Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 565/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 565/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 3051/118/2007

Dosar nr._ / 2007

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.565

Ședința publică din 16 martie 2015

PREȘEDINTE – C. B.

ASISTENȚI JUDICIARI

A. B.

L. N.

GREFIER – I. D.

Pe rol, pronunțarea sesizării de perimare a acțiunii civile având ca obiect contestație decizie pensionare formulată de reclamantul M. S. domiciliată în Hârșova, . în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea disp. art. 88 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul asupra cauzei, după care:

Instanța, invocă din oficiu sesizarea de perimare a prezentei cauze și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Cu privire la sesizarea de perimare, constată:

În speță, instanța a dispus la data de 03.09.2008, suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct.1 Cod procedură civilă.

Potrivit disp.art. 248 Cod procedură civilă „orice cerere de chemare de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă, chiar și împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Pe de altă parte, conform art.250 alin.1 Cod procedură civilă „cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art.244, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.”

În cauză se constată că dosarul penal nr.1985/P/2015 a fost soluționat în sensul că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului M. S., la data de 24.01.2014.

Cu toate acestea, de la soluționarea dosarului menționat și până în prezent părțile nu au solicitat repunerea cauzei pe rol așa încât menținerea în stare de suspendare a fost cauzată de lipsa de stăruință a acestora și ca urmare suspendarea cursului perimării nu a mai operat de la data soluționării irevocabile a cauzei care a determinat suspendarea judecății

Pentru aceste aspecte, sesizarea de perimare se va admite și se va constata perimată cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării acțiunii, invocată din oficiu de instanță.

Constată perimarea cauzei formulate de reclamanta M. S. domiciliată în Hârșova, . în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2015.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,

C. B. A. B.

L. N.

GREFIER

I. D.

TEHNORED.GREF I.D.

DATA 16.03.2015

EMIS 2 COMUNICĂRI

DATA 16.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 565/2015. Tribunalul CONSTANŢA