Recalculare pensie. Sentința nr. 1761/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1761/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 2155/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1761/F
Ședința publică din data de 13 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. M.
Asistent Judiciar - S. A.
Asistent Judiciar - A. L.
Grefier - A. D.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată, în cauza de asigurări sociale, de reclamantul C. C., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, având ca obiect recalculare pensie și pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cu privire la stadiul procesual, obiectul dosarului, procedura de citare, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act că nu au fost invocate excepții și nici formulate alte cereri, față de actele și lucrările dosarului constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată și, considerându-se lămurită declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra litigiului de asigurări sociale de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București- secția a VII –a sub nr._ * la data de 03.03.2014 contestatorul C. C. - FETEȘTI, ., Cod postal_, J. IALOMIȚA în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Ialomița cu sediul în Slobozia, ., jud Ialomița a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 438/F/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosar nr._ și împotriva deciziei civile nr.2432 /R/2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția IX-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, întemeiată în drept pe dispozițiile art.318 C.pr.civ..
În motivarea contestației sale contestatorul a arătat că atât instanța de fond cât și cea de recurs în mod eronat au considerat ca art.14 din Legea nr.3/1977 este norma juridică cu caracter special și că s-ar asimila celor "referitoare ", actelor normative cu caracter special la care face referire art.169 (2) din Legea nr.263/2010. Ori, "din acest punct de vedere, pe de o parte stagiul complet de cotizare redus este prevăzut de actul normativ-cadru de maniera generală pentru categoria de asigurați menționată, astfel alin.2 al art.169 vorbește despre vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzut de acte normative cu caracter special, iar nu de stagiul complet de cotizare cuvenit pe baza activității desfășurate în grupe speciale de muncă, reglementat, precum s-a spus de legea cadru în materie.
Dacă ar fi dorit excluderea de la beneficiul pensionarilor pentru care grupa de muncă a produs efecte sub aspectul stagiului complet de cotizare utilizat la numitorul relației care dă punctajul mediu anual, legiuitorul ar fi spus-o expres, în caz contrar fiind interzis interpretului să facă adăugiri, extensii, sau să apeleze la analogie pentru situații neprevăzute de ipoteza normei căreia i se face aplicarea". (D.C. nr.1965/01.04.2013 a Curții de Apel București, definitive și irevocabilă, în dosarul nr._ )
Prin întâmpinarea formulată intimata C. Județeană de Pensii Ialomița, a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 2902/2014 Curtea de Apel București – secția a VII a, a respins ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestator, împotriva deciziei civile nr.2432/ 2013, pronunțată de Curtea de Apel București în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA.
Totodată a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, în ceea ce privește contestația în anulare formulată împotriva sentinței civile nr. 438/F/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosar nr._ .
Cauza a fost înregistrată pe rolul a Tribunalului Ialomița sub nr._ la data de29.09.2014 .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 09.08.2012 sub nr._ reclamantul a chemat în judecată pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, solicitând pe cale judecătorească recalcularea drepturilor de pensionare cu luarea în considerare a perioadelor cât reclamantul a desfășurat activitate în grupa I și II de muncă și acordarea majorărilor reglementate de OUG nr. 100/2008 și Legii 263/2010.
Totodată se solicită obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate în urma majorărilor aplicate și actualizarea sumei cuvenite cu indicele de inflație pentru o perioadă de 3 ani, potrivit Decretului 167/1958, precum și menținerea stagiului complet de cotizare de 25 de ani recunoscut prin sentința civilă nr. 1828/2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ .
Prin Sentința civilă nr. 438/2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița-Secția Civilă s-a respins cererea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
A rezultat din înscrisurile aflate la dosar că reclamantul a fost pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă în condițiile Legii nr. 3/1977.
Ulterior, potrivit sentinței civile nr. 1828/2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, i s-a recunoscut reclamantului un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, situație în care, și în raport de prevederile HG nr. 1550/2004 și OUG nr. 4/2005, s-a procedat la recalcularea drepturilor de pensionare prin folosirea acestui stagiu, în urma căreia s-a mărit punctajul mediu anual, reclamantul primind și o diferență pe o perioadă anterioară.
A reținut prima instanța că potrivit jurisprudenței în materie, în cauzele în care s-au admis acțiuni de constatare a stagiului de cotizare de 20 ani, pentru cei care au lucrat o anumită perioadă în grupa I de muncă, respectiv 25 ani, pentru cei care au lucrat în grupa II de muncă, ieșiți la pensie anterior datei de 1 aprilie 2001, în interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. 3 și 4 din HG. nr. 1550/2004, s-a considerat că vechimea în muncă prevăzută la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, echivalează cu vechimea în muncă reglementată de act normativ cu caracter special (în acest sens Curtea de Apel București - Decizia civilă nr. 5364/21.09.2011 și Decizia civilă nr. 5966/2010).
Așa fiind, concluzionează prima instanța, cum din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul pentru determinarea punctajului mediu anual a beneficiat de vechime în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie, prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, procedându-se și la recalcularea dreptului de pensionare pe baza unui stagiu complet de cotizare special, acesta nu mai poate solicita majorări în considerarea aceluiași stagiu potrivit OUG nr. 100/2008 sau Legii nr. 263/2010.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr 2432/R/2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a.
Tribunalul va respinge contestația în anulare pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 317 din codul de procedură civilă ( 1865) ” Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.”
ART. 318 din același cod prevede că „ Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
În speță, constată că reclamantul și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 318 C.pr.civ, or așa cum s-a arătat anterior pot fi atacate prin contestație în anulare numai hotărârile instanțelor de recurs.
Mai mult decât atât, pronunțându-se in cauza M. vs. Romania,_/03, la 29 iulie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca o cale extraordinara de atac, fie ea si introdusa de una din părțile procesului, nu poate fi admisa pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacata a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, in absenta unui “defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu, eroare ce nu se regăsește în cauza pendinte.
Așadar, Tribunalul constată că cererea de contestație în anulare cu care a fost învestit nu este admisibilă, urmând a fi respinsă, întrucât hotărârea contestată nu a fost pronunțată de instanța de recurs, nu este rezultatul săvârșirii vreunei neregularități prevăzute de art. 318 din Codul de procedură civilă, motivele invocate de parte neîncadrându-se în cazurile expres și limitativ prevăzute pentru exercitarea contestației în anulare.
În temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția și considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.
Văzând și dispozițiile art. 320 rap la art. 299 și urm Cod procedură civilă ( 1865).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la anulare formulată de C. C., domiciliat în Fetești, ., Cod poștal_, județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 438/F/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Ialomița cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2014
PREȘEDINTE, ASISTENT JUDICIAR, ASISTENT JUDICIAR,
M. V. A. S. L. A.
GREFIER,
D. A.
Red.tehnored.M.V.
4 ex/..10.2014
| ← Recalculare pensie. Sentința nr. 776/2014. Tribunalul IALOMIŢA | Recalculare pensie. Sentința nr. 1992/2014. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|








