Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1060/2014. Tribunalul IALOMIŢA

Sentința nr. 1060/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 600/98/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1060/F

Ședința publică din data de 27.05.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – B. A.

ASISTENT JUDICIAR – A. S.

ASISTENT JUDICIAR - L. A.

GREFIER – L. N. N.

Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamantul - pârât A. M. în contradictoriu cu parata - reclamantă S.C. C. C. S.R.L. București având ca obiect contestație decizie concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul - pârât personal și asistat de avocat S. E. și pârâta - reclamantă reprezentată de consilier juridic D. G. I., cu împuternicire de reprezentare pe care o depune la dosar.

Procedura fiind legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, faptul că prezenta cauză a fost amânată pentru lipsă apărare reclamant - pârât, după care;

Apărătorul reclamantului – pârât, avocat S. E., depune la dosar înscrisuri în susținerea cererii de amânare formulată pentru termenul anterior. Totodată învederează instanței că partea pe care o reprezintă înțelege să renunțe la judecata contestației împotriva deciziei de concediere împreună cu toate capetele de cerere formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 406 Cod procedură civilă, solicitând a se lua act în acest sens. Depune la dosar cerere de renunțare formulată și în scris însușită prin semnătură de reclamant.

Reclamantul – pârât, A. M., prezent la instanță arată că înțelege să renunțe la judecarea prezentei cereri, astfel cum a formulat și în scris.

De asemenea, și reprezentanta paratei - reclamante S.C. C. C. S.R.L. București, consilier juridic D. G. I., învederează că, în condițiile renunțării contestatorului la contestația formulată, partea pe care o reprezintă înțelege să renunțe la judecata cererii reconvenționale, solicitând a se lua act în acest sens. Depune la dosar cerere de renunțare formulată și în scris, purtând semnătura conducătorului unității și ștampila societății.

Instanța ia act și rămâne în pronunțare cu privire la cererile de renunțare formulate în cauză.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Cu privire la renunțarea la cererea de judecată, instanța constată că reclamantul A. M. și-a exprimat poziția procesuală referitoare la cursul prezentei cauze prin cerere formulată atât verbal în ședință publică, cât și în scris.

De asemenea, cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. C. C. S.R.L. București împotriva reclamantului A. M. instanța constată că pârâta și-a exprimat poziția procesuală în sensul renunțării la judecata acesteia prin cerere formulată atât verbal în ședință publică, cât și în scris.

În aceste condiții, în baza art. 406 din N.C.P.C., instanța va lua act de cererile de renunțare la judecată formulate de reclamantul A. M. și pârâta reconvenientă S.C. C. C. S.R.L. București.

Văzând și dispozițiile art. 406 alin.6 raportat la art. 485 alin. 1 din N.C.P.C.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 406 din N.C.P.C., instanța ia act de cererile de renunțare la judecată formulate de reclamantul A. M., având CNP_ cu domicliul în municipiul Slobozia, ., ., etaj 2, . și pârâta reconvenientă S.C. C. C. S.R.L. cu sediul social în municpiul București, .-15, clădirea A2, etaj 2, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având CUI RO_.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Ialomița.

Dată și citită în ședință publică azi, 27.05.2014.

Judecător Asistenți Judiciari

B. A. A. S. L. A.

Grefier

N. L.

Red.B.A.

tehnored.N.L./4ex.28.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1060/2014. Tribunalul IALOMIŢA