Acţiune în constatare. Sentința nr. 391/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 391/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 2895/98/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 391/2014
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Asistent Judiciar S. A.
Asistent Judiciar Z. M.
Grefier Enuța D.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. C. MARFĂ S.A. BUCURȘTI având ca obiect, acțiune în constatare GRUPĂ MUNCĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței, obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, precum și faptul că reclamanta a înaintat la dosarul cauzei punct de vedere cu privire la excepția inadmisibilității pentru neparcurgerea procedurii obligării a informării conform Legii nr. 192/16.05.2006 modificată și completată, după care.
Potrivit art. 131 alin. 1 NCPC, tribunalul, verificând din oficiu competența, constată că, în raport de dispozițiile art. 95 pct.1 și 4 Noul Cod procedură civilă raportat la art. 153 din Legea nr. 263/2010, este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 254-258 din Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, considerând-o admisibilă, legală și utilă cauzei și ia act că înscrisurile sunt depuse la dosarul cauzei.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă în întâmpinare, pe considerentul că nu ar fi făcut procedura medierii, instanța o apreciază ca nefondată urmând a o respinge potrivit art. 651 din Legea 115/2012 pentru modificarea legii medierii, nu include în mod obligatoriu acest domeniu al medierii, ci doar în litigiile privind conflictele de muncă.
Ia act că nu s-au mai formulat alte cereri și nu s-au ridicat alte excepții, și nemaifiind probe de propus și dovezi de administrat, în condițiile legii, considerându-se lămurit, apreciază cercetarea procesului terminată.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 244 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că, declară încheiată cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului tot astăzi în ședință publică
După deliberare,
INSTANȚA
Cu privire la conflictul de drepturi dedus judecății:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr._ reclamanta D. M., domiciliată în Fetești, ., jud. Ialomița, a chemat în judecată pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA cu sediul în București. .. 38, sector 1 și sediul ales în C., ., nr. 2, jud. C., pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză instanța să dispună obligarea pârâtei să-i acorde grupa I de muncă pentru perioada 04.11.1958 la 29.10.1959, 01.11.1960 la 01.11.1966, 04.02.1967 la 01.07.1987, precum și obligarea pârâtei să facă mențiunile corespunzătoare hotărârii judecătorești în carnetul de muncă.
În motivarea cererii sale reclamanta arată că beneficiază de pensie de urmaș după soțul său D. N. I. (decedat) care a fost pensionat începând cu data de 01.07.1987, inițial prin Decizia nr._/1987. defunctul și-a desfășurat întreaga activitate începând cu 01.07.1950 în cadrul Depoului Căi Ferate din municipiul Fetești, ., județul Ialomița, care era parte din S. C. Marfă SA C. în funcția de lăcătuș, fochist locomotivă și mecanic de locomotivă, funcții strict legate de siguranța circulației feroviare.
Funcțiile de fochist locomotivă și mecanic de locomotivă prestate de soțul său se încadrează în grupa I de muncă potrivit Anexei 1 pct. 123 din Ordinul nr. 50/1990 și Ordinul nr. 125/1990, ceea ce reprezintă 100% timp lucrat în grupa I de muncă. Reclamanta susține că a promovat prezenta acțiune pentru a înlătura starea de discriminare și contrară principiului egalității, în lumina Deciziei nr. 87/01.06.1999 a Curții Constituționale cu referire la dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul- lege nr. 68/1990, motivată „tocmai de împrejurarea că este în culpa angajatorului care nu a respectat dispozițiile Ordinului 50/1990 și nu a stabilit pentru toate unitățile din subordine acordarea grupei I de muncă, conform condițiilor specifice de muncă”.
În privința cadrului legislativ reclamanta indică: dispozițiile Ordinului 50/1990, anexa 1 pct. 123, completat cu avize ulterioare de la MMPS, Decizia nr. 250/2004 a ICCJ, Decizia nr. 87/1999 a Curții Constituțională și dispozițiile din Constituția României-art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri pe care le-a atașat cererii de chemare în judecată: adeverința nr. 175/2013; copie carnet de muncă și carte de identitate;
Societatea pârâtă a depus întâmpinare în termenul legal prevăzut de art. 201 alin. 1 din noul Cod de pr. Civilă, invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii pentru neparcurgerea procedurii obligatorii a informării asupra avantajelor medierii.
Pe fondul cauzei, pârâtă a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată învederând faptul că din înscrisurile subunității C. Marfă, Depoul Palas - Remiza Fetești rezultă că numitul D. I. a desfășurat meseria /funcția de fochist/mecanic locomotivă, fiind încadrat în grupa II de muncă în procent de 100 % conform nominalizării efectuate prin Ordinul 50/1990, anexa 2 punctul 210, Hotărârea Consiliului de Administrație C..
În susținerea apărărilor din întâmpinare, pârâta solicită admiterea probei cu înscrisuri.
În drept, pârâta își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile Ordinului 50/1990, Ordinul 125/1990.
Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Prin decizia privind acordarea pensiei de urmaș nr._ din 23.06.1997, numitei D. M., reclamanta în speță, i se stabilesc drepturi de pensie în procent de 100% din drepturile susținătorului decedat D. I., căruia i s-a valorificat la stabilirea drepturilor de pensie o vechime totală în muncă de 43 ani, 01 luni și 26 zile, din care în grupa II de muncă 25 ani și 10 luni.
Prin adeverința nr. 175/2013 emisă de Sucursala Muntenia - Dobrogea, Remiza Locom. Fetești, se arată că D. I. a fost salariatul Sucursala Muntenia - Dobrogea, Remiza Locom. Fetești. A fost pensionat pentru limită de vârstă conform deciziei nr._/17.08.1987, începând cu 01.09.1987. în perioada cât a lucrat în cadrul Depoului C. Fetești și pe baza documentelor care au stat la baza întocmirii dosarului de pensie existente în dosarul personal reiese că a lucrat în funcțiile de lăcătuș, fochist locomotivă și mecanic locomotivă.
A beneficiat de încadrarea în grupă superioară de muncă în perioada 04.11._59, 01.11._66, 04.02._87 lucrând în funcțiile de fochist locomotivă și mecanic locomotivă, aceste perioade încadrându-se în grupa a II-a de muncă conform pct. 3 anexa II Decret 292/1959, pct.68 anexa II ord.59/1969, pct. 67 anexa II HCM 1296/1975- Ord.105/1976, pct. 6-10 anexa II Decret 215/1977 și ord. 210/1977. În anul 1979 activitatea în grupa muncă-10 luni; 1980 activitate grupă muncă 11 luni; 1983 activitate grupă muncă 11 luni; 1984 activitate grupă muncă 0 luni; 1985 activitate grupă muncă 9 luni.
Menționează că nu beneficiază de încadrarea în grupa I de muncă conform Ordinului 50/1990 republicat, deoarece nu era în activitate la 01.02.1990 conform Decretului lege nr. 68/1990.
Din înscrisurile atașate la 9-14 coroborat cu mențiunile părților din cererea de chemare în judecată și întâmpinare, rezultă că numitul D. I., în perioadele 04.11.1958 la 29.10.1959, 01.11.1960 la 01.11.1966, 04.02.1967 la 01.07.1987 și-a desfășurat meseria fochist/mecanic locomotivă, perioade încadrate ca fiind în grupa II de muncă, în procent de 100 %.
Potrivit art.11 din Decretul nr.92/1976: “(1) Datele privind activitatea depusă pe baza unui contract de munca se înscriu în carnetul de muncă, așa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unități pe baza scriptelor pe care le dețin;
Decretul-lege nr.68/1990 prevedea: “Art.2(2) Locurile de muncă și activitățile care se încadrează în grupele I și II de muncă, potrivit prevederilor prezentului articol, vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentului decret-lege;
Ordinul Nr. 50 din 5 martie 1990, pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii, emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății, Comisia Națională Pentru Protecția Muncii, publicat în Monitorul Oficial nr.38 din 20 martie 1990 prevedea: “În baza Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială și în conformitate cu prevederile art.2 din Decretul-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii emit prezentul ordin, prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii.
În grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr.1.
În grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr.2.
Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, sub-ingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.”
Din carnetul de muncă al soțului reclamantei, depus în copie la dosarul cauzei, cât și potrivit adeverinței nr. 175/2013 anterior menționată pe larg, rezultă că pentru perioada cuprinsă între anii 4.11.1958 la 29.10.1959, 01.11.1960 la 01.11.1966, 04.02.1967 la 01.07.1987, soțul reclamantei a lucrat în grupa a II –a de muncă în conformitate cu Ordinul nr.50/1990, Anexa nr.2, pct.210, în proporție de 100% din timpul efectiv lucrat.
Încadrarea activității numitului D. I. în grupa II de muncă efectuată de fostul angajator, care a avut deplină competență pentru aceasta, asumându-și și răspunderea pentru datele atestate și încadrarea efectuată, sub control judiciar, desigur, care însă nu le poate cenzura pe motiv că funcția sau specialitatea au fost exercitate în asemenea condiții încât s-ar impune încadrarea în grupa superioară.
Este real că nominalizarea personalului beneficiar se face potrivit unei metodologii ce presupune stabilirea categoriilor de activități încadrabile, expertizarea locurilor de muncă, obținerea avizelor ministeriale pentru acestea,etc., iar actele normative pe baza cărora s-a procedat la încadrare vorbesc nu numai despre „activități”, ci și despre locuri de muncă și condiții în care acestea se desfășoară, caracteristic sub acest ultim aspect fiind gradul de periculozitate, nocivitatea mediului, precum și faptul că, în ciuda măsurilor luate pentru reducerea lor, nu s-a putut asigura normalizarea condițiilor de lucru.
Însă, toate aceste criterii nu pot fi valorificate decât cu respectarea actului normativ care stă la baza calificării și în interiorul locurilor de muncă pe care acesta le încadrează în grupa I sau a II-a, rezultând doar că dacă un loc de muncă este menționat la una sau alta dintre categorii, dar împrejurările concrete în care se desfășoară activitatea sunt în afara riscului considerat, salariatul nu beneficiază de încadrare, cel mult că deși locul de muncă nu beneficiază de reglementare expresă, dar se desfășoară efectiv în aceleași condiții cu locurile încadrate, salariatul poate beneficia de respectiva încadrare, nu și că, deși menționată la activitățile încadrabile în grupa a II-a, munca ar putea beneficia de încadrare în grupa I.
Cu alte cuvinte, trebuie plecat de la calificarea legală prin Ordinul nr. 50/1990 pentru ca pe baza acesteia să se procedeze la o calificare și la nivelul angajatorului, iar nu invers, amendând implicit actul normativ care consacră primul standard, de la care nu se poate deroga, pentru a decide contrar lui.
Sub aceste aspecte, se constată că deși reclamanta menționează temeiul legal al pretenției formulate, înțelegând prin aceasta precizarea punctului 123 anexa 1 din Ordinul nr. 50/1990 care ar încadra meseriile și funcțiile din unitățile de exploatare a căilor ferate, a căror activitate este legată direct de siguranța circulației, același act normativ incident, în anexa nr. 2 punctul 210 încadrează meseriile și funcțiile care concură la siguranța circulației din unitățile de exploatare a căilor ferate, în grupa II de muncă.
În condițiile în care reclamanta nu face dovada concretă, din care să rezulte fără dubiu că soțul său a efectuat atari activități, încadrabile în grupa a I-a de muncă, într-un procent de minim 50% din programul său total de lucru, tribunalul consideră că nu își poate contura convingerea în raport de simple presupuneri, astfel că nu va primi susținerile reclamantei, apreciindu-le ca nefondate.
Nici prin efectuarea unei expertize nu se pot dovedi condițiile de munca, întrucât un expert poate determina, cel mult, noxele/condițiile grele/condițiile nocive de la momentul expertizării, situație total nerelevantă față de condițiile grele care ar fi existat la locul de muncă al soțului reclamantei in perioada vizată de prezentul litigiu. Nu există nicio altă dovadă asupra condițiilor concrete de muncă, asupra activităților propriu-zise îndeplinite de soțul reclamant și, cu atât mai puțin, a duratei din timpul de lucru, în care ar fi fost supus factorilor nocivi, de natură să facă încadrabilă în grupa I de muncă .
Prin urmare, luând în considerare toate aspectele anterior reținute, tribunalul privește ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, neputând obliga pârâta la încadrarea în grupa I de muncă, pentru activitatea profesională prestată de soțul reclamantei în perioada 4.11.1958 la 29.10.1959, 01.11.1960 la 01.11.1966, 04.02.1967 la 01.07.1987, situație de fapt care deja a făcut analizată și încadrată în grupa II prin mențiuni în carnetul de muncă, fila 14 la dosar, prin adeverințe, valorificată la stabilirea drepturilor de pensie ale soțului defunct și ulterior la stabilirea pensiei de urmaș a reclamantei.
În concluzie, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D. M. împotriva pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA.
In temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
Văzând și dispozițiile art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/10 mai 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neparcurgerea procedurii obligatorii a informării asupra avantajelor medierii.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D. M. CNP_, domiciliată în Fetești, ., jud. Ialomița, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA, cu sediul în București. .. 38, sector 1 și sediul ales în C., ., nr. 2, jud. C..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Ialomița – secția civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.02.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
Red./tehnored.R.D.
06.03.2014/4 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 937/2014.... → |
|---|
