Pretentii. Sentința nr. 1640/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1640/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 1298/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1640/F
Ședința publică din data de 30.09.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - A. B.
ASISTENT JUDICIAR - S. A.
ASISTENT JUDICIAR – A. L.
GREFIER – L. N. N.
Pe rol soluționarea litigiului de asigurări sociale privind pe reclamanta D. MIȚA în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier de ședință care învederează instanței că este prim termen de judecată și procedura de citare legal îndeplinită, precum și faptul că la dosarul cauzei pârâta nu a depus întâmpinare, reclamanta solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul, verificând din oficiu competența, constată că, în raport de dispozițiile art. 95 pct.1 și 4 Noul Cod procedură civilă și de dispozițiile art. 153 raportat la art. 154 din Legea nr. 263/2010, este competent să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 249 din Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei, astfel cum au fost solicitate prin cererea introductivă.
Ia act că nu s-au mai formulat alte cereri și nu s-au ridicat alte excepții, și nemaifiind probe de propus și dovezi de administrat, în condițiile legii, considerându-se lămurit, apreciază cercetarea procesului terminată, motiv pentru care nu se mai face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 238 din Noul Cod de procedură civilă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. 3 și 4 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că constată încheiată cercetarea judecătorească, fixează termen pentru soluționarea pe fond cauzei tot astăzi și o reține spre soluționare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la litigiul de asigurări sociale de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 19.05.2014 sub nr._, reclamanta D. MIȚA, CNP_, cu domiciliul în loc. Slobozia, ., .. A, . a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița cu sediul în localitatea Slobozia, ., județul Ialomița solicitând instanței să oblige pârâta să emită o decizie de recalculare a pensiei în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizate veniturile reprezentând salariile brute menționate în adeverința nr. 6/3329/25.11.2013 emisă de Compania Națională de Cai Ferate CFR – S.A. – Sucursala C.R.E.I.R C..
Totodată solicită obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea încasată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
In motivarea cererii sale, reclamanta arată că, este pensionată pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 263/2010, iar la data de 02.12.2013 a expediat prin postă către pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița o cerere de recalculare a drepturilor sale de pensie cu luare în calcul a veniturilor cuprinse în adeverința mai sus menționată, însă aceasta nu a procedat la recalcularea drepturilor sale de pensie și nici nu i-a comunicat vreun răspuns la cererea înregistrată, încălcând astfel principiul contributivității instituit de Legea nr. 263/2010, potrivit căruia este necesar a se lua în considera orice element salarial efectiv încasat pe parcursul stagiului de cotizare pentru care salariatul și/sau angajatorul au achitat statului contribuții de asigurări sociale, indiferent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri salariale.
În susținerea cererii depune înscrisuri.
În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Cererea este legal scutită de taxă de timbru, potrivit art.157 din Legea nr.263/2010.
Deși a fost legal citată, pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița nu a formulat întâmpinare în cauză.
Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Din adeverința nr. 6/3329/25.11.2013 emisă de Compania N. de Cai Ferate CFR – S.A. – Sucursala C.R.E.I.R C., aflată la dosarul cauzei filele 4-9, rezultă că reclamanta, în perioada octombrie 1980 – aprilie 2001, pe lângă salariul de încadrare a realizat venituri reprezentând spor ore noapte ,spor vechime, spor condiții grele, spor acord ,spor condiții nocive, spor ore festive, pentru care unitatea angajatoare a reținut și virat CAS la total drepturi.
Potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
(2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Potrivit art. Anexei 1 cap V din O.U.G. nr. 4/2005 :,, Sporuri cu caracter permanent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale:
- sporul de vechime în muncă (a se vedea pct. I);
- sporul pentru lucru în subteran, precum și pentru lucru pe platformele marine de foraj și extracție;
- indemnizația de zbor;
- sporul pentru condiții grele de muncă;
- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;
- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare;
- alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă.
Mențiune: Aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare, cât și pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 49/1992.”
Astfel, rezultă că în categoria sporurilor cu caracter permanent în cap V al Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 4/2005 intră și alte sporuri prevăzute ca atare în legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau în contractele colective și individuale de muncă.
Ori, potrivit adeverinței nr.6/3329/25.11.2013 emisă de Compania N. de Cai Ferate CFR – S.A. – Sucursala C.R.E.I.R C., sporurile si adaosurile menționate în aceasta au acordate reclamantului potrivit dispozițiilor HCM nr. 914/1968, Legii nr. 57/1974, Legea nr. 2/1983, cap, art.21, Decretul -Lege nr. 98/1990 art. 5, Legii nr. 3/1950,Legea nr. 10/1972, Legea nr. 14/1991, legea nr. 53/2003 art.12, Contractul colectiv de muncă din 01.02.1990 și Contractul colectiv de muncă din anul 1992.
De asemenea, se specifică în aceeași adeverință, cum că pentru aceste venituri unitatea angajatoare a plătit contribuția de asigurări sociale asupra câștigurilor brute realizate.
Principiul contributivității statuat în dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010 și dezvoltat în dispozițiile următoare din același act normativ impune a se lua în considera orice element salarial efectiv încasat pe parcursul stagiului de cotizare pentru care salariatul și/sau angajatorul au achitat statului contribuții de asigurări sociale, indiferent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri salariale.
Mai mult decât atât, raportat la dispozițiile art. 165 alin 2 din Legea nr. 263/2010 chiar dacă nu au fost înscrise distinct în carnetul de muncă aceste mențiuni, în condițiile în care pentru acestea s-a achitat contribuția pentru asigurări sociale, ele trebuiau luate în considerare pentru că, în caz contrar, se ajunge la situația încălcării dispozițiilor art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010- principiul contributivității.
În atare situație, pentru o corectă și justă aplicare a dispozițiilor art.2 lit. c din Legea nr. 263/2010 la recalcularea pensiei reclamantei pârâta trebuia să ia în calcul veniturile cuprinse în adeverința nr. 6/3329/25.11.2013 emisă de Compania N. de Cai Ferate CFR – S.A. – Sucursala C.R.E.I.R C., pentru care unitatea angajatoare a plătit contribuția de asigurări sociale.
Așa fiind, pentru aceste considerente instanța privește ca fiind întemeiată cererea reclamantei, urmând a o admite și pe cale de consecință, va obliga pârâta să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale acestuia prin utilizarea salariilor brute menționate în adeverința nr.6/3329/25.11.2013 emisă de Compania N. de Cai Ferate CFR – S.A. – Sucursala C.R.E.I.R C..
Având în vedere dispozițiile art. 107 alin 5 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare, raportat la data la care reclamantul a formulat cererea de recalculare la pârâtă, respectiv 02.12.2013, depusă la dosarul cauzei fila 10, tribunalul va obliga pârâta către reclamant la plata diferențelor rezultate ca urmare a recalculării, începând cu data de 01.01.2014.
Pentru a repara integral si efectiv prejudiciul suferit de reclamantă prin refuzul pârâtei de a-i recalcula pensia, asupra sumei reprezentând diferențelor dintre pensia cuvenita și cea încasată, urmează să se aplice actualizarea cu indicele de inflație până la plata integrală.
În temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
Văzând si dispozițiile art. 155 din Legea nr. 263/2010
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulată de reclamanta D. MIȚA, CNP_, cu domiciliul în loc. Slobozia, ., .. A, ., împotriva pârâtei C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA cu sediul în Slobozia ., jud. Ialomița.
Obligă pârâta să procedeze la recalcularea pensiei reclamantei cu luarea în considerare a veniturilor cuprinse în adeverința nr. 6/3329/25.11.2013 emisă de emisă de Compania Națională de Cai Ferate CFR – S.A. – Sucursala C.R.E.I.R C. și la plata diferențelor rezultate din recalculare, începând cu data de 01.01.2014, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Tribunalul Ialomița.
Dată și citită în ședință publică, astăzi 30.09.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
B. A. A. S. și L. A. N. L.
Red. Asist.jud.L.A.
4 Ex./.28.10.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 290/2014. Tribunalul IALOMIŢA | Recalculare pensie. Sentința nr. 2100/2014. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|








