Recalculare pensie. Sentința nr. 1562/2014. Tribunalul IALOMIŢA

Sentința nr. 1562/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 1123/98/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 1562/F/2014

Ședința publică de la 24 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R.

Asistent Judiciar S. A.

Asistent Judiciar A. L.

Grefier Enuța D.

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, având ca obiect, recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, precum și faptul că reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 Cod pr.civilă, după care;

În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod pr.civilă, tribunalul, verificând din oficiu competența, constată că, în raport de dispozițiile art. 95 pct.1 și 4 Cod pr. civilă raportat la art.153 și 154 din Legea nr. 263/2010, este competent să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 258 Cod pr.civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, pentru reclamantă, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, considerând-o admisibilă legală și utilă cauzei.

Ia act că nu s-au mai formulat alte cereri și nu s-au ridicat alte excepții, și nemaifiind probe de propus și dovezi de administrat, în condițiile legii, considerându-se lămurită, apreciază cercetarea procesului terminată, motiv pentru care nu se mai face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. 3 și 4 Cod de procedură civilă, în sensul că constată încheiată cercetarea judecătorească, fixează termen pentru soluționarea pe fond a cauzei tot astăzi și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Cu privire la litigiului de asigurări sociale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 29.04.2014 sub nr._ reclamanta B. A., domiciliată în ., CNP_, a chemat în judecată pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în mun. Slobozia, ., jud. Ialomița, solicitând pe cale solicitând pe cale judecătorească, obligarea pârâtei să-i recalculeze pensia de urmaș în conformitate cu prevederilor art. 169 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 01.04.2011, prin folosirea unui stagiu de 20 ani ;

Totodată se solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că deschiderea dreptului de ieșire la pensie a avut loc la data de 26.08.2013, prin decizia nr._/26.08.2013 emisă de pârâtă, în baza Legii nr. 3/1977, având o vechime în grupa I de muncă de 20 ani, 5 luni și 21 zile.

Socotește reclamanta că în procesul de recalculare a drepturilor de pensie pârâta nu a făcut aplicarea prevederilor art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I sau în grupa II potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade după cum urmează:

  1. - cu 50 % pentru perioadele în care au desfășurat activități în grupa I de muncă…,

Reclamantul consideră că pârâta trebuia să utilizeze un stagiu de cotizare de 20 de ani, corespunzător grupei I de muncă, astfel cum s-a menționat prin sentința civilă nr. 2105/F/2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița pentru defunctul ei soț.

În dovedirea cererii sale reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, anexându-le cererii de chemare în judecată.

În drept reclamanta și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile legale menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată: art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.

Cererea este legal scutită de taxa de timbru potrivit art. 157 din Legii nr. 263/2010.

Pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița nu a formulat întâmpinare, deși legal citată.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Rezultă din înscrisurile aflate la dosar, respectiv Decizia nr._/26.08.2013 ‚reclamanta este beneficiara pensiei de urmaș după susținătorul decedat B. D. pensionat inițial în condițiile Legii nr. 3/1977, reconstituindu-se o vechime totală în muncă de în grupa I de muncă de 20 ani, 5 luni și 21 zile.

Ulterior, potrivit sentinței civile nr. 2105/F/ 18.10.2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, i s-a recunoscut susținătorului decedat B. D. un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Potrivit dispozițiilor art. II din OUG nr. 100/2008, beneficiază de un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare an de muncă realizat în activitatea desfășurată în grupa I de muncă și 0,25 puncte pentru fiecare an de muncă realizat în activitatea desfășurată în grupa II de muncă, cu excepția celor în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special, prevedere cuprinsă și în dispozițiile art. 169 alin. 2 din Legea 263/2010.

Ori, în cazul de față s-a dovedit că susținătorul decedat al reclamantei nu a beneficiat de majorări cu ocazia recalculării dreptului de pensionare, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani corespunzător vechimii în muncă, desfășurate în grupa I de muncă așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 2105/F/ 18.10.2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ .

Legea 3/1977, în raport de care a fost stabilit stagiul complet de cotizare menționat anterior, este o lege cu caracter general.

Astfel, stagiul complet de cotizare stabilit în beneficiul reclamantului nu va mai suferi modificări pe parcursul executării prestațiilor sociale, acesta rămânând neschimbat în cazul intervenirii unor noi recalculări sau revizuiri ale drepturilor de pensie.

Singurele elemente ce se pot modifica în cazul unei recalculări a pensiei sunt punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie.

Potrivit art. II din OUG 100/2008 „Beneficiază de un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,_ puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I de muncă, precum și de 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,_ puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa II de muncă, următoarele categorii de persoane:

a) ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, cu excepția acelora în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special;

b) ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001 - 30 septembrie 2008 și pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de data nașterii sau, după caz, stagiile complete de cotizare, în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 167^1 din aceeași lege.”

Din economia normei juridice enunțate, reiese cu puterea evidenței faptul că reglementarea se aplică persoanelor ale căror drepturi la pensie au fost recalculate conform dispozițiilor OUG 4/2005– ca regulă, iar excepția de la aceasta o constituie situația în care drepturile de pensie au fost stabilite pe baza unei vechimi în muncă prevăzută de acte normative cu caracter special.

Fiind vorba de o excepție de la beneficiul recunoscut de lege pensionarilor care și-au desfășurat activitatea în fostele grupe de muncă I și II, reglementarea care o conține este de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinsă pe cale de analogie asupra altor situații decât cele explicit stabilite de legiuitor.

Stabilirea dimensiunii stagiului complet de cotizare prin hotărâre judecătorească are valențele îndreptării – în cadrul procedurii judiciare deschise titularului dreptului la pensie - a unei erori comise de casa de pensii cu ocazia emiterii deciziei de recalculare a cuantumului pensiei reclamantului. Respectiva hotărâre judecătorească este un act (jurisdicțional) care emană de la autoritatea judecătorească și, astfel, nu poate primi calificarea de act normativ special (emiterea unor astfel de acte neintrând în competențele instanțelor judecătorești) circumscris sferei de aplicare a art. 169 alin. 2 din Legea 263/2010 spre a putea conduce la includerea reclamantului intimat în categoria persoanelor vizate de această normă.

Pentru aceste considerente urmează a admite ca întemeiată cererea formulată de reclamanta B. A. împotriva pârâtei C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA (în aceleași sens este și practica Curții de Apel București – Decizia nr. 1424 R/11 iunie 2013 dos._, Decizia nr. 4003 din 9 sep. 2013 în dos. nr._, Decizia nr. 680 R din 21.03.2013 în dos. nr._ ).

Pârâta va fi obligată să procedeze la recalcularea pensiei reclamantului, începând cu data de 01.04.2011, cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art. 169 din Legea nr. 263/2010, în condițiile valorificării stagiului complet de cotizare de 20 ani, corespunzător perioadei lucrate de susținătorul decedat al reclamantei în grupa I de muncă.

In temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.

Văzând si dispozițiile art. 155 alin 1 din Legea 263/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta B. A., domiciliată în ., CNP_, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița.

Obligă pârâta să procedeze la recalcularea pensiei reclamantei, începând cu data de 01.04.2011, cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art. 169 din Legea nr. 263/2010, în condițiile valorificării stagiului complet de cotizare de 20 ani recunoscut prin hotărâre irevocabilă.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ialomița.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2014.

Președinte,

D. R.

Asistent Judiciar,

S. A.

Asistent Judiciar,

A. L.

Grefier,

Enuța D.

Red./tehnored.R.D.

4 ex/29.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Sentința nr. 1562/2014. Tribunalul IALOMIŢA