Cereri. Sentința nr. 3176/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3176/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 2311/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ Nr. 3176/2014

Ședința publică de la 21 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Asistent judiciar M. D.

Asistent judiciar C. E. I.

Grefier C. O.

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de contestatorul N. I., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., având ca obiect alte cereri.

Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 21.05.2014, dată la care a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

La data de 18.02.2014, contestatorul N. I., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr_/11.12.2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, cu consecința exonerării contestatorului de la plata sumei de 9840 lei, cu cheltuieli de judecată.

Motivul pentru care solicită anularea titlului executoriu emis în cauză pentru suma de 9840 lei se referă la faptul că nu a realizat nici un venit în perioada 01.01._12, astfel că nu se justifică aplicarea art 114 alin 1 lit e din Lg 263/2010 coroborată cu art 6 pct IV lit e.

A arătat că la nivelul anului 2012 a realizat un venit brut anual de zero lei, potrivit deciziei de impunere anuală emisă la 11.06.2013, fiind îndreptățit chiar la o diferență de impozit rezultată din regularizarea anuală de 480 lei, iar nivelul salariului mediu brut în anul 2012 era în cuantum de 2.117 lei, echivalentul a 4 salarii medii brute este acela de 8468 lei, venitul său brut fiind sub nivelul cuantumului a cel puțin 4 salarii medii brute, iar raportat la acest aspect, în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art 6 pct IV, decizia contestată fiind nelegală și netemeinică.

A arătat că la data de 29.01.2014 i s-a comunicat prin poștă somația și titlul executoriu .

Potrivit certificatului de radiere emis de ORC D. la data de 08.10.2012 N. I. persoană fizică a fost radiată.

A depus la dosar decizia contestată, buletinul de calcul, somația, decizia de impunere anuală, decizia de impunere pe anul 2012, declarația privind veniturile realizate din România, graficul de radiere.

La data de 13.03.2014, C. Județeană de Pensii D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulate, pentru următoarele considerente:

A invocat excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei de debit, întrucât în conf cu art 173 alin 1 lit a din Cod de procedură fiscală, această decizie putea fi contestată în termen de 15 zile de la luarea la cunoștință a titlului executoriu constituit de decizia privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale nr_/11.12.2013.

După cum se poate observa contestatorului i-a fost comunicată decizia în data de 29.01.2014 iar contestația a fost depusă la Tribunalul D. în data de 18.02.2014, cu depășirea termenului de 15 zile prev de art 173 alin 1 lit a din Cod procedură fiscală.

De asemenea a invocat și excepția rămânerii fără obiect a cauzei. Prin urmare, la acest moment decizia contestată nu își mai produce efectele juridice.

In ceea ce privește lipsa de interes a arătat că acțiunea nu se mai poate justifica în situația în care decizia contestată nu își mai produce efectele juridice, fiind emisă decizia de revizuire nr_/12.03.2014, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate.

Pe fond, a arătat că decizia contestată a fot emisă în baza art 179 al 4 din Lg 263/2010, debitul constatat, în cuantum de 9840 lei reprezentând cuantumul pensiilor încasate necuvenit în perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, întrucât în această perioadă contestatorul a beneficiat de pensie de invaliditate gradul II și a realizat venituri din activități profesionale, fiind încălcate art 114 și 119 din Lg 263/2010 ( așa cum reiese din declarația 200 depusă de acesta la ANAF, declarație ce se află depusă la dosar).

Contestatorul nu a anunțat C. de Pensii D. de modificarea condițiilor în care încasează pensie, respectiv de faptul că a încasat venituri brute mai mari de 4 salarii medii brute pe economie, la care face referire prev art 6 alin 1 pct IV din Lg 263/2010.

Prin decizia de revizuire debitul a fost recalculat, cuantumul acestuia diminuându-se de la suma de 9840 lei la suma de 7271 lei, fiind stabilit numai pentru perioada 01.01.2012 – 27.09.2012, deci până la data radierii din Registrul Comerțului a societății N. I. persoană fizică autorizată.

Întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art 205 – 208 cod pr civilă, Lg 263/2010, cod pr fiscală.

Conf. art 223 și 411 cpc a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

A depus la dosar decizia contestată, cu buletinul de calcul și nota de constatare aferentă, decizia nr._/12.03.2014, buletinul de calcul, nota de constatare ce a stat la baza emiterii decizie_/12.03.2014, certificatul de radiere, declarația 200 aferentă anului 2012, adresa de la finanțe privind venitul brut realizat de contestator.

La data de 2.04.2014, contestatorul N. I. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea celor invocate de pârâtă, invocând aceleași motive inserate în contestația formulată.

A solicitat respingerea excepției tardivității deoarece decizia contestată și somația i-au fost comunicate la 29.01.2014, iar contestația a fost depusă la 14.02.2014 data poștei, în termenul de 15 zile.

A solicitat respingerea excepției rămânerii fără obiect și cea a lipsei de interes deoarece prin decizia din 12.03.2014 a fost restrânsă perioada pentru care s-a constituit debitul precum și cuantumul acestuia, temeiul juridic al constituirii debitului rămânând același.

În plus a arătat că înțelege să conteste și decizia nr._/12.03.2014 pentru aceleași considerent menționate în contestația formulată împotriva deciziei_/11.12.2013.

Intimata a completat întâmpinarea în raport de precizarea contestației, solicitând respingerea acesteia deoarece din declarația 200 privind veniturile realizate în anul 2012 rezultă că reclamantul a realizat venituri, fiind incidente prevederile art. 119 și art. 6 alin.1 punctul IV din legea 263/2010.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În ce privește excepțiile invocate de intimată respectiv excepția tardivității contestării deciziei nr._/11.12.2013 și cea a rămânerii fără obiect și interes în contestarea decizie nr._/11.12.2013, instanța constată că sunt neîntemeiate și le va respinge.

Astfel decizia de debit nr._/11.12.2013 a fost comunicată contestatorului la 29.01.2014, data de pe ștampila poștei – fila 8 și a fost contestată la instanță la 14.02.2014, data de pe plicul cu care a fost expediată contestația – fila 14, fiind respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 173 alin. 1 litera a din codul de procedură fiscală, excepția tardivității contestării decizie nr._/11.12.2013 fiind astfel neîntemeiată.

Având în vedere că reclamantul a precizat contestația în sensul că a înțeles să conteste și decizia de debit nr._/12.03.2014 instanța apreciază că în raport de această nouă decizie contestația are obiect și există și interesul soluționării, motiv pentru care va respinge excepția rămânerii fără obiect și cea a lipsei de interes ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei instanța reține următoarele:

Prin decizia de debit nr._/12.03.2014 emisă de intimată s-a constituit în sarcina contestatorului un debit de 7271 lei reprezentând cuantumul pensiei încasată necuvenit în perioada 01.01.2012 – 27.09.2012, ca urmare a încălcării prevederilor art. 114, art. 119 și art.6 alin.1, punctul IV din legea 263/2010.

Potrivit art. 114 din legea 263/2010 "în sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: e) pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu excepția consilierilor locali sau județeni", iar potrivit art. 119 din legea 263/2010 "pensionarii sistemului public de pensii sunt obligați să comunice casei teritoriale de pensii, respectiv casei de pensii sectoriale, în evidențele căreia se află, orice schimbare în situația proprie, de natură să conducă la modificarea condițiilor în funcție de care i-a fost stabilită sau i se plătește pensia, în termen de 15 zile de la data apariției acesteia".

Potrivit art. 6 alin.1, punctul IV litera e din legea 263/2010 "în sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: IV. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și care se află în una dintre situațiile următoare:e) alte persoane care realizează venituri din activități profesionale":

Intimata în mod greșit a apreciat că reclamantul beneficiar al unei pensii de invaliditate gradul II s-ar afla în situația prevăzută de art. 6 alin.1, punctul IV litera e din legea 263/2010, că ar fi realizat din activități profesionale un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, raportându-se doar la declarația 200 depusă de contestator la începutul anului, declarație care viza venituri estimate a fi realizate, iar nu veniturile realizate.

În realitate însă contestatorul nu a realizat venituri în anul 2012 așa cum rezultă din decizia de impunere anuală emisă de ANAF - DGRFP C. la 11.06.2013, depusă la fila 10, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 alin.1, punctul IV litera e din legea 263/2010. Mai mult începând cu 27.09.2012 a fost radiată firma contestatorului așa cum rezultă din certificatul de radiere de la fila 13.

Ca urmare a faptului că nu a realizat venituri contestatorul nu avea nici obligația de a comunica intimate apariția vreunei schimbări în situația proprie, de natură să conducă la modificarea condițiilor în funcție de care i-a fost stabilită sau i se plătește pensia și nici nu se impunea suspendarea plății pensiei.

Față de cele arătate mai sus, având în vedere că reclamantul a încasat în mod legal pensia de invaliditate în perioada 01.01.2012 – 27.09.2012, instanța va admite contestația precizată și va anula decizia de debit nr._/12.03.2014 emisă de intimată, cu consecința exonerării contestatorului de plata debitului menționat în decizia respectivă.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile invocate de intimată, cea a tardivității și cea a rămânerii fără obiect a contestației și a lipsei de interes.

Admite contestația precizată de contestatorul N. I., cu domiciliul în C., . 4, ., . în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. cu sediul în C., . 14, județul D..

Anulează decizia de debit nr._/12.03.2014 emisă de intimată.

Exonerează contestatorul de plata debitului menționat în decizia respectivă.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 21 mai 2014.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

C. D. M. D. C. I. C. O.

Red.Jud.C.D.

Tehnored.M.J.

20 iunie 2014 -4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 3176/2014. Tribunalul DOLJ