Acţiune în constatare. Sentința nr. 1848/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1848/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 1661/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. Nr. 1848/2014
Ședința publică de la 22 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Asistent Judiciar S. A.
Asistent Judiciar A. L.
Grefier Enuța D.
Pe rol judecarea Litigiului de muncă promovat de reclamanta I. Ș. în contradictoriu cu pârâta casa Județeană de Pensii Ialomița, având ca obiect acțiune în constatare (grupa de muncă).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta reprezentată de avocat Drima V., cu delegație la dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, după care..
Potrivit art. 321 Noul Cod de procedură civilă, sunt audiați martorii declarațiile fiind consemnate, citite, semnate și atașate la dosarul cauzei.
Instanța, face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. 3 și 4 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că constată încheiată cercetarea judecătorească, fixează termen pentru soluționarea pe fond a cauzei tot astăzi și considerându-se lămurit, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pe fondul cauzei, apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și motivată pe larg în cuprinsul cererii introductive, în sensul să se constate că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada cuprinsă în intervalele 01.01._00 ca muncitor necalificat și primitor distribuitor se încadrează în grupa a II - a de muncă în procent de 100 % din timpul efectiv lucrat.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, considerându-se lămurită, în baza art. 394 Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Cu privire la litigiul de muncă de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.07.2014 sub nr. unic de dosar_ reclamanta I. Ș. domiciliată în Țăndărei, Șoseaua București, ., etaj 3,ap. 16 CNP_, a chemat în judecată pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză să se constate că n perioada 01.01._00 a lucrat în grupa a II - a de muncă conform Ordinului 50/1990, Anexa 2 poz. 160 și HG nr. 1223/1990.
In motivarea cererii sale, reclamanta arată a fost salariată la . SRL în funcția de muncitor necalificat și primitor distribuitor. Prin decizia nr._ din 20.01.2013 a fost pensionată medial. Deși are înscris în carnetul de muncă că perioada 22.09._91 și în adeverința nr. 3215 din 04.12.2009 emisă de . Țăndărei că a lucrat în grupa II de muncă 19 ani, pârâta nu a luat în considerare această perioadă.
Prin adresa nr._/27.08.2013 reclamantei i s-a comunicat că s-a luat în considerare adeverința care nu a fost întocmită în conformitate cu Ordinul 590/15.09.2008.
În dovedire: acte, martori.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile Ordinului 50/1990, HG 1223/1990, art. 123 Cod pr. Civ., art. 2 și art. 107 din Legea nr. 263/2010.
Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 270 din Codul Muncii.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de art. 201 alin. 1 Cod pr. Civilă, filele 23-24, solicitând respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât conform prevederilor pct. 8 din Ordinul 50/1990 perioada de timp în care o persoană a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de lucru în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unității sau prin prevederi legale care reglementau atribuțiile de serviciu fiecărei persoane în raport de funcția îndeplinită. Prin urmare, încadrarea activităților sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă trebuia să se facă în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente verificabile existente în cadrul unităților angajatoare.
În prezent nu există bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001 o persoană a desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I sau II de muncă se face numai dacă nominalizarea persoanei s-a făcut anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamanta I. Ș. în perioada cuprinsă în intervalul 01.01._00 și-a desfășurat activitatea în meseria de primitor distribuitor și muncitor necalificat în cadrul Fabricii de Produse Ceramice Țăndărei, ulterior devenită . SRL, SOCERAM SA, CERAM . reiese din carnetul de muncă al reclamantei aflat la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, filele 8-20.
Audiate în cauză, martorele Albelescu M. M. și B. M. au declarat că au fost colege cu reclamanta, din 1978 până în 2003-2004, la fosta fabrică de cărămidă, având cunoștință că reclamanta lucra mai mult în aer liber, indiferent de temperatură, condiții meteo, ca magaziner, cărămida și celelalte produse ceramice depozitându-se, în marea lor majoritate, în aer liber.
În ultima perioadă reclamanta a lucrat ca simplu muncitor fiind necesar să ridice multe cărămizi, ceea ce presupunea un mare efort fizic, motiv pentru care reclamanta a avut probleme medicale cu coloana vertebrală, fiind nevoită să se pensioneze pe caz de boală. Ambeel martore au declarat că pensionarea medicală a reclamantei s-a datorat condițiilor grele de la locul de muncă al acesteia.
Martorele au mai relatat că unitatea angajatoare a încadrat în grupe de muncă superioare II sau I ( pentru cei care lucrau la cuptoare) activitatea tuturor colegilor, cu excepția personalului T., prin mențiuni în carnetul de muncă sau prin adeverințe.
În acest sens, reclamanta a depus, în copie xerox, la dosarul cauzei carnetul său de muncă, la fila 10, poziția 11 menționându-se expres perioada 22.09._91 lucrată de reclamantă în grupa II de muncă, în procent de 100%, temeiul de drept al încadrării în grupă superioară, inclusiv Decizia unității angajatoare nr. 15/1991.
La fila 6 din dosarul cauzei, reclamanta a depus Adeverința nr. 3215 din 04.12.2009 emisă de . Țăndărei că a lucrat în grupa II de muncă 19 ani și o lună, în procent de 100%, temeiul de drept al încadrării în grupă superioară Ordinul 50/1990, Anexa nr. 2, pct. 5.
Potrivit art. 160 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 :,, Dovada vechimii în muncă, (..), se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.”
Potrivit Anexei 2 din Ordinul nr. 50/1990 personalul care ocupă meseriile și funcțiile prevăzute la poziția 160, respectiv personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse (…) în întreprinderile din industria materialelor de construcții (…), linii tehnologice de fabricare a …produselor ceramice , cum sunt și cele ocupate de reclamantă, beneficiază de încadrare în grupa a II-a de muncă, de la data la care au lucrat în funcțiile respective.
De asemenea, potrivit art. 1 din H.G. nr. 1233/20.11.1990:,, Personalul care este în activitate și care a lucrat la locurile de munca sau activitățile cu condiții de munca nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcții-montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile - șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora: bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare se încadrează în grupa a II-a de munca în vederea pensionarii, pentru întreaga perioada efectiv lucrată după 18 martie 1969, art. 2 Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de munca, se face de consiliile de administrație, împreună cu sindicatele libere din unități.”
Deși Ordinul 50/1990 și Ordinul 125/1990 au fost abrogate, criteriile ce au condus la încadrarea unor activități în grupa I și II de muncă au rămas identice.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice publicată în: Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010, în vigoare de la 1 ianuarie 2011 „ (1) Constituie stagiu de cotizare și perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, respectiv în condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c).
Art. 100 din același act normativ prevede în sensul că persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, condiții speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective”, iar potrivit art. 169 alin. (6) prevederile art. 100 lit. a), referitoare la majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001, se aplică și persoanelor înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, legea cadru privind pensiile publice garantează majorarea punctajelor lunare persoanelor înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a acestei legi care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, condiții speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii, adică potrivit actelor normative abrogate expres de Legea nr. 263/2010: Legea nr. 226/7 iunie 2006, privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, HG nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.
Faptul că dispozițiile HG nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite cu modificările și completările ulterioare, ultima prin HG nr. 1349 din 23 decembrie 2010 în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011 reglementează procedura de reînnoire a avizelor, este evident că pentru reînnoirea avizelor pentru condiții speciale se vor avea în vedere criteriile legale de încadrare în condiții speciale din actele normative abrogate anterior menționate.
În Anexa 3 din același act normativ cadru unde sunt menționate UNITĂȚILE care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 182 din Legea pensiilor nr. 263/2010, angajatorii, persoane fizice și juridice, sunt obligați să pună la dispoziția CNPP, a caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale, după caz, datele și documentele necesare întocmirii evidențelor privind stagiul de cotizare.
Instanța mai reține că Decretul-lege nr. 68/1990, pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, a prevăzut la ART. 2 alin. 2 următoarele: “ Locurile de muncă și activitățile care se încadrează în grupele I și II de muncă, potrivit prevederilor prezentului articol, vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentului decret-lege”.
În aplicarea acestui Decret-lege nr. 68/1990, a fost adoptat inițial Ordinul nr. 50/1990, pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii, Ordin care a împărțit locurile de muncă în doua, anexa I –grupa I și anexa II –grupa II de muncă.
Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 “. Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2. Ordinul nr. 50/1990, Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 38/20.03.1990, care cuprindea doar 75 de pozitii la anexa 1, a fost ulterior, în baza adoptării Decretului-lege nr.68/1990, completat de Ordinul Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății nr. 100/9.04.1990 publicat în Colecția Lumina Lex, astfel încât cuprindea la anexa 1 completări până la poziția nr.81.
Ordinul nr. 50/1990, intrat în vigoare la 20.03.1990, a prevăzut la art. 13 că acest Ordin se aplică retroactiv începând din anul 1969 (13. Perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent și în continuare se încadrează în grupele I și II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/1969, 105/1976 și 210/1977 ale ministrului muncii și ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea.).
Apoi, Ordinul nr. 125/5.05.1990,Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății, publicat în programul informatic Lex2000, practic completa Ordinul nr. 50/1990, Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 38/20.03.1990, a prevăzut de asemenea o anexă nr. 1, cu poziții de la 1 la 44, și era aplicabil, așa cum prevedea, doar pentru perioada lucrată după 1.03.1990.
În același timp se retine că decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale și decizia Nr. 258/20.09.2004, a ICCJ, făcuseră deja o . clarificări în domeniu. Astfel, în decizia Nr. 258/20.09.2004, a ICCJ, s-au clarificat următoarele aspecte: „În adevăr, prin nota nr. 1974 din 26 august 1999 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, invocată în sprijinul recursului declarat de pârâtă, s-a prevăzut că beneficiază de dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 87 din 26 iulie 1999 doar persoanele care, la data de 1 februarie 1990 (inclusiv) aveau calitatea de pensionari și care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă, care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1990, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I sau II de muncă, menționându-se că aceste precizări se regăsesc în Ordinul nr. 50, în forma inițială, publicat în Monitorul Oficial nr. 38 din 20 martie 1990. Dar, este de observat că Ordinului comun nr. 50/1990 i s-au adus mai multe modificări, făcând corp comun cu acest act normativ, potrivit cărora a devenit aplicabil și altor categorii de activități și funcții, între care și cele prestate de reclamantă.
Or, acestei reglementări unice, cu efect global, astfel cum a fost dată prin succesivele modificări și precizări aduse ordinului în discuție, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv, prin completările și modificările ulterioare, a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente. De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat”, iar prin decizia Nr.87/1999 a Curții Constituționale s-au stabilit următoarele: „dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului sunt neconstituționale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv”, “Dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990, referindu-se la -personalul de la locurile de muncă și activitățile-pentru perioade anterioare datei intrării lor în vigoare, recunosc doar beneficiul unor drepturi cuvenite și câștigate anterior, ale căror efecte sau valorificare, însă, se face ulterior. Sub acest aspect, apare discriminatorie recunoașterea beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor care sunt încă în activitate la locuri de muncă sau în activități caracterizate prin condiții deosebite, nu și în favoarea celor care anterior au lucrat în aceleași condiții, dar înainte de . Decretului-lege nr. 68/1990, au încetat raporturile lor de muncă, prin pensionare sau din alte motive, ori s-au încadrat la locuri de muncă care nu mai au același caracter. Acest tratament juridic diferențiat încalcă principiul egalității înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție. Persoanele în privința cărora se examinează aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 se găsesc în situații diferite doar sub aspectul statutului lor social - de persoane încadrate la locuri de muncă sau în activități având condiții deosebite, de persoane încadrate la alte locuri de muncă sau în alte activități, ori de persoane care nu s-au mai încadrat în muncă din diverse motive - și toate acestea văzute la o dată exactă, aceea a intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
Or, în măsura în care textul de lege criticat reglementează beneficiul și posibilitatea valorificării unor drepturi cuvenite și câștigate în perioade când toate aceste categorii de persoane au lucrat în aceleași condiții, este evident că, sub acest aspect, ele se află într-o situație identică, ceea ce impune și tratament juridic identic”.
Prin urmare, în raport de aceste considerente, cererea formulată de reclamanta I. Ș. împotriva pârâtei C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița deținătorul fondului arhivistic al unității de construcții unde a lucrat reclamanta, apare ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă.
Coroborând întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul privește ca întemeiată cererea formulată de reclamanta I. Ș. și constată că perioada cuprinsă în intervalul 01.01._00 în care reclamanta și-a desfășurat activitatea la fabrica de ceramice în meseria de muncitor necalificat și primitor distribuitor se încadrează în procent de 100% din timpul lucrat, în grupa a II-a de muncă.
In temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
Văzând și dispozițiile art. art. 215 din Legea 62/2011 coroborate cu art. 456, cu art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamanta I. Ș., domiciliată în Țăndărei, Șoseaua București, ., etaj 3,ap. 16 CNP_, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița.
Constată că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada cuprinsă în intervalele 01.01._00 ca muncitor necalificat și primitor distribuitor se încadrează în grupa a II - a de muncă în procent de 100 % din timpul efectiv lucrat.
Ia act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ialomița.
Dată și citită în ședință publică, azi 22.10.2014.
Președinte, D. R. | Asistent Judiciar, S. A. | Asistent Judiciar, A. L. |
Grefier, Enuța D. |
Red./tehnored.R.D.
4 ex/22.11.2014
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 202/2014. Tribunalul IALOMIŢA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1827/2014. Tribunalul... → |
|---|








