Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2317/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2317/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 2317/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2317
Ședința publică din 24 septembrie 2015
PREȘEDINTE – C. S. A.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
G. C.
GREFIER – S. M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile înaintate de reclamanții L. M., O. C., C. D., A. V. M., B. G., M. V. E., M. E. N., I. I., B. A., C. C. M., I. I., S. G., P. R. O., S. G. G., L. R. E., T. I., C. C., D. M., L. N., S. V., C. F. D., C. G. G., P. D., P. R., N. A., A. S., P. I., M. M., C. E., P. D., toți cu domiciliul procesual ales la C.. av. P. F. – O., ., județ C., în contradictoriu cu pârâta A. N. ROMÂNĂ, cu sediul în C., Incinta Port, Clădirea ANR nr. 1, județ C., și C. Z. C., cu sediul în C., Incinta Port, Clădirea ANR, nr.1, județ C., având ca obiect drepturi bănești.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 10.09.2014, zi în care părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 24.09.2014, dată la care s-a pronunțat sentința
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul C. sub nr._ la data de 06-04-2015, reclamanții L. M., O. C., C. D., A. V. M., B. G., M. V. E., M. E. N., I. I., B. A., C. C. M., I. I., S. G., P. R. O., S. G. G., L. R. E., T. I., C. C., D. M., L. N., S. V., C. F. D., C. G. G., P. D., P. R., N. A., A. S., P. I., M. M., C. E., P. D. au chemat în judecată pe pârâții A. N. Română și C. Z. C., pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care pârâții să fie obligați să calculeze și să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale acordate și cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 284/2010 și a O.U.G. nr. 19/2012, pentru perioada 18.05._13, precum și dobândă legală aferentă până la plata efectivă a sumelor cuvenite, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanții susțin că sunt angajații pârâtei A. N. Română. Reclamanții au arătat că este aplicabilă O.U.G. nr. 19/16.05.2012, care la art. 2 al. 2 a statuat că salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea nr. 284/2010, sub condiția ca după . Ordonanței să-și înceteze valabilitatea contractul colectiv de muncă.
Pârâta A. N. Română nu a dat eficiență acestui act normativ, iar ulterior a intrat în vigoare O.U.G. nr. 84/12.12.2012, care a stabilit salariile tot prin raportare la prevederile anexei nr. VIII la Legea nr. 284/2010.
Pârâta A. N. Română s-a conformat abia la data de 01.04.2013, când prin decizia nr. 386/01.04.2013 a Directorului General al A.N.R. s-a dispus ca salariile de bază pentru personalul din cadrul Autorității Navale Române al căror cuantum se situează sub limita minimă stabilită de tranșele salariale pe funcții să se stabilească prin aplicarea valorii de referință de 600 lei și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, pe grade și trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor și de vechimea în specialitate.
În drept, s-au invocat art. 2 al. 2 din O.U.G. nr. 19/2012, art. 4 din O.U.G. nr. 84/12.12.2012, Anexa VIII la Legea nr. 284/2010.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
A fost anexată acțiunii practică judiciară.
În apărare, pârâta A. N. Română a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În fapt, pârâta susține că A. N. Română este o instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, finanțată integral din venituri proprii, care are în subordine C. Z. C., organ tehnic de specialitate fără personalitate juridică.
A. N. Română a încadrat personalul salariat în noile clase de salarizare conform Anexei nr. VIII la Legea nr. 284/2010, dar a amânat punerea în practică a dispozițiilor privind aplicarea valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, până la momentul la care legislația specifică ar fi permis acest lucru.
Pârâta susține că, odată cu apariția O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, angajatorul a dispus aplicarea imediată a măsurilor prevăzute la art. 1 al. 1 lit. a) și b) din acest act normativ.
Se mai arată că angajatorul a pus în aplicare dispozițiile legale privind stabilirea salariilor conform anexei VIII din Legea nr. 284/2010, însă actul normativ nu face nici o referire cu privire la plata efectivă a acestora, în condițiile în care bugetul de venituri și cheltuieli al instituției nu avea fonduri alocate pentru plata acestor drepturi salariale.
În bugetul de venituri și cheltuieli al A.N.R. pe anul 2013 au fost însă prevăzute sumele necesare pentru plata drepturilor salariale conform Anexei VIII la Legea nr. 284/2010.
Pârâta a mai arătat că intenția legiuitorului a fost în principal aceea de a reîntregi salariului personalului bugetar din instituțiile finanțate integral din venituri proprii, cu respectarea dispozițiilor art. 4 al. 3 din O.U.G. nr. 80/2010 și ale Legii nr. 284/2010.
În drept, s-au invocat actele normative evocate în cuprinsul întâmpinării, art. 205-208 C. pr. civilă.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Au fost anexate întâmpinării înscrisuri.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanții dețin calitatea de salariați ai pârâtei A. N. Română, aspect care nu este contestat de pârâtă.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că în perioada de timp dedusă judecății salariul reclamanților nu a fost stabilit potrivit anexei nr. VIII la Legea nr. 284/2010, aspect care de asemenea nu este contestat de pârâtă.
La data de 01.04.2013 pârâta a emis decizia nr. 386, conform căreia, începând cu data de 01.04.2013 salariile de bază pentru personalul din cadrul A.N.R. al cărui cuantum se situează sub limita minimă stabilită de tranșele salariale pe funcții cuprinse în Anexa 2 la CCM al A.N.R. aplicabil 2013 se stabilesc prin aplicarea valorii de referință de 600 lei și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, pe grade și trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor și de vechimea în specialitate.
Potrivit art. 2 al. 2 din O.U.G. nr. 19/16.05.2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea primului-ministru și cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă își încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.
Reglementarea menționată impune cu caracter limitativ condițiile cerute pentru ca angajatorul să stabilească salariile conform anexei nr. VIII la Legea nr. 284/2010.
Pârâta A. N. Română nu contestă că este o instituție publică finanțată integral din venituri proprii, al cărei buget este supus aprobării Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
În acest sens, art. 1 din H.G. nr. 1133/10.10.2002 cu modificările ulterioare dispune: „A. N. Română este autoritatea centrală de specialitate în domeniul siguranței navigației și al securității navelor, în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. A. N. Română este instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii (…)”.
Sub nr. 10/03.01.2012 a fost înregistrată la I.T.M. C. cererea pârâtei de înregistrare a C.C.M. pe anul 2012, iar la data de 19.12.2012 partenerii sociali au hotărât prelungirea aplicării C.C.M. al A.N.R./2012 pentru încă 12 luni, solicitare înregistrată la I.T.M. C. sub nr._/20.12.2012.
Prin actul adițional la CCM cu nr._/25.10.2012, partenerii sociali au convenit ca, începând cu 01.11.2012, în funcție de execuția bugetară pe anul în curs și în conformitate cu prevederile art. 2 al. 2 din O.U.G. nr. 19/2012 salarizarea angajaților care se află sub cuantumul prevăzut de coeficienții de ierarhizare cuprinși în Anexa 8 la Legea nr. 284/2010 se va face la nivelul coeficienților, prin încheierea de acte adiționale la contractul individual de muncă.
Având în vedere art. 2 al. 2 din OUG nr.19/2012, se constată că, condiția impusă de acest text legal, aceea de a înceta ulterior contractul colectiv de muncă, nu a fost îndeplinită în anul 2012, pe toată durata acestui an fiind aplicabil contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr.10/03.01.2012.
Ca urmare, în anul 2012 rămâneau aplicabile prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, neputând fi aplicate prevederile Legii nr. 284/2010 și ale OUG nr. 19/2012 întrucât nu era îndeplinită condiția prevăzută de art.2 al.2 din acest act normativ.
Pentru anul 2013, în art.4 din OUG nr.84/2012, s-a stabilit că pentru personalul din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate in subordinea, sub autoritatea, in coordonarea Guvernului, ministerelor si a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale si locale, precum si din cele aflate in coordonarea prim-ministrului si cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de munca își încetează valabilitatea după data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, utilizându-se coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți in aceasta anexa si valoarea de referința prevăzuta la art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.
Contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2012 și-a încetat aplicabilitatea la 31.12.2012, deci ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 84/2012.
Părțile dialogului social au hotărât însă prelungirea aplicării acestui contract colectiv de muncă după această dată, pentru anul 2013.
Însă, în mod evident legiuitorul a avut în vedere prin textul normativ la care s-a făcut referire, contractele colective de muncă încheiate anterior, pentru a respecta forța obligatorie a acestora și voința partenerilor sociali în privința unor drepturi câștigate.
Nu se poate considera că textul legal ar fi avut în vedere și contracte colective de muncă a căror aplicabilitate ar fi prelungită întrucât, în acest mod, practic norma legală ar fi fost golită de conținut și niciodată aplicabilă prin voința partenerilor dialogului social.
D. urmare rezultă că legiuitorul a avut în vedere durata inițial stabilită de aplicare a contractului colectiv de muncă.
Această prevedere legală exclude deci posibilitatea prelungirii contractului colectiv de muncă invocată de apelantă, prin efectul legii, la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, contractul colectiv de muncă încetându-și aplicabilitatea și nemaiputând constitui temei pentru salarizarea angajaților din instituțiile vizate, indiferent dacă părțile și-au manifestat sau nu voința de a înceta aplicabilitatea sau de a-l prelungi. După expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul colectiv de muncă temeiul salarizării a rămas legea specială al cărei scop este tocmai realizarea unui sistem unitar de salarizare.
În acest sens, este aplicabilă Legea nr. 284/2010 ca lege cadru a salarizării în instituțiile publice, precum și legislația anuală pentru stabilirea salariilor, respectiv OUG nr. 84/2012 și OUG nr. 19/2012 la care art.1 din OUG nr. 84/2012 face trimitere în mod expres.
De altfel, parata a și aplicat prevederile legale în acest sens începând cu 01.04.2013.
Nu pot fi avute în vedere nici susținerile paratei referitoare la lipsa fondurilor necesare salarizării întrucât bugetul de venituri și cheltuieli este un instrument prin care sunt îndeplinite obligațiile angajatorului care trebuie să aloce fondurile necesare pentru respectarea acestor obligații, drepturile salariale legale ale reclamanților neputând fi negate prin nealocarea fondurilor necesare față de dispozițiile art.161 din Codul Muncii.
Asupra capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale calculate până la data achitării efective a drepturilor salariale anterior menționate, instanța reține că se impune admiterea acestuia, deoarece prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă.
Potrivit art. 166 al. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, iar acordarea dobânzii legale conform art. 1 al. 3 din O.G. nr. 13/2011 se subsumează scopului avut în vedere de legiuitor.
În consecință, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâții să calculeze și să plătească fiecărui reclamant diferența dintre drepturile salariale efectiv achitate și cele cuvenite, rezultate din aplicarea Legii nr. 284/2010 și a O.U.G. nr. 19/2012, pentru perioada 01.01.2013 – 31.03.2013, la care se adaugă dobânda legală calculată până la data achitării efective a drepturilor salariale menționate. Drepturile solicitate pentru perioada 18.05.2012 – 31.12.2012 vor fi respinse ca nefondate, pentru aspectele învederate mai sus.
Instanța reține totodată că pârâții sunt în culpă procesuală, întrucât au determinat pe reclamanți să inițieze demersul judiciar și să suporte cheltuieli pentru obținerea unui titlu executoriu care să le recunoască pretențiile deduse judecății.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 453 al. 2 C. pr. Civilă, avand in vedere admiterea in parte a pretentiilor deduse judecatii, instanța va obliga pe pârâții in solidar la plata către fiecare reclamant a sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții L. M., O. C., C. D., A. V. M., B. G., M. V. E., M. E. N., I. I., B. A., C. C. M., I. I., S. G., P. R. O., S. G. G., L. R. E., T. I., C. C., D. M., L. N., S. V., C. F. D., C. G. G., P. D., P. R., N. A., A. S., P. I., M. M., C. E., P. D., toți cu domiciliul procesual ales la C.. av. P. F. – O., ., județ C., în contradictoriu cu pârâta A. N. ROMÂNĂ, cu sediul în C., Incinta Port, Clădirea ANR nr. 1, județ C., și C. Z. C., cu sediul în C., Incinta Port, Clădirea ANR, nr.1, județ C..
Obligă pârâții să calculeze și să plătească fiecărui reclamant diferența dintre drepturile salariale efectiv achitate și cele cuvenite, rezultate din aplicarea Legii nr. 284/2010 și a O.U.G. nr. 19/2012, pentru perioada 01.01.2013 – 31.03.2013, la care se adaugă dobânda legală calculată până la data achitării efective a drepturilor salariale menționate.
Respinge ca nefondate restul pretențiilor.
În temeiul art. 453 alin. 2 NCPC, obligă pârâții în solidar să plătească fiecărui reclamant suma de 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Tribunalul Constanta.
Pronuntata in sedinta publica din 24-09-2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
C. S. A. G. C. L. N.
GREFIER
S. M. S.
Tehnored.jud.C.S.A.
34 ex./16.10.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 2315/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2312/2015.... → |
|---|
