Recalculare pensie. Sentința nr. 1564/2014. Tribunalul IALOMIŢA

Sentința nr. 1564/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 1175/98/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 1564/F/2014

Ședința publică de la 24 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R.

Asistent Judiciar S. A.

Asistent Judiciar A. L.

Grefier Enuța D.

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamantul N. E. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, având ca obiect, recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, precum și faptul că reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 Cod pr.civilă, după care;

În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod pr.civilă, tribunalul, verificând din oficiu competența, constată că, în raport de dispozițiile art. 95 pct.1 și 4 Cod pr. civilă raportat la art.153 și 154 din Legea nr. 263/2010, este competent să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 258 Cod pr.civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, pentru reclamant, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, considerând-o admisibilă legală și utilă cauzei.

Ia act că nu s-au mai formulat alte cereri și nu s-au ridicat alte excepții, și nemaifiind probe de propus și dovezi de administrat, în condițiile legii, considerându-se lămurită, apreciază cercetarea procesului terminată, motiv pentru care nu se mai face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. 3 și 4 Cod de procedură civilă, în sensul că constată încheiată cercetarea judecătorească, fixează termen pentru soluționarea pe fond a cauzei tot astăzi și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Cu privire la litigiului de asigurări sociale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 05.05.2014 sub nr._ reclamantul N. E., domiciliat în Fetești, .. 11, jud. Ialomița, CNP_, a chemat în judecată pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în mun. Slobozia, ., jud. Ialomița, solicitând pe cale solicitând pe cale judecătorească:

- obligarea pârâtei să emită o decizie de revizuire a pensiei reclamantului cu luarea în considerare a numărului suplimentar de puncte acordat asiguraților care au desfășurat activitate în grupa I și II de muncă conform prevederilor art. 169 din Legea nr. 263/2010- creșterea punctajelor anuale cu 25% pentru perioada lucrată în grupa II;

Totodată se solicită obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate în urma majorărilor aplicate și actualizarea sumei cuvenite cu indicele de inflație, conform Legii nr. 167/1958 (3).

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că este beneficiarul unei pensii stabilite în baza Legii nr. 3/1977, pensia intrând în procesul de recalculare prevăzut de HG nr. 1550/2004 și se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică recalculare conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, deoarece la recalcularea pensiei trebuia avut în vedere condițiile de stagiu și de vârstă prevăzute de Legea nr. 3/1977, reclamantul având o vechime în grupa I de muncă de 35 ani, 06 luni și 22 zile.

Socotește reclamantul că în procesul de recalculare a drepturilor de pensie pârâta nu a ținut cont de prevederile Legii nr. 263/2010, art. 169 alin. 1 potrivit cărora asigurații care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I sau II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în această perioadă cu 50% și cu 25%.

Cum s-a pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977, lege cu caracter general, reclamantul susține că a fost prejudiciat în mod nelegal la stabilirea drepturilor de pensie prin neacordarea punctajului suplimentar aferent grupei I și II de muncă.

În dovedirea cererii sale reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile OUG nr. 100/2008 și Legea nr. 263/2010, dosar nr._ *, dosar nr._ *, dosar_/3/2012, dosar nr._, dosar nr._ …

Cererea este legal scutită de taxa de timbru potrivit art. 157 din Legii nr. 263/2010.

Pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița nu a formulat întâmpinare, deși legal citată.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Rezultă din înscrisurile aflate la dosar, respectiv Decizia nr._ din 17 ianuarie 1992, reclamantul este pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă în condițiile Legii nr. 3/1977, având o vechime în grupa I de muncă de 35 ani și 07 luni.

Ulterior, potrivit sentinței civile nr. 1305 /F din 20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, i s-a recunoscut reclamantului un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Potrivit dispozițiilor art. 169 alin. 2 din Legea 263/2010, beneficiază de un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare an de muncă realizat în activitatea desfășurată în grupa I de muncă și 0,25 puncte pentru fiecare an de muncă realizat în activitatea desfășurată în grupa II de muncă, cu excepția celor în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.

Stagiul complet de cotizare de 30 de ani s-a aplicat începând cu data de 01.04.2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi sociale, pentru cei ale căror drepturi de pensie s-au deschis pe acest temei. Ori, drepturile de pensie ale reclamantului s-au deschis în baza art.14 din Legea nr.3/1977, lege cu caracter general, iar nu special cum greșit afirmă pârâta în spețe similare.

Nu există în cuprinsul Legii nr. 3/1977 noțiunea de „stagiu complet de cotizare”, aceasta fiind folosită pentru prima dată de legiuitor în Legea nr.19/2000 care a stabilit un stagiu complet de cotizare de 30 ani pentru bărbați, derogatoriu față de dispozițiile Legii nr.3/1977 care se refereau la vechimea totală în muncă și la vechimea în grupele de muncă.

Faptul că Legea nr.3/1977 a avut caracter general rezultă chiar din dispozițiile art. 1 și art. 3 ale acestui act normativ. Un alt argument este dat de dispozițiile H.G. nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, hotărâre în care se face distincția clară, din toate punctele de vedere, între pensiile cu caracter general, aplicabile în marea majoritate a cazurilor (art.2 alin.(3) din normele metodologice), și pensiile cu caracter special (art.2 alin.(4) din normele metodologice în care se prevede „Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative”). Această opinie se reflectă în unele considerente ale deciziilor instanței de control judiciar.

Faptul că printr-o hotărâre judecătorească reclamantul a obținut un stagiu complet de cotizare de 20 ani nu constituie temei pentru a invoca caracterul special în cazul determinării punctajului mediu anual, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art.6 alin.(2) din H.G. nr.257/2001 prevăd că documente doveditoare pentru determinarea stagiului de cotizare pot fi, pe lângă actele de pensionare, și o hotărâre judecătorească prin care s-au reconstituit elementele necesare stabilirii drepturilor de pensie.

„Pensii stabilite potrivit unor legi speciale sau unor prevederi cu caracter special”, pentru care stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea punctajului mediu anual, respectiv la stabilirea drepturilor de pensie este mai mic decât cel prevăzut de legea generală, sunt cele enumerate în Normele tehnice date în aplicarea prevederilor H.G. nr. 1550/2004, anume pensiile pentru nevăzători, pentru persoanele cu handicap, pensiile speciale, etc. (H.G. nr. 407/1990, Legea nr. 57/1998, H.G. nr. 478/1990, Decretul nr. 114/1990, H.G. nr. 266/1990). La acestea se adaugă alte acte normative cu caracter derogator de la stagiul complet de cotizare, anume Legea nr.119/2010, Legea nr. 164/2001, Legea nr. 179/2004, Decretul nr.112/1965, Legea nr.49/1999, Legea nr.42/1990, Decretul-lege nr.51/1990, etc.

C. Județeană de Pensii Ialomița nu poate face dovada că reclamantul se încadrează în excepția prevăzută de art.II Iit. a) din O.U.G. nr.100/2008 sau de art. 169 alin.(2) din Legea nr. 263/2010, adică sub incidența vreunei dispoziții cu caracter special pentru care să nu i se poată recalcula pensia în baza Legii nr. 263/2010.

În ceea ce privește recalcularea drepturilor de pensie în baza art.169 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se arată că această lege instituie două tipuri de recalculări privind majorarea punctajelor lunare sau anuale, iar în final majorarea punctajului mediu anual. Astfel, prin art.100 din Legea nr.263/2010 (care nu este incident în cauză) se prevede o majorare a punctajelor lunare realizate în grupele superioare de muncă, grupa I și a II-a, pentru persoanele care au desfășurat activitate în baza Legii nr.3/1977 sau în condiții de muncă deosebite sau speciale prevăzute atât de Legea nr.19/2000, cât și de Legea nr.236/2010. Această recalculare se cuvine exclusiv persoanelor care s-au pensionat după data de 03.11.2008 (în conformitate cu prevederile alin.3 ale art.169 din Legea nr.263/2010), adică celor pensionați în baza Legii nr.19/2000 și a Legii nr. 263/2010.

Însă, prin art.169 din Legea nr. 263/2010, incident în cauză, se dispune o recalculare a drepturilor de pensie atât pentru cei pensionați anterior datei de 01.04.2001, deci în baza Legii nr.3/1977, cât și celor pensionați în baza Legii nr.19/2000, dar numai până la data de 02.11.2008 inclusiv și care au mai beneficiat de dispozițiile O.U.G. nr.4/2005, ale O.U.G. nr. 100/2008 și ale O.U.G. nr.209/2008.

Cum reclamantul este pensionat în baza Legii nr. 3/1977 i se aplică fără nici o distincție art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, iar diferența rezultată conform alin. 4 al aceluiași articol se va raporta la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, pentru că în evoluția de prestații sociale nu a intervenit nici un element de drept pentru a justifica raportarea la un alt stagiu complet de cotizare.

Datorită faptului că reclamantul a desfășurat activitate încadrată efectiv în grupa superioară de muncă, legiuitorul, pe lângă cele două beneficii acordate la data pensionării (reducerea stagiului complet de cotizare și reducerea vârstei standard de pensionare), i-a mai acordat încă trei recalculări de drept a pensiei: prima, în baza O.U.G. nr. 4/2005 și H.G. nr.1550/2004; a doua recalculare, în baza O.U.G. nr.100/2008 și O.U.G. nr.209/2008, prin acordarea unui punctaj suplimentar, dar nu pentru toată perioada lucrată în grupele speciale de muncă, ci numai pentru sporul de grupă; a treia recalculare, în baza art.169 din Legea nr.263/2010, prin creșterea punctajelor anuale pentru perioadele în care a desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și a II-a de muncă. Această ultimă creștere va constitui un punctaj mediu anual acordat suplimentar.

Și acest punctaj acordat suplimentar pentru anii de grupă I de muncă ( 35 ani, 06 luni și 22 zile) se va raporta tot la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Diferențele de drepturi de pensie se cuvin reclamantului ca urmare a aplicării greșite a stagiului complet de cotizare de 30 de ani, motiv pentru care pârâta va fi obligată la plata diferențelor de pensie rezultate din recalcularea în baza Legii nr. 263/2010 cu un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, dar de la data intrării în vigoarea a dispozițiilor acestei legi.

Pentru o justă și echitabilă despăgubire, pârâta va fi obligată și la actualizarea cu indicele de inflație a diferențelor de drepturi de pensie dintre pensia recalculată conform art. 169 din Legea nr.263/2010 și pensia efectiv încasată, cu menținerea stagiului de 20 ani recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, de la data scadenței lor, 01.01.2011, la data plății efective.

Din economia normei juridice enunțate, reiese cu puterea evidenței faptul că reglementarea se aplică persoanelor ale căror drepturi la pensie au fost recalculate conform dispozițiilor OUG 4/2005 (decizia de la fila 8 la dosar) – cum este cazul reclamantului – ca regulă, iar excepția de la aceasta o constituie situația în care drepturile de pensie au fost stabilite pe baza unei vechimi în muncă prevăzută de acte normative cu caracter special.

Fiind vorba de o excepție de la beneficiul recunoscut de lege pensionarilor care și-au desfășurat activitatea în fostele grupe de muncă I și II, reglementarea care o conține este de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinsă pe cale de analogie asupra altor situații decât cele explicit stabilite de legiuitor.

Prin urmare, se constată dreptul reclamantului la beneficiul majorării punctajului anual potrivit cu prevederile art. 169 din Legea 263/2010, prevederile celui de-al patrulea alineat al acestei norme – conform căreia „prevederile alin. 1 se aplică prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea 154/2009” – atestând cu evidență faptul că legiuitorul a inclus în sfera beneficiarilor ei toate acele persoane față de care s-a făcut aplicarea OUG 100/2008.

Reglementarea din conținutul art. 102 din Legea 263/2011, relativă la actualizarea anuală a valorii punctului de pensie și la criteriile în raport de care aceasta se realizează, are efecte legate de conservarea valorii pensiilor aflate în plată, și nu de repararea unor prejudicii rezultate din modalitatea eronată de îndeplinire a obligațiilor caselor de pensii a obligațiilor de stabilire și plată a pensiilor care se cuvin beneficiarilor în condițiile legii, astfel că ea nu poate fi acoperi o reparație pentru prejudiciile încercate de titularii drepturilor de pensie în condițiile în care pensiile nu le sunt plătite la scadențele stabilite, respectiv lunar - conform cu dispozițiile art. 90 alin. 1 din Legea 19/2000 și respectiv cu art. 108 alin. 1 din Legea 263/2010.

Ca atare, existența acestei reglementări nu poate constitui un obstacol în desdăunarea reclamantului pentru prejudiciul încercat ca urmare a plății diferențelor de pensie cu întârziere față de momentul la care această plată ar fi trebuit să fie făcută dacă ar fi fost corect stabilite drepturile de pensie prin acordarea punctajelor suplimentare recunoscute prin OUG 100/2008 ( decizia de pensionare nr._/2008 de la fila 5 din dosarul cauzei) și respectiv prin art. 169 din Legea 263/2010, în condițiile valorificării stagiului complet de cotizare de 20 ani recunoscut prin hotărâre irevocabilă.

Pentru aceste considerente urmează a admite ca întemeiată, în parte cererea formulată de reclamantul N. E. împotriva pârâtei C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA (în aceleași sens este și practica Curții de Apel București – Decizia nr. 1424 R/11 iunie 2013 dos._, Decizia nr. 4003 din 9 sep. 2013 în dos. nr._, Decizia nr. 680 R din 21.03.2013 în dos. nr._ ).

In temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.

Văzând si dispozițiile art. 155 alin 1 din Legea 263/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul N. E., domiciliat în Fetești, .. 11, jud. Ialomița, CNP_, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița.

Obligă pârâta să emită o decizie de revizuire a pensiei reclamantului, începând cu data de 01.01.2011, cu acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art. 169 din Legea nr. 263/2010, în condițiile valorificării stagiului complet de cotizare de 20 ani recunoscut prin hotărâre irevocabilă.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ialomița.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2014.

Președinte,

D. R.

Asistent Judiciar,

S. A.

Asistent Judiciar,

A. L.

Grefier,

Enuța D.

Red./tehnored.R.D.

4 ex/29.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Sentința nr. 1564/2014. Tribunalul IALOMIŢA