Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 307/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 307/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 6220/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 307
Ședința publică din 12 februarie 2015
PREȘEDINTE – C. S. A.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
G. C.
GREFIER – S. M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. I., domiciliat în C., .. 35 A, județ C., în contradictoriu cu pârât C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C, județul C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 29.01.2015, zi în care partea prezentă a pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 12.02.2015, dată la care s-a pronunțat sentința
TRIBUNALUL
Cu nr._ din 25-08-2014 s-a inregistrat actiunea formulata de reclamantul C. I. in contradictoriu cu parata C. Judeteana de Pensii Constanta, solicitand anularea deciziei de pensionare nr._/05.08.2014, obligarea paratei sa emita o noua decizie cu luarea in calcul a adeverintelor nr. 109/2013 si nr. 4789/2013.
In motivarea actiunii, reclamantul arata ca decizia de pensionare mentioneaza ca sumele lunare precizate in adeverintele nr. 109/2013 si nr. 4789/2013 nu sunt luate in calcul conform HG nr. 257/2011. Apreciaza reclamantul ca sporurile prevazute de adeverinta nr. 4789/2013 au caracter permanent, iar adeverinta nr. 109/2013 atesta valori ce se includ in notiunea de realizari brute.
In drept, reclamantul a invocat Legea nr. 263/2010.
Actiunea este scutita de la plata taxelor de timbru.
In dovedirea actiunii, reclamantul a folosit proba cu inscrisuri.
Parata C. Judeteana de Pensii Constanta a depus intampinare, solicitand respingerea actiunii. A invocat parata si exceptia inadmisibilitatii.
Parata a depus inscrisuri – dosarul administrativ.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin decizia nr._/05.08.2014 emisa de C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. a fost admisa cererea de pensionare formulata de C. I., stabilindu-se ca acesta are dreptul la o pensie pentru limita de varsta, incepand cu data de 10.07.2014, si un punctaj mediu anual de 1._.
In motivarea deciziei se arata ca sumele reprezentand venituri lunare (adeverinta nr. 109/2013) si sporul peste durata normala de lucru (adeverinta nr. 4789/2013) nu se fructifica, intrucat acestea nu fac parte din categoria sporurilor permanente conform anexei 15 din HG nr. 257/2011.
Din actele dosarului nu rezulta daca reclamantul a contestat decizia nr._/05.08.2014, insa, in baza principiului liberului acces la justitie, instanta va respinge exceptia inadmisibilitatii invocata de parata.
Cu privire la fondul cauzei, instanta retine ca cererea de chemre in judecata este nefondata.
Analizand adeverinta nr. 4789/02.08.2013 emisa de SCIM (fila 6 dosar) se constata ca in cuprinsul acesteia se indica perioada lucrata de reclamant la aceasta societate si sporurile permanente de care a acesta a beneficiat: spor regim peste durata normala de lucru, spor de noapte, spor canal, spor santier, spor vechime. Se mentioneaza ca s-a retinut si virat CAS si pensie suplimentara.
Din adeverinta nr. 109/20.03.2013 emisa de SCIM (fila 5 dosar) rezulta veniturile brute obtinute de reclamant in perioada 01.03.1993 – 01.07.2001, fara a se mentiona faptul ca a fost retinut si virat CAS.
Examinand dosarul administrativ, respectiv datele privitoare la activitatea in munca se constata ca sporurile mentionate in adeverinta nr. 4789/02.08.2013 au fost valorificate, fiind luate in considerare de parata la emiterea deciziei nr._/05.08.2014.
In ceea ce priveste adeverinta nr. 109/20.03.2013, in conditiile in care din cuprinsul acesteia nu rezulta ca asupra veniturilor s-a calculat contribuția de asigurări sociale, instanta apreciaza ca aceastaadeverința nu poate fi valorificată în procesul de calculare a pensiei reclamantului.
F. de acestea, instanta apreciaza ca fiind corecta solutia cuprinsa in decizia nr._/05.08.2014.
Pentru aceste motive, instanta va respinge actiunea ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia inadmisibilitatii.
Respinge ca nefondata actiunea formulata de reclamantul C. I., domiciliat în C., .. 35 A, județ C., în contradictoriu cu pârât C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C, județul C..
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Tribunalul Constanta.
Pronuntata in sedinta publica din 12-02-2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, C. S. A. Pt. G. C. aflată în
concediu medical, cf.art.426 al.4, teza I
semnează președinte complet
C. S. A.
L. N.
GREFIER
S. M. S.
Tehnored.jud.C.S.A.
4 ex./ 06.03.2015
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 673/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1146/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








