Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 554/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 554/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 7086/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ NR. 554
Ședința publică din 12 martie 2015
PREȘEDINTE – C. S. A.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
G. C.
GREFIER – S. M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. A. G., domiciliat în Eforie Sud, .. 1 A, județ C. și domiciliu procesual ales în C., ., județ C. în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C, județul C., și C. N. DE PENSII PULICE - COMISIA CENTRALA DE CONTESTATII, cu sediul în București, ., sector 2, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 26.02.2015, zi în care partea prezentă a pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 12.03.2015, dată la care s-a pronunțat sentința
TRIBUNALUL
Cu nr._ din 07-10-2014 s-a inregistrat actiunea formulata de reclamantul P. A. G. in contradictoriu cu paratele C. N. DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALA DE CONTESTATII si C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., solicitand obligarea paratei C. N. DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALA DE CONTESTATII sa solutioneze contestatia formulata, sa se dispuna anularea deciziei nr. R31960/21-05-2014 si obligarea paratei C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. sa emita o noua decizie privind pensionarea pentru limita de varsta, cu valorificarea vechimii in grupa a I a de munca, conform adeverintei nr. 306/19-10-2009 eliberata de . si a datelor din adeverinta nr. 7250/2014, anularea adresei nr. 9773/17-07-2014. Reclamantul a solicitat si cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul arata ca a depus dosarul de iesire la pensie pentru limita de varsta cu cererea nr._/01.04.2014, apreciind ca indeplinea conditiile prevazute de Legea nr. 263/2010. Parata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. a emis decizia nr. R31960/21-05-2014, prin care i-a fost respinsa cererea de pensionare pentru limita de varsta, nevalorificand perioadele lucrate in grupa a II – a de munca, asa cum sunt mentionate in cuprinsul adeverintei nr. 306/19.10.2009 emisa de . reclamantul ca a formulat contestatie impotriva deciziei nr. R31960/21-05-2014.
In drept, reclamantul invoca Legea nr. 263/2010.
Actiunea este scutita de la plata taxei de timbru.
In dovedire, reclamantul a folosit proba cu acte.
La data de 20.10.2014, reclamantul P. A. G. a depus precizari la actiune, aratand ca solicita si valorificarea adeverintelor nr. 675/16-06-2014 si 152/01-08-2014.
Parata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii, intrucat, la data de 01-04-2014, reclamantul nu indeplinea conditiile pentru a iesi la pensie.
Parata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. a depus inscrisuri – dosar administrativ.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Cu nr._/01.04.2014 (fila 108 dosar), reclamantul P. A. G. a solicitat inscrierea la pensie pentru limita de varsta. Instanta constata ca la data formularii cererii, reclamantul avea varsta de 64 de ani.
Prin decizia nr. R31960/21-05-2014 (fila 67 dosar) emisa de C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. a fost respinsa cererea de inscriere la pensie pentru limita de varsta formulata de reclamantul P. A. G., intrucat nu a fost fructificata grupa superioara de munca pentru perioada 09.07.1973 – 01.04.1987, functia neregasindu-se in temeiul legal indicat in documentele depuse.
Impotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestatia inregistrata cu nr. 601C/26.06.2014 (fila 56 dosar), la care a primit raspunsul nr. 9773/17.07.2014 (fila 54 dosar), prin care C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. ii comunica ca nu indeplineste conditia de varsta pentru a fi pensionat.
Cu privire la primul capat de cerere, instanta constata ca parata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. nu a inaintat catre C. N. DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALA DE CONTESTATII contestatia formulata de reclamant impotriva deciziei nr. R31960/21-05-2014. Astfel, se observa ca parata C. N. DE PENSII PUBLICE - COMISIA CENTRALA DE CONTESTATII era in imposibilitate sa emita vreo hotarare cu privire la contestatia formulata, nu se poate retine vreo culpa a acestei parate, astfel incat instanta va respinge cererea formulata de reclamant in contradictoriu cu aceasta parata.
Cu privire la capatul al doilea din cererea dedusa judecatii, instanta retine ca reclamantul P. A. G. este nascut la data de 29.03.1950, avand la data de 01-04-2014 varsta de 64 ani.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 263/2010, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege.
Art. 53 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 prevede ca vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5
Conform art. 55 alin. 1 lit. a din Legea nr. 263/2010 - Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare.
Din continutul adeverintei nr. 306/19.10.2009 emisa de . ca reclamantul a lucrat in grupa a II – a de munca – 13 ani, 8 luni si 23 zile, in perioada 09.07.1973 – 01.04.1987, in procent de 75 %, in functia de tehnician proiectant. Analizand decizia nr. R31960/21-05-2014 se constata ca parata i-a recunoscut reclamantului o perioada de 3 ani 5 luni 22 zile ca fiind lucrata in grupa a II – a. In consecinta, reclamantul a lucrat in grupa a II – a de munca timp de 17 ani 2 luni si 15 zile, rezultand o reducere a varstei de pensionare cu 3 ani si 6 luni, conform art. 55 alin. 1 lit. a, tabel 1 din Legea nr. 263/2010.
Potrivit anexei 5 la Legea nr. 263/2010, reclamantul la pensionare beneficiaza de reducerea de 3 ani si 6 luni, astfel incat se poate pensiona la 61 ani si 6 luni.
F. de acestea, instanta preciaza ca, la data de 01-04-2014, reclamantul indeplinea conditia de varsta pentru a fi pensionat pentru limita de varsta, avand 64 ani, urmand a anula decizia nr. R31960/21-05-2014 emisa de parata C. Judeteana de Pensii Constanta. In consecinta, instanta va obliga parata C. Judeteana de Pensii Constanta sa emita reclamantului decizie de acordare a pensiei pentru limita de varsta, incepand cu data de 01-04-2014, cu valorificarea perioadei 09.07.1973 – 01.04.1987 ca fiind lucrata in grupa a II – a de munca.
Instanta va respinge ca nefondata cererea pentru anularea adresei nr. 9773/17-07-2014 emisa de C. Judeteana de Pensii Constanta, intrucat aceasta nu poate fi asimilata unei decizii, nu orice corespondență a unei autorități constituie un act administrativ, iar adresele în cauză constituie numai o corespondență între casa teritorială de pensii și pensionar. Prin aceasta, autoritatea emitentă nu decide și nu dispune nimic, ci doar precizează că cererea de pensionare nu poate fi soluționată favorabil.
Astfel, având în vedere și disp. art.150 alin.3 cb. cu art.151 alin.2 din legea nr. 263/2010, potrivit cărora doar hotărârile adoptate de Comisia Centrală de Contestații pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în condițiile în care adresa menționata nu este asimilata unei hotărâri, cererea privind anularea acesteia va fi respinsă ca nefondata.
In ceea ce priveste valorificarea adeverintei nr. 7250/24.03.2014 se constata ca in cuprinsul acesteia sunt mentionate salariile tarifare si sporul de vechime obtinute de reclamant in perioada aprilie 1992 – septembrie 1992, fara a se face nici o precizare cu privire la retinerea CAS. Conform art.96 alin.2 din Legea nr.263/2010, punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S..
Potrivit art. 165 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizeaza salariile brute sau nete, dupa caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de munca, astfel: a) salariile brute, pâna la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pâna la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor lunare, pe lânga salariile prevazute la alin. 1 se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care, dupa data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt înscrise în carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, conform legislatiei în vigoare.
În conformitate cu prevederile art.2 lit.c) din Legea nr.263/2010 sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principiu de bază principiul contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor sociale plătite. Potrivit art. 19, constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii.
Se reține deasemenea și Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin care s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
În cauză, se constată că, în cuprinsul adeverinței nu este menționat expres că unitatea a reținut și a virat cota de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat, prin urmare nu se poate proceda la valorificarea acesteia în procesul de stabilire a drepturilor de pensie.
Instanta va respinge ca nefondata cererea pentru valorificarea adeverintelor nr. 675/16-06-2014 emisa de . nr. 152/01-08-2014 emisa de . se constata ca acestea sunt eliberate ulterior depunerii cererii de pensionare la C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C.. Ori, instanta are in vedere, la momentul analizarii legalitatii unei decizii de respingere, daca solicitantul indeplineste conditiile de pensionare la data depunerii cererii de pensionare, in speta 01-04-2014, din prisma inscrisurilor depuse la dosarul de pensionare. Se remarca ca parata era in imposibilitate sa se pronunte asupra acestor adeverinte in conditiile in care acestea sunt eliberate dupa data emiterii deciziei nr. R31960/21-05-2014.
In consecinta, instanta va respinge ca nefondata actiunea formulata de reclamantul P. A. G. in contradictoriu cu parata C. N. DE PENSII – COMISIA CENTRALA DE CONTESTATII; va admite in parte actiunea formulata de reclamantul P. A. G. in contradictoriu cu parata C. Judeteana de Pensii Constanta; va anula decizia nr. R31960/21-05-2014 emisa de parata C. Judeteana de Pensii Constanta; va obliga parata C. Judeteana de Pensii Constanta sa emita reclamantului decizie de acordare a pensiei pentru limita de varsta, incepand cu data de 01-04-2014, cu valorificarea perioadei 09.07.1973 – 01.04.1987 ca fiind lucrata in grupa a II – a de munca; va respinge ca nefondata cererea pentru anularea adresei nr. 9773/17-07-2014 emisa de C. Judeteana de Pensii Constanta; va respinge ca nefondate cererile pentru valorificarea adeverintelor nr. 7250/24.03.2014, 675/16-06-2014, 152/01-08-2014.
In temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, instanta va obliga parata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 500 lei, reprezentand onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondata actiunea formulata de reclamantul P. A. G., domiciliat în Eforie Sud, .. 1 A, județ C. și domiciliu procesual ales în C., ., județ C., in contradictoriu cu parata C. N. DE PENSII – COMISIA CENTRALA DE CONTESTATII, cu sediul în București, ., sector 2 .
Admite in parte actiunea formulata de reclamantul P. A. G. in contradictoriu cu parata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C, județul C..
Anuleaza decizia nr. R31960/21-05-2014 emisa de parata C. Judeteana de Pensii Constanta.
Obliga parata C. Judeteana de Pensii Constanta sa emita reclamantului decizie de acordare a pensiei pentru limita de varsta, incepand cu data de 01-04-2014, cu valorificarea perioadei 09.07.1973 – 01.04.1987 ca fiind lucrata in grupa a II – a de munca.
Respinge ca nefondata cererea pentru anularea adresei nr. 9773/17-07-2014 emisa de C. Judeteana de Pensii Constanta.
Respinge ca nefondate cererile pentru valorificarea adeverintelor nr. 7250/24.03.2014, 675/16-06-2014, 152/01-08-2014.
Obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 500 lei, reprezentand onorariu avocat.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Tribunalul Constanta.
Pronuntata in sedinta publica din 12-03-2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
C. S. A. G. C. L. N.
GREFIER
S. M. S.
Tehnored.jud.C.S.A.
4 ex./ 02.04.2015
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 192/2015.... | Recalculare pensie. Sentința nr. 1209/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








