Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1250/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1250/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 2327/118/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1250
Ședința publică din 12.06.2015
PREȘEDINTE – A. C.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
R. G.
GREFIER – M. J.
Pe rol, soluționarea acțiunii formulate de reclamantul M. G. domiciliat în C., ..2, ., . în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., ., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.06.2015, cele dezbătute fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integranta din prezenta hotărâre și când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.06.2015, când s-a hotărât:
TRIBUNALUL :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta M. G. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei de pensionare nr._/04.12.2014 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să aibă în vedere perioada 27.10._92 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a depus la casa de pensii adeverința nr. 1772/15.12.2014 emisă de S.C. Utilaj G. S.A., prin care se atestă că perioada 27.10._92 se încadrează în grupa a II a de muncă, potrivit HG 1223/1990, pct.3 și pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 și în baza Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 9473/28.12.1990.
A mai susținut reclamanta că acordarea grupei de muncă este un atribut exclusiv al unității, iar până la dovedirea unui eventual fals, adeverința emisă de unitate este valabilă.Astfel, în mod eronat pârâta a exclus din calculul pensiei perioada în care a desfășurat activitate încadrată în grupa a II a de muncă, depășindu-și atribuțiile conferite de lege, în condițiile în care nu avea competența de a cenzura actele emise de unitate.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri:decizia nr._/04.12.2014 privind acordarea pensiei anticipate parțiale, adeverințele nr. 1772/15.12.2014 și nr. 203/13.02.2007 emise de S.C. Utilaj G. S.A., adresa nr. 642/19.01.2015 emisă de C. Județeană de Pensii C., copia carnetului de muncă.
În apărare, pârâta a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Pe această cale, pârâta a învederat că prin decizia contestată nu a valorificat perioada 27.10._92 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă, întrucât funcția deținută nu se regăsește în temeiul legal indicat de fostul angajator.
Pentru dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar documentația pe baza căreia a emis decizia contestată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Reclamanta este beneficiara unei pensii anticipate parțiale stabilită prin decizia nr._/04.12.2014.În chiar cuprinsul acestei decizii, pârâta a menționat că la calcularea punctajului mediu anual nu a valorificat perioada 27.10._92 ca fiind lucrată în grupă superioară de muncă, apreciind că funcția deținută de reclamantă nu se regăsește în temeiul legal indicat de angajator.
Din examinarea dosarului administrativ, rezultă că reclamanta a prezentat instituției pârâte adeverința nr. 1772/15.12.2014, emisă de angajatorul S.C. Utilaj G. S.A., prin care se atestă faptul că în perioada 27.10._92 a avut funcția de bobinator, fiind încadrată în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990 al Ministrului Muncii și Protecției Sociale, anexa 2, pct. 3 și 6 și H.G. 1223/1990, în baza nominalizării efectuate prin procesul-verbal al Consiliului de Administrație nr. 9473/28.12.1990.
Aceeași mențiune referitoare la încadrarea în grupa superioară de muncă se regăsește și în cuprinsul carnetului de muncă, depus în original la casa de pensii, la rubrica nr. 24.
Prin urmare, pârâta a refuzat să ia în considerare relații referitoare la condițiile în care reclamanta a realizat stagiul de cotizare avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, cu toate că aceste relații rezultau din înscrisuri cu valoare probatorie de necontestat sub acest aspect, potrivit prevederilor Legii 263/2010, respectiv carnetul de muncă și adeverința eliberată de angajator.
Astfel, prin art.6 din Ordinul 50/1990 se prevede în mod expres că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, conditii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).Totodată, art.2 din H.G. 1223/1990 stabilește că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă, se face de consiliile de administrație, împreună cu sindicatele libere din unități.
Prin urmare, în condițiile în care reclamantei i s-a recunoscut prestarea activității în procent de 100% în condiții specifice grupei a II a de muncă, acest drept fiind înscris în carnetul de muncă și în adeverința emisă de unitate pe proprie răspundere, pârâta avea obligația de a lua în considerare mențiunile efectuate de angajator, neavând nici o competență în a reaprecia situația personalului. Independent de încadrarea sau nu a funcției efectiv deținute în temeiul legal avut în vedere, ceea ce interesează este împrejurarea că angajatorul a procedat în fapt la acordarea grupei superioare de muncă, achitarea contribuțiilor de asigurări sociale realizându-se prin raportare la o activitate desfășurată în aceste condiții.Or, a pretinde la un moment ulterior încetării activității, că din punct de vedere formal s-a procedat la încadrarea greșită în grupa a II a de muncă, ar presupune nu doar cenzurarea în mod retroactiv și nelegal a conduitei angajatorului, ci și nesocotirea principiului contributivității, care stă la baza sistemului public de pensii.
Pentru aceste motive, se va reține că reclamanta este îndreptățită la valorificarea la pensie a stagiului de cotizare realizat în grupa a II a de muncă, în perioada 27.10._92.Cum din această perspectivă, decizia de pensionare nr._/04.12.2014 este nelegală, se va dispune anularea ei și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei anticipate parțiale, cu luarea în considerare a perioadei 27.10._92 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă, în procent de 100% .
Valorificarea acestei perioade de 11 ani, 7 luni și 4 zile de grupă de muncă, presupune însă și acordarea beneficiului reducerii vârstei standard de pensionare cu 2 ani, potrivit art. 55 alin.1 lit.a din Legea 263/2010, în condițiile în care reclamanta a realizat un stagiu de cotizare mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de Anexa nr. 5 la lege.Prin urmare, aplicarea acestei reduceri, prin raportare la vârsta standard de pensionare de 61 ani și 2 luni, reținută și de pârâtă, o îndreptățește pe reclamantă la pensionarea pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 59 ani și 2 luni.
În aceste împrejurări, numărul lunilor de anticipare urmează a se stabili potrivit art. 53 alin.1 din HG 257/2011, ca fiind perioada cuprinsă între data acordării pensiei anticipate parțiale și data împlinirii vârstei standard de pensionare reduse, care în cazul reclamantei este vârsta de 59 ani și 2 luni.Întrucât la data înscrierii la pensia anticipată parțială reclamanta avea vârsta de 56 ani și 2 luni, se va reține că numărul corect al lunilor de anticipare, calculat potrivit dispozițiilor legale menționate, este de 36, iar nu de 60, astfel cum a stabilit pârâta.
Potrivit art. 65 alin.4 din Legea 263/2010, pârâta va fi obligată să stabilească un cuantum al pensiei anticipate parțiale în funcție de cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin aplicarea unui procent de diminuare de 27%, pentru cele 36 luni de anticipare.
Față de toate motivele expuse, cererea reclamantei va fi admisă astfel cum a fost formulată, urmând a fi obligată pârâta să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei anticipate parțiale, cu luarea în considerare a perioadei 27.10._92 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă, în procent de 100% și cu aplicarea unui procent de diminuare de 27% pentru 36 luni de anticipare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta M. G. domiciliat în C., ..2, ., . în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., ., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Anulează decizia nr._/04.12.2014 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei anticipate parțiale, cu luarea în considerare a perioadei 27.10._92 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă, în procent de 100% și cu aplicarea unui procent de diminuare de 27% pentru 36 luni de anticipare.
Executorie.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2015.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
A. C. pt. A. B.
Aflată în C.O., semnează,
Conform art. 426 alin.4 C.proc.civ.,
Președinte complet,
A. C.
R. G.
GREFIER
M. J.
Tehnored.jud.A.C.
4EX./23.06.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 112/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Recalculare pensie. Sentința nr. 685/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








