Obligaţie de a face. Sentința nr. 2497/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2497/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 10260/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2497
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Asistent judiciar C. E. I.
Asistent judiciar Ș. I.
Grefier G. D. V.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul C. Ș. și pe pârât C. J. DE PENSII D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul C. Ș. și consilier juridic L. pentru pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care;
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta prin întâmpinare .
Cons.jr.L. V. pentru pârâta arată că își menține concluziile formulate la termenul de judecată din 04.02.2015, respectiv că solicită admiterea excepției inadmisibilității si respingerea actiunii.
Reclamantul arată că își menține concluziile formulate la termenul de judecată din 04.02.2015, și solicită respingerea excepției inadmisibilității si admiterea actiunii.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D., reclamantul C. Ș. solicita ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor C. Județeană de Pensii D.- C. de Accidente de Muncă și Boli Profesionale, Direcția de Sănătate Publică D. si . facă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 346/2002 si acordarea drepturilor cuvenite conform art 18 lit a si e din acesta lege.
În fapt, reclamantul a sustinut că în luna mai 2013 a solicitat pârâtei C. Județeana de Pensii acordarea de plăți compensatorii în baza legii nr. 346/2002 republicata conform art 18 lit e si a masurilor de reabilitare medicala a capacității de muncă conform art 18 lit a.
Acesta arata ca în urma internării la Sectia Medicina Muncii din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta, a fost diagnosticat cu bronsita cronica de etiologie profesionala, discopatie lombara, gonartroza bilaterala, cauzate de expunerea la noxe si efor prelungit în cei 32 de ani de activitate in cadrul societătii pârâte .>
Boala de plămâni a fost stabilita de medici potrivit fisei de examinare la Controlul Medical Periodic din 2009 Între anii 1980 acesta a desfășurat activitatea de lăcătus în fabrica MER, iar după aceasta data a fost trecut ca primitor distribuitor desfășurand activitati grele pe care insă unitatea refuza a le considera ca activitati cu risc profesional. Cu ocazia anchetei făcute de Direcția de Sănătate Publică s-a constatat că in perioada 2009-2011 reclamantul a desfășurat si alte activități decat cele din dosarele de declarare a bolilor profesionale.
C. J. de Pensii a cerut Comisiei de experti anularea Fișelor de declarare a Bolilor profesionale nr. 242/21.09.2013 și nr. 243/02.09.2013, desi existau hotarari judecatoresti prin care societatea angajatoare . fost obligata sa încadreze obiectivul reclamantului in conditii de grupa a II a de muncă din anul 1980 până în 2001.
În scop probator au fost depuse in copie: hotarârea Comisiei de Experti de Medicina Muncii nr. 3961/11.06.2014, biletul de iesire din spital, fise de declarare a bolilor profesionale nr. 242/02.09.2013 si nr.243/02.09.2013, procesul verbal nr. 149/07.08.2013, nr. 150/07.08.2013 fișa de identificare a bolilor profesionale pentru postul de primitor distribuitor, departamentul mecanica-. nr._/09.10.2009 emisa de . Spitalul Clinic nr. 2 Filantropia, copie carte de identitate.
La data de 03.11.2014, reclamantul a depus precizare, prin care arată că înțelege să se judece doar în contradictoriu doar cu pârâta C. Județeană de Pensii D., solicitând plătile compensatorii cuvenite si includerea sa in programul medical de recuperare a capacității de muncă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art 18 lit a si e din legea nr. 346/2002 republ.
Pârâta C. Județeană de Pensii a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția inadmisibilității actiunii, întrucât contestatorul nu a depus o cerere la CJP D. prin care să solicite această compensație in conformitate cu dispozițiile art 66 alin 1 din ordinul nr. 450/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Referitor la solicitarea de a i se acorda reabilitatea medicala și recuperarea capacitatii de muncă, potrivit art 24 alin 1, din Legea nr. 346/2002 poate fi dată doar de catre medicul specialist. Reclamantul nu a depus nici cerere pentru acordarea unui bilet de tratament balnear.
Pârâta a sustinut ca in urma verificarilor facute a constatat că reclamantul nu a solicitat la C. J. de Pensii acordarea compensației pentru atingerea integrității. Aceasta compensatie se acordă la solicitarea persoanei îndreptățite pe baza deciziei medicului asiguratorului, cu îndeplinirea dispozițiilor art 42, din lege 346/2002.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 205-208 C., Legea nr. 346/2002 si Ordinul nr. 250/2006. si s-a solicitat judecarea în lipsă conform art 223 si 411 C..
Au fost depuse în copie adresa Direcției de Sanatate Publică nr. 4420/30.09.2013, fișa de declarare a bolii profesionale BP2 nr. 243/02.09.2013, procesele verbale nr. 149 si 150 din 07.08. 2013, contestatia nr._/08.10.2013 formulata de CJP, hotararea Comisiei de experti.
Prin raspunsul la întâmpinare reclamantul a mentionat că a incercat de multe ori sa depuna cererea la CJP insa a fost refuzat pe motiv ca nu indeplineste conditiile de forma, iar după aproape 3 luni a obtinut o cerere tip pe care a depus-o la Serviciul Accidente de Muncă și Boli profesionale din cadrul CJP. Ulterior i s-a comunicat ca s-au anulat fisele de catre Comisia de Experti de medicina Muncii.
C. J. de pensii nu a solicitat DSP nici un fel de clarificari privind eventualele neconcordante din fisele de declarare a bolilor profesionale.
În ceea ce priveste reabilitarea medicală și recuperarea capacității de muncă, aceasta nu este posibila fara o trimitere de la CJP pe care sa o prezinte impreuna cu fișele BP2 la medicul specialist.
Reclamantul a solicitat un bilet de tratament pârâtei, beneficiind de tratament în perioada 22 mai-06.06.2014 la Baile F., fapt ce denota lipsa unei evidente corecte în cadrul instituției pârâte. Reclamantul a depus o copie a raspunsului CJP la cererea sa, copie legalizata a dosarului medical.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 C., excepția inadmisibilitatii invocată de pârâtă, instanța a reținut următoarele:
Intimata a invocat excepția inadmisibilității actiunii, întrucât contestatorul nu a depus o cerere la CJP D. prin care să solicite acordarea compensației pentru atingerea integrității potrivit art. 18 lit. e din Lg. 346/2002, in conformitate cu dispozițiile art 66 alin 1 din Ordinul nr. 450/ 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.
De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității actiunii, întrucât în conf. cu prev. art. 18 lit. a din Lg. 346/2002, a solicitat si reabilitarea medicala și recuperarea capacitatii de muncă, care însă, potrivit art 24 alin 1 din Legea nr. 346/2002, poate fi acordată doar de catre medicul specialist, iar acordarea unui bilet de tratament balnear se acordă de către CJP D. în baza formulării unei cereri, cerere pe care reclamantul nu a depus-o.
Cu privirea la prima cerere privind acordarea compensației pentru atingerea integrității, instanta constată că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a depus o cerere la CJP D. prin care să solicite acordarea compensației pentru atingerea integrității potrivit art. 18 lit. e din Lg. 346/2002.
Astfel, se retine că în urma emiterii de catre Direcția de Sănătate Publică a Fișelor nr. 242/02.09.2013 si nr. 243/02.09.2013 de declarare a cazului de boală profesională BP2, reclamantul a depus la CJP cererea nr. 3476/13.03.2014 prin care solicita compensația pentru atingerea integritații (fila 56).
Referitor însă la cererea privind reabilitarea medicala și recuperarea capacitatii de muncă instanta apreciază ca excepția inadmisibilitatii invocată de pârâta este întemeiata si urmează a fi admisă, având în vedere că doar medicul specialist al asiguratorului stabileste programe individuale de recuperare pentru reabilitarea medicală si recuperarea capacității de muncă, conform art. 24 din Lg. 346/2002.
În acest sens, dispoz. art. 24 din Lg. 346/2002 prevăd că:
,,(1) Pentru reabilitarea medicală si recuperarea capacității de muncă,asigurații beneficiază de programe individuale de recuperare, stabilite de medicul specialist al asiguratorului, în functie de natura si de diagnosticul bolii.
(2) Programul individual de recuperare poate include tratament balnear, în functie de tipul bolii.
(3) Durata tratamentului balnear este de 15-21 de zile si se stabileste de medicul asigurătorului, în functie de tipul afectiunii si de natura tratamentului.
(4) Criteriile pe baza cărora se acordă biletele pentru tratament balnear se aprobă anual de CNPP."
Din prevederile legale mentionate rezultă că reclamantul putea să beneficieze de acordarea unui bilet de tratament balnear în urma formulării unei cereri depuse la CJP D., însoțită de recomandarea medicală de la medicul specialist.
În cauză, reclamantul nu a obtinut din partea medicului specialist o recomandare medicală si nici nu a formulat nicio cerere la CJP D. prin care să solicite acordarea unui bilet de tratament balnear, astfel încât instanța urmează să respingă cererea privind reabilitarea medicala și recuperarea capacitatii de muncă.
Pe fond, instanta constata următoarele:
În urma activitatii desfășurate de catre reclamant la . a dobandit anumite afectiuni pe care Directia de Sănătate Publică D., prin procesele verbale nr. 149 si 150 din 07.08.2013 de cercetare a cazului de boala profesionala și fișele de declarare a bolii profesionale BP2 nr.242/02.09.2013 si 243/02.09.2013, a considerat că diagnosticul reclamantului de discopatie faza IV a cu radiculopatie bilaterala și bronșită cronică de etiologie profesionala (disfuncție ventilatorie mixta preponderent obstructivă ușoară) sunt boli profesionale.
Art 14 din Legea nr. 346/2002 R precizează că în cazul bolilor profesionale, declarate în condițiile legii, ulterior încetării raporturilor de muncă și a contractelor de asigurare, dreptul la prestațiile și serviciile de asigurare se acordă dacă fostul asigurat face dovada, cu acte medicale eliberate conform legii, că boala a fost cauzată de factori profesionali specifici locului de muncă.
În temeiul acestor documente medicale, reclamantul era îndreptățit la primirea prestatiilor pentru boli profesionale prevăzute la art 18, printre care reabilitare medicală și recuperarea capacității de muncă ( lit a ) și compensații pentru atingerea integrității( lit e).
Potrivit art. 18 lit. a și e din Legea nr. 346/2002, ,,asigurații sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale au dreptul la următoarele prestații si servicii:
a) reabilitare medicală si recuperarea capacității de muncă;
e) compensații pentru atingerea integrității."
Conform art. 42 si 43 din Legea nr. 346/2002, ,,Au dreptul la o compensație pentru atingerea integrității asigurații care, în urma accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale, rămân cu leziuni permanente care produc deficiențe și reduc capacitatea de muncă între 20-50%. Compensația se acordă la solicitarea persoanei îndreptățite, pe baza deciziei medicului asigurătorului, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 42."
Normele Metodologice din 11 octombrie 2006 de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii în munca nr. 319/2006 aprobate prin HG 1425/2006, prevăd la art 160 alin (1) că ,,în cazul bolilor profesionale:
a) declararea se face de către direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fișa de declarare a cazului de boală profesională BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate"
În spetă, asiguratorul C. J. de Pensii a formulat o contestatie împotriva celor doua fise de declararea bolii profesionale, în temeiul art. 155, care precizează că în situatia în care angajatorul sau reprezentantul acestuia ori, dupa caz, persoana fizica autorizata în cazul profesiilor liberale sau inspectorul de munca ori lucratorul sau asiguratorul nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare ori cu masura tehnica sau organizatorica formulata, se pot adresa, în scris, în termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala, Comisiei de experti de medicina muncii acreditati de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si de Ministerul Sanatatii Publice.
Prin Ordinul nr. 1256 din 7 iulie 2008 pentru aprobarea componentei si atributiilor Comisiei de experti de medicina muncii acreditati de Ministerul Sanatatii Publice si de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, se stabileste, la art 5, că angajatorul sau reprezentantul acestuia ori, dupa caz, persoana fizica autorizata în cazul profesiilor liberale sau inspectorul de munca ori lucratorul sau asiguratorul care nu este de acord cu concluziile cercetarii bolii profesionale stabilite în procesul-verbal de cercetare ori cu masura tehnica sau organizatorica formulata poate sesiza Comisia în termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala.
Comisia are ca atributii analizarea si discutarea în plen a fiecărei sesizări în parte, urmarind aplicarea corecta a prevederilor legale din domeniul sanatatii si securitatii în munca si al medicinei muncii si, respectiv, principiile medicale fundamentale în domeniu; confirmarea, infirmarea sau stabilirea caracterului de boala profesionala în cazurile contestate, potrivit legii.
Făcând aplicarea acestor dispozitii legale, Comisia de Experti de Medicina Muncii, prin Hotărârea nr. 637/05.06.2014 ( înregistrata la DSP D. cu nr. nr. 3961/11.06.2014) a anulat ambele fișe si procesele verbale aferente, deoarece dosarul care a stat la baza declararii bolilor profesionale este incomplet (conform art 159 din HG 1425/2006), nu exista documente de expunere care să susțină factorii de risc profesional pentru primitor distribuitor.
Ulterior, reclamantul nu a contestat această hotărâre, iar instanta nu este investita pentru a verifica temeinicia hotărârii date de Comisia de experti, astfel încât hotarârea nr. 637/05.06.2014, de anulare a fișelor BP 2 nr. 242 si 243/2013 și a proceselor verbale aferente, a rămas definitivă și produce efecte depline.
Deși reclamantul a depus la C. J. de Pensii o cerere de acordare a compensației pentru atingerea integrității la data de 13.03.2014, având in vedere anularea cu efect retroactiv a celor doua fise de declararea bolilor profesionale BP 2 nr. 242 si 243/02.09.2013 și a proceselor verbale aferente de catre Comisia de experti de medicina muncii din cadrul MMFPS, obligatia asiguratorului C. J. de Pensii nu mai subzistă, în raport de faptul că actele care au stat la baza acordării acestei compensatii au fost desființate.
De altfel, si cererea privind reabilitarea medicala și recuperarea capacitatii de muncă este, pe de altă parte, în condițiile expuse mai sus, neîntemeiată.
Dispozițiile art 21 din Legea 346/2002 republicata mentionează că:
(1) Asigurătorul are obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale acordate până când se realizează:
a) restabilirea stării de sănătate sau ameliorarea deficiențelor de sănătate survenite în urma unui risc asigurat;
b) prevenirea diminuării ori a pierderii capacității de muncă și a necesității de îngrijire permanentă
(2) Contravaloarea biletelor pentru tratament balnear prescris de medicul asigurătorului celor care se află în incapacitate temporară de muncă, ca urmare în exclusivitate a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, se suportă integral din contribuțiile de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale."
Rezultă astfel, că prestatiile prevăzute de art. 18 alin. 1 lit. a din Legea 346/2002 republicata, ar fi trebuit plătite de asigurator, care si stabilea criteriile pe baza cărora se acordă biletele pentru tratament balnear, doar dacă tratamentul balnear era prescris de medicul asigurătorului si doar celor care se află în incapacitate temporară de muncă, ca urmare în exclusivitate a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.
Ori, în speță, reclamantului nici nu-i fusese prescris de către medic vreun tratament balnear și nici nu mai îndeplinește condiția de a se afla în incapacitate temporară de muncă, ca urmare în exclusivitate a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, ținând cont de efectele hotărârii nr. 637/05.06.2014, prin care s-a dispus anularea fișelor BP 2 nr. 242 si 243/ 2013 și a proceselor verbale aferente.
Pentru considerentele arătate, instanța va respinge actiunea precizată ca neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea precizată, formulată de reclamantul C. Ș., având CNP_, domiciliat in C., Bld Dacia nr. 104, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. J. de Pensii D., cu sediul in C., .. 14, D..
Executorie.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.05.2015.
P., Asistenti judiciari, Grefier,
M. I. Ș. I. C. E. I. G. D. V.
Red/tehnored. M.I., C.I.
4 ex/25.06.2015
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1390/2015.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2970/2015.... → |
|---|








