Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2790/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2790/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 16950/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2790/2014
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier S. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant C. P. S. și pe pârât S.C. E. C. S.A., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. G. M. pentru reclamant, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, apreciază că este competentă general, material și teritorial de a soluționa prezenta cauză.
Instanța pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului, în temeiul art.238 din C.p.c.
Av.G. M. pentru reclamant estimează durata soluționării dosarului ca fiind o lună.
Instanța, în temeiul art.238 C.p.c., estimează durata cercetării cauzei ca fiind 6 luni.
Instanța pune în discuție probele.
Av.G. M. pentru reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și învederează că este de acord și cu înscrisurile depuse de pârâtă.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru ambele părți,în baza art. 258 noul C.pc., considerând-o utilă soluționării cauzei ,pentru dovedirea situației de fapt .
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Av.G. pentru reclamant solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâtă.
In raport de dispozițiile art.244 noul C.p.c,instanța declară încheiată cercetarea procesului.
Nemaifiind alte probe de administrat și constatând dosarul în stare de judecată,s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Av.G. M. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Constatându-se dosarul în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată la data de 17.12.2013, pe rolul Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu numărul de dosar indicat mai sus, reclamantul C. P. S. a chemat în judecată pârâta ., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate pe perioadele:
- 01.01._11, și cele calculate in raport de salariul de bază minim brut pe tara garantat in plata stabilit la 670 lei lunar pentru anul 2011 conform HG nr. 1193/24.11.2010;
- 01.01._12, calculate in raport de salariul de bază minim brut pe tara garantat in plata stabilit la 700 lei lunar pentru anul 2012 conform HG nr. 1225/14.12.2011;
- 01.01._13, calculate in raport de salariul de bază minim brut pe tara garantat in plata stabilit la 750 lei lunar pentru anul 2013 conform HG 23/22.01.2013, actualizarea sumei datorate, cu rata inflației, de la data fiecarei scadente pana la data platii efective, la care să fie adăugată dobânda legală aferenta, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamantul este angajatul pârâtei, iar salariul de bază lunar a fost calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 cap. II art. 7 "salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc in funcție de coeficienții de ierarhizare si de formula de calcul din Anexa 1", anexă care face parte integrantă din contract, la valoarea de referință de 600 lei, încălcându-se dispozițiile legale in materie.
Astfel, pentru anul 2011 salariul de bază corespunzător clasei de salarizare trebuia calculat conform HG nr. 1193/2010 la salariul de bază minim brut de 670 lei lunar si nu la valoarea de 600 lei prevăzută in contractul colectiv de muncă la clasa 1 de salarizare.
Pentru anul 2012 salariul de bază corespunzător clasei de salarizare trebuia calculat conform HG nr. 1225/2011 la salariul de bază minim brut de 700 lei lunar si nu la valoarea de 600 lei lunar stabilită in anexa 1 menționată mai sus.
Pentru anul 2013, salariul de bază trebuia calculat conform HG nr. 1225/2011 la salariul de bază minim brut de 750 lei lunar si nu la valoarea de 600 lei lunar stabilită in anexa 1 menționată mai sus.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 40 alin.2 lit.c, art. 159,160, 164, 253 din Codul Muncii, art. 1 din HG nr. 1193/24.11.2010, art. 1 din HG HG 1225/2011, art. 1 din HG 23/2.01.2013, anexa 1 la CCM încheiat la nivel de unitate cu coeficienții de ierarhizare pe clase pe anii 2011, 2012, 2013.
În dovedirea cererii a atașat în scop probator: CI, raport per salariat, extras CCM pe anii 2011, 2012 și 2013.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 270 din Codul Muncii și a prevederilor OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea formulată la data de 25.02.2014, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție, a invocat:
- excepția prescripției dreptului material la acțiune, învederând că obiectul cererii îl reprezintă executarea unor clauze din contractul colectiv de muncă și că incidente în cauză sunt prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii cu privire la prescripție;
- excepția inadmisibilității întrucât contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, 2010/2011,2011/2012, la care se raportează reclamantul în ce privește coeficienții de salarizare, și-au încheiat valabilitatea astfel că cererea este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, pârâta învederează instanței că la nivel de unitate s-au încheiat contracte colective de muncă, iar părțile au înțeles de comun acord ca pentru anii 2011, 2012 și 2013 să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în HG nr. 1193/2010, HG. 1225/2011 și HG 23/2013, considerând că în acest caz, instanța este ținută să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Pe perioada derulării raporturilor de muncă, reclamantul nu a contestat modul de salarizare și sporurile cuvenite conform CCM aplicabil, conform art. 268 alin.1 lit. d din Legea 53/2003, cu modificările și completările ulterioare, acesta având posibilitatea legală să solicite instanței constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constata că aceste clauze prevăzute la art. 7 și anexa 1 din CCM la nivel societate conțin drepturi salariale minime brute inferioare, față de drepturile salariale minime brute inferioare prevăzute în HG 1193/2010, HG. 1225/2011 și HG 23/2013.
In drept, parata a invocat dispoz art. 205 Cod de Procedură Civilă.
În conformitate cu prevederile art. 411 alin.2 și 358 Noul Cod de Procedură Civilă, pârâta solicită judecarea în lipsă.
Se solicită de asemenea încuviințarea probei cu înscrisuri.
În scop probator, pârâta depune Anexa 1 la dispoziția nr. 52/08.08.2011, adeverinta NR. 2/2/3/3/R./56/03.02.2014
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea excepțiilor, iar în ceea ce privește fondul cauzei, reiterează susținerile din acțiunea introductivă si a depus Procesul Verbal încheiat la ședința de informare, invitația la mediere, precum și practică judiciară.
A fost admisă proba cu înscrisuri pentru toate părțile.
Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:
Asupra excepției inadmisibilității invocată prin întâmpinare, instanța constată că este neîntemeiată și o va respinge, întrucât obiectul cererii se raportează la drepturi ce decurg din contracte colective de muncă la nivel de unitate, pentru perioade de timp când acestea erau în vigoare și produceau efecte pentru părți, astfel că părțile care reclamă o încălcare a acestora nu pot fi private de dreptul de a se adresa instanței de judecată.
Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, instanța constată că este neîntemeiată și o va respinge, deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, ("salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri" așa cum prevede art. 160 din codul muncii), astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 al. 1 lit. c codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen în care se încadrează prezenta cerere.
Pe fondul cauzei, reclamantul este și în prezent angajatul societății pârâte, cu un salariu de bază stabilit conform contractelor colective de muncă negociate la nivel de unitate pentru anii 2011 și 2012 și 2012-2014 (art.7).
Salariul său a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile art.7 din contractele colective de muncă negociate la nivel de unitate pentru anii 2011 și 2012 și 2012-2014 anexate la dosar, anume prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător funcției deținute de reclamant asupra salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare.
În art.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1193/2010 s-a stabilit că "începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră."
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1225/2011 s-a stabilit că "Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar…".
În conformitate cu art.1 din Hotărârea Guvernului nr. 23/2013 s-a stabilit că
" (1)Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.
(2)Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră."
Cele trei hotărâri ale Guvernului nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului (bugetarilor sau lucrătorilor din sectorul privat), ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Astfel, indiferent de modalitatea de stabilire a salariilor de bază, reglementată legal sau convențional, după caz, cele două acte normative invocate de reclamant impun ca salariul rezultat să nu fie mai mic de 670 lei - în anul 2011, respectiv de 700 lei – în anul 2012, și de 750 lei și 800 lei- in anul 2013.
Textele nu reglementează în nici un caz înlocuirea salariului de bază corespunzător clasei 1 de salarizare (valoarea de referință) negociat în contractele colective cu valoarea salariului minim pe economie stabilit anual prin hotărâri de guvern.
Valoarea de 670 lei, de 700 lei, respectiv de 750 lei și 800 lei reprezintă doar valoarea finală a salariului de bază (determinat prin calculele matematice) sub care nu se poate coborî și nicidecum valoarea "salariului de referință" (salariul de bază corespunzător clasei 1 de salarizare).
Aceste acte normative însă nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Prin urmare, nu există o formulă de calcul în baza căreia să poată fi stabilit salariul reclamantului, formulă în care salariul minim brut garantat pe țară prevăzut de HG. 1193/2010 HG 1225/2011 și H.G. 23/22.01.2013 să intre ca și element, angajatorii trebuie doar să respecte acest prag minim, prag care este anual stabilit, dovadă că HG. 1193/2010 a fost abrogat prin HG nr. 1225/2011, iar aceasta, la rândul său, a fost abrogată prin H.G. 23/22.01.2013 care stabilește un alt cuantum al acestui salariu minim brut garantat.
În speță, reclamantul se raportează în stabilirea drepturilor sale salariale pentru anii 2011, 2012 și 2013, la aceeași formulă de calcul ca și cea prevăzută în art.7 din contractele colective de muncă la nivel de unitate aplicabile în anii 2011 și 2012 și 2012-2014, dar folosind clasa de salarizare stabilită în contractul colectiv pentru funcția sa și valoarea de referință aferentă anilor 2011, 2012 și 2013 de 670 lei, 700 lei, și respectiv de 750 lei și 800 lei, prevăzute de cele trei hotărâri ale Guvernului enunțate mai sus.
În nici un caz însă, dispozițiile legate de modalitatea de stabilire a salariului de bază nu se pot aplica trunchiat sau încrucișat, prin aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut de contractul colectiv asupra valorii de referință prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1193/2010, Hotărârea Guvernului nr. 1225 /2011 și respectiv HG nr. 23/2013 sau invers, așa cum pretinde reclamantul.
Or, din probele analizate, dispozițiile celor trei acte normative invocate, au fost respectate de către pârâtă, reclamantul având de exemplu in perioada 2011-2013, un salariu de bază lunar de 1763 lei, deci, la un nivel superior celui impus de legiuitor de 670 lei începând cu 01.01.2011, de 700 lei începând cu 01.01.2012, respectiv de 750 lei începând cu 01 februarie 2013.
Instanța constată astfel, că acest capăt de cerere privind plata diferențelor salariale solicitate de reclamant pe perioada ianuarie 2011- martie 2013, este neîntemeiat.
Referitor la capătul de cerere privind plata daunelor interese, constând în actualizarea sumelor cu rata inflației și dobânda legală la diferențele de drepturi solicitate, instanța urmează să respingă și această solicitare,conform principiului de drept accesoriu sequitur principale, aceste sume fiind accesorii ale celorlalte capete de cerere principale respinse.
Ca urmare, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată .
Capătul de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată va fi respins, ca o consecință a respingerii cererii principale.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. P. S., domiciliat în F., Bld Racoteanu nr. 163, ., ., avand CNP_, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în, București, .. 38, sector 1.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D.
Pronunțată în ședința publică de la 07.05. 2014
Președinte Asistenți judiciari Grefier
M. IlieMarinela D. C. E. I. S. P.
Red/tehnored. M.I,C.I
4 ex/30.05.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1119/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
