Recalculare pensie. Sentința nr. 1149/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1149/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 1097/118/2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1149

Ședința publică din 29 mai 2015

PREȘEDINTE – R. I. S.

ASISTENȚI JUDICIARI

-A. B.

-R. G.

GREFIER - I. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul G. N. - cu sediul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. - cu sediul în C., ., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, personal, iar pentru pârâtă răspunde consilier juridic I. S., în baza delegației de reprezentare depuse la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile având termen în cunoștință în condițiile art. 157 și următoarele din noul Cod de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care ;

Tribunalul, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, se constată competent în soluționarea prezentului litigiu.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța acordă cuvântul asupra probatoriilor în cauză.

Reclamantul, arată că nu mai are alte cereri de formulat ori acte de depus decât înscrisurile de la dosar.

Reprezentanta pârâtei, având cuvântul, solicită proba cu înscrisurile de la dosar și constatarea prezentei cauze în stare de judecată cu acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.

Instanța, deliberând, potrivit dispozițiilor art. 265 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, pe care o constată ca fiind administrată și socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.392 din NCPC constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de față.

Reclamantul, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii de recalculare a drepturilor de pensie având în vedere un stagiu complet de cotizare și plata diferențelor cuvenite.

Reprezentanta pârâtei, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii ca nefondate conform celor învederate prin întâmpinare,

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra prezentei cereri, constata:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul G. N. a chemat în judecată pe parata C. Județeană de Pensii C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată parata să emită o decizie de recalculare a pensiei, conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 25 de ani efectuați în grupa II de muncă, cu plata diferențelor ce vor rezulta pe ultimii 3 ani anterior introducerii cererii.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost pensionat pentru limita de vârsta in baza Legii nr.3/1977, drepturile inițiale fiindu-i stabilite prin decizia nr._/01.02.1999, începând cu data de 01.01.1999.

Fiind o pensie stabilita anterior intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000, pensia a intrat in procesul de recalculare prevăzut de HGR nr. 1550/2004 si se încadrează in categoria pensiilor cărora li se aplica recalcularea conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, potrivit cărora „pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor de stat, stabilite in baza legislației in vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează in condițiile prevăzute de prezenta ordonanța de urgenta”.

Mai mult, in conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1997, stagiul complet de cotizare utilizat este de 25 ani si nu de 30 ani cum in mod eronat a stabilit intimata in buletinul de calcul ce a stat la baza deciziei de recalculare emisa conform OUG nr. 4/2005, având in vedere ca reclamantul a desfășurat activitate în grupa II de munca.

A susținut reclamantul ca deoarece la recalcularea pensiei, trebuiau avute in vedere condițiile de stagiu si de vârsta prevăzute de Legea nr. 3/1977, fapt ce rezulta din prevederile HG 1550/2004, se confirma principiul potrivit căruia condițiile de pensionare raman si pe perioada recalculărilor cele prevăzute la data ieșirii inițiale la pensie.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii 19/2000 modificată, Legea nr.3/1997, HG.1550/2004, OUG nr.4/2005.

Pârâta nu a formulat întâmpinare, dar prin concluzii a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, considerând că, în mod corect, a procedat la determinarea punctajului mediu anual prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, acesta fiind stagiul complet de cotizare prevăzut de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, prevăzut de art. 8 din Legea nr. 3/1977.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Din analiza materialului probator administrat la dosarul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin decizia nr._/01.02.1999 a fost admisă cererea reclamantului și, în baza Legii nr. 3/1977, s-a acordat acestuia - începând cu 01.01.1999- o pensie pentru limită de vârstă și munca depusă, calculată avându-se în vedere o vechime în grupa II de munca de 28 ani, 11 luni si 27 zile.

Drepturile i-au fost recalculate ulterior, în baza OUG. 4/2005 și HG.1550/2004, parata luând in considerare un stagiu complet de cotizare de 30 ani, stagiu ce a fost contestat de către reclamant.

In aceasta privința, instanța retine ca stagiul complet de cotizare care ar fi trebuit sa fie utilizat de parata, la recalcularea pensiei este de 25 ani si nu 30 ani, cum eronat a stabilit parata.

Astfel, drepturile de pensie s-au născut in baza Legii nr. 3/1977, decizia inițiala de stabilire a drepturilor de pensie fiind din data de 01.07.1996. Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut in vedere pentru a verifica daca parata a aplicat corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.

Instanța retine ca in cauza sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 si alin. 3 din Normele Metodologice cuprinse in Anexa la HG nr. 1550/2005 si ale art. 14 alin. 1 si 3 din Legea nr. 3/1977.

Din coroborarea prevederilor alin. 1 cu cele ale alineatului 3 ale art. 2 din Normele metodologice cuprinse in Anexa la HG nr. 1550/2005, rezulta ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea in munca necesara, potrivit art. 14 alin. 3 raportat la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, pentru deschiderea dreptului sau la pensie.

Din economia dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, rezulta ca legiuitorul nu a urmărit doar reducerea vârstei de pensionare a salariaților care au prestat activitati in grupele I si II de munca, in condițiile expuse in acest text legal, ci si reducerea vechimii totale in munca necesare pentru pensionare, deci a stagiului complet de cotizare.

Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii, se face cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004 si ale art. 2 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004, potrivit căruia pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

In aceasta situație, având in vedere dispozițiile art. 8 alin. 1 si art. 14 alin. 2 din Legea nr. 3/1977, aceasta lege stabilește trei stagii complete de cotizare in funcție de grupa de munca in care cel in cauza a lucrat, stagii care trebuie avute in vedere așa cum prevede art. 2 alin. 3 din Normele metodologice, respectiv: 30 ani pentru munci obișnuite, 25 ani pentru grupa a II-a de munca si 20 ani pentru grupa I de munca.

Daca legiuitorul ar fi inteles ca si cu ocazia recalculării pensiei sa facă trimitere doar la stagiul complet de cotizare de 30 ani la barbati si 25 ani la femei, atunci ar fi prevăzut expres aceasta situație in conținutul prevederilor art. 2 alin. 3 din Normele metodologice, așa cum a făcut cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din aceleași norme.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1, 3 si 4 din HG nr. 1550/2004 „stagiul complet de cotizare utilizat in determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzuta de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare” care „pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001…va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”, iar „ pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea in munca necesara deschiderii dreptului de pensie prevăzuta de aceste acte normative”.

Nu exista nici o rațiune pentru a considera ca reclamanta nu se afla . cu persoanele care au beneficiat de dispozițiile HG nr. 478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, care deroga de la dispozițiile Legii nr. 3/1977 sub aspectul stagiului complet de cotizare, câta vreme a realizat stagiul complet de cotizare de 25 ani in grupa II de munca, impus de Legea nr. 3/1977.

Este adevărat ca stagiul complet de cotizare de 30 ani era consacrat cu caracter de principiu, de Legea nr. 3/1977, insa aceasta lege a instituit si o . situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 ani in cazul persoanelor care lucrau in grupa I de munca si de 25 ani pentru cei care lucrau in grupa a II-a de munca sau care lucrau ca personal navigant, in cazul nevazatorilor stagiul complet de cotizare fiind de 15 ani la barbati si 10 ani la femei.

Prin prisma considerațiilor de mai sus, se constata ca dispozițiile unor acte normative speciale, cum este HG nr. 478/1990, nu reprezintă decât aplicații particulare ale normei speciale cuprinse in art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o norma speciala (art. 14 alin. 1 si 2 din Legea nr. 3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie sa se faca in procedura de recalculare a drepturilor in temeiul OUG nr. 4/2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 ani.

Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult cu cat dispozițiile HG nr. 1550/2004 nu fac trimitere la stagiul complet de 30 ani, ci la stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977, care era diferit după cum persoana a lucrat in grupe de munca, fiind lipsita de relevanta juridica analiza comparativa pe care o face parata cu privire la reglementarea conceptului de „grupa superioara de munca”, in cadrul Legii nr. 3/1977, respectiv de „condiții speciale de munca” in cadrul Legii nr. 19/2000.

De altfel si prin decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, s-a stabilit ca dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 19/2000, se interpretează in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 si care si-au desfășurat activitatea in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

F. de aceste considerente si având in vedere ca reclamantul a desfășurat activitate în grupa II de munca de 28 ani, 11 luni si 27 zile, perioada recunoscuta si de parata, rezulta ca aceasta este îndreptătit la recalcularea pensiei prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 25 ani.

Întrucât prin nevalorificarea stagiului complet de cotizare de 25 ani, parata a calculat si plătit reclamantului drepturi de pensie mai mici decât cele care i s-ar fi cuvenit, producând in patrimoniul acestuia un prejudiciu care se impune a fi reparat, instanța apreciază întemeiat si capătul de cerere referitor la plata diferențelor dintre pensia cuvenita si cea efectiv achitata reclamantului, pe perioada termenului general de prescripție, de 3 ani dinaintea introducerii acțiunii.

În ceea ce privește cererea ce are ca obiect actualizarea cu indicele de inflație a sumelor de bani solicitate, se reține că un creditor poate pretinde si daune ce au caracter compensatoriu si care sunt menite sa acopere prejudiciul cauzat prin scăderea valorii creanței datorata inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență. Valoarea acestui prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominala a creanței si valoarea sa reala la data executării . Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentata pe scopul acestei instituții, respectiv păstrarea valorii reale a obligației bănești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul G. N. - cu sediul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. - cu sediul în C., ..

Obligă pârâta să emite reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, în care, la stabilirea punctajului mediu anual, să să aibă încvedere un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

Obligă pârâta să plătească reclamantului diferența de drepturi de pensie cuvenite pentru perioada cuprinsă între 24.02.2012 și data emiterii deciziei de recalculare,în considerarea deciziei de recalculare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Executorie.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședința publică azi, 29.05.2015.

PREȘEDINTE,

R. I. S.

ASISTENȚI JUDICIARI

Pt.A. B.

Aflată în C.O. conf. art.426 al. 4

C.. semnează

Președinte complet

R. I. S.

R. G.

GREFIER

I. C.

tehnored.jud.R.I.S./23.06.2015/4 ex.

emis 2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Sentința nr. 1149/2015. Tribunalul CONSTANŢA