Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 663/2015. Tribunalul CONSTANŢA

La apelul nominal făcut în ședință publică reclamantul este reprezentat de consilier juridic D. R., în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.154 și urm. C.pr.civ.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:

Se constată că prin grefa instanței s-au depus din partea reclamantului extrasul din contractul colectiv de muncă și al regulamentului intern.

Întrebat fiind reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte probe de propus sau cereri de formulat.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.392 C. constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de față.

Având cuvântul, reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamanta S.C. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul M. B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei totale de 648 lei, reprezentând contravaloarea a 9 zile de concediu de odihnă necuvenit aferent anului 2014.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajatul său, conform contractului colectiv de muncă valabil la nivel de unitate, având dreptul la 22 zile de concediu de odihnă ce urmau a fi efectuate în lunile iulie-august 2014.

A mai susținut reclamanta că proporțional perioadei efectiv lucrate în cursul anului 2014, până la desfacerea contractului individual de muncă la data de 12.08.2014, pârâtul avea dreptul doar la 13 zile de concediu, însă în fapt a beneficiat de 22 zile.Prin urmare, contravaloarea celor 9 zile de concediu de care pârâtul a uzat în plus reprezintă o sumă necuvenită ce se impune a fi restituită.

In drept, au fost invocate prevederile art. 256 Codul muncii.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri:dispoziția nr. 1546/14.08.2014 de desfacere a contractului individual de muncă al pârâtului, notificare adresată pârâtului la data de 05.09.2014, fluturașii de salariu aferenți lunilor iulie și august 2014, extras din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, notă cu privire la debitul de recuperat de la pârât, regulamentul intern al unității.

In apărare, pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:

Între părți au existat raporturi juridice de muncă dovedite prin contractul individual de muncă depus la dosar, raporturi care au încetat prin decizia nr. 1546/14.08.2014, în temeiul art.55 lit.b Codul muncii.

In calitate de salariat al societății reclamante în funcția de șofer autoturisme și camionete, pârâtul a avut dreptul la un concediu anual de odihnă de 22 zile lucrătoare, potrivit art. 52 alin.1 din CCM la nivel de unitate și art.64 din Regulamentul intern.Prin aceste dispoziții s-a stabilit în mod expres că durata efectivă a concediului de odihnă se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic și se efectuează în cursul aceluiași an, în acord cu prevederile art. 145 alin.2 Codul muncii.

In consecință, pârâtul ar fi fost îndreptățit la 22 de zile concediu de odihnă în cazul în care ar fi lucrat efectiv la societatea reclamantă pe parcursul întregului an 2014. Cum calitatea sa de angajat al reclamantei a încetat la data de 12.08.2014, rezultă că durata concediului de odihnă trebuie să fie determinată prin raportare la cele 7 luni și 11 zile efectiv lucrate, un simplu calcul matematic conducând la concluzia că pârâtul putea beneficia în concret doar de 13 zile concediu de odihnă în cursul anului 2014.

Din fluturașii de salariu depuși la dosar de către reclamantă rezultă că în perioada iulie-august 2014 pârâtul a beneficiat de 22 zile concediu de odihnă, primind drepturile salariale aferente, ceea ce presupune că pentru 9 zile concediu de odihnă, la care nu era îndreptățit, a încasat indemnizația de concediu în mod necuvenit.

Art. 256 alin.1 Codul muncii stabilește că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.Prin aceste dispoziții este reglementată obligația de restituire pe care o au salariații față de unitatea angajatoare, având la bază plata lucrului nedatorat și îmbogățirea fără justă cauză.Spre deosebire de răspunderea patrimonială care presupune săvârșirea unei fapte cu vinovăție, obligația de restituire este o instituție distinctă, guvernată de alte reguli, fiind independentă de culpa salariatului.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța reține că pârâtul a încasat în mod necuvenit contravaloarea a 9 zile de concediu de odihnă, respectiv suma de 648 lei, astfel că va admite cererea și va dispune obligarea pârâtului la restituirea acestei sume către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul .>cu sediul în C., .-24 în contradictoriu cu pârâtul M. B. domiciliat în C., ., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.