Acţiune în constatare. Sentința nr. 2143/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2143/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 1523/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2143 /F
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - M. V.
ASISTENT JUDICIAR - A. S.
ASISTENT JUDICIAR - L. A.
GREFIER - T. A.
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA și S.C. O. I. DESIGN S.R.L. Chitila, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul asistat de avocat I. T. și martorii I. N. și M. G. pentru reclamant, lipsind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, precum și faptul că pârâta . SRL a depus la dosar o cerere prin care solicită să i se comunica acțiunea și înscrisurile, în vederea formulării întâmpinării, după care;
Avocatul reclamantului depune la dosar înscrisuri și, cu privire la cererea formulată de pârâta . SRL, arată că instanța a comunicat pârâtei copie de pe acțiune și, ca dovadă, există o întâmpinare din partea societății.
Tribunalul respinge cererea formulată de pârâta . SRL cu privire la acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că acesteia i-a fost comunicată acțiunea, că aceasta a răspuns la acțiunea formulată de reclamant, răspuns înregistrat la instanță la data de 04.11.2014, în care și-a precizat poziția cu privire la acțiune, solicitând judecarea cauzei în lipsă, depunând, totodată, și înscrisuri. Totodată, ia act de faptul că reclamantul solicită ca, prin hotărâre să se constate că activitatea desfășurată la cele două societăți se încadrează în grupa a II-a de muncă.
În conformitate cu dispozițiile art. 318-323 Cod de procedură civilă, se procedează la audierea martorilor I. N. și M. G., declarațiile fiind consemnate, citite, semnate și atașate la dosarul cauzei.
Avocatul reclamantului arată că nu are alte cereri de formulat.
Tribunalul ia act, constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocatul reclamantului, având cuvântul, a solicitat, prin cererea formulată, să se constata că activitatea desfășurată la cele două societăți se încadrează în grupa a II-a de muncă. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a lucrat la . 01.04.1970 – 20.09.1976, mai puțin perioada în care și-a satisfăcut stagiul militar, ca frezor, iar ca sudor-lăcătuș de la 01.03.1992 – 01.03.1996 la Combil Carial la Atelierul mecanic. Apreciază admisibilă cererea, astfel că solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată; fără cheltuieli de judecată. La solicitarea reclamantului dorește să facă precizarea că reclamantul, față de colegi, a plecat mai înainte de încetarea activității de către societate, așa își explică faptul că nu i s-a recunoscut faptul că activitatea desfășurată se încadrează într-o anumită grupă de muncă.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra litigiului de muncă de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 18.06.2014, astfel cum a fost precizată în cursul procesului, reclamantul B. M. -SLOBOZIA, .. MB 15, ., J. IALOMIȚA CNP_ în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA - SLOBOZIA, ., J. IALOMIȚA și . SRL - CHITILA, ., J. ILFOV a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 01.04._76 în meseria de frezor la Centrala Industrială de Mașini și Utilaje pentru Industria Ușoara ( fostă centrala industrie articolelor casnice și utilajelor tehnologice) se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100%, iar activitatea desfășurată în perioada 01.03._96 în meseria de lăcătuș – sudor în cadrul . IALOMIȚA se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100 % .
În motivarea cererii sale reclamantul arată că a fost angajat în perioadele 01.04._76 în meseria de frezor la Centrala Industrială de Mașini și Utilaje pentru Industria Ușoara ( fostă centrala industrie articolelor casnice și utilajelor tehnologice), arhiva fiind preluată de pârâta . SRL – CHITILA.
De asemenea în perioada 01.03._96 a fost angajat ca lăcătuș – sudor în cadrul . IALOMIȚA, societate desființată, arhiva fiind preluată de casa de pensii Ialomița.
Apreciază reclamatul că activitatea desfășurată la cele două întreprinderi se încadrează în grupa a II a de muncă potrivit ordinului 50/1990, HG 559/1990, ordinul comun al Ministerului Muncii și protecției sociale, Ministerul Industriilor și Ministerul Sănătății.
În dovedire depune înscrisuri și solicită proba cu martori.
Pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA formulează întâmpinare prin care solicită respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Arată pârâtele că potrivit ORDINULUI Nr. 50 din 5 martie 1990 beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2, iar conform art. 6 nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective .
Învederează că potrivit acestor reglementări încadrarea activităților sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă trebuia să se efectueze în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente verificabile, existente în cadrul unității. Consideră că în prezent nu mai există bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare date de 01.04.2001 o persoană a desfășurat activitate în locurile de muncă încadrate în grupele I sa II a de muncă se face numai dacă nominalizarea persoanei s-a făcut anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme.
Pârâta . SRL – CHITILA formulează întâmpinare iar prin adresa nr. 184/27.10.2014 comunică instanței că a preluat arhiva de la Centrala industriilor de mașini și utilaje pentru industria ușoară, precizând că deciziile privind încadrare locurilor de muncă în grupele I și Ii se realiza anual, iar în baza acestor decizii secțiile de producție erau încadrate după specificul activității în grupa I a de muncă ori grupa a II a de muncă. Secțiile care nu se regăseau în aceste decizii sunt cele în regim normal de muncă.
Se mai arată că pe baza deciziilor se întocmeau tabelele privind stabilirea angajaților care lucrau efectiv în aceste grupe, precizând totodată că numărul de locurile pentru secțiile producte încadrate în grupa I și a II a de muncă erau stabilite și comunicate de către Ministerul Muncii, însă nu întotdeauna acest număr de locuri acordat acoperea tot personalul care desfășura activitate în secțiile respective.
În privința reclamantului arată că acesta a prestat activitatea de frezor, iar din statele de plată reiese că a lucrat în sectoarele freze – raboteze și prelucrări, lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța, neprecizând dacă reclamantul figura încadrat sau nu în vreuna din grupele de muncă.
În dovedire depune înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din copia carnetului de muncă ., nr._ reiese că reclamantul a fost angajat în meseria de frezor la Centrala Industrială de Mașini și Utilaje pentru Industria Ușoara ( fostă centrala industrie articolelor casnice și utilajelor tehnologice) în perioada 01.04._73 și 14.11._76.
De reținut că la data de 11.06.1973 reclamantul a încetat activitatea pentru satisfacerea stagiului militar, reluând activitatea la data de 14.11.1974.
În perioada 01.03._96 reclamantul a fost angajat la . IALOMIȚA în meseria de lăcătuș – sudor.
La cererea reclamantului au fost audiați martorii I. N. ( lăcătuș-sudor) și M. G. ( tâmplar ) care au fost colegi de muncă cu reclamantul în perioada în care acesta era angajat la . IALOMIȚA. Martorii au relatat că activitatea desfășura inclusiv în halele cu porcine unde mirosul era greu de suportat, în condiții grele, aceștia precizând că ei au beneficiat pentru activitatea desfășurată la . IALOMIȚA de încadrarea în grupele speciale de muncă, depunând în acest sens adeverința nr. 972/29.02.2000 emisă de fostul angajator( pentru I. N.) precum și decizia de pensionare nr._/08.03.2012 emisă de C. Județeană de pensii Ialomița ( pentru M. G.).
Tribunalul constată că esențial pentru soluționarea prezentului litigiu este temeiul de drept în materie, respectiv Ordinul nr.50/1990 care a fost completat prin Ordinul nr.100/1990 și Ordinul nr.125/1990 și avizele date ulterior .
În acest sens reține că Decretul-lege nr. 68/1990, pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, a prevăzut la ART. 2 alin. 2 următoarele: “ Locurile de muncă și activitățile care se încadrează în grupele I și II de muncă, potrivit prevederilor prezentului articol, vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentului decret-lege”.
În aplicarea acestui Decret-lege nr. 68/1990, a fost adoptat inițial Ordinul nr. 50/1990, pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii, ordin care ulterior a dobândit o . completări .
În anexele nr. 1 și 2 ale Ordinului comun nr. 50/05.03.1990 au fost prevăzute locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa I de muncă, respectiv activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa II de muncă.
Art.13 din Ordinul MMOS nr.50/1990 permitea angajatorilor să încadreze în grupele de muncă I și II de muncă perioada lucrată după data de 18.03.1969, în conformitate cu prevederile acestui ordin, ce înlocuia Ordinele nr.59/1969, nr.105/1976 și nr.210/1977 ale Ministrului Muncii și Ministrului Sănătății.
De notat că încadrările în grupe superioare de muncă nu presupuneau doar regăsirea în anexele nr. 1 și 2 ale Ordinului comun nr. 50/05.03.1990, în fapt încadrarea în grupele superioare de muncă se putea face și pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.
Aceeași concluzie se deduce și din Nota de Fundamentare la HG 1223/1990 – care prevedea că extinderea acordării grupelor de muncă este posibilă în urma analizei condițiilor concrete de muncă.
Conform punctului 3 din Ordinul 50/1990 “ Beneficiază de încadrarea in grupele I si II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este in activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca si activitățile prevăzute in anexele nr. 1 si 2.
În ceea ce privește activitatea desfășurată de către reclamant în cadrul . IALOMIȚA, Tribunalul constată că potrivit anexei 2 punctul 179 din ordinul menționat și recomandărilor date de Ministerul Muncii și Protecției Sociale nr. 382/MB/08.11.2000, se încadrează în grupă a II a de muncă personalul muncitor și de specialitate din fermele și complexele zootehnice – personalul muncitor și de întreținere din cadrul fermelor ( mecanic, electrician, sudor, tinchigiu,maistru podotehnist, motopompist evacuat dejecții).
Coroborând prevederile legale anterior invocate cu datele din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 01.03._96 în meseria de lăcătuș – sudor în cadrul . IALOMIȚA se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 70 %
Este de necontestat faptul că la data promovării acțiunii, Ordinul nr. 50/1990 care permitea încadrarea în grupele de muncă I și II de muncă nu mai era în vigoare, fiind abrogat prin art.198 din Legea nr.19/2000, iar reclamantul nu a depus înscrisuri eliberate de unitatea angajatoare din care să reiasă că activitățile desfășurate s-au încadrat în grupe superioare de muncă, întrucât angajatorul . IALOMIȚA nu mai există la acest moment, iar documentele care să ateste această activitate nu au fost găsite, în ciuda demersurilor efectuate de reclamant. Prin urmare, instanța apreciază că acesta justifică interesul promovării acțiuni în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu privire la perioada lucrata in grupe superioare de muncă, față de împrejurarea că în lipsa unei asemenea constatări nu ar putea pretinde valorificarea dispozițiilor legale care îi acordă beneficii pentru perioade lucrate in grupă superioară de muncă, neputându-se imputa reclamantului o eventuală neîndeplinire de către angajator a obligațiilor ce-i reveneau conform Ordinului nr. 50/1990.
Tot astfel reclamantul justifică interesul promovării acțiuni în contradictoriu cu pârâta . SRL pentru activitatea desfășurată în meseria de frezor la Centrala Industrială de Mașini și Utilaje pentru Industria Ușoara ( fostă centrala industrie articolelor casnice și utilajelor tehnologice), având în vedere că această unitatea a preluat arhiva fostului angajator .
Din înscrisurile prezentate raportat la dispozițiile legale anterior evocate constată că activitatea desfășurată de reclamant în meseria de frezor în secția de prelucrarea, frezeze-raboteze în perioadele 01.04._73 și 14.11._76se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100%-
Instanța nu va reține perioada 11.06._74 ca fiind desfășurată în grupa a II de muncă, având în vedere că în acest interval de timp reclamantul a satisfăcut stagiul militar, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă în parte.
În consecință va constata că activitatea desfășurată de reclamant la cele două unități se încadrează în grupa a II a de muncă.
În temeiul art. 36 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordantă cu soluția și considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.
Văzând și dispozițiile art. 466 și urm Noul Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul B. M. -SLOBOZIA, .. MB 15, ., J. IALOMIȚA CNP_ în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA - SLOBOZIA, ., J. IALOMIȚA și . SRL - CHITILA, ., J. ILFOV.
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 01.04._73 și 14.11._76 în meseria de frezor la Centrala Industrială de Mașini și Utilaje pentru Industria Ușoara ( fostă centrala industrie articolelor casnice și utilajelor tehnologice) se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100%.
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 01.03._96 în meseria de lăcătuș – sudor în cadrul . IALOMIȚA se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 70 %
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Ialomița – secția civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER,
M. V. A. SimonaLozneanu A. T. A.
Red./tehnored. V. M.
5 ex./..12.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 1216/2014.... → |
|---|








