Recalculare pensie. Sentința nr. 337/2014. Tribunalul IALOMIŢA

Sentința nr. 337/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 2674/98/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 337/F

Ședința publică din data de 18.02.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – B. A.

ASISTENT JUDICIAR – A. S.

ASISTENT JUDICIAR – S. E.

GREFIER – N. L. N.

Pe rol soluționarea litigiului de asigurări sociale privind pe reclamantul T. N., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că la termenul anterior s-a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat, părțile fiind citate cu această mențiune. Referă totodată că pârâta a depus concluzii cu privire la excepția invocată, ambele părți solicitând judecarea cauzei și în lipsă.

Tribunalul ia act și rămâne în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu de instanță.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Cu privire la litigiului de asigurări sociale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 25.11.2013 sub nr._ reclamantul T. N., având CNP_, cu domiciliul în localitatea Fetești, ., jud. Ialomița, a chemat în judecată pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA cu sediul în mun. Slobozia, ., jud. Ialomița, solicitând pe cale judecătorească obligarea pârâtei să emită o decizie de revizuire și recalculare a pensiei luând în considerare numărul suplimentar de puncte acordat asiguraților care au desfășurat activități de muncă încadrate în grupa I și II de muncă, conform prevederilor OUG nr. 100/2008 și Legii 263/2010;

Totodată se solicită obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate în urma majorărilor aplicate și actualizarea sumei cuvenite cu indicele de inflație pentru o perioadă de 3 ani, potrivit Decretului 167/1958, precum și menținerea stagiului complet de cotizare de 20 de ani recunoscut prin sentința civilă nr. 523/F din 20.05.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ .

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că este pensionat pentru limită de vârstă și vechime integrală și că drepturile de pensie i-au fost recalculate potrivit OUG nr. 4/2005 și HG nr. 1550/2004. A desfășurat activitate efectivă în grupa I de muncă timp de 20 ani și 1 lună, iar în grupa a II-a de muncă 8 ani, 4 luni și 4 zile, îndeplinind condițiile cumulative pentru recalcularea pensiei în raport de prevederile OUG nr. 100/2008 și ale Legii nr. 263/2010.

Socotește reclamantul că în procesul de recalculare a drepturilor de pensie pârâta, ținând cont de perioada cât a lucrat în grupele de muncă stabilite de Legii nr. 3/1977, ar fi trebuit să îi aplice majorările reglementate de OUG nr. 100/2008, reglementări cuprinse și în Legea nr. 263/2010.

În dovedirea cererii sale reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile OUG nr. 100/2008, Legea nr. 19/2000, HG nr. 1550/2004, OUG nr. 4/2005, Legea nr. 263/2010, Decizia nr. 1126/2008 a Curții Constituționale.

Cererea este legal scutită de taxa de timbru potrivit art. 157 din Legii nr. 263/2010.

Pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată, arătând că atât O.U.G. nr. 100/2008 cât și Legea nr. 263/2010 au prevăzut majorarea punctelor anuale pentru persoanele care au desfășurat activitate în grupe superioare de muncă și care au fost defavorizate la aplicare OUG nr. 4/2005, în sensul că pentru acestea, la determinarea punctajului mediu anual, s-a utilizat un stagiu complet de cotizare mai mare. Astfel, arată pârâta, în caz contrar, pentru faptul că au desfășurat activitate în grupe superioare, aceste persoane ar beneficia de două avantaje, respectiv stagiu cotizare mai mic și totodată majorarea punctajelor anuale.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că pe rolul acestei instanțe a fost formulată o acțiune similară de reclamant, având același obiect și aceeași cauză (dosar nr._ ), acțiune soluționată prin sentința civilă nr. 3558/F/26.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița, definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Față de această situație, în condițiile art. 432 cu trimitere la art. 431 din N.C.P.C., instanța din oficiu a ridicat excepția autorității de lucru judecat.

În legătură cu această excepție, asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate potrivit art. 248 Cod procedură civilă, reține următoarele:

Potrivit art. 431 din Codul de procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, în aceeași calitate, în temeiul acelorași cauze și pentru același obiect.

În situația în care sunt îndeplinite condițiile art. 431 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părți cât și instanța din oficiu, în orice stare a procesului poate invoca autoritatea de lucru judecat.

Excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond și ea semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

În cazul de față, în raport de actele și lucrările dosarului se poate observa că excepția ridicată este fondată.

Astfel, potrivit sentinței civile nr.3558/F din data de 26 noiembrie 2012 (fila 33 dosar), pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, a fost respinsă cererea reclamantului prin care solicita obligarea pârâtei C. Județeană de Pensii Ialomița la acordarea drepturilor prevăzute de OUG nr. 100/2008 și Legii nr. 263/2010, obligarea pârâtei să mențină stagiul complet de cotizare de 20 ani, la stabilirea noilor drepturi de pensie conform sentinței civile nr. 716/F/16.06.2009 a Tribunalului Ialomița, precum și obligarea pârâtei la plata către reclamant, retroactiv, a diferențelor dintre pensia încasată și pensia cuvenită, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Astfel, verificând actele și lucrările dosarului tribunalul constată că în cauză există autoritate de lucru judecat, tripla identitate de părți, obiect și cauză fiind îndeplinită.

Cum prima cerere ce a format obiectul dosarului nr._ a fost soluționată de Tribunalul Ialomița prin sentința civilă nr. 3558/F/26.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, considerăm că în cauză operează autoritatea de lucru judecat.

Așa fiind, instanța constatând că sunt întrunite elementele constitutive ale puterii de lucru judecat, urmează a admite ca fondată excepția ridicată din oficiu de instanța și, în consecință, urmează a respinge cererea formulată de reclamantul T. N. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, ca fiind autoritate de lucru judecat.

In temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.

Văzând si dispozițiile art. 155 alin 1 din Legea 263/2010,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite ca fondată excepția ridicată din oficiu și în consecință respinge cererea formulată de reclamantul T. N., având CNP_, cu domiciliul în localitatea Fetești, ., jud. Ialomița, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA cu sediul în mun. Slobozia, ., jud. Ialomița, ca fiind autoritate de lucru judecat.

Definitivă.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ialomița.

Dată și citită în ședință publică, azi, 18 februarie 2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,

B. A. A. S. și S. E. N. L. N.

Red. A.B.

tehnored.N.L./4 ex./20.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Sentința nr. 337/2014. Tribunalul IALOMIŢA