Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2155/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2155/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 2069/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2155/F
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. G. M.
ASISTENT JUDICIAR: S. A.
ASISTENT JUDICIAR: A. L.
GREFIER: M. I.
Pe rol soluționarea litigiului de muncă privind pe reclamantul S. T., domiciliat în com. Axintele, ., jud. Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul T. J., domiciliat în ., CNP_, având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru reclamantul S. T., avocat I. O. din Baroul Ialomița, substituind la acest termen pe avocat A. G. din Baroul Ialomița, în baza delegației de substituire nr. 17 din 19.11.2014, pe care o depune la dosarul cauzei și pârâtul T. J., personal și asistat de avocat T. G. din Baroul București, în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 23 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței stadiul procesual al dosarului, obiectul acestuia, procedura de citare, precum și faptul că pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat o . excepții (lipsa calității de reprezentant, tardivitatea introducerii cererii, lipsa obiectului cererii de chemare în judecată) comunicată reclamantului, acesta formulând răspuns la întâmpinate, după care;
Potrivit art. 131 Cod procedură civilă, tribunalul, verificând din oficiu competența, constată că, în raport de dispozițiile art. 95 pct.1 Cod procedură civilă cu trimitere la art. 269 din Codul muncii, este competent teritorial, material și funcțional să soluționeze prezenta cauză.
Apărătorul pârâtului precizează că renunță la excepția lipsei calității de reprezentant, având în vedere faptul că a observat la dosarul cauzei delegația d-nei avocat; a invocat această excepție întrucât împuternicirea avocațială nu a fost menționată în cererea de chemare în judecată și nici atașată în copie și ca atare a crezut că nu are o astfel de delegație. Susține în continuare celelalte două excepții invocate prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantului arată că au fost depuse la dosar note scrise cu privire la excepțiile invocate de partea adversă.
Tribunalul ia act că pârâtul, prin apărător, renunță la excepția lipsei calității de reprezentant invocată prin întâmpinare. Acordă cuvântul părților cu privire la excepțiile tardivității introducerii cererii și lipsei obiectului cererii de chemare în judecată, excepții invocate de pârât prin întâmpinare.
Apărătorul pârâtului, avocat T. G., solicită să se dispună admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune, având în vedere că cel mai târziu dreptul la acțiune pentru pretențiile salariale solicitate s-a născut la data de 27 octombrie 2010, nemaipunând în discuție faptul că fiind vorba de drepturi salariale există o prescripție succesivă și termene succesive de prescripție. Deci cel mai târziu termenul a început să curgă la data de 27.10.2010. Cu alte cuvinte, dreptul la acțiune s-a prescris la 27.10.2013. Reclamantul susține prin răspunsul la întâmpinare că o plată parțială făcută în 26.11.2013 reprezintă o cauză de întrerupere a termenului de prescripție și repunere în termen. Arată că nu este de acord cu această teză având în vedere dispozițiile Decretului nr. 167/1958 care se aplică în prezenta cauză, având în vedere recursul în interesul legii nr. 1/2014 în sensul că termenul de prescripție a început să curgă sub auspiciile Decretului-lege nr. 167, respectiv dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, deci el putea fi exercitat până la data de 27 octombrie 2013. Cu privire la faptul că s-a făcut o plată parțială (care de fapt nu reprezintă o plată parțială, întrucât așa cum se menționează în procesul-verbal de la fila 8, reprezintă diferența de plată de achitat) solicită a se avea în vedere că art. 16 prevede că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Atât timp cât prescripția nu mai curgea, nu poate fi invocată ca o cauză de întrerupere. Acea plată invocată de către reclamant a fost făcută după ce s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani. Având în vedere aceste aspecte, solicită admiterea excepției și respingerea cererii .
Cu privire la excepția lipsei de obiect a cererii, susține că s-a invocat această excepție având în vedere mențiunile exprese din procesul-verbal de la fila 8 dosar în sensul că suma de 732 lei reprezintă „diferența de bani constând în remunerație diferență”, nicăieri în cuprinsul acestui proces-verbal nu se menționează că pârâtul mai are vreo datorie față de această persoană. Mai mult decât atât, așa cum a prezentat și în situația de fapt, pârâtul a încercat să facă un bine unei persoane care nu avea nici unde să stea și nici ce să mănânce. S-a invocat această excepție întrucât nu mai există nicio datorie către reclamant, având în vedere menținea expresă din procesul-verbal. Precizează că între părți nu au existat raporturi contractuale. Efectiv reclamantul a locuit la pârât, a fost întreținut de către acesta, iar reclamantul l-a ajutat în gospodărie. Așa cum s-a menționat și în situația de fapt, pârâtul îi mai dădea reclamantului, în schimbul serviciilor prestate, bani și îi cumpăra și diverse bunuri (telefon, cartelă, haine). Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepției și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect.
Solicită plata cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat și combustibil) și depune aceste înscrisuri precum și note de ședință în care a adus anumite completări cu privire la cele două excepții.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul pe excepții, solicită respingerea acestora. Consideră că a intervenit o întrerupere a cursului de prescripție și că acțiunea a fost promovată în termen. Cu privire la cea de-a doua excepție, solicită respingerea acesteia având în vedere motivele invocate în scris de avocatul titular. Solicită a se observa că la dosarul cauzei a fost depusă adresa nr. 234/31.10.2014 a Inspectoratului Teritorial de Muncă prin care pârâtul a fost obligat să-i încheie contract de muncă reclamantului . Pune concluzii de respingere a excepțiilor invocate de partea adversă.
Instanța ia act și rămâne în pronunțare pe excepțiile invocate în cauză de pârât.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra litigiului de muncă de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.09.2014 sub nr._, reclamantul S. T., domiciliat în com. Axintele, ., jud. Ialomița, a chemat în judecată pe pârâtul T. J., domiciliat în ., CNP_, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acestuia la plata despăgubirilor bănești în cuantum de 18.168 lei reprezentând contravaloarea muncii prestate pe o perioadă de 2 ani și trei luni, respectiv din data de 20 iulie 2008 până în data de 27 octombrie 2010, precum și obligarea la plata despăgubirilor corespunzătoare prejudiciului suferit, ca urmare a neexecutării obligațiilor pârâtului privind plata pentru munca prestată de către dânsul, în cuantum de 5000 lei.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a fost angajat la ferma de animale aparținând pârâtului T. J., situată în ., unde a prestat munca de cioban pe o perioadă de 2 ani și 3 luni (din data de 20 iulie 2008 până în data de 27 octombrie 2010).
Potrivit înțelegerii verbale care a intervenit între dânșii, pârâtul i-a promis că în schimbul muncii prestate va primi suma de 700 lei lunar.
Deși a făcut demersuri pentru ca drepturile sale salariale să-i fie achitate de către pârât, dumnealui făcând sesizări la I.T.M. Ialomița, I.P.J. Ialomița, Ministerul Muncii, acestea au rămas fără nici un rezultat, așa încât a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune pentru ca pârâtul să fie obligat la plata salariilor restante.
În dovedire s-au solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu, testimonială și expertiză de specialitate.
În drept, reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 253 și următoarele din Codul Muncii.
În conformitate cu dispozițiile art. 205 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, pârâtul T. J. a formulat întâmpinare invocând pe această cale o . excepții, respectiv lipsa calității de reprezentant a doamnei avocat, având în vedere că nu a fost atașată delegația avocațială la cererea de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 194 lit. b teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă („Dovada calității de reprezentant în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii”) coroborat cu art. 151 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă („Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor potrivit legii.”), cererea fiind formulată prin avocat și semnată de avocat, delegația avocațială nefiind menționată expres în anexele cererii de chemare în judecată și nefiind comunicată pârâtului în înscrisurile atașate acesteia, precum și excepția tardivității introducerii cererii, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art.268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, republicată.
Pârâtul arată că, în speța de față, dreptul la acțiune s-a născut, așa cum menționează și reclamantul în cererea de chemare în judecată (primul capăt de cerere) cel mai târziu la 27 octombrie 2010, cererea în pretenții bănești și despăgubiri putând să fie introdusă în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, adică până la data de 27 octombrie 2013.
Cunoașterea existenței nașterii dreptului la acțiune de către reclamant mai este dovedită și de faptul că acesta menționează în cererea de chemare în judecată (fila 2, paragraf 2) următoarele: „imediat ce am reușit să plec (adică data de 27 octombrie 2010) de la ferma pârâtului m-am adresat cu plângere către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție semnalând regimul la care am fost supus și faptul că nu am primit drepturile ce mi se cuvin pentru munca prestată”.
De asemenea, se solicită a se avea în vedere și faptul că fiecare lună de salariu, așa cum pretinde reclamantul, neachitat, reprezintă nașterea unui drept la acțiune, sens în care pârâtul consideră că pentru fiecare lună în parte se aplica termenul de 3 ani.
În conformitate cu dispozițiile exprese ale art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată, pârâtul solicită să se dispună admiterea excepției și pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în judecată, având în vedere că acțiunea a fost introdusă tardiv, la un an după expirarea termenului de 3 ani, interval în care putea fi introdusă cererea.
Totodată, a mai fost invocată și excepția lipsei obiectului cererii de chemare în judecată, având în vedere că tocmai reclamantul a anexat la aceasta un înscris prin care recunoaște sub semnătură, că a primit de la el suma de 732 lei care reprezenta „diferența de bani, constând în remunerație diferență”, acest proces-verbal reprezentând un înscris autentic, potrivit art. 268 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, fiind semnat în afară de reclamant și de către un funcționar public.
Așadar, reclamantul a recunoscut expres că a încasat diferența de bani, fără să menționeze nici un moment că ar fi o plată parțială sau că pârâtul ar mai avea de achitat vreo altă sumă către acesta.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea pretențiilor invocate de reclamant ca neîntemeiate, arătând că nu a avut nicio înțelegere asupra vreunui salariu pe care reclamantul ar trebui să-l încaseze, sumele de bani remise în decursul timpului pentru serviciile ocazionale prestate au fost date de bună-voie, în semn de ajutor uman.
În apărare, pârâtul a solicitat probele cu înscrisuri, testimonială, interogatoriu și expertiza psihiatrică a reclamantului.
În drept s-au invocat dispozițiile Noului Cod de procedură civilă și ale art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
Prin răspunsul dat la întâmpinarea formulată de pârâtul T. J. (fila 32 dosar), în conformitate cu art. 201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, reclamantul solicită respingerea excepțiilor invocate de pârât ca nefondate, reiterând apărările din acțiunea introductivă, precizând numele martorilor pe care dorește să-i audieze în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul pronunțându-se cu prioritate asupra tuturor excepțiilor invocate de pârât prin întâmpinare, reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a d-nei avocat, pârâtul a învederat instanței că renunță la această excepție dat fiind faptul că la dosarul cauzei se afla împuternicirea avocațială din 11 septembrie 2014 a d-nei avocat A. geta (fila 14 dosar), înscris care a fost depus odată cu cererea de chemare în judecată.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului invocată, de asemenea, prin întâmpinare de către pârâtul T. J., față de pretențiile solicitate, drepturi bănești restante, perioada pentru care se solicită restituirea acestora 20.07.2008 – 27.10.2010, precum și înscrisurile depuse la dosar de ambele părți, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, iar pe fond acțiunea reclamantului va fi respinsă ca prescrisă.
În luarea acestei hotărâri, tribunalul a avut în vedere următoarele argumente juridice:
Tribunalul, în raport de data înregistrării prezentei acțiuni pe rolul instanței, 12.09.2014, față și de dispozițiile art. 268 alin. 1 din Codul Muncii care statuează că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”, apreciază că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut, așa cum recunoaște și acesta, cel mai târziu la data de 27 octombrie 2010, iar cererea în pretenții bănești și despăgubiri putând fi introdusă în termen de 3 ani, deci până la data de 27 octombrie 2013, fiind astfel cu mult depășit acest termen prevăzut de lege.
Instanța nu poate fi de acord cu apărarea reclamantului în sensul că efectuarea plății parțiale a drepturilor bănești în cuantum de 732 lei în data de 26.11.2012 ar reprezenta o recunoaștere a debitului pretins, astfel că de la această dată urmează să curgă un nou termen de trei ani privind exercitarea dreptului la acțiune.
Articolul 16 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în prezenta cauză, coroborat și cu RIL nr. 1/2014 (termenul de prescripție s-a născut și a început să curgă sub dispozițiile acestuia) prevede că „Prescripția se întrerupe: a)prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.”
În cauză, tribunalul constată că plata celor 732 lei s-a făcut după expirarea termenului de prescripție, după curgerea prescripției.
Cu alte cuvinte, de la data de 27 octombrie 2010, curge ultimul termen de prescripție al dreptului material la acțiune, respectiv dreptul la acțiune fiind prescris conform art. 268 alin. 1 lit. c din legea nr.53/2003 cel mai târziu la data de 27 octombrie 2013.
În cauză, plata parțială de 732 lei invocată de către reclamant fiind făcută după expirarea termenului de prescripție al dreptului material la acțiune, adică la data de 26 noiembrie 2013, respectiv la o lună după expirarea termenului de prescripție.
În raport de soluția dată în legătură cu excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul apreciază că excepția lipsei de obiect invocată de pârât este nefondată, dat fiind faptul că obiectul cauzei, adică pretențiile reclamantul există în cuantumul solicitat de el, însă acestea nu mai pot fi recuperate deoarece sunt prescrise.
Va obliga reclamantul către pârât la plata sumei de 765 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și contravaloare transport.
In temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești, opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
Văzând și dispozițiile art. 215 din Legea 62/2011, art. 456 coroborat cu art. 466 și următoarele Cod procedură civilă:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului S. T., excepție invocată de pârât.
Respinge cererea formulată de reclamantul S. T., domiciliat în com. Axintele, ., jud. Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul T. J., domiciliat în ., CNP_, ca prescrisă.
Respinge excepția lipsei de obiect, excepție invocată de pârât.
Obligă reclamantul către pârât la plata sumei de 765 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și contravaloare transport.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ialomița.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
Red.M.A.G.
Tehnored.I.M.
4 ex./10.12.2014
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 281/2014.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 2334/2014.... → |
|---|
