Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2745/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2745/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 1098/63/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2745/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant G. S.
și pe pârât DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., pârât C. JUDEȚEAN D., pârât M. E. ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: - pârât - DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D. prin consilier juridic T. G. lipsind: - pârât - C. JUDEȚEAN D. - pârât - M. E. ȘI FINANȚELOR - reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului.
Nemaifiind alte cererii de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe excepția prescripției dreptului la actiune invocată de pârât DGASPC D., pe excepția lipsei calității procesual pasive a C. Județean D. și Ministerului Finanțelor Publice, și pe fondul cauzei.
Consilier juridic T. G. pentru pârât DGASPC D., având cuvântul, pune concluzii de admiterea excepțiilor iar pe fondul cauzei pune concluzii de respingerea acțiunii
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 30.01.2015, reclamantul G. S. a chemat în judecată pe pârâții DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., C. JUDEȚEAN D., M. E. ȘI FINANȚELOR, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2010 și pana la data de 31.12.2011, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plătii efective, obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu data de 01.01.2010 si pana la data de 31.12.2011, potrivit O.G. 9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011, privind dobânda legală, obligarea paratului M. Finanțelor Publice sa asigure paratului M. E. si Finanțelor sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, iar în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs, în interesul legii, a statuat „ dreptul la acordarea premiului anual, nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru DT.330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului, soldei/indemnizației de bază.
Ori, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330 / 2009, începând cu luna ianuarie 2011. în acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Astfel, Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere a arătat că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariate prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
A apreciat că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
A susținut că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îl îndreptăți la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariate profesorilor.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea acțiunii formulată de reclamant ca fiind neîntemeiata si introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva .
Astfel drepturile solicitate de reclamanta sunt drepturi salariale, in temeiul raporturilor juridice pe care le au cu angajatorul, Statul R., prin M. Finanțelor Publice nu are nici un raport juridic cu reclamanții.
Atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice sunt expres si limitativ prevăzute de lege, acesta nu poate sa aloce fondurile necesare plătii drepturilor salariale pretinse, in afara dispozițiilor legale care reglementează atribuțiile sale. Intre M. Finanțelor Publice si instituția bugetara angajatoare a reclamantei nu exista nici un raport juridic.
A invocat excepția inadmisibilității cererii formulate in contradictoriu cu M. E. si Finanțelor, instituție publica care nu mai exista.
Paratul mai invoca prescripția dreptului material la acțiune, precizând ca primele anuale reprezintă adaosuri la salariul de baza sub forma premiilor acordate din fondul de premiere aflat la dispoziția angajatorului, deci sunt drepturi salariale in sensul prevederilor art. 160 din Codul Muncii si art. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 95/1949, iar termenul de prescripție in care pot fi formulate cererile de chemare in judecata este de 3 ani, prevăzut la art. 171, ali. 1 si art. 268, alin 1, lit. C, din Codul Muncii si art. 1,3,7 si 8 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctiva.
In drept paratul își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-208 din NCPC.
Paratul C. JUDEȚEAN D., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la dispozițiile art 268 alin.1 lit.c din Codul muncii, apreciind astfel că, față de data formulării prezentei cereri, respectiv 30.01.2015, dreptul la acțiune în ce privește drepturile salariale aferente perioadei 01.01._11 este prescris prin împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
De asemenea a invocat lipsa calității procesuale pasive a sa, întrucât nu exista raporturi de serviciu intre reclamant si paratul C. JUDEȚEAN D..
In drept paratul isi întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 NCPC.
Pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca fiind prescrisă, raportat la data formulării acțiunii și văzând dispozițiile art 268 alin.1 lit c din Codul muncii, iar pe fondul cauzei ca fiind neîntemeiată..
A arătat că prin Decizia nr.1615/2011. Curtea Constituțională a statuat cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, apreciind că acestea sunt drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale, asupra cărora legiuitorul poate dispune modificări, suspendări sau chiar anularea acordării lor.
De asemenea, prin art 8 din Legea 285/2010, legiuitorul a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază . Așadar beneficiul premiului anual pe 2010 este recunoscut de angajator, fiind modificată doar modalitatea de acordare și anume ,eșalonat și succesiv,prin creșterea corespunzătoare a salariului de bază.
Referitor la anul 2011, a arătat că potrivit prevederilor OUG 80/2010 pentru completarea art 11 din OUG 37/2008, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază este acordată și în continuare ,dovadă că la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției .
Cu privire la daunele moratorii, apreciază că acestea ar putea fi datorate doar în situație neachitării la scadență a obligațiilor ce-i revin, or, în cauza de față reclamanta nu precizează nici o sumă anume și nici scadența acesteia.
In drept paratul isi întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 NCPC.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
1. In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților C. Județean D. si M. Finanțelor Publice, Tribunalul retine ca aceasta excepție este întemeiata, urmând sa o admită pentru următoarele considerente:
Obligația angajatorului de a plați angajatului drepturile salariale cuvenite este corelativa obligației salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului, ambele obligații rezultând din contractul de munca intervenit intre parți.
Așadar, având o natura pur contractuala, aceasta obligație nu poate fi impusa unor alte persoane (fizice sau juridice), care au calitatea de terți fata de raportul contractual de munca.
In speța, nici C. Județean D. si nici M. Finanțelor Publice nu au calitatea de parți in contractul individual de munca, acesta intervenind doar intre reclamant/a si parata Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului D..
Așa fiind, Tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților C. Județean D. si M. Finanțelor Publice si va respinge acțiunea fata de aceștia ca atare.
2. In ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata prin întâmpinare de parata M. Finanțelor Publice, paratul C. Județean D. si paratul DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D. Tribunalul urmează a o admite din următoarele considerente:
Având in vedere că petitul principal al cererii îl reprezintă acordarea diferenței de salariu (reprezentând includerea premiului anual in salariul lunar) începând cu 01.01.2010 și pana la data de 31.12.2011, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plătii efective, Tribunalul apreciază ca în cauză își găsesc aplicare dispozițiile articolului 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, unde este statuat faptul că cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat se poate formula in termen de 3 ani de la nașterea dreptului.
In speța, in ipoteza recunoașterii îndreptățirii salariaților la plata sumelor reprezentând premiul anual, plata acestor sume putea fi făcuta pe tot parcursul anului 2011.
Așa fiind, fata de data înregistrării prezentei acțiuni (30.01.2015), se constata ca termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c era împlinit la data promovării acțiunii, privind acordarea premiului anual aferent anului 2010, astfel ca se observa ca sunt îndeplinite condițiile de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune .
Dispozițiile referitoare la prescripție au caracter imperativ și drept urmare pot fi invocate oricând, de oricine și în orice stadiu procesual al judecății, aceeași concluzie reieșind si din Decizia in interesul legii nr. 1/2014, care a statuat ca " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."
Așadar, prescripția extinctiva reprezintă stingerea, după caz, fie a acelei componente a dreptului la acțiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanța de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat, fie a însuși dreptului principal, datorita nesesizării organului de jurisdicție in termenul prevăzut de lege.
Prin urmare, prescripția extinctiva reprezintă practic o sancțiune îndreptata împotriva pasivității titularului dreptului.
Se retine ca, in materia dedusa judecații, termenele de sesizare a instanței sunt prevăzute in acte normative speciale, aceste termene derogând de la dreptul comun in materie (in măsura in care nu sunt identice).
Astfel, articolul 268 din Legea nr. 53/2003 C o d u l m u n c i i, prevede ca:
"(1) Cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum si in cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
Tribunalul constata ca, in speța, acțiunea formulata de către reclamanta se încadrează in dispozițiile prev. de art. 268 al. 1 lit. c din C o d u l m u n c i i, in conformitate cu care termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Dispoziția legala sus-menționata este clara si lipsita de echivoc – " in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat " , iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescripție in cazul cererilor formulate in vederea soluționării unui conflict de munca, ce se încadrează in alin. 1 al art. 283 din C o d u l m u n c i i, nu lasă loc nici unei interpretări sub aspectul duratei acestui termen.
Pe de altă parte, trebuie reținut ca, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Așadar, in conformitate cu disp. art. 283 alin. 1 din C o d u l m u n c i i, termenul de prescripție este de 3 ani si începe sa curgă de la data nașterii dreptului.
In ceea ce privește data nașterii dreptului, Tribunalul constata ca in speța, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul in care persoana interesata a cunoscut/ar fi trebuit sa cunoască faptul că includerea premiului anual pentru 2010 in salariul lunar nu a avut loc.
Așa fiind, raportat la data promovării acțiunii, 30.01.2015, constatând ca termenul de prescripție era împlinit la data promovării acțiunii, Tribunalul urmează a admite excepția invocata de parata prin acțiune si va respinge acțiunea privind acordarea premiului anual aferent anului 2010.
Ca atare, fata de considerentele mai sus expuse, Tribunalul admite prescripția dreptului material la acțiune in ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010 și respinge cererea avans ca obiect acordarea premiului anual pentru anul 2010.
Astfel, întrucât cererea de chemare în judecată de față a fost formulată în data de 30.01.2015 si privește diferențele salariale aferente perioadei de 01.01._11, instanța va constata intervenită prescripția pentru perioada în afara termenului de 3 ani înaintea datei introducerii cererii, respectiv va admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 01.01._10 și, in consecința va respinge acțiunea ca fiind prescrisă pentru aceasta perioada.
In ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii formulate in contradictoriu cu M. E. si Finanțelor invocata de paratul M. FINANȚELOR PUBLICE – Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice – C., motivând că aceasta instituție publica nu mai exista, instanța apreciază ca fiind o apărare de fond, întrucât, așa cum menționează chiar paratul in întâmpinare, aceasta instituție nu s-a desființat, ci are o noua denumire.
In acest sens elocvente sunt prevederile art. 26 alin. 1 din Hotărârea nr. 34 din 22 ianuarie 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice unde se prevede:
(1) M. Finanțelor Publice se substituie in toate drepturile și obligatiile Ministerului E. si Finanțelor – activitatea de finanțe – decurgând din: acte normative(…);
(2) M. Finanțelor Publice se substituie in toate drepturile si obligațiile decurgând din litigiile aferente activității de finanțe in care M. E. si Finanțelor este parte.
Astfel, nu se poate aprecia ca fiind admisibil argumentul folosit de paratulM. FINANȚELOR PUBLICE – Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice – C., instanța urmând a-l înlătura.
3. In ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul retine următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reclamanta, pe perioada dedusa judecații, a avut calitatea de salariat al unității parate, instituție publica.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 "(1)Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.(2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.(3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Textul de lege anterior menționat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2011.
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres că, în anul 2011, nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010 - ca o prestație distinctă -, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fistabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiul anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010.
Ca atare, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar retroactiva, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În mod similar, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar încălca dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În acest sens, I.C.C.J, prin Decizia nr. 21/18.11.2012 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii -, a stabilit că ”... în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”.
Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 1 protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța consideră că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză, din moment ce reclamanta nu a fost lipsită de un „bun” ci doar modalitatea de acordare prevăzută de actul normativ care instituia acel drept salarial (art. 25 din Legea nr. 330/2009) a fost schimbată printr-un act normativ adoptat ulterior (art. 8 din Legea nr. 285/2010) – ceea ce constituie prerogativa legiuitorului -, fără însă ca în acest fel să fi fost afectată substanța dreptului.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată nu ar putea fi primită decât în ipoteza în care reclamanta nu ar fi beneficiat de majorarea cu 15% a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care făceau parte, potrivit legii, din indemnizația brută de încadrare acordată pentru luna octombrie a anului 2010 – or, nu există nicio dovadă în acest sens (de altfel, reclamanta nici nu a pretins acest lucru) -, însă nu se poate pretinde ca, în afara respectivei majorări să opereze și o altă majorare a salariului lunar încasat începând cu data de 01.01.2011, prin împărțirea sumei reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 la cele 12 luni ale anului 2011 și adăugarea sumei rezultate la indemnizația de încadrare.
Decizia nr. 21/18.11.2012 a Î.C.C.J. este foarte clară, și stabilește că premiulpentru anul 2010, a fost inclus în majorarea salarială de 15% reglementată de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 și nu – așa cum înțelege reclamanta – că, în afara respectivului procent de majorare a indemnizației brute de încadrare începând cu data de 01.01.2011, salariații trebuie să mai beneficieze, în mod distinct, și de o altă creștere salarială, prin adăugarea premiului anual cuvenit pentru anul 2010.
Cu alte cuvinte, nu poate opera o confuzie între noțiunile de "inclus" și "adăugat" iar, din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 – așa cum a fost realizată de Î.C.C.J -, rezultă în mod indubitabil că funcționarilor publici le-a fost achitată suma reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 – respectiva sumă fiind înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 -, astfel încât reclamanta nu poate susține că, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale de care a beneficiat au fost stabilit în mod eronat, și că ar fi fost îndreptățită să i se achite un salariu într-u cuantum superior.
In ceea ce priveste aplicabilitatea in cauza a Cauzei C 310 (A. si altii), Tribunalul retine ca, prin Hotararea Curtii (Camera a patra) din 07.07.2011, CJUE a respins ca inadmisibila cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare.
In ceea ce priveste practica instantei europene in materie, Tribunalul retine ca prin decizia pronunțată la 06.12.2011 în cauzele F. M. împotriva României și A. G. Sentes Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat aceleași susțineri arătând că: "dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei [M.C.], hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat.
Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr._/00, par. 23).
Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ce privește salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (cauza M. c. României, hotărârea din 15 iunie 2010, nr._/05, par. 26).
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și, în consecință, o va respinge.
F. de soluția data cererii principale, in baza principiului accesoriul urmează principalul, aceeași va fi soluția si in ce privește capătul de cerere privitor la dobândă, dobânda reprezentând un accesoriu al debitului principal in lipsa constatării indreptatirii la primirea premiului anual (care reprezintă capătul de cerere principal).
Astfel, nu poate fi admisa cererea privind acordarea dobânzii, aceasta neavând o existenta de sine stătătoare.
Opinia asistenților judiciari este conforma cu prezenta hotărâre si considerentele acesteia..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului M. Finanțelor Publice, cu sediul in București, ., sector 5 si paratului C. Județean D., cu sediul în C., ., D. si in consecința, respinge acțiunea fata de acești parați.
Admite excepția prescripției invocata de paratul M. Finanțelor Publice, paratul C. Județean D. si paratul DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D. in întâmpinare, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, si in consecința respinge acțiunea pentru aceasta perioada.
Respinge acțiunea formulata de reclamant G. S., cu domiciliul in C., .. 1A, .. 1, ., jud. D., in contradictoriu cu pârât DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., ..22, D..
Cu drept de apel, ce se depune la Tribunalul D., in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.
PREȘEDINTE M. N.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier E. C.
Red.jud. M.N./as.G.A.D./6ex./12.06.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 176/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 832/2015.... → |
|---|
