Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 2647/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2647/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 2647/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2647
Ședința publică din 14.09.2015
PREȘEDINTE – A. C.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
R. G.
GREFIER – M. J.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul C. R. PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA PERSONALULUI DIN TRANSPORTURI NAVALE - CERONAV cu sediul în C., . în contradictoriu cu pârâtul L. M. domiciliat în O., ., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică reclamantul este reprezentat de consilier juridic R. E., în baza delegației pe care o depune la dosar iar pentru pârât răspunde avocat L. V., în baza împuternicirii depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în condițiile art. 154 și următoarele Cod de procedură civilă.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 157 din Legea nr. 263/2010.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:
Având cuvântul, reprezentantul reclamantului depune extrasul din contractul colectiv de muncă, pe care îl comunică și părții adverse.
Întrebate fiind părțile arată că nu mai au alte probe de propus sau cereri de formulat.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.392 C. constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de față.
Având cuvântul, reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtului la restituirea sumei indicată în acțiune, încasată în mod necuvenit, astfel cum s-a constatat de către Curtea de Conturi.
Având cuvântul, apărătorul pârâtului solicită respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât pretinsele sume nu au fost încasate în mod necuvenit, astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată. Învederează că prin decizia nr.83 se recunoaște natura acestor drepturi și faptul că se acordă în mod legal atât pentru perioada ianuarie-iulie, cât și în continuare. Susține că ajutoarele sociale nu pot fi considerate ca făcând parte din salariu, motiv pentru care nu au fost incluse în legea unică de salarizare. Arată că instituția Curtea de Conturi are abilitatea de a verifica modalitatea de desfășurare a activității contabile, și nu de constatare a nelegalității acordării unor drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă. Mai mult, aceste drepturi au fost prevăzute în bugetul de cheltuieli și au fost cuprinse în bilanț, astfel că salariații nu sunt datori să le restituie. În apărare, depune la dosar concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul C. R. pentru Pregătirea și Funcționarea Personalului din Transporturi Navale-CERONAV a chemat în judecată pe pârâta L. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la restituirea sumei de 440 lei, reprezentând plată nedatorată constând în decontarea cheltuielilor cu transportul la și de la locul de muncă, încasată în perioada octombrie 2014-ianuarie 2015.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 12.01._15, Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi C. a efectuat auditul financiar asupra contului anual de execuție bugetară al instituției, constatându-se efectuarea de plăți nelegale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu deplasările angajaților în concediile de odihnă.Totodată, s-a reținut că deși aceste deconturi au fost acordate în baza prevederilor din contractul colectiv de muncă, includerea lor în CCM a încălcat prevederile Legii 284/2010.
A mai precizat reclamantul că pârâta a beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport, în cuantum de 440 lei, sumă nedatorată de angajator și a cărei restituire se impune în temeiul art. 256 alin.1 Codul muncii.Deși a fost convocat pentru o posibilă soluționare amiabilă a litigiului, pârâta și-a exprimat refuzul restituirii sumei de 440 lei, pe care însă nu a înțeles să o conteste.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri:notificare nr. 3736/30.03.2015, minuta întâlnirii dintre părți din data de 08.04.2015, dispozițiile de plată a sumei de 440 lei, Decizia nr. 15/19.03.2015 emisă de Curtea de Conturi-Camera de Conturi C., deciziile nr. 24/02.03.2015 și nr. 83/02.06.2015 emise de CERONAV, extras din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate valabil în anul 2014.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Pe această cale, pârâta a învederat că prin decizia nr. 24/02.03.2015, unitatea angajatoare a dispus, la art.1, sistarea decontării prestațiilor de odihnă și tratament, inclusiv a transportului pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora pe durata efectuării concediului de odihnă.Prin art.2 al aceleiași decizii, s-a dispus și încetarea plății ajutoarelor sociale stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, însă ulterior, prin decizia nr. 83/02.06.2015, a fost anulat art.2 al deciziei nr. 24/02.03.2015.Motivația acestei decizii a constat în includerea drepturilor de natură socială în sfera de aplicare a dispozițiilor art.21 și art. 55 din Codul fiscal, iar nu în categoria drepturilor salariale reglementate de Legea 284/2010.
A susținut pârâta că aceleași dispoziții legale sunt aplicabile și în privința cheltuielilor de transport, în condițiile în care reglementarea din Codul fiscal vizează toate ajutoarele sociale stabilite prin contractul colectiv de muncă.
În plus, a apreciat pârâta, acordarea unor drepturi care nu sunt de natură salarială, este posibilă chiar în temeiul dispozițiilor Legii 284/2010, în condițiile în care din analiza coroborată a art. 11, din Cap. 11, Anexa VIII și art. 7 alin.1 lit.b și alin.2 din Cap.I, Anexa I, rezultă că personalul din instituțiile publice, finanțate integral din venituri proprii, poate beneficia și de alte drepturi care nu sunt de natură salarială, reglementate prin alte acte normative decât legea unică de salarizare.
Au mai fost invocate și dispozițiile art. 138 din Legea 62/2011, un argument în plus în favoarea caracterului legal al plății fiind, în opinia reclamantului, încadrarea cheltuielilor efectuate de angajator în limitele aprobate, fără depășirea veniturilor realizate, fiind cuprinse în valoarea cheltuielilor alocate protecției sociale.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Pârâta este angajatul CERONAV, iar în această calitate, prin ordine de plată emise în perioada octombrie 2014-ianuaroe 2015, i-a fost achitată suma de 440 lei, reprezentând decontarea cheltuielilor transport la și de la locul de muncă.
In urma controlului efectuat în cadrul unității reclamante de către Curtea de Conturi-Camera de Conturi a Județului C., a fost emisă Decizia nr. 15/19.03.2015 prin care s-a impus luarea măsurilor legale pentru stabilirea întinderii prejudiciului creat prin efectuarea unor plăți nelegale, precum și pentru recuperarea acestora.
Astfel, prin actul de control menționat s-a reținut că decontarea unor cheltuieli efectuate de către angajații entității auditate, în baza unor prevederi din contractele colective de muncă aferente perioadelor respective, reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu deplasările angajaților în concediile de odihnă, precum și a unor sume reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu transportul la și de la locul de muncă, efectuate de angajații care nu locuiesc pe raza municipiului C., s-a efectuat cu încălcarea prevederilor Legii 284/2010..
În analiza pretențiilor deduse judecății se va porni deci de la constatarea că drepturile speciale achitate cu titlu de decont al cheltuielilor de odihnă și tratament, sau de decont al transportului, au fost prevăzute în contractul colectiv de munca aplicabil la nivel de unitate, aspect necontestat de niciuna dintre părți.
Prin contract colectiv de muncă se înțelege convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă (art. 229 alin.1 Codul muncii).
În privința întinderii efectelor contractului colectiv de muncă, potrivit art. 133 alin. 1 lit. a din Legea 62/2011, clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate produc efecte pentru toți angajații din unitate. Reglementarea în acest mod a consecințelor contractului colectiv este, evident, urmarea firească a naturii juridice a acestui tip de act ce este, concomitent atât un act juridic generator de drepturi și obligații cât și un izvor de drepturi- o normă convențională, indiferent de nivelul la care se încheie.
În ceea ce privește negocierea colectivă în sectorul bugetar, dispozițiile art.138 alin.1 din Legea 62/2011 prevăd în mod expres interdicția negocierii sau a includerii în contractele/acordurile colective de muncă încheiate la acest nivel, a unor clauze referitoare la drepturi în bani și în natură, altele decât cele prevăzute în legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal.Potrivit alin.4 al aceluiași articol, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin.1 sunt lovite de nulitate, însă răspunderea pentru încheierea contractelor colective de muncă în aceste condiții de nelegalitate revine angajatorului, după cum se prevede la art. 138 alin.5.
Aceste dispoziții legale referitoare la sancțiunea aplicabilă în cazul încheierii unui contract colectiv de muncă ce încalcă limitele impuse de lege, trebuie însă coroborate cu cele ale art. 142 alin.2 din Legea 62/2011, care instituie doar în competența instanței atributul constatării nulității clauzelor contractuale nelegale.
Din analiza coroborată a textelor de lege citate mai sus rezultă deci forța obligatorie a contractului colectiv de muncă și faptul că acesta constituie legea părților, câtă vreme valabilitatea contractului nu a fost contestată în instanță.
In cauza de față, reclamantul nu a obținut o hotărâre judecatorească de anulare a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul anului 2014, referitoare la decontarea cheltuielilor de transport, precum și a celor de odihnă și tratament.Mai mult chiar, nici chiar prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a pus în discuție legalitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, invocând doar decizia nr. 15/19.03.2015 a Curții de Conturi-Camera de Conturi a Județului Constanta .
Or, actul de control al Curții de Conturi nu are caracterul unei hotărâri judecătorești și nu se poate impune cu putere de lucru judecat părților contractului colectiv de muncă. Curtea de Conturi nu poate analiza și nu se poate pronunța cu privire la legalitatea unor clauze contractuale negociate de părți și prin urmare nu poate să constate nulitatea unor astfel de clauze. In caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 142 din Legea 62/2011, mai sus citat și s-ar excede competența specială a Curții de Conturi, intrându-se în aria de competență exclusivă a instanțelor judecătorești.
Pe de altă parte, trebuie reținut că și în ipoteza în care reclamantul ar fi pus în discuție nulitatea dispozițiilor din contractul colectiv de muncă referitoare la drepturile speciale menționate, pe motivul că prin acest contract aplicabil salariaților unei instituții publice, nu puteau fi negociate drepturi salariale care exced reglementării limitative în materie, respectiv Legii 284/2010, o asemenea sancțiune nu ar putea afecta drepturi deja câștigate de salariați,Și aceasta întrucât în dreptul muncii, nulitatea unui contract produce efecte numai pentru viitor, după cum arată dispozițiile art. 57 alin 2 Codul muncii, aplicabile prin analogie și în cazul contractelor colective de muncă. Prin urmare, tot ceea ce s-a prestat în baza dispozițiilor contractuale, inclusiv drepturile bănești ce se solicită în prezenta acțiune, nu constituie o plată nedatorată, în sensul art. 256 Codul muncii, astfel că nu mai poate fi restituit.
În considerarea motivelor deja expuse, antamate și de către pârât în cuprinsul concluziilor pe fondul cauzei, nu se mai impune analiza restului apărărilor sale, expuse prin întâmpinare și care presupun stabilirea naturii juridice a drepturilor bănești încasate, ca fiind drepturi de natură socială, posibil a fi negociate de către partenerii sociali, sau, dimpotrivă, drepturi de natură salarială, care nu pot excede limitelor și condițiilor impuse de Legea 284/2010.
Față de toate aceste considerente, cererea reclamantului va fi respinsă ca nefondată.
În temeiul art. 451 C.proc.civ., reclamantul va fi obligat la plata către pârât a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocat ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. R. PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA PERSONALULUI DIN TRANSPORTURI NAVALE - CERONAV cu sediul în C., . în contradictoriu cu pârâtul L. M. domiciliat în O., ., ca fiind nefondată.
Obligă reclamantul la plata catre parat a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei, reprezentând onorariu avocat.
Cu apel în 10 de zile de la comunicare, care va fi depus la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2015.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
A. C. A. B.
R. G.
GREFIER
Pt. M. J., aflată în C.O.,
Conf. art. 426 alin.4 C.proc.civ.,
Semnează grefier-șef secție,
L. G.
Tehnored.jud.A.C.
4EX./13.11.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din... → |
|---|
