Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1736/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1736/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 2077/118/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1736
Ședința publică din data de 06 august 2015
PREȘEDINTE – F. M. I.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
R. G.
GREFIER – R. E.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții T. A., M. M., G. G., P. D., A. G., P. I., A. A., N. L. E., I. M., R. C., R. L. A., B. G., S. N., S. C., E. M. prin S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C., cu sediul în C., . nr.13, în contradictoriu cu pârâtul C. T. V. P., cu sediul în C., ., având ca obiect drepturi bănești. |
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 31 iulie 2015 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 06 august 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 27.03.2015, sub număr de dosar_, reclamanții T. A., M. M., G. G., P. D., A. G., P. I., A. A., N. L. E., I. M., R. C., R. L. A., B. G., S. N., S. C., E. M. prin S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C. au chemat în judecată pârâtul C. T. V. P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata către fiecare reclamant a daunelor-interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite irevocabil prin Sentința civilă nr. 417/1.03.2010 pronunțată de Tribunalul C., pe ultimii trei ani anterior introducerii prezentei cereri și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.
În motivare, reclamanții au arătat că prin sentința civilă indicată mai sus, pronunțată de Tribunalul C., pârâta din prezenta cauză a fost obligată la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009 sau, după caz, din neaplicarea dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea cadru nr. 330/2009 și Legea nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.01._11, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
Deși reclamanții se află în posesia unui titlu executoriu, nici până la această dată pârâta nu a înțeles să își execute obligația de a achita în întregime sumele datorate, învederând totodată că prin sentința civilă menționată au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, iar solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă. Potrivit hotărârii judecătorești menționate, pârâta a fost obligată să plătească drepturile salariale menționate anterior și că doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâta prevalându-se de dispozițiile O.U.G. nr.71/2009, care a eșalonat obligația de plată a sumelor datorate. Prin adoptarea Legii 230/2011 de aprobare a OUG 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.
Imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul de proprietate al reclamanților, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).
În ceea ce privește data plății, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență, reclamanții arătând că după cum rezultă din hotărârea judecătorească atașată sunt în prezența unei creanțe certe și exigibile, iar în caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației. Potrivit art. 1531 alin.l din Codul civil, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 148-151 Cod procedură civilă, art. 28 și art. 208-211 din Legea dialogului social nr. 62/2011 - republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 1531, art. 1535, 2517, 2537, 2538 din Codul Civil, art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 și art. 278 alin. (1) - din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 9/2000, art. 2 din OG nr. 13/2011, precum și pe Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr.21/2013, vizând recursul în interesul legii cu privire la acordarea daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru considerentele care succed.
Prin sentința civilă nr. 417/1.03.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 338/CM/15.06.2010 pronunțată de Curtea de Apel C., pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților din prezenta cauză o . drepturi salariale.
Reclamanții, salariați din sectorul bugetar, au solicitat în prezenta cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata sumele prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Plata acestora a făcut obiectul unei eșalonări prin OUG nr. 71/2009, fiind făcute până în prezent o . plăți parțiale.
În ceea ce privește prevederile legale incidente, potrivit art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 privind Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamantă. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014, pronunțată în procedura recursului în interesul legii și astfel obligatorie pentru instanțe potrivit art. 517 alin. 4 C. proc. civ., s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în condițiile în care hotărârile judecătorești care constituie titluri executorii au caracter executoriu de drept, deci de la data pronunțării, natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a acestora. În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele OUG nr. 71/2009. Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că OUG nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. 1 din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate"] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Reținând caracterul obligatoriu al deciziei nr. 2/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, potrivit art. 517 alin. 4 NCPC, rezultă din interpretarea art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil că executarea cu întârziere de către pârâtă a obligațiilor decurgând din titlurile executorii constituie o faptă ilicită care atrage răspunderea ei delictuală sub forma dobânzilor legale, fără a fi necesar să se facă dovada producerii unui prejudiciu.
În cauză este îndeplinită premisa faptică a soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2/2014 în vederea unificării practicii judiciare, respectiv reclamanții au calitatea de creditori în baza unor titluri executorii vizând creanțe salariale ale personalului din sectorul bugetar, iar aceste creanțe au făcut obiectul eșalonării potrivit art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009.
Prin urmare, daunele interese datorate reclamanților constau în dobânda legală, iar în ceea ce privește data de la care se justifică acordarea acesteia se are in vedere ca obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării, conform art.274 din Codul muncii, instanța urmând a se pronunța în limitele învestirii, respectiv cu privire la pretențiile pe ultimii 3 ani anterior introducerii cererii.
De altfel, prin Decizia nr. 21/22.06.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosar nr._, la sesizarea Curții de Apel C., (nepublicată în Monitorul Oficial la data pronunțării prezentei sentințe) s-a hotărât că în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.
In consecința, pentru motivele de fapt și de drept expuse, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâtul - unitatea școlară să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor datorate conform sentinței civile nr. 417/1.03.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., începând cu data de 27.03.2012, până la data plății efective a sumelor menționate prin titlul executoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții T. A., M. M., G. G., P. D., A. G., P. I., A. A., N. L. E., I. M., R. C., R. L. A., B. G., S. N., S. C., E. M. prin S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C., cu sediul în C., . nr.13, în contradictoriu cu pârâtul C. T. V. P., cu sediul în C., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamanți a dobânzii legale aferentă sumelor datorate conform sentinței civile nr. 417/1.03.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., începând cu data de 27.03.2012, până la data plății efective a sumelor menționate prin titlul executoriu.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6.08.2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
F. M. I. A. B.
R. G.
GREFIER,
R. E.
Red.Jud.FMI/2ex/12.08.2015
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 663/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








