Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 192/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 192/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 1623/118/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECTIA
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 192
Ședința publică din data de 04 FEBRUARIE 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – M. C.
JUDECĂTOR – A. B. S.
GREFIER – G. M.
Pe rol soluționarea apelului promovat de apelanta petentă S.C. L. P. .., cu sediul în Techirghiol, .. 76, județul C. și cu sediul procesual ales în C., . nr. 128 A, ., ., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apel îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 1887/24.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. D. B. pentru apelantă, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.
Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.
La interpelarea instanței reprezentantul convențional al apelantei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Având în vedere dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă și poziția procesuală a reprezentantului convențional al apelantei în sensul că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul convențional al apelantei formulează concluzii de admitere a apelului și solicită instanței să aprecieze asupra sancțiunii aplicate raportat la înscrisurile depuse la dosar, înscrisuri ce dovedesc circumstanțierea faptei, precum și raportat la modalitatea în care a fost săvârșită contravenția. Este vorba despre o asociație familiară în care soția desfășura activități comerciale, spațiul comercial era în incinta locuinței celor doi soți, la momentul la care soțul a fost rugat de vecini să dea două butelii și două sticle cu băuturi spirtoase soția avea o problemă de sănătate devodită cu declarațiile martorilor depuse la dosar. Solicită admiterea apelului, admiterea plângerii, în principal anularea procesului verbal și exonerarea de la plata amenzii, în subsidiar aplicarea sancțiunii avertismentului raportat la circumstanțele persoanale și circumstanțele în care a fost săvârșită contravenția. Fără cheltuieli de judecată.
Față de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 19.03.2013, sub nr._, petenta S.C. L. P. .. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul GARDA FINANCIARĂ – Secția C., ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/15.03.2013.
Ulterior, la solicitarea instanței, petenta a depus și motivarea plângerii, solicitând, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.
În motivarea cererii, petenta a arătat că la data de 15.03.2013, ora ,00, s-a constatat că 258 lei se aflau în casa de marcat fără a fi emise bonuri, însă acest fapt se datorează unor împrejurări obiective, respectiv faptului că în dimineața respectivă asociata s-a simțit rău, iar în timp ce aștepta să vină soțul să meargă la medicul de familie, au venit doi vecini care au solicitat două butelii și un pachet de țigări, urmând să le taie bonul când se întorceau de la medic.
În concluzie, petenta a arătat că este vorba despre un caz fortuit, care înlătură caracterul contravențional al faptei.
În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, art. 112-114 C.proc.civ.
În probațiune, a solicitat înscrisuri și audierea a doi martori, respectiv M. I. și M. T..
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 05.07.2013, intimatul a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În susținere, a solicitat proba cu înscrisuri.
La termenul din data de 07.10.2013, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimată, a ANAF - Direcția generală a finanțelor publice G., în temeiul dispozițiilor art. 19 alin.6 din OUG nr. 74/2013, ca urmare a subrogării acesteia în drepturile intimatului inițial.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba testimonială cu martorii M. I. și M. T..
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța a reținut următoarele:
Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a apreciat că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001, întrucât nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat. De altfel, petenta nu a indicat în cuprinsul plângerii contravenționale vreun motiv de nelegalitate care să vizeze neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a actului sancționator.
Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
Instanța reține că, la data de 15.03.2013, petentei S.C. L. P. .. i s-a întocmit Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ de către intimatul Comisariatul General al Gărzii Financiare – Secția C., prin care a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8.000,00 lei, confiscarea sumei de 258,00 lei precum și cu suspendarea activității punctului de lucru, pe o perioadă de trei luni, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.10 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentei că, la data de 15.03.2013, la sediul societății, în orașul Techirghiol, .. 76, ora 16, s-a constatat că petenta nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 258,00 lei, sumă constatată prin efectuarea diferenței dintre monetarul faptic, întocmit la ora controlului, și raportul nefiscal X, emis de casa de marcat.
Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, fapta reținută în sarcina petentei a fost încadrată juridic în dispozițiile art.10 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999 – dispoziții potrivit cărora: Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: b) neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative;
Referitor la sarcina probei, instanța are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, specifică materiei contravențiilor).
Situația de fapt rezultată din probațiunea administrată în cauză:
Instanța a constat că petenta contestă situația de fapt consemnată în procesul verbal de contravenție pe motiv că urma să emită bonuri pentru suma respectivă, iar că imposibilitatea emiterii la momentul primirii banilor este datorată unui caz fortuit, respectiv faptului că soția administratorului se afla într-o stare de sănătate precară și că trebuia să ajungă la medicul de familie, însă așteptau un distribuitor cu marfă, motiv pentru care nu a putut face deplasarea imediat.
Se mai reține că cei doi martori audiați declară altceva, respectiv martorul M. T., care susține că este fratele administratorului societății petente, arată că soția administratorului se afla în localitatea Topraisar, unde efectuase o intervenție stomatologică, respectiv că a condus-o acasă, în Techirghiol cu mașina sa, deoarece aceasta nu putea conduce mașina personală.
Mai mult, pentru existența cazului fortuit, conform art. 1351 alin.3 Cod Civil, este necesar să ne aflăm în prezenta unui eveniment care nu poate fi prevăzut sau împiedicat de către cel care ar fi chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
Or, în speța de față nu se poate vorbi despre un eveniment ce nu poate fi prevăzut sau împiedicat, deoarece dacă persoana care știa să opereze casa de marcat se afla într-o stare de sănătate precară, activitatea comercială ar fi trebuit închisă, nu continuată cu încălcarea normelor legale.
Mai mult, declarațiile petentei contrazic declarațiile martorului, fiind prezentate două situații diferite, în prima soția administratorului aflându-se acasă, în a doua aflându-se în Topraisar.
Instanța nu poate primi susținerile petentei, pentru toate aceste argumente.
Totodată, potrivit monetarului întocmit la data de 15.03.2013, ora 15,25, în prezența reprezentantului petentei, în casa de marcat a fost identificată, în fapt, suma de 353,5 lei, în timp ce Raportul nefiscal X emis de casa de marcat, la aceeași dată și la aceeași oră, probează încasări în numerar în cuantum de 95,5 lei, rezultând o diferență de 258 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale.
Din cuprinsul actului sancționator atacat instanța reține că agenții constatatori au menționat împrejurarea că, cu ocazia efectuării controlului, petenta nu a putut prezenta alte documente care să justifice suma de 258 lei constatată în plus și nici nu avea înscrisă această sumă în registrul special al casei de marcat, care, de altfel, nici nu a putut fi prezentat.
Raportat la ansamblul considerentelor expuse în curinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravențională există, că a fost săvârșită cu vinovăție de petentă și că este corect încadrată în drept.
Asupra legalității sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat, se reține că fapta reținută în sarcina societății petente este sancționată de art.11 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999, care prevede aplicarea unei amenzi contravenționale de la 8.000 lei la 10.000 lei.
În speța dedusă judecății, pentru fapta prevăzută de art.10 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999, societății petente i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 8.000,00 lei.
Instanța constată că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute art.11 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999. Sub aspectul modului de individualizare a sancțiunii, este de subliniat că fapta reținută în sarcina societății petente, prin natura și consecințele pe care le poate produce (agentul economic nu se înregistrează cu încasările pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, prin urmare nu va înregistra în evidența contabilă TVA-ul aferent și se va sustrage corespunzător impozitului pe profit), prezintă un grad de pericol care justifică aplicarea amenzii contravenționale.
Conform art.11 alin.3 din O.U.G. nr.28/1999, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat.
Instanța constată că, în respectarea dispozițiilor imperative ale art.11 alin.3 din O.U.G. nr.28/1999, intimatul a dispus confiscarea sumei de 98 lei, după ce a constatat că petenta nu a putut justifica proveniența acestei sume.
De asemenea, potrivit art.14 alin.2 din din O.U.G. nr.28/1999, nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art.10 lit. b), referitoare la ....neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, ...., atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni. Prin urmare, și sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni a fost legal aplicată petentei, tocmai în considerarea textului legal precitat.
Asupra cererii subsidiare formulate de petentă, se apreciază că înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni nu corespund unei juste individualizări a sancțiunii față de natura și consecințele faptei reținute în sarcina societății petente.
Neînregistrarea încasărilor prin eludarea obligației de a emite bon fiscal împiedică efectuarea verificărilor care au drept scop identificarea și combaterea evaziunii fiscale, neputându-se identifica veniturile reale impozabile realizate de agentul economic.
Conform dispozițiilor art.65 alin.3 din H.G. nr.479/2003 – privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.28/1999 rep., registrul special și raportul Z reprezintă documentele pe baza cărora se înregistrează veniturile din activitatea de comerț cu amănuntul și prestări de servicii direct către populație în evidența contabilă a utilizatorului, cu excepțiile prevăzute de lege. În plus, acestea sunt documentele pe care organele fiscale le au în vedere cu ocazia verificării veniturilor care stau la baza determinării impozitelor și taxelor datorate de agentul economic bugetului de stat (art.4 alin.4 din O.U.G. nr.28/1999 rep.).
Prin urmare, din dispozițiile legale anterior amintite, se deduce rolul important pe care îl au, în cadrul evidenței contabile, aceste documente emise de aparatul de marcat electronic fiscal. Întrucât agentul economic nu s-a înregistrat cu încasările pentru care nu a emis bonuri fiscale, acestea nu vor fi înregistrate în evidența contabilă, creându-se premise favorabile sustragerii de la plata impozitelor aferente. Asemenea consecințe evidențiază, fără putere de tăgadă, gradul de pericol social pe care îl prezintă faptele prin care sunt încălcate obligațiile instituite în acest domeniu.
În plus, trebuie avut în vedere că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea normei contravenționale nu se limitează la prevenirea evaziunii fiscale, norma fiind edictată și pentru protecția consumatorilor care, numai prin prezentarea bonului fiscal și-ar putea valorifica drepturile legate de achiziționarea unor bunuri/prestarea unor servicii necorespunzătoare.
Instanța nu va reține cuantumul redus al sumei nejustificate prin emiterea bonului fiscal ca motiv care să justifice înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, apreciind că nu cuantumul în sine este relevant pentru un astfel de comportament al agentului economic, ci consecințele pe care un astfel de comportament le poate genera.
Nu mai puțin adevărat, acest cuantum redus depinde de variabile absolut aleatorii cum ar fi ziua și ora controlului, fluxul clientelei, condiții meteo, prețul mărfii comercializate, etc. – variabile pe care agenții constatatori, chiar dacă le au în vedere, nu le pot influența.
De aceea, în opinia instanței, cuantumul sumei nejustificate poate fi un criteriu pentru individualizarea sancțiunii amenzii contravenționale în sensul aplicării acesteia peste cuantumul minim reglementat legal, iar nu și pentru înlocuirea amenzii cu avertisment.
În plus, este de reținut atitudinea total nesinceră manifestată de petentă și susținerile contradictorii formulate.
Instanța a apreciat că sancțiunea aplicată a fost judicios evaluată, fără a se impune reindividualizarea acesteia, întrucât răspunde exigențelor principiului proporționalității în raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și de urmările generate prin lezarea valorilor sociale ocrotite de norma incriminatoare.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate și apreciind că petenta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată.
In termen legal organul constatator a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 1187/2014 pronunțată de Judecătoria C..
În motivarea apelului se arată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu se poate reține incidența cazului fortuit invocat în plângere.
În subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea apelului.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Procedând la judecata apelului se reține:
Invocarea cazului fortuit motivat de faptul că persona care opera cu casa de marcat se afla într-o stare de sănătate precară datorită unor probleme stomatologice, a fost corect analizată de instanța de fond.
Specific pentru cazul fortuit este faptul că acțiunea sau inacțiunea unei persoane produce un rezultat socialmente periculos, datorită intervenției unei forțe a cărei apariție nu a putut fi prevăzută și care produce în fapt acel rezultat.
Ori, în speță administratorul societății care pretinde că nu știa să folosească casa de marcat, trebuia să oprească activitatea comercială până la întoarcerea vânzătoarei de la stomatolog, și nicidecum că continue activitatea încălcând măsurile legale.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a pronunțat hotărârea apelată având în vedere nota explicativă dată de administratorul societății comerciale, care arată în mod explicit că pentru suma de 353,5 lei nu au fost emise bonuri fiscale din cauză că soției care opera cu casa de marcat i s-a făcut rău.
Această declarație are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare, care nu poate fi revocată decât pentru eroare de fapt, eroare care nu a fost dovedită însă în cauză.
In ceea ce privește sarcina probării contravenției ,se constată că ,într-adevăr, nu rezultă că agenții constatatori ar fi surprins efectuarea vreunei vânzări iară emiterea bonului fiscal, că ar au chestionat nici un client, că ar făcut verificări asupra actelor contabile.
Agenții constatatori au găsit însă în aparatul de marcat electronic fiscal o sumă de bani care nu era justificată prin emiterea unor bonuri fiscale de aceeași valoare. Față de locul depistării acestei sume, în mod firesc se naște prezumția că această sumă provine din vânzări de bunuri/prestări de servicii pentru care nu au fost emise bonuri fiscale. Această prezumție este confirmată însă de declarația administratorului, care recunoaște fară rezerve că acest lucru . Or, față de recunoașterea necondiționată a situației de fapt, nici o probă suplimentară nu mai trebuia făcută de către agenții constatatori.
În plus, se constată că petentul a semnat procesul verbal de contravenție fără a formula nicio obiecție față de cele reținute în sarcina lui. Or, formarea obiecțiunilor reprezintă prima formă de manifestare a dreptului la apărare, și cea mai susceptibilă de sinceritate, față de împrejurarea că obiecțiunile sunt formulate imediat după constatarea și sancționarea faptei.
Deși dispoziția de plată este întocmită de către administrator,și se pretinde întocmirea acesteia anterior întocmirii procesului verbal de contravenție, nici în nota explicativă și nici ca obiecție în procesul verbal de contravenție administratorul nu face vorbire despre existența acesteia, ceea ce îndreptățește concluzia instanței de fond în sensul că această dispoziție a fost întocmită pro-causa, apelantul petent neoferind nicio explicație plauzibilă pentru omisiune.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, față de scopul instituirii normei sancționatoare, de a preveni evaziunea fiscală dar de a proteja și consumatorii, care numai prin prezentarea bonului fiscal își pot valorifica drepturile legate de achiziționarea unor bunuri/prestatare unor servicii necorespunzătoare, față de împrejurarea că fapta contravențională este săvârșită de către un comerciant persoană juridică ,adică de către un profesionist pentru care săvârșirea actelor de comerț constituie chiar scopul ființării.
Se apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunilor aplicate, nici a celei principale,aplicată în cuantumul minim legal, și cu atât mai puțin a sancțiunii complementare, care intervine ope legis, fără posibilitatea instanțelor de judecată de a o înlătura.
D. pentru care, constând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, instanța de apel în temeiul art. 480 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelanta petentă S.C. L. P. .., cu sediul în Techirghiol, .. 76, județul C. și cu sediul procesual ales în C., . nr. 128 A, ., ., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C., apel îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 1887/24.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. A. B. S.
GREFIER,
G. M.
Jud. fond C.D.
Red.jud.M C. /17.02.2015
Tehn.A.G/2 ex/ 27.02.2015
| ← Recalculare pensie. Sentința nr. 276/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 554/2015.... → |
|---|
