Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1930/2014. Tribunalul IALOMIŢA

1. obligarea pârâtei la plata sumei de 5450 lei reprezentând beneficiul pe perioada 01.01._13 și indexare acestei sume cu dobânda legală în conformitate cu art. 1535 cod civil și art. 2 și urm. din OG 13/2011 de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a sumei;
2. obligarea pârâtei la plata sumei de 6000 lei daune morale
3. obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a fost salariatul pârâtei din 01.09.2008 până la 07.06.2013, când contractul său de muncă a fost desfăcut conform art. 55 lit. b din Codul Muncii.

Arată reclamantul că potrivit contractului său individual de muncă lit. n pct. 1 lit. a, art. 5 lit. a coroborat cu art. 16 alin. 2 lit. c, art. 71 alin. 2 lit. a din Contractul colectiv de muncă pe anii 2012-2014, este îndreptățit să fie remunerat cu cota-parte din profitul ce se repartizează salariaților, care este de 10% din profitul net și se repartizează proporțional cu salariul de bază. Deși ar fi trebui să încaseze suma de 5450 lei după calculele sale, sens în care a notificat nu doar verbal pe societatea pârâtă, aceasta i-a comunicat refuzul său prin adresa nr. 5589/14.11.2013 pe considerentul că reclamantul nu mai are calitatea de salariat la data plății.

Consideră reclamantul că pârâta a dat dovadă de rea-credință prin neachitarea drepturilor prevăzute de ccm, ceea ce a avut drept consecință imposibilitatea de a achita creditul contractat și acumularea de datorii, mai ales ca întreținător de familie.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 39 lit. a, art. 40 lit. c, art. 243, 253, 272, 275, 273, 278 din Legea nr. 53/2003, OG nr. 13/2011, art. 1535 Codul Civil.

În probatoriu solicită înscrisuri, interogatoriul pârâtei, declarații de martori pe care îi și indică cu nume și adresă de domiciliu și expertiză contabilă.

Pârâta . conformitate cu dispozițiile art. 201 alin.1 din codul de procedură civilă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondată, a cererii reclamantului care nu m-ai avea calitatea de salariat al său la data plății efective, adică în luna octombrie 2013.

Cu privire la drepturile aferente anului 2013, bilanțul nefiind întocmit, în opinia pârâtei acțiunea reclamantului este prematură, iar pentru anul 2012 suma brută ar fi în cuantum de 5311 lei.

În drept, pârâta își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 și 22 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de pr. Civilă, republicată, art. 41, 55 și urm. și art. 296 din Codul Fiscal precum și Ordinul MF nr. 1045/2012.

În dovedire solicită proba cu înscrisuri, cele depuse de reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul a fost salariatul pârâtei începând cu data de 01.09.2008, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 1728, fiind încadrat în funcția de silozar, pentru o perioadă nedeterminată, cu un salariu de bază brut lunar de 750 lei.

Raporturile de muncă ale reclamantului cu unitatea au încetat la data de 07.06.2013, în baza art. 55 lit. b Codul muncii.

În temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct. 1 coroborat cu art. 248 alin. 1 Cod pr. Civilă, instanța rezolvă cu prioritate excepțiile ce se invocă, astfel că la primul termen de judecată din data de 26 februarie 2014 instanța a respins ca nefondată excepția prematurității cererii reclamantului privind drepturile aferente anului 2013 cu motivarea din încheierea de ședință de la termenul respectiv de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 254-258 Cod pr. Cvilă, în cauză a fost încuviințată proba înscrisuri și interogatoriu pârâtei (filele 51-52 la dosarul cauzei), ulterior și expertiză tehnică judiciară - specialitatea contabilă având ca obiectiv unic:

„ care este cuantumul profitului obținut de pârâtă în intervalul 01.01._13 și care este cuantumul cotei parte ce i se cuvine în calitate de angajat în perioada mai sus menționată, raportat la contractul individual de muncă nr. 1728/01.09.2008 coroborat cu dispozițiile art. 16 alin. 2 lit. c, art. 71 alin. 2 lit. a din contractul colectiv de muncă pe anii 2012-2014 ( în care se stipulează cota parte profit ce se repartizează salariaților este de 10% din profitul net și se repartizează proporțional cu salariul de bază”.

Instanța, coroborând probatoriul administrat în cauză apreciază că acțiunea reclamantului este întemeiată, în parte, urmând să fie admisă în aceste limite.

Instanța a avut în vedere următoarele argumente.

Potrivit lit. N pct. 1 lit. a, art. 5 lit. a din contractul individual de muncă al reclamantului aflat la fila 8 din dosarul cauzei, pârâta are obligația, printre altele, să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă, din contractele colective de muncă și din lege.

Potrivit art. 71 alin. 2 lit. a din Contractul colectiv de muncă pe anii 2012-2014, încheiat la nivelul . este îndreptățit să fie remunerat cu cota-parte din profitul ce se repartizează salariaților, care este de 10% din profitul net și se repartizează proporțional cu salariul de bază.

Reclamantul solicită cota sa parte din profit, în temeiul dispozițiilor anterior menționate, pe perioada 01.01._13, perioadă în care avea calitatea de salariat la societatea pârâtă .>

Prin urmare, nu are nici o relevanță juridică data plății efective, ceea ce contează este momentul nașterii dreptului subiectiv la beneficiul salariatului din cota-parte din profitul, pe perioada 01.01._13 reclamantul era salariatul pârâtei, ceea ce îl îndreptățește la cota-parte din profitul ce se repartizează salariaților ( care este de 10% din profitul net).

Este evident că noțiunea de a beneficia de un drept nu trebuie interpretată în sensul executării efective a obligației debitorului, de plată ca mod de stingere a obligației, ci în sensul existenței acestui drept, altfel ar trebui să se admită că neexecutarea obligației poate să atragă stingerea dreptului creditorului și a obligației corelative, ceea ce este contrar principiilor sistemului nostru de drept.

În lucrarea de expertiză și răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamant, expertul judiciar a stabilit că profitul net obținut de societate în intervalul 01.01._13 în cuantum de 18.921.924,03 lei - fila 100 la dosarul cauzei reprezentând CONCLUZII la răspunsul expertului la obiecțiunile reclamantului, stabilind cuantumul cotei părți valoare brută ce s-ar cuveni reclamantului în calitatea sa de salariat în perioada 01.01._12 este 5311 lei, precizând că nu poate calcula pentru perioada 01.01._13 ( fila 85 la dosar), întrucât rezultatul definitiv ( profitul net) se stabilește la sfârșitul exercițiului financiar care coincide cu sfârșitul anului calendaristic.

Deși corectă din punct de vedere fiscal această afirmație a expertului, în speță anul fiscal 2013 s-a sfârșit la data de 31.12.2013, lucru care a și permis expertului judiciar să stabilească profitul net obținut de societate în intervalul 01.01._13 în cuantum de 18.921.924,03 lei, astfel cum s-a reținut mai sus.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 36 din Legii contabilității nr. 82/1991, bilanțul anului 2013 trebuia depus de pârâtă la organele fiscale, cel târziu la dat de 30 aprilie 2014, dată situată în timpul judecății prezentului litigiu.

Pe baza datelor financiar contabile reținute de expertul judiciar, instanța a procedat la calcularea dreptului asupra cotei părți valoare brută ce s-ar cuveni reclamantului în calitatea sa de salariat în perioada 01.01._13, rezultând suma de 2655 lei, astfel cum a rezultat și din calculele reclamantului.

În concluzie, tribunalul privește ca întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei să achite cota parte din profitul net pentru perioada 01.01._13 în sumă totală de 7966 lei de la data scadenței, 12.11.2013 pentru drepturile aferente anului 2012 când s-a aprobat bilanțul contabil pentru anul 2013 de către Adunarea Generală a Acționarilor societății pârâte și de la 30 aprilie 2014 pentru suma aferentă perioadei lucrate în anul 2013, cât reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei (data limită la care trebuia depus bilanțul și balanța aferente anului 2013 la organele fiscale, în lipsă de altă dată pentru aprobarea bilanțului de către asociați).

Fiind vorba de sume de bani, pentru neachitarea la data scadenței stabilită după distincția făcută anterior, pârâta datorează reclamantului daune –interese constând în actualizarea la data plății efective a debitului restant neachitat la termenul scadent din culpa pârâtei, cu rata medie a dobânzii de referință a BNR, conform dispozițiilor Ordonanței G.nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancare.

Neîntemeiată privește instanța și cererea reclamantului de acordare de daune morale pentru pretinsul prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit prin lipsirea de mijloacele bănești necesare existentei.

Față de cele mai sus reținute, instanța are a se pronunța numai cu privire la existența unui prejudiciu personal nepatrimonial suferit de reclamant în directă legătură cu neplata integrală și la termen a unor drepturi salariale.

Or, acordarea unor daune morale în cazul dat este condiționată de producerea unui minimum de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus salariatului, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată, întrucât nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din chiar dacă neplata integrală și la termen a unor drepturi salariale s-a dovedit a fi nelegală, iar susținerea reclamantului în sensul existenței unor consecințe negative pe planul fizic și psihic, chiar plauzibile în astfel de situații, nu pot fi primite, în condițiile în care, cu privire la existența și întinderea prejudiciului acesteia îi revenea sarcina probării acestor aspecte, nefiind suficientă simpla argumentare a lor.

Mai mult, prin obligarea pârâtei la plata drepturile salariale de care salariatul trebuia să beneficieze, actualizate cu rata dobânzii medii de referință a BNR, instanța i-a acordat o justa si suficienta reparație a prejudiciului material, dar si moral pe care l-a suferit.

In aceste condiții, tribunalul nu poate retine susținerile reclamantului in sensul admisibilității acestor pretenții morale.

În temeiul dispozițiilor art. 452 și 453 alin. 1 din Cod pr.civ., societatea pârâtă va plăti reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 1150 lei, reprezentând onorariu apărător ales, conform chitanțelor de la dosarul cauzei, filele 105-106 și onorariul expertului judiciar.

În temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.

Văzând și dispozițiile art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte acțiunea formulată de reclamantul R. A. C. domiciliat în ., CNP_, în contradictoriu cu pârâta .>, cu sediul în MOVILA, D.N. 3 A BUCUREȘTI - FETEȘTI Km.