Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 2953/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2953/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 1752/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 Septembrie 2014
Președinte - I. D.
Asistent judiciar - B. M. M.
Asistent judiciar - N. L.
Grefier - N. G.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2953/2014
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de contestatoarea P. M. în contradictoriu cu intimatul S. DE P. ȘI PENTRU MĂSURI DE SIGURANȚĂ PĂDURENI-GRAJDURI, având ca obiect contestație decizie de sancționare .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatoarea, asistată de avocat F. S., cu împuternicire avocațială la dosar (f. 8), avocat Potomeanu G., cu împuternicire avocațială la dosar (f.24), consilier juridic I. V. pentru intimat și martorii B. N. și F. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la termenul de astăzi componența nominală a completului de judecată CM7 este modificată, potrivit dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, ca urmare a înlocuirii doamnei judecător C. E. cu judecătorul planificat de pe lista de permanență, respectiv D. I. și ca urmare a înlocuirii doamnei asistent judiciar E. A. cu asistentul judiciar planificat de pe lista de permanență, respectiv doamna asistent judiciar L. N., conform procesului verbal nr. 1120 din data de 15.09.2014, întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.
Instanța pune în discuția părților excepția nulității absolute a deciziei de sancționare formulată de contestatoare prin cererea de chemare în judecată.
Avocat F. S. pentru contestatoare, având cuvântul, solicită admiterea excepției, arătând că decizia contestată este lovită de nulitate absolută datorită formei deficitare. De asemenea, arată că nu solicită obligarea intimatului la achitarea cheltuielilor de judecată.
Avocat Potomeanu G. pentru intimat, având cuvântul, solicită respingerea excepției, arătând că decizia contestată conține în antet denumirea unității angajatoare, respectiv Spitalului de P. și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni – Grajduri, fiind dată de managerul unității, acesta având toate atribuțiile de a lua măsuri disciplinare.
Avocat F. S. pentru contestatoare, având cuvântul în replică, arată că decizia contestată nu a fost luată de unitatea angajatoare, în cuprinsul deciziei de sancționare nu este cuprinsă fapta care constituie abatere disciplinară, nici data săvârșirii acesteia.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra excepției nulității absolute a deciziei contestate.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ la data de 5.03.2014 contestatoarea P. M., în contradictoriu cu intimata S. de P. și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, a formulat contestație împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr. 12 din 4.02.2014 emisă de intimată, solicitând anularea deciziei precum și anularea sancțiunii disciplinare a avertismentului scris, constatarea de către instanță a nulității absolute a deciziei contestate, plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației au fost menționate următoarele aspecte: contestatoarea ocupă funcția de bucătăreasă de peste 22 de ani în cadrul intimatei.
Se arată faptul că decizia contestată este nulă absolut raportat la dispozițiile art. 247 și 248 al.1, 252 al.2 Codul muncii, nefiind descrisă fapta sau faptele ce constituie abatere sau abateri disciplinare (inclusiv data săvârșirii). Mai mult, deși sunt prevăzute prevederile din statutul de personal, regulamentul intern/C.I.M./C.C.M, acestea nu se circumscriu abaterii disciplinare pentru care a fost sancționată. Atribuțiile încălcate nu sunt determinate în mod expres, fișa postului despre care se face vorbire nu a primit-o.
Se mai arată faptul că decizia este luată de dr. Potomeanu S. și nu de unitatea angajatoare, neexistând astfel identitate între unitatea angajatoare și manager doctor; doar angajatorul dispune de prerogativă disciplinară.
Pe fond se invocă lipsa vinovăției față de deficitul de personal.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 247, 248 al.1 lit.a, 252 al.2 Codul muncii, art. 194 și urm. C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea excepției invocate iar pe fondul cauzei respingerea contestației ca neîntemeiată.
Se arată în motivare faptul că fapta ce constituie abatere disciplinară este consemnată expres în cuprinsul deciziei, respectiv „nereguli constatate în urma controlului igienico sanitar la blocul alimentar al unității”, abateri consemnate în referatul nr. 191 din 23.01.2014.
Decizia este dată de manager ce are dreptul de a semna în numele și pentru unitatea angajatoare care exercită în mod nemijlocit atribuțiile persoanei juridice; astfel, este cert faptul că sancțiunea a fost dispusă de unitatea angajatoare S. de P. și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni- Grajduri și decizia a fost legal semnată de conducătorul unității.
S-a anexat documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, în copie.
Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu acte de către ambele părți și cu interogatoriu, probă încuviințată doar contestatoarei.
La termenul din 17.09.2014 instanța de judecată a pus în discuția părților excepția nulității absolute a deciziei contestate, ce urmează a se soluționa cu prioritate.
Reține tribunalul faptul că prin decizia nr. 12 din 4.02.2014 intimata, în temeiul art. 248 și 251 a decis sancționarea contestatoarei cu avertisment scris, decizie emisă de dr. Potomeanu S. în calitate de manager al instituției.
Între părți există raporturi de muncă conform contractului individual de muncă depus în copie la fila 22 dosar.
În ceea ce privește motivele de nulitate absolută a acestei decizii invocate de către contestatoare, instanța reține următoarele:
Este adevărat faptul că, în cauza de față, angajator este S. însă managerul instituției asigură conducerea acesteia, atribuțiile sale fiind conferite de legea nr. 95/2006 și de R.I. – art. 18. În aceste condiții, reține tribunalul, în mod corect este trecut în antetul deciziei angajatorul, actul sancționator fiind dat de conducătorul acestuia.
Conform art. 252 al. 2 Codul Muncii, “Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată”.
În ceea ce privește lipsa descrierii faptei care constituie abatere disciplinară instanța reține următoarele aspecte:
Norma juridică redată mai sus este imperativă și omisiunea oricăruia dintre elementele obligatorii enumerate de acest articol atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare. Nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară pentru nerespectarea cerințelor de formă ad validitatem nu poate fi acoperită prin confirmare, prin arătarea faptelor abia în instanță. În cazul nulității exprese, legea instituie o prezumție iuris tantum de vătămare, astfel încât beneficiarul prezumției nu trebuie să dovedească faptul vătămării, ci doar neobservarea formelor legale.
Având în vedere dispozițiile art. 252 Codul Muncii, se impune ca respectiva abatere să fie menționată în mod concret, să reiasă cu claritate toate datele necesare individualizării faptei. Situația de fapt trebuie indicată în materialitatea ei și nu sub forma unei generalități sau afirmații vagi (Tribunalul Suprem, col.civ., decizia nr. 1157/1964). Decizia de sancționare nu poate fi completată cu elemente exterioare ce ar explica mențiunile generale din cuprinsul deciziei (în acest sens este și decizia Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, nr. 1857/R din 06.07.2007).
Prin deciziile nr. 378/2004 și 1230/2007 Curtea Constituțională a precizat “…în cazul conflictelor de muncă determinate de concedierea angajaților, instanța judecătorească va determina legalitatea și temeinicia deciziei de concediere în raport cu motivele de fapt și de drept precizate de angajator în acea decizie, față de care salariatul și-a pregătit și formulat apărările. Ca atare,orice alte motive de fapt și de drept, invocate ulterior, nu pot influența legalitatea și temeinicia deciziei contestate, care se raportează la momentul emiterii deciziei”.
Decizia de concediere reprezintă un act unilateral, manifestarea de voință a angajatorului, care nu trebuie să se adreseze justiției ori altor organe pentru a solicita încetarea raporturilor juridice de muncă cu un anumit salariat. În schimb, salariatul are tot interesul să conteste în justiție măsura de concediere, dacă o consideră ca fiind luată fără motive legale și de fapt întemeiate. Apărarea împotriva unei măsuri abuzive nelegale ori neîntemeiate de îngrădire a exercițiului dreptului la muncă constituie un drept constituțional fundamental al salariatului. Acest drept îl poate exercita numai în cunoștință de cauză, respectiv dacă este informat în mod corespunzător despre motivele de drept și de fapt pe care angajatorul și-a întemeiat decizia și mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.
Mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului.
Angajatorul, întrucât deține toate datele, probele și informațiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei și legalității acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, mențiunile și precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare și pentru instanța judecătorească, în vederea soluționării legale și temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.
În consecință, mențiunile și precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare pentru ca salariatul sancționat să-și poată pregăti, organiza și exercita apărarea, dar și instanței judecătorești, chemată să hotărască în privința legalității și a temeiniciei măsurii contestate.
Completarea deciziei cu toate datele prevăzute de textul de lege nu produce nicio dificultate pentru angajator, cerându-i doar atenție și responsabilitate.
Stabilirea limitativă a cazurilor în care și a motivelor pentru care încetarea raporturilor juridice de muncă poate avea loc din inițiativa și din voința unilaterală a angajatorului reprezintă cea mai importantă garanție pentru exercitarea dreptului la muncă. Aceste exigențe sunt justificate, în mod special, în cazurile în care încetarea raportului juridic de muncă se dispune ca o măsură de sancționare disciplinară.
Prin descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară nu se poate înțelege în nici un caz enumerare sau enunțare, ci prezentarea explicită a acestor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină a muncii săvârșită în legătură cu munca sa, o înfrângere a obligațiilor izvorâte din contractul individual de muncă. Prin „descrierea faptei” trebuie să rezulte în mod concret în ce a constat acțiunea sau inacțiunea săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În condițiile în care în decizia contestată nu se specifică în mod concret în ce a constat abaterea disciplinară, respectiv lipsa de la serviciu pe o anumită perioadă de timp cu indicarea acesteia, decizia de desfacere a contractului de muncă fiind lovită de nulitate absolută.
În cauza de față decizia de sancționare menționează doar unele „…nereguli constatate în urma controlului igienico-sanitar la blocul alimentar al unității…”; trecând peste acest fapt și analizând referatul nr. 191 din 23.01.2014 la care se face referire, tribunalul reține faptul că acesta cuprinde o . constatări privind starea de igienă a tuturor spațiilor și suprafețelor necorespunzătoare din cadrul blocului alimentar al spitalului, control efectuat la data de 23.01.2014.
Astfel, pe de o parte, nu se poate contura descrierea unei fapte sau a unor fapte ce reprezintă abateri disciplinare săvârșite de salariat iar, pe de altă parte, cele menționate în cuprinsul referatului nu ar putea fi avute în vedere motivat de faptul că acest referat nu a fost comunicat salariatei pentru a-și putea face apărări.
În ceea ce privește art. 252 al.2 lit. B Codul muncii instanța de judecată reține faptul că decizia de sancționare respectă prevederile legii, fiind menționate prevederi din R.I. ce ar putea fi aplicabile în cauză (este adevărat, raportat la ceea ce s-ar putea desprinde, cu titlu general, la o eventuală abatere disciplinară privind unele nereguli constatate în urma unui control igienico-sanitar).
Pentru considerentele expuse instanța va admite excepția nulității absolute a deciziei de sancționare, pe care o va anula.
În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauza de față, o va respinge motivat de dispozițiile art. 451 și 452 C.pr.civ. ce nu au fost respectate în cauza de față.
Motivat de soluția dată asupra excepției nulității absolute tribunalul apreciază că nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția nulității absolute a deciziei nr. 12/04.02.2014 emisă de intimată.
Admite contestația formulată de contestatoarea P. M., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat F. S. în Iași, .. 60, .. Iași, C._ în contradictoriu cu intimata S. de P. și Pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, C.I.F._ cu sediul în .. Iași.
Constată nulitatea absolută a deciziei nr. 12/04.02.2014 emisă de intimată.
Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2014.
Președinte, | Asistent judiciar, | Asistent judiciar, | Grefier, |
I. D. | cu opinie în sensul prezentei hotărâri, B. M. M. | cu opinie în sensul prezentei hotărâri, N. L. | N. G. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
4 EX – 1.10.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
