.
Pentru aceste considerente, excepția inadmisibilității formulării acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, va fi respinsă.
Elementele acțiunii civile sunt: Capacitatea procesuala, calitatea procesuala, afirmarea unui drept si interesul.
Odată îndeplinite aceste condiții, acțiunea civila este admisibila, fapt pentru care instanța va respinge excepția ca nefondata.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, asupra fondului acțiunii rezultă următoarele:
1.Cu privire la prima de Ziua Feroviarului pentru anii 2010 și 2011
Prin dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada 2007-2008, s-a prevăzut că „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale și primele menționate prin acest articol nu se acordă pentru anul 2010.
Pentru această perioadă când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea primei pentru Ziua Feroviarului, au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.
La art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima pentru Ziua Feroviarului, la nivelul clasei 1 de salarizare, într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate.
Față de cele reținute mai sus reiese că, pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamanților îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.
Pentru aceste motive, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanți a primei pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Cu referire la anul 2011, urmează a se reține că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, nu mai este reglementată acordarea primei pentru Ziua Feroviarului. Cum contractele colective de muncă încheiate la nivel superior își încetaseră valabilitatea la 31.10.2010-CCM la nivel de ramură transporturi, respectiv la 31.01.2011-CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, pretențiile reclamantei aferente anului 2011 sunt lipsite de temei, motiv pentru care vor fi respinse.
2. Cu privire la primele de Paști pentru anii 2010 și 2011 și C. 2010
Potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.
În anul 2009, în privința acelorași prime s-au aplicat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care au reglementat acordarea celor două categorii de prime începând cu data de 01.01.2010.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.
În privința primelor de Paști pentru anul 2010, respectiv C. 2010 vor fi avute în vedere aceleași considerente expuse referitor la prima pentru Ziua Feroviarului, în condițiile în care dreptul la încasarea respectivelor prime era consacrat într-o modalitate identică prin art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
De asemenea, pentru anul 2011, reclamanta nu au făcut dovada existenței unei prevederi contractuale, în vreunul dintre contractele colective de muncă aplicabile, prin care să fie reglementate în continuare primele analizate. În consecință, pretențiile vizând plata primei de Paști, aferentă anului 2011, vor fi respinse ca nefondate.
3 Cu privire la al 13-lea salariu 2010 și 2011
În analiza acestui capăt de cerere, instanța va avea în vedere prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății pârâte, text nemodificat în perioada 2007-2010 și potrivit cu care pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Criteriile care au condiționat acordarea salariului suplimentar au fost enumerate prin Anexa nr.6 la contractul colectiv de muncă.
În consecință, art. 30 din CCM la nivel de unitate a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului. Sintagma „poate primi”- folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.
Totodată, textul art. 30 alin.1 din CCM trebuie interpretat sistematic, avându-se în vedere și art. 31 alin.1 care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu, prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului.
În aceste condiții, angajatorul poate exprima în mod valabil opțiunea de a nu acorda acest drept salarial numai pentru acei salariați care nu respectă criteriile prevăzute în anexa 6 și cum asemenea dovezi nu s-au făcut în privința reclamantei, rezultă că dreptul salarial analizat se cuvine acesteia.
Cu referire la anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 30 alin.1, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Cu toate acestea, societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.Or, la art. 30 alin.1 din CCM menționat, s-a prevăzut în mod expres că pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În consecință, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamanții sunt îndreptățiți la plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
În privința anului 2011, în contractele colective de muncă aplicabile unității pârâte nu se regăsesc dispoziții care să reglementeze acordarea celui de-al 13-lea salariu, prevederile contractuale invocate de reclamantă având aplicabilitate până la data de 31.01.2011.
Pentru aceste motive, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anului 2011 va fi respins ca nefondat.
4.Cu privire la tichetele de masă 2.10._11
În susținerea acestui capăt de cerere, reclamanții au invocat dispozițiile art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, potrivit cu care începând cu data de 01.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.
Societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.
Dispoziții similare s-au regăsit și în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate în perioada 2009-2010, după cum a recunoscut pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar.
Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii acestor contracte, precum și pe durata lor de valabilitate, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților. Tot astfel, art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevedea următoarele: „contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.”
Din modalitatea de redactare a dispozițiilor contractuale rezultă cu claritate că beneficiul dreptului nu este condiționat, nefiind impuse negocieri ulterioare, ci dimpotrivă, se stabilesc prin acestea atât numărul de tichete, cât modalitățile concrete de acordare
Această modalitate de reglementare a dreptului salarial constituie un argument decisiv în concluzionarea că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractele colective de muncă aplicabile. Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației.
În aceste condiții în sarcina angajatorului care nu își respectă obligația stabilită în contractul colectiv de muncă prin acordarea anticipată a tichetelor de masă, se naște datoria dezdăunării salariaților respectiv dreptul la compensație.
Ca urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea tichetelor de masă pentru perioada 01.01._11, urmând ca pârâta să fie obligată la plata contravalorii acestor tichete. Pentru perioada ulterioară, contratul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate nu a mai reglementat acordarea tichetelor de masă, expirând totodată valabilitatea CCM la nivel de grup de unități. În consecință, pretențiile aferente perioadei 01.02._11 vor fi respinse ca nefondate.
5.În ceea ce privește obligarea la plata diferenței de salariu rezultată dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 de lei și sumele efectiv primite
Astfel, conform art.41 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 încheiat la 19.12.2007, conform art.10 și art. 11 din Legea nr.130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008, aplicabil și la nivelul unității pârâte potrivit Anexa 5 poziția 2 din contract, părțile au convenit că se stabilesc următorii coeficienți minimi de ierarhizare, pentru următoarele categorii de salariați:
A. - muncitori
1. necalificați 1,0;
2. calificați 1,5;
B. - personal administrativ încadrat pe funcții, pentru care condiția de pregătire este
1. liceală 1,4;
2. postliceală 1,45;
C. - personal de specialitate încadrat pe funcții, pentru care condiția de pregătire este
1. postliceală 1,5;
2. școala de maiștri 1,6;
D. - personal încadrat pe funcții, pentru care condiția de pregătire este
1. studii superioare: subinginer 1,8;
2. studii superioare: inginer debutant
(primele 6 luni de activitate) 1,8;
3. studii superioare: inginer 2,0.
Coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți anterior se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41 alin. (3) lit. a) din același contract.
Conform art. 41 alin. (3) lit. a) din același contract salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Prin aceeași convenție s-a stabilit că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a) pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. (1) din același contract colectiv de muncă.
În același contract se mai prevede că pe toată perioada de valabilitate a contractului colectiv, în fiecare an începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere din data de 1 ianuarie a anului următor.
Tribunalul apreciază că cererea reclamanților este întemeiată.
Contractul colectiv de muncă, astfel cum este prevăzut de Legea nr.130/1996 și de Codul muncii, este un act sui generis, fiind în același timp act juridic (contract, convenție), sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată.
Ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale; el reprezintă legea părților.
Dacă cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicării sale, contractul colectiv de muncă reprezintă o reglementare, deci o lege a părților.
În acest sens, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 alin. 4 din Codul muncii prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Pârâta, semnatară a contractului colectiv de muncă anterior menționat, nu poate să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive, inclusiv faptul că ar fi fost agent economic monitorizat.
Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă au valoare normativă; ele alcătuiesc un „drept al muncii” propriu al celor care îl încheie.
Potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariați, de cealaltă parte (art. 236 alin. 1 din Codul muncii, art. 1 alin. 1 și art. 14 din Legea nr. 130/1996), în urma unei negocieri colective.
Această negociere presupune ample discuții și tratative, o comunicare între cei doi parteneri sociali, ocazie cu care angajatorul trebuia să aibă în vedere și să pună în discuție tocmai aceste dificultăți economico-financiare invocate în apărare.
După încheierea și ., aceste contracte colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 236 alin. 4 Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996).
Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Acestea sunt dispozițiile speciale ce reglementează sfera de executare și aplicare a contractului colectiv de muncă și nu dispozițiile generale invocate de recurentă.
Este o aplicare a principiului potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală - specialia generalibus derogant.
Aceste norme speciale se aplică ori de câte ori ne aflăm în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, cum este cazul în speța de față.
În conformitate cu dispozițiile art. 244 din Codul muncii și ale art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.
Aceasta este calea pe care ar putea eventual pârâta să o urmeze dar în nici un caz nu poate refuza să execute obligațiile asumate prin contract.
În consecință, susținerile pârâtei în sensul că, în privința angajaților săi, acest contract colectiv de muncă nu se aplică, precum și faptul că reclamanta nu este încadrată la nivelul clasei 1 de salarizare, nu sunt întemeiate. Cu privire la susținerile pârâtei că nici unul dintre salariații săi nu este încadrat la nivelul clasei 1 de salarizare tribunalul apreciază că acesta aspect nici nu este relevant în cauză atât timp cât toate salariile angajaților pârâtei se calculează prin raportare la clasa 1 de salarizare.
Potrivit art. 4 alin. l din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722/2008, acesta se aplică până la 31 decembrie 2010 și conform alin. 2, dacă nu a fost denunțat de niciuna din părți cu 30 de zile înainte de data expirării, valabilitatea lui se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Pârâtele nu au probat faptul că acest contract colectiv de muncă ar fi fost denunțat în condițiile anterior enunțate, astfel că, acesta este aplicabil până la 31 decembrie 2011, așa cum prevăd și dispozițiile tranzitorii din art. 2 ale Legii nr. 40/2011, de modificare a Codului muncii.
Chiar dacă potrivit art. 128 și 133 din Legea nr. 62/2011 nu mai este prevăzută posibilitatea încheierii de contracte colective de munca la nivel de ramură, ci doar la nivel de sector de activitate, vechile contracte colective de muncă încheiate la nivel de ramură, valabile până la 31 decembrie 2011, produc efectele prevăzute în fostul art.241 din Codul muncii, sub imperiul căruia au fost încheiate, conform art. 2 din Legea nr.40/2011.
Susținerile pârâtei nu pot fi luate in considerare. Este adevărat că reprezentanții salariaților, care au participat la negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, nu au contestat clauzele acestuia, printre care si stabilirea salariului de baza brut la suma de 570 lei. însă salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.
Prin urmare, întrucât contractul colectiv de munca la nivel de ramura constituie legea părților iar prevederile acestuia referitoare la stabilirea salariului minim brut de baza erau obligatorii pentru părțile semnatare si favorabile salariaților, reprezentanții lor nu puteau negocia si renunța la drepturile celor pe care-i reprezentau, dat fiind dispozițiile art. 38 din Codul muncii.
Instanța va înlătura totodată si apărarea pârâtei potrivit căreia prin admiterea acțiunii s-ar ajunge la o diminuarea a salariului reclamanților atât timp cât aceștia au încasat drepturi salariale superioare sumei de 700 de lei deoarece diferența salarială se calculează în baza coeficientului de ierarhizare aplicat clasei salariale, iar pârâta a plecat în calcularea drepturilor salariale de la suma de 570 lei și nu de la 700 de lei corespunzător clasei de salarizare .
Așa fiind, pârâta va fi obligată la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite calculate prin luarea în considerare a unui salariu de bază minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 700 lei și cele efectiv încasate calculate prin luarea în considerare a unui salariu de bază minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare (pentru perioada 02.10.2010 – 31.12.2010).
6. În ceea ce privește obligarea pârâtei la prima de vacanță pentru anul 2010 și 2011 stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare, instanța constată că în ceea ce privește anul 2010 pârâta a plătit reclamanților prima de vacanță stabilită însă nu prin raportare nivelul clasei un de salarizare, astfel încât ca o consecință a admiterii punctului 5 instanța va obliga pârâta la plata prima de vacanță pentru anul 2010 calculată ca diferență între suma déjà acordată și suma rezultată în funcție de salariul minim, clasa unu de salarizare.
In ceea ce privește prima de vacanță afernetă anului 2011 în contractele colective de muncă aplicabile unității pârâte nu se regăsesc dispoziții care să reglementeze acordarea celui de-al 13-lea salariu, prevederile contractuale invocate de reclamantă având aplicabilitate până la data de 31.01.2011.
Pentru aceste motive, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anului 2011 va fi respins ca nefondat.
7.În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata sumei de 150 lei /copil cu ocazia Crăciunului 2010 și 2011 , instanța urmează a o respinge având în vedere că nu aceasta nu a fost prevăzută în niciunul dintre contractele colective de muncă aplicabile la nivelul instituției pârâte.
În ceea ce privește cererea formulată de reclamanta F. M., solicitările acesteia vor fi respinse ca nefondate având în vedere că în perioada 6.04._12 aceasta s-a aflat în concediu pentru creșterea și îngrijirea copiilor până la vârsta de 2 ani având conform prevederilor art.51 c.muncii contractul individual de muncă suspendat .
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează a admite în parte acțiunea, va obliga pârâta la plata drepturilor bănești anterior menționate actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală .
În acest sens tribunalul reține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 vechiul cod civil combinat cu art.1082 vechiul cod civil, iar cealaltă art.998 vechiul cod civil(vechiul cod civil este aplicabil raportului juridic dedus judecății față de prevederile art.6 din noul cod civil).
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței sale din cauza inflației după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoare sa reală la data executării.
Actualizarea cu rata inflației este fundamentată față de natura și scopurile diferite ale celor două instituții. Astfel, dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În ce privește data de la care începe să curgă dobânda legală aferentă despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta tribunalul apreciază că aceasta este data punerii în întârziere a debitorului, astfel cum prevede art.1081 cod civil, care în cazul de față este data formulării cererii de chemare în judecată a pârâtei pentru plata acestor despăgubiri, respectiv data de 2.10.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacitații de folosința a pârâtei SOCIETATEA N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,C. MARFA S.A. - SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA .
Respinge acțiunea formulata in contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,C. MARFA S.A. - SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA ca fiind formulata împotriva unei persoane fără capacitate de folosința.
Respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiata pe dispozițiile art.268 alin 1 lit e c.muncii .
Respinge acțiunea formulată de reclamanta F. M. ca nefondată.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții D. G., BĂBUȚANU N., B. C., B. I., B. M., B. V., C. M., C. V.,, C. C.-A., D. L., D. M., D. A., A. NICUȘOR, D. V., D. N., D. E., F. M., G. T., G. I., G. Ș., GULIAȘ I., G. M., H. C., I. T., I. D., I. Ș., I. M., I. E., M. M., M. F., M. G., M. L., M. D., M. I., M. VICTORIȚA, N. L., O. F. L., O. G., O. V., P. M. D., P. A., R. D., R. C., S. MELUȚA, S. D., S. C., S. I., T. L., V. G., B. J., L. V., L. V., H. P., H. C., P. I., P. G., S. C., B. M., O. N. V., O. M. I., în contradictoriu cu pârâții S. C. MARFA SA și S. C. MARFA SA SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu rata inflației la data plății efective:
- salariul suplimentar aferent anului 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2010;
- ajutorul material de C. 2010, echivalent cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare;
- contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 2.10._11,
-prima de vacanță pentru anul 2010 calculată ca diferență între suma déjà acordată și suma rezultată în funcție de salariul minim, clasa unu de salarizare,
- diferența dintre drepturile salariale cuvenite calculate prin luarea în considerare a unui salariu de bază minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 700 lei și cele efectiv încasate calculate prin luarea în considerare a unui salariu de bază minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 600 lei (pentru perioada 2.10.2010 – 31.12.2010)
Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, ASISTENTI JUDICIARI,
D. I. F. G. C.
L. N.
GREFIER,
R. B.
Tehnored.jud.D.I.F./
23.04.2014
62 .
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 689/2014.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 2457/2014.... → |
|---|
