Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1533/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1533/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 260/95/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 1533/2015
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. V. U.
Asistent judiciar E. B.
Asistent judiciar C. R.
Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul P. G. C. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul asistat de avocat L. E., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, iar pentru societatea pârâtă s-a prezentat consilier juridic Chisa D., conform împuternicirii depuse la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentanții părților au învederat instanței faptul că au observat răspunsul expertului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză întocmit și nu înțeleg să mai formuleze obiecțiuni la acesta.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond părților.
Apărătorul reclamantului, avocat L. E., a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma totală netă in cuantum de de 11.340 lei așa cum s-a stabilit și prin Raportul de expertiză formulat in cauză și completat prin Răspunsurile la obiecțiuni, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și onorariu expert .
Reprezentantul societății pârâte, consilier juridic Chisa D., a solicitat respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj–Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub numărul_, reclamantul P. G. C. a chemat in judecată pârâta . solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, în conformitate cu Codul Muncii pentru munca suplimentară efectuată, pentru orele lucrate în timpul nopții, precum și pentru zilele de sâmbătă și duminică și sărbătorile legale efectuate pe perioada 10.09.2010 – 10.09.2013 conform normelor legale in vigoare, respectiv Codul muncii și Contractului colectiv unic la nivel național, sume actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că in ceea ce privește plata sporului pentru muncă suplimentară solicitat, sunt aplicabile dispozițiile art.123 din Codul muncii care se stabilește prin negociere, in cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Cu privire la munca de noapte, de asemenea, Codul muncii reglementează precis și limitat modalitățile de recompensare prin dispozițiile art. 126, in cuprinsul lit. b stabilindu-se procentul de 25% din salariul de bază pentru sporul de noapte, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
De asemenea, cu privire la munca prestată in zilele de sărbători legale s-au invocat prevederile art. 142 din Codul muncii, conform alin 2 din cuprinsul acestui articol, ,,in cazul in care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată in zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate in programul normal de lucru.
Raportat la munca in zilele de sâmbătă și duminică, se precizează de către reclamant că aceasta se compensează conform CCM unic la nivel național și dispozițiilor art.137 din Codul muncii.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile din Codul muncii.
În dovedire acțiunii, reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri din care să reiasă orele și zilele lucrate și proba cu expertiză de specialitate contabilă și a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de mediere nr.80/08.11.2013, acte adiționale la contractul individual de muncă, decizia nr. R 3137 din 10.09.2013 privind încetarea de drept a contractului individual de muncă nr. R 2715/09.09.2011, precum și contractul individual de muncă nr.R2715/09.09.2011.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă intre 10.09.2010 și 21.01.2011, solicitând admiterea acestora, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția nulității cererii de chemare în judecată, pârâta arată că cererea de chemare in judecată nu cuprinde obiectul cererii cu care reclamantul înțelege să investească instanța și nici nu cuprinde o estimare a valorii vreunuia din capetele de cerere, in acest sens fiind invocate dispozițiile art.194 lit. c și d Cod procedură civilă.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată se arată de către pârâtă că prin cererea de chemare in judecată înregistrată la data de 21.01.2014, reclamantul pretinde obligarea S.C. C. P. S.R.L. la plata unor drepturi salariale care i s ar fi cuvenit pentru perioada 10.09._13. Raportând dispozițiile legale incidente-art.268 alin.1 lit. c din codul muncii la situația de fapt-respectiv la data înregistrării cererii de chemare in judecată, solicită a se constata că cererea a fost formulată de reclamant peste termenul de 3 ani impus de textul de lege, pe cale de consecință să se respingă pretențiile formulate pentru perioada 10.09._11-ca fiind prescrise.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată cu mențiunea că reclamantul a desfășurat activitate in cadrul S.C. C. P. S.R.L. C., in postul de agent de securitate(de pază), timp de 2 ani, in perioada 10.09._13, contractul său individual de muncă fiind încheiat pe perioadă determinată și încetând de drept.
De asemenea, a arătat că pe toată perioada in care a fost salariat al pârâtei, reclamantul și-a desfășurat activitatea conform programului de lucru și a beneficiat de toate sporurile care i se cuveneau conform dispozițiilor legale, fapt confirmat și prin poziția reclamantului care nu a avut obiecțiuni in ceea ce privește drepturile salariale pe care le a încasat aferent orelor lucrate. Relevant in acest sens sunt și fluturașii de salariu (depuși la dosar in dovedire) din care rezultă că in lunile iulie, august și septembrie 2013, reclamantul a încasat drepturile salariale care i s ar fi cuvenit, inclusiv sporul de noapte, sporul pentru orele lucrate suplimentar și pentru orele lucrate sâmbăta și duminica.
Prin urmare, apreciază pârâta că există prezumția că toate drepturile salariale care i s ar fi cuvenit pentru activitatea desfășurată ca salariat in cadrul S.C. C. P. S.R.L. au fost achitate integral, conform orelor lucrate efectiv de reclamant, care și a valorificat pe deplin toate drepturile de care a beneficiat conform legislației muncii.
La dosar, reclamantul a depus Note de ședință prin care a solicitat respingerea excepției prescripției drepturilor salariale pentru perioada 10.09._11, menționând că dispozițiile art.268 alin 1 lit. c din Codul muncii se impune a fi coroborate cu Legea nr.196/2002 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, pe cale de consecință curgerea termenului de prescripție fiind suspendat.
Menționează in acest sens că procedura de mediere a durat până in data de 08.11.2013, neputând fi vorba de prescripție până in data de 08.11.2013.
Reclamantul a completat Notele de ședință arătând că prescripția se suspendă și in baza dispozițiilor art.2532 cod civil privind cazurile generale de suspendare-pct.6 și 7.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 10.09._11 invocată de pârâta S.C. C., instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 03 iulie 2014, in sensul respingerii acesteia, reținând in acest sens că potrivit art.166 din Codul muncii(în forma în vigoare până la data de 18 mai 2011), respectiv art. 171 din Codul muncii republicat, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie in termen de 3 ani de la data de la care drepturile erau datorate și că data la care erau datorate drepturile salariale reclamantului P. G. - C. este aceea la care angajatorul avea obligația de a plăti salariul. Cum pretențiile reclamantului sunt solicitate începând cu data de 01.09.2010, iar acțiunea a fost introdusa la data de 21.01.2014, pentru drepturile aferente perioadei 10.09.2010 – 21.01.2011 ar fi împlinită prescripția dreptului material la acțiune, dar având în vedere dispozițiile art.2532 pct.6 N.C.pr.civ. potrivit cărora prescripția se suspendă pe durata negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, dacă aceste negocieri au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție, ținând cont că în cauză reclamantul a parcurs procedura obligatorie a informării la data de 08.11.2013, deci în perioada ultimelor 6 luni înainte de expirarea termenului de perimare, constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.2532 pct.6 N.C.pr.civ.
La dosarul cauzei, pârâta a depus un set de înscrisuri, respectiv contractul individual de muncă, acte adiționale, adeverințe, adrese, fișele de pontaj pe anii 2011 – 2013, statele de plată pentru anii 2011 – 2013 și dovada înregistrării contractului colectiv de muncă, filele 28-134.
Prin încheierea de ședință din data de 25 septembrie 2014, instanța a încuviințat proba privind efectuarea unei expertize tehnice – specialitatea contabilitate, desemnând drept expert în specialitatea contabilitate pe numitul D. I., cu onorariul preliminar de expert stabilit în cuantum de 700 lei în sarcina reclamantului, încuviințându-se și obiectivele pentru efectuarea expertizei.
Raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat a fost depus la dosarul cauzei la data de 19.11.2014, reclamantul formulând obiecțiuni la acesta la care s-a răspuns de către expert, filele 156-160 din dosar.
De asemenea, prin C. Registratură alături de răspunsul la obiecțiuni, expertul a formulat și o cerere de majorare a onorariului preliminar stabilit, iar prin încheierea de ședință din data de 19.02.2015, instanța a dispus majorarea onorariului preliminar de expert cu suma de 300 lei.
La Raportul de expertiză completat și depus la dosar, pârâta a formulat obiecțiuni prin care a solicitat să se dispună refacerea raportului de expertiză conform celor precizate in cuprinsul notei de obiecțiuni-fila 163 din dosar.
Completarea la Raport, in sensul răspunsului la obiecțiuni a fost depusă la dosar la data de 16.03.2015 prin care, ca și concluzie, expertul își menține punctul de vedere exprimat in raport, suma netă datorată de pârâtă reclamantului fiind de_ lei, actualizată cu indicele de inflație la data efectuării expertizei.
Analizând cererea reclamantului, raportat la probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile în cauză, tribunalul constată și reține următoarele:
În fapt, prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul P. G. C., în calitatea sa de angajat al . a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite pentru munca suplimentară efectuată, pentru orele lucrate în timpul nopții, precum și pentru zilele de sâmbătă și duminică și sărbătorile legale efectuate pe perioada 10.09.2010 – 10.09.2013, conform normelor legale in vigoare, respectiv Codul muncii și Contractului colectiv unic la nivel național, sume actualizate cu indicele de inflație.
Instanța constată că reclamantul a fost angajat al societății S.C. C. P. S.R.L. C., pe durată determinată, în baza contractelor individuale de muncă incheiate cu pârâta și a actelor adiționale la acestea( inscrisuri aflate la dosarul cauzei), în funcția de agent de securitate, având un program de muncă de 8 ore pe zi, respectiv 40 ore pe săptămână.
Se retine aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 40 alin. 2 lit. c din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, contractul individual de muncă si contractul colectiv de muncă, precum și a dispozițiilor art. 269 din Legea 53/2003 – Codul muncii, respectiv art. 253 din Codul muncii republicat, ce stabilesc că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat, în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prin Încheierea de ședință din data de 25.09.2014 instanța, considerând concludentă, pertinentă și utilă justei soluționări a cauzei a încuviințat, în temeiul art.330 N.C.pr.civ. și următoarele C.pr.civ, proba cu expertiză tehnică de specialitate contabilă, solicitată de apărătorul reclamantului.
Având în vedere obiectivele stabilite de către instanță, în baza actelor existente la dosar, respectiv foile de pontaj si statele de plată, expertul contabil desemnat în cauză a întocmit raportul de expertiză, stabilind că reclamantul a prestat activitate peste programul normal de lucru de 40 de ore pe săptămână, prestând această muncă și în zile de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, precum și în timpul nopții, fără a beneficia de toate drepturile bănești cuvenite pentru activitatea prestată.
În ceea ce privește regimul juridic al muncii suplimentare, prevederile art.120 din Codul muncii republicat definesc munca suplimentară ca fiind munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru, prevăzute de art.112 din Codul muncii republicat, care este de 40 de ore pe săptămână.
De asemenea, conform art.123 din Codul muncii republicat, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art.122 alin.1 din Codul muncii republicat, în următoarele 30 de zile, respectiv 60 de zile, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acestei.
La alin.2 al acelorași articole se prevede că sporul pentru munca suplimentară se stabilește prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă sau în cadrul contractului individual de muncă, însă nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate începând cu data de 13.04.2010 nu a fost prevăzut nici un spor pentru munca suplimentară astfel încât instanța constată că reclamantului i se cuvine în această situație sporul de 75% prevăzut de textele legale mai sus menționate. De asemenea, prin contractul colectiv de muncă pe anii 2013-2015 încheiat în data de 11.04.2013, la secțiunea a doua s-a prevăzut pentru munca suplimentară acordarea unui spor de 75%.
Prin urmare, pentru munca suplimentară reclamantul era îndreptățit la compensare prin ore libere plătite, iar, în situația in care nu i se acordau orele libere plătite munca suplimentară trebuia plătită prin adăugarea unui spor la salariu de 75%, corespunzător duratei acesteia.
În speță, în urma expertizei judiciare în specialitatea contabilitate, fundamentată pe probele de la dosar, s-a constatat că reclamantul a prestat ore suplimentare, pentru care nu i s-au acordat în mod corespunzător ore libere plătite sau drepturile bănești corespunzătoare, expertul stabilind drepturile bănești cuvenite reclamantului cu luarea in calcul a unui spor de 75%, stabilit in temeiul Codului muncii.
Pentru munca de noapte, respectiv munca prestată între orele 22.00 – 6.00, conform art.125 din Codul muncii republicat, salariații beneficiază fie de program de lucru redus cu 1 oră față de durata de lucru a zilei pentru zilele în care se efectuează cel puțin 3 ore de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minim 25% din salariul de bază, daca timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru, după cum prevede art.126 lit. a și b din Codul muncii republicat. Conform constatărilor expertului, reclamantul, in perioada solicitată a prestat muncă de noapte și nu i s-au plătit toate orele lucrate in timpul nopții, fiind remunerat cu un spor de 20% și nu cu sporul de 25% din salariul de bază, după cum prevăd dispozițiile art.126 lit. b din Codul muncii.
Pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, potrivit prevederilor art.142 din Codul muncii republicat, salariaților care lucrează la unitățile și în locurile de muncă prevăzute la art.140 și 141 din Codul muncii republicat, li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar, în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. La unitățile în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, cum este si cazul angajatorului reclamantului, se lucrează și în zilele de sărbătoare legală.
Așa cum se reține din Completarea la Raportul de expertiză, programul de lucru al reclamantului s-a desfășurat inclusiv in zilele de sărbători legale, in ture de 12 ore/zi, urmate de repaus de 24 de ore sau in ture de 24 de ore/zi urmate uneori de 48 de ore repaus ,orele lucrate in zilele de sărbătoare legală nefiind preluate in statele de plată in vederea acordării sporului la salariu, spor prevăzut de dispozițiile art.142 alin.2 din Codul muncii, reclamantului nefiindu-i nici compensate orele prestate in zilele de sărbători legale cu timp liber corespunzător in următoarele 30 de zile conform dispozițiilor art.142 alin 1 din același act normativ.
În ceea ce privește munca prestată în zilele de sâmbătă si duminică, în baza art.137 din Codul muncii republicat, salariații beneficiază de repaus săptămânal de 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În situația în care cele 2 zile de repaus se acordă în alte zile, salariații beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau prin contractul individual de muncă, conform prevederilor art.137 alin.2 si 3 din Codul muncii republicat.
În speță, în contractul colectiv de muncă înregistrat la data de 13.04.2010 nu a fost prevăzut nici un spor pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică.
Referitor la zilele de sâmbătă și duminică se reține din Completarea la Raportul de expertiză că până in luna septembrie 2012, orele lucrate sâmbăta și duminica nu au fost preluate in statele de plată ca ore efectuate, începând cu aceeași dată adăugându-se sporul in procent de 1% din salariul de bază brut lunar pentru timpul efectiv lucrat in aceste zile, in acest caz sporul pentru orele prestate in timpul repausului săptămânal și necompensate reclamantului este de 150% - art137 alin.5 din Codul muncii.
În ceea ce privește cuantumul total al drepturilor cuvenite reclamantului, instanța va avea în vedere sumele calculate de expertul contabil desemnat în cauză, conform obiectivelor raportului de expertiză completat prin răspunsurile la obiecțiuni, in sumă netă totală de 11.340 lei, actualizată cu indicele inflației la data efectuării expertizei, sumă care a fost stabilită la valoarea totală brută de 14.525 lei din care: 2886 lei reprezentând spor ore suplimentare, 438 lei reprezentând spor ore lucrate in timpul nopții, 864 lei spor pentru ore lucrate în zilele de sărbători legale; suma de_ lei, reprezentând spor pentru zilele lucrate sâmbăta și duminica.
Față de considerentele expuse, instanța va admite acțiunea, urmând a fi obligată pârâta să plătească să plătească reclamantului suma netă de 11.340 lei, reprezentând diferențe de drepturi salariale cuvenite pentru orele suplimentare, orele de noapte, orele lucrate în zilele de sărbători legale și orele lucrate în zilele de sâmbătă și duminică, aferente perioadei lucrate, actualizată cu indicele inflației la data efectuării expertizei, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În baza art. 453 alin.1 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei in raport de soluția dată in cauză, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit chitanțelor depuse la dosar, reprezentând onorariu expert
(conform chitanței nr._/1 din 08.10.2014 și chitanței nr._/1 din data de 19.02.2015) și onorariu avocat (chitanța nr.45 din data de 12.02.2015).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamantul P. G. C., cu domiciliul în Tg- Cărbunești, ., județul Gorj, având CNP_ în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., ..10, județul D..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma netă de 11.340 lei, reprezentând diferențe de drepturi salariale cuvenite pentru orele suplimentare, orele de noapte, orele lucrate în zilele de sărbători legale și orele lucrate în zilele de sâmbătă și duminică, aferente perioadei lucrate, actualizată cu indicele inflației la data efectuării expertizei, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.
Sentință definitivă și executorie.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, S. V. U. | Asistent judiciar, E. B. | Asistent judiciar, C. R. |
Grefier, L. C. |
Red.C.R. /ex.4
22 aprilie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1942/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
