Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2913/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 2913/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-08-2014 în dosarul nr. 6023/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 06 August 2014

PREȘEDINTE – DIUȚĂ-T. A.-M.

ASISTENT JUDICIAR- T. A.

ASISTENT JUDICIAR - B. A.

GREFIER - I. G.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2913/2014

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. S. în contradictoriu cu pârâta S. R. De Televiziune, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul asistat de avocat T. M., lipsă fiind pârâta.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat T. M. pentru reclamant, depune la dosar un înscris, respectiv adresa nr._ din 21.07.2014 emisă de Casa Județeană de Pensii Iași și învederează instanței că nu mai are alte probe sau cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului litigiului dedus judecății.

Avocat T. M. pentru reclamant, având cuvântul solicită admiterea acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată, anularea deciziei de concediere, repunerea reclamantului pe funcția deținută și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu contravaloarea salariile ce i se cuveneau reclamantului începând cu data emiterii deciziei de concediere și până la reintegrarea efectivă.

Precizează că, față de celelalte persoane disponibilizate de pârâtă, particularitatea cazului de față constă în aceea că, din cele 8 posturi de șoferi existente la Tv. R Iași, au fost desființate 4, iar reclamantul, inițial s-a aflat pe locul 4 între cei 4 șoferi care trebuiau să rămână angajați.

Reclamantul nu avea nici un interes să formuleze contestație în condițiile în care era situat pe o poziție care ăi permitea să rămână în unitate, iar regulamentul nu-i permitea să formuleze o contestație împotriva procedurii de selecție.

Unul din colegii reclamantului, care se afla pe o poziție inferioară a formulat o contestație, și, după soluționarea contestației prin admiterea ei, cel de pe locul 5 a trecut pe locul 4, luând locul reclamantului.

Apreciază că pârâta și-a încălcat propriul regulament și nu a demonstrat cu probe concrete că alte persoane au avut un punctaj mai mare decât reclamantul, astfel încât să procedeze la emiterea deciziei de concediere.

Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Față de acțiunea de față reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 09.05.2013, contestatorul D. Ș. a chemat în judecată intimata S. Națională de Televiziune solicitând anularea Deciziei de concediere D.R.U. /714 din 20.03.2013 emisă de intimată, repunerea sa în situația anterioară concedierii, obligarea intimatei să-i plătească o despăgubire egală cu drepturile salariale actualizate, majorate și indexate până la data reintegrării efective, obligarea intimatei la plata de daune morale de 200.000 lei, cu cheltuielile de judecată.

Arată contestatorul că a fost angajat la S. R. de televiziune cu contract individual de munca pe postul de șofer de autoturisme și camionete la Studioul teritorial Iași. În data de 09.11.2012 a participat la procedura de selecție a personalului în vederea stabilirii ordinii de prioritatela concedierea colectivă potrivit art. 52 CCM al SRTv pe 2012-2013. Contestatorul precizează că a optat pentru functia de șofer, depunând și un memoriu de activitate. În urma evaluărilor efectuate a obținut un punctaj de 76,33 și prin urmare nu a fost cuprins nici în categoria persoanelor cu probleme sociale avute în vedere în cadrul procesului de diminuare a consecințelor concedierii, așa cum și-a motivat angajatorul decizia de concediere.

Contestatorul apreciază că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută de fond și formă.

În cadrul nulităților de fond, contestatorul invocă următoarele aspecte:

Concedierea nu s-a întemeiat pe o cauză reală deoarece în speță nu se desființează postul ocupat de către contestator, ci alte posturi care sunt de natura celui ocupat de salariatul în cauză. În această situație, potrivit legislației muncii, angajatorul nu avea dreptul de a selectiona personalul pe posturile rămase.

Așa-zisa reorganizare prin reducerea postului contestatorului este doar pretextul, iar nu cauza. Se sustine că s-a redus postul special pentru a fi concediat contestatorul, care a avut probleme de sănătate.

Situația contestatorului la locul de muncă era delicată și dintr-o altă perspectivă. Astfel, acesta lucra în mod constant ca șofer pe CAR-ul TVR și a solicitat în repetate rânduri trecerea sa pe o mașină mică, datorită faptului că starea de sănătate se agrava din ce în ce mai mult.

Contestatorul susține faptul că bolile de care suferă și solicitările de a fi schimbat de pe CAR-ul TVR pe o mașină mică au constituit motivele reale ale concedierii.

În ceea ce privește nulitățile de formă, se invocă următoarele aspecte:

Decizia de concediere cuprinde o motivare insuficientă, care este echivalentă cu o lipsă a motivării.

Contestatorul precizează că nu i s-au adus la cunoștință criteriile de selecție a personalului, tematica în vederea susținerii testului grilă.

Prin contractul colectiv de muncă al SRTv pe anii 2012-2013 la art. 52 pct.a se arată că la luarea măsurii de desfacere a CIM vor fi avute în vedere următoarele criterii de protectie socială minimală, in următoarea ordine de prioritate pentru menținerea în funcție: a). măsura să afecteze numai în ultimul rând femeile care au în îngrijire copii, bărbații văduvi sau divorțați care au în întreținere copii, precum și salariații care mai au cel mult 3 ani până la pensionare. Ori, se arată că nu s-a ținut cont de situația contestatorului, care mai avea doar doi ani până la pensionare.

Contestatorul precizează că nu i s-a comunicat nici un document din care să rezulte în mod neechivoc în ce constă procedura de evaluare/selectie a personalului și care este modalitatea de valorificare a rezultatelor obținute în urma acestei proceduri.

În consecință, după afișarea rezultatelor evaluării, nu a existat nici un criteriu obiectiv care să îl determine pe contestator să formuleze contestație întrucât dintr-un număr de 8 șoferi contestatorul s-a situat pe locul 4, fiind promovat în baza analizării activității sale profesionale. După soluționarea contestațiilor formulate de alți salariați contestatorul a fost trecut pe poziția 5 ca o consecință a majorării punctajului obținut de un alt coleg.

Comisia de selectie a personalului nu a ținut cont de faptul că contestatorul are o vechime în instituție de 22 ani și 6 luni, timp în care acesta și-a îndeplinit în mod conștiincios sarcinile de serviciu.

Nu s-a ținut cont nici de situația socială deosebită în care se află contestatorul deoarece este singur, nu beneficiază de sprijinul material al unei familii și are vârsta de 56 ani, fiind aproape imposibil să-și găsească un alt loc de muncă.

Decizia de concediere încalcă dispozițiile legale privind desfacerea contractului individual de muncă cuprinse în Codul Muncii, cât și în contractul colectiv de muncă al SRTV.

În ce privește capătul de cerere privind plata de daune morale, contestatorul învederează că a fost supus unor presiuni psihice repetate, motiv pentru care solicită acordarea acestora.

În drept, cererea este întemeiată pe disp. art. 194 și urm. C.proc.civ., art. 65, art. 76, art. 79, art. 266 și urm. Codul Muncii, solicitându-se proba cu interogatoriu, înscrisuri, martori.

La acțiune au fost anexate decizia D.R.U. /714 din 20.03.2013, CIM 7382, acte aditionale la CIM, certificate profesionale, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea selecției salariatilor SRTv., carte de muncă, acte medicale.

Legal citată, intimata a depus Întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată.

Arată intimata că la nivelul Societății Române de Televiziune a fost operată o reducere a numărului de locuri de muncă prin concedierea colectivă pe considerente economice și financiare, o reformare a structurii funcționale și de personal, asigurându-se fluxuri de activitate noi, corelat cu un număr redus de angajați.

Intimata susține în întâmpinare argumente referitoare la legalitatea deciziei de concediere contestate din perspectiva procesului de concediere colectivă, subliniind că a respectat procedurile administrative referitoare la dialog social, negocieri interne și notificări, și citează în acest sens și Decizia Curții Constituționale publicată în M.Of. nr. 684/03.10.2012, în a cărei motivare se reține faptul că toate actele adoptate de Consiliul de Administrație rămân valabile.

Referitor la criticile punctuale ale contestatorului, intimata arată în principal că în conținutul deciziei se regăsesc prevăzute in mod expres elementele avute in vedere de art. 69, alin. 2, lit d din Codul Muncii republicat si ca din aceasta perspectiva criticile din motivarea acțiunii sunt lipsite de substanța si au un evident caracter arbitrar atâta timp cat legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului ca in acord cu partenerul social să stabilească modalitatea prin care va face departajarea salariaților in cazul concedierilor colective. Art. 69, alin. 2, lit. d din Codul Muncii prevede ca măsura concedierii colective trebuie sa aiba in vedere criterii pentru stabilire ordinii de prioritate la concediere si ca art. 52 bis din contractul Colectiv de Munca aplicabil la momentul inițierii procesului de concedieri colective impunea ca selectia să se realizeze pe baza performantelor profesionale individuale. Or, prin procesul de consultări dintre angajator si sindicatul reprezentativ s-a prevăzut ca selecția se va face conform unui Regulament de Organizare si Desfășurare a Selecției, care a fost adus la cunoștința tuturor salariaților societății atat prin postare pe rețeaua interna de internet si televiziune, cat si prin comunicare către structurile sindicale.

Se arată că decizia de concediere a contestatorului a fost determinată de desființarea locului de muncă ocupat de acesta. Motivul desființării locului de muncă al contestatorului nu a avut legătură cu persoana acestuia, ci această decizie a fost luată din considerente economice și organizatorice.

Pentru dovedirea caracterului efectiv al concedierii s-a arătat că ulterior concedierii nu a fosr reînființat nici un alt loc de muncă de natura celui ocupat de contestator, sens in care s-a solicitat să se constate indeplinita exigenta prevăzuta de art. 74 alin. 1 din Codul Muncii.

În cauza a fost operata o concediere colectiva care întrunește cumulativ cerințele legale in sensul de a fi o concediere efectiva, reala si serioasa pe motive întemeiate.

In concret, concedierea reclamantului D. Ș. a fost dispusa din motive ce tin atât de realități financiare cat si de organizarea in sine a activității societății, motive care se regăsesc explicit prevăzute in Codul Muncii si care sunt transpuse în realitatea de fapt prin planul de redresare al Societății Romane de Televiziune, prin care se justifica ca necesitatea unei asemenea masuri de redimensionare negativa a grilei de personal plan supus aprobării Consiliului de Administrație al societății. Fiind in prezenta unei concedieri colective realizate prin regândirea integrala a structurii organizatorice si funcționale s-a stabilit o noua organigrama ca si . unui angajator nou înființat.

Desființarea locului de munca este efectiva atunci cand acesta este suprimat din grila angajatorului, cand nu se mai regăsește in organigrama acestuia, aspect care urmeaza a fi probat fără echivoc, pentru ca la nivelul Studioului TVR lasi a fost redus numărul de locuri de munca care formau postul de șoferi, fiind desființate 4 locuri de muncă din cele 8 existente în vechea organigramă.

Concedierea are o cauza reala atunci cand prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice, transformări tehnologice ori de reorganizarea activității interne la nivel de societate, reorganizare care excede noțiunii de reorganizare a persoanei in înțelesul art. 244 si urm. din Codul Civil, aceasta reorganizare privind structura interna de personal, in speța reducerea numărului de locuri de munca.

Concedierea colectivă a avut loc cu respectarea calendarului și a etapelor prev. de art. 69 și urm. Din Codul Muncii.

Concluzionând, s-a apreciat ca în speța contestatorul a fost concediat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile in cazul concedierii colective pentru motive care nu tin de ia salariatului, data fiind desființarea locului de munca ocupat de acesta.

1. Astfel, concedierea a fost determinata de desființarea locului de munca ocupat de contestator.

Conceptul de „loc de munca”în sensul art.65 alin.1 Codul Muncii presupune sensul larg echivalent cu acela de „post2, respectiv loc de munca stricto sensu -locatia în care salariatul presteaza activitatea) prestațiile pe care le îndeplinește –funcția pe care este angajat.

In consecința, prin „desființarea locului de munca", in sensul art. 65 alin. 2, se înțelege desființarea locului de munca ocupat de către salariat in structura funcțional-organizatorica a angajatorului, evidențiata prin înlăturarea acestuia din organigrama. Analizând organigrama ulterioara desființării locul de muncă al contestatorului, se va constata ca locul de munca pe care a activat contestatorul nu se mai regăsește în organigrama. De asemenea, in sprijinul caracterului efectiv al desființării locului de munca ocupat de contestator, s-a arătat că la nivelul societății, ulterior concedierii nu a fost înființat nici un alt loc de munca de natura celui ocupat de contestator astfel cum se prevede la art. 74. alin. 1 din Codul Muncii.

2. Motivul desființării locului de munca al contestatorului nu a avut legătura cu persoana acestuia, ci aceasta decizie a fost luată din considerente economice si organizatorice, având drept obiectiv eficientizarea activității si a optimizării resurselor financiare alocate.

În acest sens, s-a arătat ca soluția reducerii unor locuri de munca din categoria activităților suport a fost adoptata ca urmare a memorandumului privind eșalonarea plaților fiscale în contextul in care Agenția Naționala de Administrare Fiscala începuse proceduri de executare silita a Societății Romane de Televiziune. Mai mult decât atât, pe lânga situația creata de iminenta executare silita a creanțelor au fost luate in calcul si datoriile comerciale si funcționale deosebit de mari care au blocat funcționarea serviciului public de televiziune.

Rezulta deci ca desființarea locurilor de munca a intervenit ca urmare a unor motive obiective, justificate pe rațiuni financiare si economice, fara nici o legătura subiectiva cu persoana salariatului concediat.

3. Cauza desființării locului de munca ocupat de contestator a fost una reala si serioasa.

În acest sens, s-a arătat că rămân aplicabile argumentele prezentate mai sus, susținute de înscrisurile depuse in probatiune si care au stat la baza emiterii deciziei contestate, aceasta masura fiind necesara in contextul pierderii majore, datoriilor fiscale si comerciale care depășeau 177 milioane Euro si pe fondul lipsei de eficienta economica.

În concluzie, s-a arătat că desființarea locului ed munca al contestatorului a avut o cauza reala și serioasa deoarece a avut caracter obiectiv, iminenta încetare de plăți și executarea silita începuta de ANAF cat și de alti creditori, constituind cauza concedierii, iar desființarea locului ed munca al contestatorului a avut caracter serios.

În consecință s-a solicitat respingerea ca nefondata a contestației formulate.

La întâmpinare a fost anexata documentația care a stat la baza procedurilor de concediere colectivă în cadrul SRTv și documentația aferentă concedierii contestatorului și evaluării salariatului D. Ș..

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și pentru contestator proba cu interogatoriul intimatei și proba testimonială.

Părțile au depus la dosar note de concluzii scrise.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin decizia nr. Nr./ D.R.U. /714 din 20.03.2013 emisă de S. R. de Televiziune, s-a dispus, potrivit prevederilor art.65(1) Codul Muncii, încetarea, începând cudata de 25.03.2013, a contractului individual de munca al domnului D. Ș., înregistratsub nr. 7382 din 01.05.2002 angajat al societății,pe funcția de șofer de autoturisme și camionete, in cadrul Studioul teritorial lasi, Serviciul economic-administrativIasi.S-a precizat că măsura concedierii, pentru motive neimputabile salariatului,este întemeiată pe dispozitiile art.65 alin. (1) din Codul Muncii, republicat, data fiinddesființarea locului de munca ocupat de acesta. S-a arătat că începând cu data de01.02.2013 domnul D. Ș.a beneficiat de un termen de preaviz, conform prevederilor art. 75 alin.(1)din Codul Muncii, republicat si ale art.40 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă în vigoare. S-a învederat totodata că societatea nu dispune de locuri de munca vacante, conform pregătirii profesionale ori calificării salariatului, situație in care a fost solicitat sprijinul Agenției teritorialede ocuparea fortei de munca, in vederea redistribuirii, conform prevederilor art. 64 alin.(2) din Codul Muncii, republicat.

S-a arătat că motivele de fapt ale concedierii sunt determinate de situația economico-financiara a societății, în baza Hotărârii nr.110/28.08.2012 a Consiliului de Administrație, prezentându-se întreaga procedura urmata și dimensiunea restructurării. S-a indicat că în ceea ce îl privește pe contestator, acesta a obținut în urma selecției realizate un punctaj general de 76,33 și nu a fost cuprins în categoria persoanelor cu probleme sociale avute în vedere în cadrul procesului de diminuare a consecințelor concedierii. S-a indicat că având in vedere ca numărul de locuri de munca de natura si felul celui ocupat de salariatul D. Ș. s-a redus, măsura concedierii se aplica in baza criteriilor de selecție aplicate la nivelul societății. Măsura dispusa prin decizie, este consecința desființării locului de munca ocupat de salariatul D. Ș. si anume șofer de autoturisme și camioane in cadrul Studioul teritorial lasi, Serviciul economic-administrativ - lasi, in contextul participării in cadrul procesului de selecție privind stabilirea ordinii de prioritate laconcediere, fiind astfel in prezențaunei concedieri colective pentru motive neimputabile acestuia.

Instanța reține că în ceea ce privește concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, aceasta este reglementată în art. 68 – 72 Codul muncii.

Astfel, potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.

Potrivit disp. art. 66 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă”. În art. 68 din Codul muncii este definită concedierea colectivă, iar în următoarele articole legiuitorul a reglementat procedura care trebuie urmată în cazul unei concedieri colective, respectiv obligațiile care revin angajatorului. Astfel, potrivit disp. art. 69 alin. 1 Codul muncii, în cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați și la atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanților salariaților să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligația să le furnizeze toate informațiile relevante și să le notifice, în scris, următoarele: a) numărul total și categoriile de salariați; b) motivele care determină concedierea preconizată; c) numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere; d) criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere; e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor; f) măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil; g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile; h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediați. Această notificare prevăzută la art. 69 alin. 2 Codul muncii, trebuie comunicată în mod obligatoriu de către angajator Inspectoratului Teritorial de Muncă și Agenției Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă, la aceeași dată la care a comunicat-o sindicatului sau reprezentanților salariaților (art. 70 Codul muncii).

Potrivit disp. art. 711 alin. 1 Codul muncii, în situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă toate informațiile relevante cu privire la intenția de concediere colectivă, prevăzute la art. 69 alin. (2), precum și rezultatele consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, prevăzute la art. 69 alin. (1) și art. 71, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaților, numărul salariaților afectați de concediere și data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri. O copie a notificării prevăzute la art. 711 alin. 1 Codul muncii se comunică de către angajator în mod obligatoriu și sindicatului sau reprezentanților salariaților, la aceeași dată la care a comunicat-o inspectoratului teritorial de muncă și agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă (art. 711 alin. 3). Dispozițiile art. 69 și ale art. 711 Codul muncii sunt în concordanță și cu dispozițiile Directivei Consiliului 98/59/CE din 20 iulie 1998 privind armonizarea legislației statelor membre cu privire la concedierile colective.

Analizând prevederile art. 69 și ale art. 711 Codul muncii, se reține de către instanță că angajatorului îi revine obligația de efectua două notificări: una în perioada în care au loc consultările cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, iar o a doua notificare în perioada ulterioară consultărilor, respectiv după ce angajatorul a luat decizia de a aplica măsura concedierii colective. De altfel, aceste notificări au un conținut relativ diferit, în sensul că cea de-a doua notificare trebuie să cuprindă unele elemente suplimentare față de prima notificare. De asemenea, din cuprinsul dispozițiilor legale sus – menționate rezultă că cele două notificări sunt obligatorii.

Or, în speță, se reține de către instanță că intimata a respectat procedura prevăzută de lege.

Astfel, prin hotărârea CA nr. 106/10.08.2012 (filele 271-353vol. I), a fost aprobat raportul financiar care să stea la baza programului de redresare economică a societății pârâtei în baza OUG 33/2012, propunându-se o reducere a cheltuielilor și eficientizarea activității, iar sub aspectul resurselor umane s-a remarcat numărul foarte mare de posturi de conducere care generează costuri salariale mari.

Prin hotărârea CA nr. 110/28.08.2012, s-a aprobat programul de redresare economică a societății pârâte, în care s-a inclus și necesitatea redimensionării personalului societății prin declanșarea concedierilor colective, în condițiile în care există un număr total de 3321 posturi, din care au fost desființate un număr de 318 posturi care erau vacante, prin hotărârea CA nr. 104/2012.

Prin ordinul OPDG nr. C/529/11.09.2012, a fost aprobat un proiect al planului de reorganizare și restructurare de personal, privind desființarea unui număr de 962 locuri de muncă din 3302 existente la data de 31.08.2012, pentru a se ajunge la numărul final de 2340 posturi, prin procedura concedierilor colective.

În data de 11.09.2012, pârâta a emis notificarea privind intenția de a efectua concedieri colective către sindicatul reprezentativ, inspectoratele teritoriale de muncă și agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă (filele 359-363 vol. I), comunicând că intenționează să reducă numărul de 962 de locuri de muncă din 3302 posturi, iar criteriile avute în vedere la stabilirea ordinii de prioritate sunt primordial performanțele profesionale și, după caz, cele de natură socială.

În intervalul 13.09._12 au avut loc mai multe întâlniri de consultare între reprezentanții patronatului și sindicatului (finalizate cu încheierea unor procese-verbale filele 377-398 vol. I), în cadrul cărora sindicatul a solicitat ca procesul de reducere de personal să aibă la bază criteriile de evaluare a realizării obiectivelor de performanță stabilite prin contractele individuale de muncă, iar patronatul a optat pentru o selecție de personal, constând într-un memoriu de activitate, un test grilă (fără bibliografie) privind cadrul normativ și un interviu. Patronatul a acceptat luarea în considerare a rezultatelor evaluării realizării obiectivelor de performanță (ce a avut loc în luna septembrie 2012), numai ca și criteriu prealabil eliminatoriu pentru . de selecție al salariaților.

La data de 26.09.2012, pârâta a emis o nouă notificare C/632/26.09.2012 privind intenția de a efectua concedieri colective (filele 402-406 vol. I), în care se consemnează un număr total de angajați existenți de 3274, urmând a fi păstrați 2395 de angajați.

Prin hotărârea CA nr. 121/29.10.2012 (filele 460-518vol II), a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea selecției salariaților și noua organigramă pe care urmează să fie redistribuiți salariații în urma selecției, pe 2395 posturi.

Conform art. 3 alin. 1 lit. a din Regulament, nu toate categoriile socio-profesionale din societatea pârâtă sunt supuse selecției, pârâta recunoscând că un număr de 461 de salariați nu au fost supuși selecției.

Prin ordinul PDG nr. 709/01.11.2012, cu modificările ulterioare (filele 520 vol. II), au fost numite comisiile de selecție și Comisia de soluționare a contestațiilor.

Documentația ulterioara vizeaza efectiv procesul de selectie, proces ce a fost finalizat cu trimiterea ultimei notificări, înregistrata sub nr. C/19/25.01.2013 (f.705 vol II).

Prin Hotărârea CA nr. 1/2013, a fost aprobata suplimentarea numărului de 2395 de posturi prevăzut în schema organizationala cuprinsă în programul de redresare economica a SRtv aprobat pin HCA 110/2012 cu modificări ulterioare cu un număr de 55 posturi, urmând a fi de 2450, persoanele fiind prevăzute în Anexa. Potrivit art.2 din actul invocat schema organizationala aprobata pin HCA 110/2012, cu toate modificările ulterioare devine operationala la nivelul societății la data de 01.02.2013, înlocuind schema organizationala existenta, care se abroga.

În consecință, față de toate probele administrate în cauză, instanța constată că intimata a respectat procedura prevăzută de dispoziițiile imperative referitoare la concedierile colective.

Cu privire la motivele de nulitate invocate, instanța reține că potrivit art.76 C.Muncii decizia de concediere se comunica în scris salariatului și trebuie să conțina în mod obligatoriu :a) motivele care determina concedierea, b) durata preavizului, c) criteriile de stabilirea ordinii priorității, conform art.69 alin.2 lit.d, numai în cazul concedierilor colective; d) lista locurile de munca disponibile in unitate.

Instanța reține, pe de o parte că decizia cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.76C.Muncii, expunând atât rațiunile ce au condus la necesitatea restructurării, cat și situația concreta a contestatorului, indicându-se că s-au aplicat criteriile de selecție stabilite, inclusiv punctajul obținut, precum și că salariatul D. Ș. nu a fost cuprins în categoria persoanelor cu probleme sociale avutein vedere in cadrul procesului de diminuare a consecințelor concedierii. În consecință, instanța apreciază că decizia cuprinde toate elementele formale prevăzute de dispozițiile legale imperative, iar celelalte critici ale contestatorului se circumscriu apărărilor legate de temeinicia deciziei.

În acest ultim sens, concedierea trebuie examinată din perspectiva a două aspecte: să aibă loc o desființare efectivă a locului de muncă și să existe o cauză reală și serioasă a desființării locului de muncă și, în consecință, și a concedierii salariatului. Singura persoană îndreptățită să aprecieze asupra oportunității luării măsurii de desființare a locului de muncă al salariatului în cauză în raport cu dificultățile economice, transformările tehnologice și reorganizarea activității, este angajatorul. Din perspectiva legala, de esența instituției prevăzute de art.65 C.Muncii este dreptul decizional al angajatorului de a determina forma și modalitatea de reorganizare a activității sale, în scopul eficientizării și adaptării fie la condiții socio-economice determinate, fie la dispoziții normative, cum este cazul în speța.

În cadrul procedurii generale de concediere colectivă desfășurată la nivelul întregii Societăți Române de Televiziune au intrat și posturile de șofer la Studioul Teritorial Iași.

Din actele depuse, rezultă că la nivelul intimatei - Serviciul Teritorial Iași - la data de 31.01.2013 figurau în cadrul compartimentului Serviciului economic-administrativ opt posturi de sofer autoturisme și camioane (f.863), iar la data de 31.10.2013 au fost păstrate în grila Serviciului economic-administrativ doar 4 posturi de șofer.

În vederea stabilirii persoanelor afectate de procedura de concediere și realizarea departajării, prin hotărârea CA nr. 121/29.10.2012 a intimatei a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea selecției salariaților, stabilindu-se modalitatea de desfășurare a selecției, cu 3 etape: I – analiza și evaluarea memoriilor de activitate depuse de salariați, II – susținerea și notarea testului grilă, III –interviu.

În cauza, intimata a făcut dovada încunoștiințării personale a contestatorului cu privire la organizarea și desfășurarea selecției salariaților, datele de prezentare la secretariatele comisiilor de selecție, precum și cu privire la actele necesar a fi prezentate – Memoriu de activitate (conform modelelor prevăzute în anexa 3 -6 la Regulament și Formularul de Opțiune (conform modelului prevăzut în Anexa 2 la Regulament)-f.850 vol I..

Contestatorul invocă în fața instanței necomunicarea prevederilor Regulamentului, însă nici un element nu permite instanței a concluziona asupra existenței unei imposibilități materiale obiective de luare la cunoștință a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea selecției salariaților, în condițiile în care acesta a fost publicat pe pagina de internet a intimatei, însoțit și de explicațiile necesare.

Contestatorul încearcă să acrediteze ideea că Regulamentul nu-i permitea să formuleze contestație în condițiile în care s-a clasat inițial pe un loc ce îi permitea să rămână în funcția deținută. Ori, potrivit art. 17 din hotărârea CA nr. 121/29.10.2012 salariatii au dreptul să formuleze contestații asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea selecției, textul invocat nefăcând nicio distincție între salariati. Prin urmare, toți salariații implicați în procesul de evaluare și selectie aveau posibilitatea de a formula contestație, fără nicio distinctie în funcție de punctajul realizat.

Raportat la cele expuse anterior, instanța apreciază că procesul de selecție s-a realizat în acord cu procedura internă aprobată legal.

O altă critică vizează greșita stabilire și aplicare a criteriilor de protecție la concediere, în raport de prevederile art. 52 pct a din Contractul Colectiv de Muncă al SRTv 2012-2013, contestatorul invocând faptul că mai avea doar 2 ani până la pensionare.

Or, instanța reține față de răspunsul comunicat contestatorului nr._/21.07.2014 de către CTP Iasi că acesta îndeplinește condițiile de pensionare pentru pensie anticipată parțială începând cu anul 2017, iar pentru pensie pentru limită de vârstă începând cu anul 2020, astfel încât, raportat la data emiterii deciziei de concediere (20.03.2013), se constată că susținerile contestatorului privind îndeplinirea condițiilor de pensionare sunt lipsite de temei.

Celelalte aspecte de ordin personal invocate, respectiv faptul că reclamantul este în vârstă, singur, are contractate credite bancare nu sunt prevăzute printre criteriile de protecție socială minimală reglementate la art. 52 din CCM, astfel încât nu fac obiectul cenzurii prezentei instanțe.

Intimata a făcut dovada desființării efective și reale a 4 posturi de șofer de autoturisme și camionete, dovada temeiului concret al concedierii contestatorului, precum și a criteriilor de departajare între salariați, stabilite la nivelul unității, fiind respectate prevederile legale.

Susținerile contestatorului privind concedierea sa pe motive de boală sunt neîntemeiate. În speță suntem în prezența unei concedieri colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului, concedierea contestatorului fiind determinată de desființarea locului de muncă.

Încetarea contractului de muncă al contestatorului a fost dispusă în mod justificat, în temeiul OUG 33/2012 și actelor interne anterior pe larg redate, iar locul de muncă ocupat de reclamant a fost suprimat din structura angajatorului, desființarea postului având o cauza reală și prezentând un caracter obiectiv, impus de reorganizarea structurii interne a angajatorului, care este liber să determine modalitățile cele mai potrivite pentru eficientizarea activității sale. Cauzele desființării postului se circumscriu sferei motivaționale obiective de reorganizare și eficientizare, instanța de judecată neputând obliga angajatorul la un alt raționament „de reducere a costurilor operaționale și de funcționare a instituției”, în condițiile în care angajatorul este liber să-și gestioneze propria politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune.

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul apreciază neîntemeiată contestația formulată de contestatorul D. Ș. în contradictoriu cu intimata S. Națională de Televiziune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul D. Ș., CNP_, domiciliat în Iași, ., ., . contradictoriu cu intimata S. Națională de Televiziune, CUI RO8468440, cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 191, sector 1.

Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 06.08.2014.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

Diuță-T. A.-M. T. A. B. A. I. G.

G.I. 07 August 2014

Red./tehnored. DTAM

4 ex/01.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2913/2014. Tribunalul IAŞI