Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2312/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2312/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 2312/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2312
Ședința publică din 24 septembrie 2015
PREȘEDINTE – C. S. A.
ASISTENȚI JUDICIARI
N. L.
C. G.
GREFIER – S. S.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect – contestație decizie de concediere - acțiune formulată de reclamantul V. N. cu domiciliul în C., . nr. 99C, .,, în contradictoriu cu pârâtul S. C. NEPTUN SRL, cu sediul în C., ., județ C..
La apelul nominal făcut in ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului av. T. Calipetre în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și reprezentanta pârâtului consilier juridic Coșoleanu A. în baza delegației de reprezentare de la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, se constată competent în soluționarea prezentului litigiu, conform art.95 alin.1 din noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că procedura de citare a părților este legal îndeplinită, după care
Reprezentanta reclamantului depune la dosar cerere de renunțare la judecată.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la judecată formulată în scris de către reclamant.
Reprezentanta pârâtului arată că este de acord cu renunțarea reclamantei la judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare.
TRIBUNALUL
La data de 15.05.2015 reclamantul V. N. în contradictoriu cu pârâtul S. C. NEPTUN SRL a investit instanța cu soluționarea acțiunii având ca obiect – contestație decizie de concediere.
La termenul din 24.09.2015, reclamantul a formulat în scris cerere de renunțare la judecată.
Conform disp. art. 406 Noul Cod proc.civilă ˝ reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă ˝.
Fiind îndeplinite cerințele textului mai sus arătat, instanța urmează să ia act de desistarea reclamantului la judecarea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art. 406 Noul Cod proc. civila, ia act de renuntarea la judecata a reclamantului V. N. cu domiciliul în C., . nr. 99C, .,, în contradictoriu cu pârâtul S. C. NEPTUN SRL, cu sediul în C., ., județ C..
Cu recurs in 30 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Tribunalul Constanta.
Pronuntata in sedinta publica din 24-09-2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
C. S. A. G. C. L. N.
GREFIER
S. M. S.
Tehnored.gref.S.S.
4 ex./30.09.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2313/2015.... → |
|---|








