Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 168/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 168/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 6295/95/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr.168

Ședința publică de la 15 ianuarie 2015

Completul constituit din:

Președinte N. C. B.

Asistent judiciar D. C. P.

Asistent judiciar L. G.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulate de reclamantul B. G. împotriva pârâtelor C. Județeană de Pensii Gorj și C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. A. pentru reclamant, lipsă fiind reprezentantul pârâților C. Județeană de Pensii Gorj și C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a arătat instanței că pârâta C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice a depus la dosar documentele solicitate de către instanță prin încheierea de ședință din data de 04.12.2014, un exemplar fiind comunicat apărătorului reclamantului, după care:

Apărătorul reclamantului a arătat că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a le observa. Totodată, a precizat că nu mai are alte cereri de formulat și nu mai sunt incidente de soluționat în cauză.

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, instanța, în baza art.392 Cod de procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei, avocat S. A., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost completată, cu cheltuieli de judecată.

Instanța, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 Cod de procedură civilă, o reține pentru soluționare.

După strigarea cauzei, dar nu înainte de terminarea ședinței de judecată s-a prezentat reprezentantul pârâților căruia i s-au comunicat măsurile dispuse de către instanță.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 01.08.2014, sub nr._, reclamantul B. G. a chemat în judecată pârâții C. Județeană de Pensii Gorj și C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, solicitând ca prin sentința ce va pronunța să fie anulată decizia nr._ din data de 06.06.2014 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii Gorj, obligarea acestei pârâte la emiterea unei noi decizii cu luarea în calcul a perioadelor 03.01._86 și 01.01._00 în care a lucrat în grupa a II-a de muncă, conform adeverinței nr.5523/28.08.2007.

În motivarea cererii a arătat că, deși a depus la dosar adeverința nr.5523/28.08.2007, C. Județeană de Pensii Gorj, prin decizia contestată, nu i-a valorificat în grupa a II-a de muncă perioadele 03.01._86 și 01.01._00. Totodată, a menționat că împotriva acestei decizii a formulat contestație la data de 24.06.2014 către C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, însă nici până în prezent nu a primit răspuns.

În probațiune, reclamantul a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: cartea de identitate . nr._, decizia nr._/06.06.2014 emisă de C. Județeană de Pensii Gorj, anexa la decizia nr._/06.06.2014, adresa nr._/09.07.1992 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, adresa nr.P.92/2733 emisă de Administrația Națională a Drumurilor, adeverința nr.5523/28.08.2007, carnetul de muncă . nr._, contestația formulată la data de 24.06.2014 către C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, fișa postului reclamantului, decizia nr.3808/20.10.2014 pronunțata de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, sentința nr.1055/28.04.2014 pronunțata de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .

Pârâta C. Județeană de Pensii Gorj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. A arătat că, în mod corect si legal, C. Județeană de Pensii Gorj nu a valorificat stagiul de cotizare din perioadele 03.01._86 si 01.01._00 ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă, deoarece activitatea desfășurata in funcțiile de sef secție si subinginer sef secție nu se regăsește în prevederile art.1 din H.G. nr. 1223/1990. Cu alte cuvinte, aceasta activitate, prin natura ei, nu se desfășura în condițiile grupei a II-a de munca. De altfel, pentru valorificarea stagiului de cotizare în grupa superioara de munca se impune prezentarea de documente verificabile, în baza art.158 alin (2)din Legea nr.263/2010, conform căruia adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001".

La data de 13.11.2014 reclamantul si-a completat acțiunea, arătând că înțelege să conteste si Hotărârea nr.8909 din 20.10.2014 emisă de C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei nr._/06.06.2014 emisă de C. Județeană de Pensii Gorj.

La solicitarea instanței de a depune actele din dosarul de pensionare al reclamantului, la data de 23.10.2014 C. Județeană de Pensii Gorj a depus la dosar, în copie, Hotărârea nr.8909 din 20.10.2014, contestația formulată de reclamant, înregistrată sub nr.A37976 din 02.07.2014, decizia nr._/06.06.2014 emisă de C. Județeană de Pensii Gorj, anexa la decizia nr._/06.06.2014 emisă de C. Județeană de Pensii Gorj, buletinul de calcul privind respingerea pensiei pentru limită de vârstă, extrase cu date privitoare la activitatea în muncă, cererea pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr._/07.04.2014, adeverința nr.76/03.04.2014 emisă de S.C. Romstrade SA, adeverința nr.496/03.04.2014 emisă de S.C. Idail Construct S.R.L., adeverința nr.1743/26.02.2014 emisă de S.C. IDP Gorj SA, adeverința nr.5523/28.08.2007, adeverința nr.9/08.02.2011 emisă de . S.R.L., carnetul de muncă . nr._, Ordinul nr.50/1990 și Ordinul nr.125/1990.

Pârâta C. Națională de Pensii Publice a depus la dosar, în copie, scrisoarea nr.43 G/1884/08.10.1997 emisă de Ministerul Muncii si Protecției Sociale.

Analizând probele administrate în cauză, în raport de dispozițiile legale aplicabile, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la C. Județeană de Pensii Gorj sub nr._/07.04.2014, reclamantul B. I. a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Prin decizia nr._/06.06.2014, cererea a fost respinsă, cu motivarea că nu se valorifică în grupa de muncă perioada 01.01._00, deoarece meseria nu se regăsește în H.G. nr.1223/1990(fila 5 din dosar).

Reclamantul a contestat această decizie la C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, pentru nevalorificarea perioadelor 03.01._86 și 01.01._00 ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă.

Prin Hotărârea nr.8909/20.10.2014 contestația a fost respinsă. S-a reținut că, în mod corect a fost respinsă cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, întrucât reclamantul nu împlinise vârsta standard de pensionare redusă, prevăzută de lege, la data înscrierii la pensie, de 61 de ani(65 de ani vârsta standard de pensionare - 4 ani reducerea pentru grupa a II-a de muncă).

Cu privire la perioadele 03.01._86 și 01.01._00 în care reclamantul a îndeplinit funcția de șef-secție, adjunct șef-secție în cadrul S.C. întreprinderea de Drumuri si Poduri Gorj S.A., potrivit adeverinței nr.5523/28.08.2007, s-a reținut că activitatea desfășurată de reclamant nu se încadrează în prevederile H.G. nr.1223/1990, având în vedere nota de fundamentare ce a stat la baza emiterii HG nr.1223/1990 și precizările Ministerului Muncii și Protecției Sociale din scrisoarea nr.43G/1884/08.10.1997, conform cărora ,,nu pot beneficia de grupa a II-a de muncă conform HG nr.1223/1990 persoanele care nu lucrează nemijlocit in activitatea de construcții montaj și nici personalul de conducere, întrucât, prin natura funcțiilor, nu și-au desfășurat activitatea cel puțin 70% din programul de lucru în condiții de șantier,,.

Instanța reține că, potrivit art.52 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege.

În cazul pensiei pentru limită de vârstă, persoanele care au realizat vechime în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, după cum rezultă din prevederile art.158 alin.1 din Legea nr.263/2010(,, perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare.,,).

Prevederile art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 stabilesc că adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

În cazul de față, reclamantul a depus la dosar adeverința nr.5523/28.08.2007 emisă de S.C. Întreprinderea de Drumuri si Poduri Gorj S.A.( emisă anterior intrării in vigoare a Ordinului nr.590/2008- fila 10 din dosar), conform căreia reclamantul B. G. a lucrat în perioada 29.08._01 în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%., în baza HG nr.1223/1990, în funcțiile de subinginer, sef secție, adjunct șef-secție.

Pârâta C. Județeană de Pensii Publice a valorificat adeverința cu privire la grupa a II-a de muncă pentru perioadele în care reclamantul a lucrat pe postul de subinginer, nu însă și pentru perioadele în care a deținut funcțiile de șef-secție și adjunct-sef secție(03.01._86 și 01.01._00), pe motiv că prin natura lor, funcțiile deținute nu sunt pretabile încadrării in grupa a II-a de muncă.

Conform punctului 6 din Ordinul 50/1990:

„Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)” .

Potrivit H.G. nr.1223/1990:

,,(1) Personalul care este în activitate și care a lucrat la locurile de munca sau activitățile cu condiții de munca nocive, grele sau periculoase de pe santierele de construcții-montaj, grupurile de santiere și întreprinderile-șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora: bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare se încadrează în grupa a II-a de munca în vederea pensionării, pentru intreaga perioada efectiv lucrata după 18 martie 1969.

(2) Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă, se face de consiliile de administrație, împreună cu sindicatele libere din unități.,,.

Textele de lege mai sus enunțate nu exceptează de la încadrarea în grupa a II- a de muncă anumite categorii de persoane, în raport de funcțiile deținute de acestea, atributul nominalizării persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de munca, revenind consiliilor de administrație, împreună cu sindicatele libere din unități.

Nominalizarea persoanelor în grupa a II-a de muncă se face prin analiza condițiilor concrete de muncă, de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unități, iar aceasta nu se poate cenzura de către casele de pensii.

In ceea ce privește adresa nr.43G/1884/08.10.1997 emisă de Ministerul Muncii si Protecției Sociale., la care face referire C. C. de Contestații, aceasta nu are valoarea juridică a unui act normativ care să poată completa H.G. nr.1223/1990, iar, pe de altă parte, nu sunt enumerate în cuprinsul său funcțiile deținute de reclamant, de adjunct sef-secție si sef-secție, ca nefiind pretabile încadrării in grupa a II-a de muncă.

Totodată, astfel cum rezultă din analiza fișei postului reclamantului, funcția de adjunct șef-secție

nu presupunea activitate de birou, ci muncă de teren, desfășurată în conditii de șantier, alături de personalul muncitor și personalul tehnic ce-și desfășura activitatea în condiții grele de muncă.

Prin urmare, C. Județeană de Pensii Gorj trebuia să aibă în vedere adeverința prin care se atestă faptul că reclamantul a lucrat în grupa a II-a de muncă inclusiv în perioadele în care a deținut funcțiile de șef-secție si adjunct sef-secție.

Față de considerentele arătate, instanța urmează să admite contestația completată, să anuleze decizia de pensie nr._/06.06.2014 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii Gorj și Hotărârea nr.8909/20.10.2014 emisă de pârâta C. C. de Contestații - C. Națională de Pensii Publice, să oblige pârâta C. Județeană de Pensii Gorj să emită o nouă decizie cu privire la cererea de pensionare a reclamantului, prin care să se valorifice ca stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă și perioadele 03.01._86 și 01.01._00, menționate în adeverința nr.5523/28.08.2007 emisă de Întreprinderea de Drumuri și Poduri Gorj S.A.

În baza art.453 alin.1 Cod de procedură civilă, se vor obliga pârâtele să plătească reclamantului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată(onorariu avocat).

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația ulterior completată, formulată de reclamantul B. G., C.N.P._, cu domiciliul în Motru, ., ., ., județul Gorj, împotriva pârâților C. Județeană de Pensii Gorj, cu sediul în Târgu-J., ., județul Gorj și C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, cu sediul în București, ., sector 2.

Anulează decizia de pensie nr._/06.06.2014 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii Gorj și Hotărârea nr.8909/20.10.2014 emisă de pârâta C. C. de Contestații - C. Națională de Pensii Publice.

Obligă pârâta C. Județeană de Pensii Gorj să emită o nouă decizie cu privire la cererea de pensionare a reclamantului, prin care să se valorifice ca stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă și perioadele 03.01._86 și 01.01._00, menționate în adeverința nr.5523/28.08.2007 emisă de Întreprinderea de Drumuri și Poduri Gorj S.A.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunal Gorj.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15.01.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

B.C.N./09.02.2015/ 5 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 168/2015. Tribunalul GORJ