Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 325/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 325/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 4275/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 325/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de contestator D. Ș., în contradictoriu cu intimatele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. și C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat F. C. și intimatele, prin consilier juridic D. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Contestatorul, prin avocat, învederează faptul că a depus la dosar înscrisuri care au fost comunicate intimatei.
Părțile prin reprezentant, învederează faptul că nu mai au alte cereri de formulat.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Contestatorul, prin avocat, depune practică judiciară și solicită admiterea contestației și anularea hotărârii 7572/12.05.2014 emisă de C. C. de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice și a deciziei de pensie_/18.01.2013 emisă de C. Județeană de Pensii D., precum și obligarea intimatei C. Județeană de Pensii D. să-i emită o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a adeverinței nr.135/27.03.2012 emisă de . B. și la calcularea și plata drepturilor de pensie în condițiile art. 104 din Legea 263/2010. Solicită, de asemenea, obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatele, prin consilier, solicită respingerea contestației ca netemeinică și nelegală conform motivelor arătate în întâmpinare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 24.03.2014 contestatorul D. S. a chemat în judecată intimatele casa Județeană de Pensii D. și C. centrală de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr_/18.01.2013, obligarea C J P D. la plata drepturilor de pensie de la data depunerii cererii și la cheltuieli de judecată.
In motivarea contestației a arătat că prin decizia de pensie nr_/18.01.2013, din dosarul de pensie_/1.11.2012, intimata C. Județeană de Pensii D. i-a respins cererea pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă cu motivarea că vârsta sa la data solicitării este mai mare decât vârsta standard redusă conform art 55 din Lg 263/2010. Vârsta standard de pensionare este de 64 de ani și 11 luni, însă calculată potrivit art 55 din Lg 263/2010, beneficiind de grupa a II-a de muncă, conform adeverinței nr 135/27.03.2012,vârsta de pensionare se reduce cu 2 ani, respectiv 62 de ani și 11 luni.
Susține că nu i s-a valorificat adeverința 135/27.03.2012 emisă de . BRAILA prin care atestă faptul că a lucrat în condiții de grupa a II-a de muncă în perioada 1.10.1976 – 3.12.1978 la . JUDETUL BRAILA( fostă IAS) cu motivarea că, . face dovada că deține avizul Arhivelor Naționale pentru pstrare și eliberare de documente privind stagiile de cotizare pentru STANRIZ SA – STANCUTA județul B..
Împotriva deciziei de pensie a formulat contestație potrivit art 149 din Lg 263/2010, la C. C. de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice,însă aceasta nu a fost soluționată.
Consideră că intimatele C. Județeană de Pensii D. nu are temei legal pentru nevalorificarea adeverinței menționate mai sus, atâta vreme cât și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în art 103 din Lg 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și pe acelea prevăzute de art 76 din HG 217/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Lg 263/2010.
La data eliberării adeverinței 137/27.03.2012, operatorii economici care prestau servicii arhivistice nu aveau obligația de a obține avizul arhivelor Naționale, întrucât aceste prevederi au fost introduse prin ordinul 137/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicare a unor dispoziții ale Legii Arhivelor Naționale nr.16/1996.
In final se mai arată că atâta timp cât a prezentat documente valabile, intimata casa Județeană de Pensii D. avea obligația să tină seama de ea,păstrătorul arhivei purtând întreaga răspundere pentru datele cuprinse în acestea, pentru valabilitatea și corectitudinea lor.
Pentru a dovedi contestația, contestatorul D. S. a depus copii de pe următoarele înscrisuri: delegație de reprezentare, carte de identitate, decizia_/18.01.2013, anexa la această decizie, adeverința nr 135/27.03.2012, emisă de ., contestațiile către intimate, revenirile pentru soluționarea contestațiilor, adresele privind soluționarea măsurilor sale pentru tergiversarea soluționării contestațiilor, carnet de muncă.
In drept, și-a întemeiat contestația pe disp. art 192 și 194 cod pr civilă și ale Lg 263/2010.
Intimata C. Județeană de Pensii D. a depus la doar întâmpinare prin care a invocat excepția prematuritătii formulării contestației, întrucât nu s-a soluționat contestația de C. centrală de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestației cu motivarea că decizia de pensie_/18.01.2013 este legală și temeinică, contestatorul nu îndeplinea lșa data formulării cererii condițiile art 55 din Lg 263/2010, iar adeverința nr 135/27.03.2012 emisă de . nu a fost valorificată pentru că nu s-a făcut dovada ca deține avizul Arhivelor Naționale pentru pretarea de documente pentru ., județul B..
Conform art 136 alin 1 din HG 257/2011 " Adeverințele prin care se atestă că în anumite perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa 19, suma pe baza documentelor verificabile aflate în evidentele angajatorilor sau ai deținătorilor legali de arhive".
(2) Angajatorii sau orice alți deținători legali de arhive sunt obligați să elibereze aceste adeverințe în termen de 30 de zile de la data solicitării, fără a percepe taxe sau comisioane.
(3) Prin deținătorii legali de arhive se înțelege creatorii de documente, în sensul art 4 din Lg Arhivelor Naționale nr 16/1996 cu modificările și completările ulterioare."
Așadar, creatorii sau deținătorii de documente, persoane juridice și-au schimbat regimul de proprietate sau și-au modificat obiectul de activitate, precum și avizul Arhivelor Naționale sau Direcțiilor Județene ale Arhivelor Naționale în acest sens.
In drept, intimata casa Județeană de Pensii D. și-a întemeiat cererea pe disp. art 205 – 208 cod pr civilă, Lg 263/2010.
Intimata C. Județeană de Pensii D. a depus copia hotărârii nr 7572/12.05.2014 pronunțată de C. C. de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice prin care a fost respinsă contestația formulată de D. S. împotriva deciziei de pensie_/18.01.2013.
La data de 06.06.2014 contestatorul D. S. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției prematurității invocată de intimata C. Județeană de Pensii D. cu motivarea că dreptul său la acțiune s-a născut la data împlinirii termenului de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea contestației la C. C. de Contestație de pe lângă C. Națională de Pensii publice invocând în apărare Decizia nr 956/2012 a Curții Constituționale a României care a statuat că: " în măsura în care o persoană face dovada îndeplinirii cerințelor legii de a se adresa comisiei de contestații pentru soluționarea cererilor referitoare la drepturile de asigurări sociale și a faptului că termenul legal pentru soluționarea și comunicarea acestora a fost depășit, instanțele de judecată în virtutea rolului lor activ prevăzut de art 13 alin 5 din cod de pr civilă, nu ar putea respinge ca prematură, ori inadmisibilă acțiunea, ci ar proceda la soluționarea acesteia pe fond".
Excepția a rămas fără obiect, întrucât contestația sa a fost soluționată prin Hotărârea nr 7572/12.05.2014 emisă de C. centrală de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice, care a înlăturat valorificarea adeverinței nr 135/27.03.2012 pe considerentul că nu îndeplinește condițiile de formă.
Pe fondul cauzei se susține că decizia de pensie contestată este nelegală și netemeinică, întrucât cu adresele nr._/9.07.2009 și_/11.11.2011 a făcut dovada că operatorul economic . cazul Arhivelor Naționale pentru păstrarea și eliberarea de adeverințe.
Prin încheierea din 27.01.2015 s-a dispus conexarea dosarului_ la dosarul cu nr._ întrucât a fost admisă excepția conexității în temeiul art 139 NCPC, obiectul celui de-al doilea dosar constituindu-l contestația împotriva hotărârii 7572/12.05.2014 emisă de C. C. de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice împotriva deciziei de pensie nr._/18.01.2013 emisă de C. Județeană de Pensii D..
In motivarea soluției de respingerea contestației C. C. de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice a înlăturat valorificarea adeverinței 135/27.03.2012 eliberată de . BRAILA, întrucât adeverința sus menționată nu a fost întocmită în conformitate cu modelul prevăzut la anexa nr 14 la Normele de aplicare a prevederilor Lg 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul că lipsește rubrica " conform nominalizării prin……..".
Contestatorul D. S. arată că aceasta adeverință corespunde dispozițiilor legale pentru că încadrarea în grupa de muncă a fot făcută în ședința Consiliului de Administrație din 6.11.1998.
In drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile Lg 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
C. Națională de Pensii Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de conexitate cu dosarul nr_ iar pe fond s-a solicitat respingerea contestației, întrucât adeverința nr 135/27.03.2012 nu îndeplinește cerința prevăzută de art 126 alin 6 din HG 257/2011, deoarece lipsește actul de nominalizare al încadrării în condițiile superioare de muncă.
Mai mult, nominalizarea trebuia făcută de către conducerea unităților cu sindicatul de la acestea.
Pentru a dovedi întâmpinarea s–a depus dosarul de pensie al contestatorului.
In drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art 139, art 205 – 208 cpc și Lg 263/2010, HG 257/2011 și Ordinul 50/1990.
Contestatorul D. S. a depus răspuns la întâmpinare prin care a respins susținerile intimatei casa Națională de Pensii Publice.
Din analiza actelor existente la dosar instanța constată următoarele:
Prin cererea nr._/1.11.2012 contestatorul D. S. a solicitat intimatei C. Județeană de Pensii D. înscrierea la pensie pentru limită de vârstă.
Prin decizia nr_/18.01.2013 emisă de C. Județeană de Pensii D. s-a respins cererea cu motivarea că nu a îndeplinit condiția pentru vârsta standard de pensionare redusă prevăzută de lege ( respectiv 64 de ani și 11 luni vârsta standard de pensionare – 1 an și 6 luni, reducerea pentru grupa a II-a de muncă = 63 de ani și 5 luni)
La determinarea stagiului de cotizare nu a fot valorificată adeverința nr 135/27.03.2012 emisă de . BRAILA, întrucât aceasta nu a făcut dovada autorizării din partea Arhivelor Naționale.
Împotriva acestei decizii, contestatorul D. S. a formulat contestație, contestație care a fost respinsă prin hotărârea nr 7572/12.05.2014 pronunțată de C. C. de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice pe considerentul că adeverința nr 135/27.03.2012 eliberată de . BRAILA nu a fost valorificată, întrucât adeverința nu a fost întocmită în conformitate cu modelul prevăzut de anexa 14 la Normele de aplicare a prevederilor Lg 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul că lipsește rubrica " conform nominalizării efectuate prin…".
Potrivit art 52 din Lg 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice " Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de lege.
Articolul 53 din Lg 263/2010 a prevăzut vârsta standard de pensionare 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei, atingerea acestei vârste realizându-se prin creșterea vârstelor standard de pensionare conform evaluării prevăzute de anexa 5 la lege.
Ca stagii de cotizare: minim 15 ani și maxim 35 de ani, iar atingerea lui se realizează prin creșterea evaluării prevăzute la anexa 5 la lege.
Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii în art 55 – stabilește reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare și care au lucrat în condiții de grupă de muncă.
Normele de aplicare a prev Lg 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin HG nr 257/2011 – art 126.
"(1) Adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001,persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau II de muncă se întocmesc conform modelului prevăzut n anexa 14 la norme, numai în baza documentelor verificabile, aflate în evidentele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive".
(2) Angajatorii sau orice alți deținători legali de arhive sunt obligați să elibereze aceste adeverințe în termen de 30 de zile de la data solicitării, fără a percepe taxe sau comisioane.
………………………………………………………………………………….
(6) Pentru a fi valorificată, adeverința menționată la alin (1) se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute.
Susținerile intimatelor C. Județeană de Pensii D. și ale Comisiei Centrale de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice sunt nelegale și netemeinice pentru următoarele considerente:
- cu adresele 5130/11.11.2011 și_/9.07.2009 depuse la dosar contestatorul D. S. a făcut dovada că . BRAILA are autorizarea din partea Arhivelor Naționale pentru păstrarea și eliberarea de documente;
- adeverința nr 135/27.03.2012 prin mențiunile sale stabilește temeiul juridic și actul de nominalizare pentru grupa de muncă acordată contestatorului D. S. în perioada 1.10.1976 – 20.12.1978, astfel încât aceasta trebuie să fie valorificată, fiind eliberată pe baza documentelor verificabile din arhiva societății angajatoare.
Valabilitatea și corectitudinea adeverinței este recunoscută până la declararea ei ca fiind falsă.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept se va admite contestația, se vor anula decizia de pensie nr_/16.01.2013 emisă de C. Județeană de Pensii D. și hotărârea nr 7572/12.05.2014 emisă de C. C. de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice.
Va fi obligată C. Județeană de Pensii D. să-i emită o nouă decizie de pensie contestatorului cu luarea în considerare a adeverinței nr 135/27.03.2012 eliberată de . BRAILA și să-i calculeze și să-.i plătească drepturile de pensie în condițiile art 104 din Lg 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Fiind în culpă procesuală intimatele vor fi obligate către contestator la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 350 lei.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația formulată de contestator D. Ș., cu domiciliul în C., . 108 . 2 . în contradictoriu cu intimatele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. cu sediul în C., . 14, județul D. și C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, cu sediul în București ., sector 1.
Dispune anularea hotărârii 7572/12.05.2014 emisă de C. C. de Contestații de pe lângă C. Națională de Pensii Publice și a deciziei de pensie_/18.01.2013 emisă de C. Județeană de Pensii D..
Obligă C. Județeană de Pensii D. să-i emită o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a adeverinței nr.135/27.03.2012 emisă de . B..
Obligă C. județeană de Pensii D. la calcularea și plata drepturilor de pensie în condițiile art. 104 din Legea 263/2010.
Obligă intimatele la 350 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare,apel ce se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 27 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. O.
5 ex
Red.Jud.M.F.
Tehnored.M.J.
03.02.2015
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 3172/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 308/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|








