Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 6487/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 6487/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 8189/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 6487/2014

Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. C.

Asistent judiciar Ș. I.

Asistent judiciar M. G. M.

Grefier M. Ș.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind pe reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D., cu sediul în mun. C., .. 6, jud. D., pentru B. M. I. și pe pârâții ȘCOALA G. CÎRLOGANI JUD. O., având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză, potrivit art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, raportat la art. 269 Codul Muncii, apoi, încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat, instanța constată finalizată cercetarea judecătorească, potrivit dispozițiilor art. 244 N.C.P.C. și reține cauza spre soluționare asupra excepției prescripției și asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

La data de 29.05.2014, pe rolul Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost înregistrată cererea formulată de către U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., pentru membra de sindicat B. M. I., a chemat în judecată pe pârâta ȘCOALA G. CÎRLOGANI JUD. O., solicitând obligarea acesteia să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești stabilite prin sentința nr. 541/20.05.2010 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr. _ , începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective a creanțelor.

În motivarea cererii, a arătat că până în prezent, salariații membrii de sindicat, nu au beneficiat de drepturile stabilite conform sentinței definitive și irevocabile, fiind prejudiciată prin lipsirea de folosul sumelor de bani dispuse de instanță, în plus față de prejudiciul inițial creat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate de Legea nr. 221/2008, iar conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

A arătat că dobânda legală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar și că potrivit dispoz. art.2 "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.

Arată că din aceste prevederi legale, rezultă că daunele interese constau în dobânda legală ce curge de drept fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual ce muncă.

Mai arată că potrivit art. 1530 și urm. din Codul civil, pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, creditorul are dreptul la daune interese.

A invocat, în drept, dispozițiile 194 coroborate ce cele ale art.148 alin.1, teza a II a din NCPC, art. 161 alin 4, art. 166 alin.4, art.268, art.278 alin.1. Codul Muncii, art 1 și 2 din O.G nr. 9/2000, art. 2 din O.G nr.13/2011, art. 1088 C. civ. și art. 1530 ș.u. NCC

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiilor art.411 alin.1 pct.2 teza finală din NCPC.

În susținerea cauzei, s-au depus la dosar: tabel cu membra de sindicat care a promovat cererea de chemare în judecată, carte de identitate, sentința nr. 541/20.05.2010 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus acte în apărare.

Instanța din oficiu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru creanța aferentă perioadei 20.05._11.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada: 20.05._11, conform dispoz. art. 248 C. .

Prevederile referitoare la principiile de aplicare în timp a legii civile, conținute de art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora, „prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.

Așadar, se observă că, prescripțiile extinctive începute înainte de 01 octombrie 2011 și neîmplinite până la această dată, reprezentând situații juridice în curs de realizare – facta pendentia - rămân supuse legii vechi, dându-se satisfacție principiului respectării așteptărilor legitime ale parților.

Legea sub imperiul căreia prescripția a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât și pe cele de drept procesual referitoare la prescripție, chiar dacă aceasta s-a împlinit după . Codului civil

Dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 rămân aplicabile în privința prescripțiilor extinctive care au început să curgă în perioada cât acest act normativ a fost în vigoare, chiar dacă procesul a început după data de 1 octombrie 2013, astfel ca instanța poate invoca din oficiu excepția prescripției extinctive

Astfel, față de data promovării acțiunii de față -29.05.2014, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 20.05._11, invocată din oficiu, și, în consecință va respinge acțiunea pentru această perioadă, având în vedere că potrivit art. 283 al. 1 lit. c Codul Muncii este reglementat termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune

Pe fond:

Reclamanta era salariata unității școlare pârâte, calitate în care a solicitat în instanță obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.

Prin sentința nr. 541/20.05.2010 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr. _ , au fost obligați pârâții Școala cu Clasele I-VIII Cîrlogani, cu sediul în ., Consiliul Local al comunei Cîrlogani și Primarul comunei Cîrlogani - Instituția Primarului, cu sediul în Cîrlogani, județul O., la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu Legea nr. 221/2008, începând cu data de 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.

Prin prezenta cerere, reclamanta solicită obligarea pârâtei să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 541/20.05.2010, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective a creanțelor, față de faptul că această hotărâre judecătorească nu a fost pusă în executare.

Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului și pot consta în dobânda legală ce reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite printr-un titlu executoriu.

Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamantă. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.

Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamantei, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art. 1531 NCC, care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.

Potrivit art.2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.

Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC), Ipoteza cauzei de față fiind cea avută în vedere în decizia în interesul legii nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.

Reclamanta, salariată din sectorul bugetar, a solicitat în prezenta cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata sumelor prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, debitorul obligației aflându-se sub incidența dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.

Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract

De asemenea Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.

Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:

„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C.civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C.civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.

Prin urmare, daunele interese datorate salariatei reclamantă constau în dobânda legală, iar în ceea ce privește data de la care se justifică acordarea acesteia se are în vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.

Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie și aceasta nu a fost executată.

În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării, deci la data de 20.05.2010.

În consecință, pentru motivele expuse, având în vedere și schimbarea practicii Curții de Apel C., instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta unitatea școlară pârâtă să plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 541/20.05.2010, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, de la data de 29.05.2011 și până la data plății efective.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 20.05._11 și în consecință respinge acțiunea pentru această perioadă.

Admite acțiunea formulată de U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., cu sediul în C., .. 6, jud. D., pentru reclamanta membra de sindicat B. M. I., având CNP_, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. CÎRLOGANI, cu sediul în ..

Obligă unitatea școlară pârâtă să plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 541/20.05.2010, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, de la data de 29.05.2011 și până la data plății efective.

Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Instanța la care se depune cererea de apel este Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 17.11.2014.

Președinte

C. C.

Asistent Judiciar - Ș. I. Asistent Judiciar - G. M. M.

Grefier - M. Ș.

Red./Tehnored./Jud.C.C./As.Jud.Ș.I.

4 ex/28.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 6487/2014. Tribunalul DOLJ