Obligaţie de a face. Sentința nr. 3639/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3639/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 2181/63/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 3639/2015
Ședința publică de la 07 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Asistent judiciar - Ș. I.
Asistent judiciar - M. G. M.
Grefier - M. Ș.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind pe reclamantul M. D. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. C., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamantul, asistat de avocat A. D., lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Procedând la verificarea competenței, conf. art. 131 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei de față, potrivit dispozițiilor codului muncii, legii dialogului social și codului de procedură civilă.
Instanța pune în discuție emiterea unei adrese către societatea pârâtă pentru a comunica procesul-verbal de predare-primire a carnetului de muncă al reclamantului.
Avocatul reclamantului arată că este de acord cu emiterea acestei adrese, apoi menționează că deține o copie a procesului-verbal respectiv, prezentând spre vedere instanței și originalul acestuia pentru comparație, original ce i se restituie.
Instanța revine asupra necesității emiterii adresei și pune în discuție probele solicitate de părți în cauză.
Avocatul reclamantului solicită încuviințarea probelor cu actele depuse la dosar și audierea martorului B. G., apoi, depune practică judiciară la dosar; referitor la probele pârâtei, arată că nu se opune încuviințării acestora.
Instanța încuviințează probele solicitate de avocatul reclamantului, referitoare la actele depuse la dosar, practică judiciară și audierea martorului B. G., apoi, conform dispozițiilor art. 312 Cod Procedură Civilă, procedează la audierea acestuia, sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată în scris și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată finalizată faza procesuală de cercetare judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocatul A.D., pentru reclamant, solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, iar pe fond, admiterea acțiunii, acordarea grupei II de muncă, în procent de 100 %, conform Ordin nr. 50/1990, Anexa II, cu punctele menționate în cerere, precum și eliberarea adeverinței aferente, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13.02.2015, pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul M. D. M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A. C., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 22.10._80 și 25.06._86, în funcția de "electrician" se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, potrivit dispoz. art.3 din Ordinul nr.50/1990, coroborate cu Anexa 2, pct.69, 98, 160 și 211 din același ordin și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.
În motivare, reclamantul a arătat că în perioada litigioasă a fost angajatul pârâtei, în funcția de electrician la Fabrica de Locomotive Diesel și Electrice, Secția Montaj General, calitate în care a lucrat în condiții deosebite de muncă, ., cu noxe ca pulberi, gaze, fum, vapori și zgomot puternic, la temperaturi extrem de scăzute sau ridicate, rezulate din folosirea de materiale de risc foarte ridicat pe bază de vată de sticlă, azbest, fosfat trisodic, lacuri de impregnare, solventi organici sau solutii alcaline, sodă caustică, tricloretilenă, în incintă nefiind sistem de ventilație și de aerisire.
A arătat că a lucrat în aceste condiții întreg programul de lucru iar operatiile desfășurate timp de 8 ore/zi erau de: demontare locomotive în părți componente ce trebuiau spălate și degresate, reparate, înlocuite cele defecte și remontate pe ansamble și pe locomotivă; demontare aparate electrice, electromecanice, desfacere conexiuni electrice și curațirea vopselei prin ardere cu lampa de gaz și peria de sârma, si apoi spălare cu triclor și witespirt, apoi lustruite, la demontarea peretilor interiori și înlocuirea izolatiilor din vată de sticlă și plăci de azbest, rezultând pulberi de fibre de sticlă; demontarea podelelor pentru a desface conexiunile din placile de borne și demontarea cablurilor electrice de la aparate.
A mai menționat că într-o locomotivă lucrau mai mulți oameni cu meserii diferite:sudori, lacătuși, electricieni, iar atelierele fin Fabrica Locomotive –Montaj General nu erau separate fizic iar noxele din fiecare spațiu- vibrații magnetice, trepidații, gazetoxice, vapori de lacuri și vopsele, zgomotul puternic de la standurile de probe- se propagau si în celelalte, mulți salariați îmbolnăvindu-se de silicoză, fibroza, dermatite etc.
Reclamantul a susținut că, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă de la poz.85 și adeverinței emise de unitate, pârâta i-a acordat grupa ll- a de muncă numai pentru perioada 15.04._01, când a ocupat funcția de controlor, nu și pentru intervalul din litigiu anii 1979-1986, când a lucrat ca electrician, deși a prestat permanent activitate în același loc de muncă cu aceleași, mai mulți colegi din atelierul său beneficiind de acordarea grupei de muncă .
În drept, a invocat prevederile din Ordinul 50/1990, pct.69, 98, 211,160 și art.3, Decizia ICCJ 258/2004, art.35 NCPC și 1528 C Civil.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri și cea testimonială și a depus în copie: CI, carnet de muncă, adeverinta DSP D. privind boli profesionale, adeverințe eliberate de unitate unor colegi din fabrica locomotive, Anexa7 la CCM/2000/2001
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că activitatea reclamantului s-a desfășurat în cadrul Fabricii de Locomotive –Atelier Electric Montaj General iar locul de muncă din acest atelier și activitatea de electrician nu au fost prevăzute pana în 1990 la nici o poziție din ordin și nici nominalizate sau încadrate de către comisia formată din conducerea societății și sindicat, în locurile de muncă și activitățile cu condiții grele de muncă, reclamanta lucrând în condiții normale de muncă, cu noxe ce nu depășeau nivelul maxim admis, iar din 1991 când salariații din atelier s-au ocupat de repararea locomotivelor li s-a recunoscut grupa a II-a conf. pct. 211 din anexa 2 la ordin, pârâta anexând în dovedire Tabel cu personalul încadrat în muncă și Anexa 7 la CCM - cu situația locurilor de munca la Secția VFU.
Pârâta mai consideră că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris conform disp. art.268 (2) coroborat cu art.278(1) C Muncii, precizând actiunea de față este una în realizarea unui drept iar Ordinul 50/1990 a fost abrogat din 30.03.2001, considerând că a trecut mai mult de 3 ani de când reclamantul cunoștea faptul neîncadrării în grupă de muncă, anume din anul 1992, când a primit un exemplar al contractului individual de muncă, astfel că s-a prescris inclusiv obligarea la plata indemnizației de CAS, majorată aferenta grupei de muncă.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisurile solicitate și depuse de ambele părți, practică judiciară, inclusiv cea propusă de instanță, în vederea soluționării excepției prescripției, respectiv copia procesului-verbal de predare-primire a carnetului de muncă de societate către reclamant, precum si cea testimonială solicitată de reclamant, la termenul din 07.09.2014, fiind audiat martorul B. G., a cărui declarație a fost consemnată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța o va respinge ca neîntemeiată, reținând următoarele:
Dispoz. art. 268 alin.2 Codul muncii, stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă, aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului.
În speță, Tribunalul constată că data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesata (reclamantul) a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea in carnetul de muncă a grupei solicitate, respectiv data de 10.05.2012 când i s-a predat carnetul de muncă, după cum rezultă din procesul-verbal de predare primire a carnetului de muncă atașat la dosar, întrucât la acea data, reclamantul a luat la cunoștință despre înscrierile existente in carnetul de munca.
Ori, față de data predării carnetului de muncă -10.05.2015 și data promovării acțiunii de față, resp. 13.02.2015, instanța constată că cererea reclamantului a fost formulată în interiorul termenului legal de prescripție de 3 ani, nefiind prescrisă, motiv pentru care va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamantul a fost angajatul societății pârâte S.C. E. S.A. C., ocupând în perioada din litigiu - 22.10._80 și 25.06._86 funcția de electrician la Fabrica de Locomotive Diesel și Electrice, Secția Montaj General, așa cum reiese din mențiunile carnetului de munca și din susținerile pârâtei din întâmpinare.
Tot din înscrierile carnetului de muncă de la poz.85, (fila 19) întărite de adeverința nr. 5263/29.07.2011 eliberată de pârâtă (fila 23), se observă că reclamantul a beneficiat de încadrarea în grupa a ll -a de muncă, chiar de către societatea pârâtă, pentru activitatea desfășurată în perioada 15.04._01 de acesta tot la Fabrica Locomotive, Secția Montaj General, dar în funcția de controlor, în procent de 100%, conf. Ordinului 50/1990, anexa 2, pct.47.
Din carnetul de muncă al reclamantului și depoziția martorului rezultă că aceasta a lucrat în permanență în cadrul pârâtei, în același loc de muncă și în aceleași condiții de muncă.
Astfel, martorul B. G., coleg de serviciu cu reclamantul în toată perioada din litigiu, a menționat că între anii 1979-2012 au lucrat în aceeași echipă, în cadrul Atelierului Montaj General din Fabrica Locomotive, el ocupând funcția de lăcătuș și obținând grupa de muncă prin instanță iar reclamantul, având funcția de electrician până în anul 1986 și apoi, pe cea de controlor, în același atelier.
În calitate de electrician, reclamantul a efectuat pe parcursul celor 8 ore de lucru și suplimentar, următoarele operații: demonta aparatele și componentele locomotivelor, le transporta la locul de reparație, inclusiv cablurile de forță curățate cu fostfați, spăla și degresa componentele cu acetonă, diluant, scotea cablajul electric din vata de sticlă de pe pereți, demonta coșurile fum ce aveau plăci de azbest, apoi reclamantul repara, monta și asambla la loc aparatura electrică și cablajul, folosind cositor la lipituri.
A mai declarat martorul că toate aceste operațiuni se realizau în aceeași incintă, concomitent cu activitățile celorlalți salariați de vopsire, sudură, polizare, lucrând într - o hală foarte mare la temperaturi extreme și fără ventilație, unitatea recunoscându-i grupa a II a de muncă începând cu anul 1986 pentru activitatea de controlor.
Se reține că încadrarea în grupe de muncă s-a făcut într-un mod inechitabil, de vreme ce doar unii dintre salariații care desfășurau aceeași muncă în același loc de muncă și aceleași condiții de lucru au beneficiat de această încadrare, însă și aceștia din urmă doar pe anumite perioade, deși unitatea pârâtă nu a făcut dovada că s-au schimbat condițiile de muncă.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258, pronunțată de instanța supremă la data de 20.09.2004, conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese o organului emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
De altfel, tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și la pronunțarea deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale, conform căreia nu există nici o rațiune pentru menținerea unui regim discriminatoriu în acordarea grupelor de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, indiferent de perioadă.
Având în vedere activitățile desfășurate de reclamant, condițiile de la locul său de muncă, instanța apreciază că activitatea acestuia se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 69 și 211 din Ordinul 50/1990 coroborate cu pct.160 din ordin "personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă, nocive, grele sau periculoase,cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, gaze toxice, radiații, vapori de lacuri sau vopsele în întreprinderile din industria materialelor de construcții…."
Conform pct. 69 din anexa II a Ordinul 50/1990 se încadrează în grupa a II a de muncă activitatea de "degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline în vederea acoperirii și lipirii ", iar activitatea de "reparare, revizie, întretinere și rodaj locomotive, automotoare, rame electrice, vagoane, utilaje și parc auxiliar din depouri, remize de locomotive, revizii de vagoane, ateliere de zonă și secții…" se încadrează de asemenea în grupa a II de muncă potrivit pct. 211 din aceeași anexă, activități ce se regăsesc între cele realizate și de reclamant în exercitarea funcției de "electrician" .
Instanța va avea în vedere și preved. art. 3 din Ordinul 50/1990, potrivit cărora „beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2”.
Privitor la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile grupei a II-a de muncă, așa cum s-a reținut mai sus, din proba testimonială reiese că activitățile s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, aspect ce nu a fost combătut de angajator, acestuia revenindu-i sarcina probei în condițiile prevăzute de art. 272 Codul Muncii.
Instanța va face și aplicarea în acest sens și a jurisprudenței CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Susținerea pârâtei că reclamantul nu poate fi încadrat în grupa a II a de muncă deoarece locul de muncă și activitatea desfășurată de acesta nu au fost nominalizate de comisia mixtă nu poate fi reținută de instanță, deoarece încadrarea in grupele de muncă se face in funcție de condițiile nocive concrete existente la locul de muncă, de gradul de pericol pe care îl presupune activitatea desfășurată de o persoană și nu poate fi limitată de comisia de nominalizare, lipsa nominalizării neputându-l priva de un drept al său.
Or, dacă unor persoane care au lucrat în proximitatea reclamantului li s-a recunoscut grupa de muncă, în procent de 100% din programul normal de lucru, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu putere de lucru judecat ce se impune acestei instanțe ca o prezumție legală absolută și irefragabilă, ar fi inechitabil ca unei alte persoane care a lucrat în mod real în condițiile specifice grupei de muncă să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente, din pricina unei neglijențe ce nu îi incubă.
Față de aceste considerente, instanța va admite acțiunea, va constata că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 22.10._80 și 25.06._86, în funcția de electrician, se încadrează în grupa a II a de muncă, conform Ordinului nr.50/1990, anexa 2, art.3, coroborat cu pct. 69, 160 și 211, în procent de 100 % și va obliga pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens, această obligație revenindu-i în conformitate cu art. 40 alin 2 litera h din C.Muncii.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată de către pârâtă.
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. D. M., CNP_, cu domiciliul în mun. C., .. 9, .. A, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. C., cu sediul în C., Calea București, nr. 80, jud. D..
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 22.10._80 și 25.06._86, în funcția de electrician, se încadrează în grupa a II a de muncă, conform Ordinului nr.50/1990, anexa 2, art.3, coroborat cu pct. 69, 160 și 211, în procent de 100 %.
Obligă pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 07.09.2015.
PREȘEDINTE,
C. C.
Asistent judiciar, Ș. I. Asistent judiciar, M. G. M.
Grefier,
M. Ș.
Red/Jud.C.C./As.jud.M.G.M/
4 ex/16.09.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 492/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
