Pretentii. Sentința nr. 3679/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3679/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 5977/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Noiembrie 2014
Președinte - C. E. C.
Asistent judiciar - B. M. M.
Asistent judiciar - A. T.
Grefier - N. E.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3679/2014
Pe rol fiind pronunțarea acțiunii formulată de reclamanta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA București-Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași în contradictoriu cu pârâtul L. G. V., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Componența nominală a completului de judecată CM3, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii asistentului judiciar E. A., conform dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu asistentul judiciar planificat pe lista de permanență, respectiv T. A., conform procesului verbal nr. 1228 din data de 27.10.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale, atașat în copie la dosar .
Cauza a rămas în pronunțarea în ședința publică din data de 29.10.2014, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 05.11.2014, când, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 12.11.2014, când,
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /25.06.2014, reclamanta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași a chemat în judecată pe pârâtul Lepadatu G., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 710,20 lei reprezentând contravaloarea a 91 kg motorină, prejudiciu adus unității.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâtul este salariatul unității, la Depoul de locomotive Iași – SELC Bacău, fiind angajat pe postul de mecanic locomotivă/automotor. La data de 18.12.2012, cu ocazia citirii și analizării datelor memorate de instalația de înregistrare a consumului de combustibil pentru locomotive (instalația ICL) de la locomotiva DA 757 și a cercetării prealabile, s-a constatat că în data de 10.12.2012, pentru asigurarea activității de remorcare a trenului 5465/5466 pe relația Bacău – Piatra N. – Bacău, a fost programată și îndrumată locomotiva DA 757 deservită de mecanicul Lepadatu G.. Din citirea memoriei instalației ICL cu care este dotată această locomotivă, a rezultat că în intervalul orar 21,44 – 21,56 (12 minute), după ce s-a efectuat operația de remorcare a trenului, cu motorul diesel oprit, s-a înregistrat o scădere a nivelului de motorină din rezervorul principal (RP) de 46 kg, de la 1896 kg la 1850 kg, conform diagramei nr. 1 (motorul diesel fiind oprit, nu se consuma combustibil). La lansarea motorului diesel (MD) în intervalul orar 16,22 – 16,39, din rezervorul principal s-a scurs în rezervorul auxiliar o cantitate de 75 kg motorină, conform diagramei nr. 2, dar după oprirea motorului diesel, în intervalul orar 21,57 – 22,22, din rezervorul auxiliar s-a scurs în rezervorul principal o cantitate de 30 kg (1881 – 1851), conform diagramei nr. 3, rezultând astfel o cantitate lipsă nejustificată de 45 kg de motorină (75-30). Astfel, rezultă că mecanicul Lepadatu G., pe timpul deservirii acestei locomotive, s-a înregistrat cu un consum anormal nejustificat de 91 kg de motorină (46+45). De asemenea, tot cu ocazia acestei citiri, în intervalul orar 19.10 – 19.20, cu locomotiva în staționare, s-a observat o variație a consumului specific al MD extrem de mare. În concluzie, precizează reclamanta că mecanicul Lepadatu G., cu locomotiva, în data și intervalele orare menționate, se înregistrează cu un supraconsum (total) al motorului diesel de 91 kg de motorină, ca diferență între consumul normal înregistrat de MD cu o valoare maximă a consumului specific mediu al acestuia și cantitatea de combustibil care se „consuma” din RP. În urma cercetării prealabile, a rezultat că salariatul este vinovat pentru realizarea acestui supraconsum, încălcând art. 19 și 22 din Regulamentul intern, art. 2 lit. i din fișa postului, art. 11 pct. c și art. 9 pct. 1 lit. i din Instrucțiunile nr. 201/2007. În consecință, susține reclamanta că s-a dispus sancționarea disciplinară a pârâtului cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni, conform art. 248 lit. c Codul muncii și recuperarea contravalorii cantității de 91 kg motorină în valoare de 710,20 lei.
Reclamanta a invocat prevederile art. 39 alin. 2, art. 40 alin. 1 și art. 247 alin. 1 Codul muncii, prevederile Instrucției nr. 201/2007, ale fișei postului și ale Regulamentului Intern, precum și Hotărârea nr. 4/31.08.2001 a Consiliului de Conducere al RTFC Iași, susținând că fapta de a conduce locomotiva în mod neeconomic și crearea unui supraconsum de combustibil, înregistrat de instalația ICL, este o abatere disciplinară, ce atrage și răspunderea patrimonială, fiind o faptă în legătură cu muncă, săvârșită cu vinovăție. De asemenea, reclamanta a precizat că instalația de înregistrare a consumului de combustibil pentru locomotive (ICL) este omologată și certificată conform buletinului de verificare metrologică nr._ pentru locomotiva 757, rezultatul fiind „ADMIS” pe o perioadă de 3 ani. Citirea și interpretarea datelor culese și stocate în memoria instalației ICL se efectuează în anumite condiții, stricte, de personal specializat, conform regulilor stabilite în Manualul de utilizare a ICL, datele obținute din instalație fiind prelucrate pe suport informatic și prelucrate ulterior cu ajutorul unui program de calculator, tocmai pentru a înlătura eventualele erori. Prin citirea memoriei instalațiilor ICL, s-a constatat că locomotiva deservită de pârât a înregistrat un „supraconsum” de motorină. În acest sens, reclamanta a menționat faptul că acel consum normat este consumul de motorină pe care-l realizează motorul diesel, pe timpul funcționării, într-o anumită perioadă de timp, consum care trebuie să fie identic cu cantitatea de motorină care scade din rezervorul principal în acea perioadă de timp. Or, în speță, conform diagramelor, consumul MD este de mult mai mic față de cantitatea de motorină ce se „consuma” din RP, rezultând astfel o cantitate de 91 kg de motorină nejustificată.
Reclamanta mai susține că, potrivit disp. art. 254 alin. 1 Codul muncii, pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția salariatului. Or, în speță, pârâtul are calitatea de salariat, acesta desfășurându-și activitatea în baza unui contract individual de muncă. Cât privește fapta ilicită, aceasta poate consta într-o acțiune sau inacțiune, iar caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligațiile de serviciu. Reclamanta mai precizează că sarcinile de serviciu ale pârâtului rezultă din prevederile invocate, fiind încălcate atribuțiile prevăzute în Instrucția 201/2007 art. 11 lit. c, în fișa postului pct. 2, lit. i și b, în Regulamentul intern. În acest sens, s-a susținut că pârâtul, prin însăși natura profesiei, mecanic de locomotivă, execută serviciul pe locomotive, singur, pe propria răspundere, trebuind să verifice aparatura înainte de inițierea procedurii de remorcare a trenului și manevră, să aibă o atitudine corectă în deservirea locomotivei pe timpul serviciului (deservire ce constă in efectuarea tuturor operațiunilor de exploatare, întreținere și supraveghere a funcționării locomotivei în timpul serviciului), respectiv să predea locomotiva, la finalul cursei, în bună stare de funcționare. În condițiile în care locomotiva pe care a deservit-o era aptă din punct de vedere tehnic, pârâtul este direct răspunzător, conform fisei postului, de cantitatea de combustibil din aceasta, fiind vorba de o răspundere civilă contractuală. În perioada de timp cât se află pe locomotivă, mecanicul de locomotivă acționează în fapt ca un gestionar în ceea ce privește cantitatea de combustibil ce se găsește în rezervorul acesteia, vinovăția mecanicului fiind prezumată, până la proba contrarie. În plus, reclamanta susține că prin Hotărârea nr. 4/31.08.2001a Consiliului de Conducere al RTFC Iași s-a prevăzut ca locomotivele care înregistrează depășirea consumurilor normale de combustibil să fie analizate nominal și dacă nu există justificare a depășirii (consum anormal, supraconsum sau lipsa nejustificată), cantitatea de combustibil consumată suplimentar să fie imputată personalului vinovat. Cum pârâtul, prin răspunsul la întrebarea nr. 1 din nota de relații, nu poate explica această depășire de 91 kg de motorină, consideră reclamanta că sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea obține repararea prejudiciului, acesta fiind cert determinat de instalația ICL abilitată și omologată. Practic, fiind o lipsa nejustificată din gestiune, necontestată de către pârât, acestuia îi revenea obligația de a face dovada îndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor de serviciu și a faptului că paguba nu-i este imputabilă. Or, pârâtul a invocat doar anumiți factori perturbatori asupra instalației, factori generici și neprobați.
Reclamanta a invocat și manualul de utilizare a instalației ICL, precum și răspunsurile date de pârât prin nota de relații întocmită cu ocazia cercetării disciplinare, concluzionând că, atât timp cât în cauză nu există nici o dovadă privind vreo intervenție din exterior a vreunei alte persoane sau vreun argument de ordin tehnic care să justifice acest supraconsum, pârâtul, în calitate de mecanic de locomotivă, este responsabil de integritatea acesteia și de cantitatea de combustibil din rezervorul acesteia.
În ceea ce privește prejudiciul, reclamanta susține că acesta este de 710,20 lei, calculat astfel: 91 kg motorină x 24% TVA x 6% cotă transport x 5,938 lei/kg conform facturii_ = 710,20 lei. Referitor la cantitatea de motorină pe care mecanicul o primește la . foaia de parcurs a locomotivei, FP nr. A nr. 9177, pârâtul a confirmat sub semnătură la rubrica „Mențiuni îndrumare și sosire” cantitatea de motorină primită/predată, cantitatea primită fiind 2271 kg, iar cea predată de 1881 kg.
Cât privește raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, reclamanta susține că nu există vreun argument tehnic care să justifice acest supraconsum, că instalația ICL este supusă controlului metrologic legal, fiind omologată, că pârâtul în calitate de mecanic de locomotivă este responsabil de integritatea acesteia și de cantitatea de combustibil din aceasta, de la . ieșirea din serviciu. Astfel, în mod clar rezultă vinovăția salariatului Lepadatu G. în producerea prejudiciului, acesta neputând să explice cum s-a produs acest supraconsum.
De asemenea, referitor la vinovăție, reclamanta a susținut că salariatul răspunde de repararea prejudiciului, chiar și în cazul în care culpa sa e foarte ușoară. Cu privire la gradul de vinovăție al pârâtului, reclamanta precizează că, prin natura lor, abaterile săvârșite de acesta nu puteau avea loc decât dacă era determinat să le săvârșească. Totodată, pârâtul a dat dovadă de o conduită cel puțin neglijentă, de o atenție insuficientă și o atitudine negativă. Acesta a avut cunoștință despre supraconsum însă a încălcat obligația de informare a superiorilor cu privire la acest aspect, însușindu-și astfel supraconsumul și, implicit, abaterea disciplinară.
Pentru toate aceste considerente, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia nr. A1/5985/07.06.2013, raportul de cercetare nr. L10/9/_, convocarea și nota de relații din 15.01.2013, angajamentul de plată din 17.01.2013, factura fiscală nr._/08.01.2013, raportul de citire ICL nr. 9._, diagrame ICL, buletine de verificare metrologică, extras din Regulamentul Intern, Hotărârea nr. 4/31.08.2001, fișa postului, proces verbal de informare asupra medierii, invitația la mediere și o dovadă de comunicare.
Pârâtul Lepadatu G. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că nici unul dintre actele indicate în acțiune (instrucția 201 cap. 2, art. 11, paragraful C, regulamentul intern și fișa postului) nu prevăd că fapta de a înregistra un supraconsum de combustibil la locomotivă constituie temei pentru o acțiune în răspundere patrimonială. Mai mult, nici fișa postului și nici instrucția 201 cap. 2, art. 11, paragraful C, indicate în decizie, nu prevăd că fapta de a înregistra un supraconsum de combustibil la locomotivă constituie o abatere disciplinară. Mai susține pârâtul că este angajat pe postul de mecanic de locomotivă, reclamanta întocmind un raport de cercetare cu privire la supraconsumul de motorină înregistrat la locomotiva condusă de el cu ocazia serviciului de remorcare a trenurilor și menționând că mecanicul de locomotivă se este vinovat. Însă, în speță, nu s-a probat că nu a executat sau a executat necorespunzător atribuțiile ce îi reveneau în calitate de mecanic de locomotivă. Din probele administrate nu se poate susține că supraconsumul de motorină înregistrat la instalația ICL a fost generat de acțiunile sale și că nu ar avea alte cauze externe. În aceste condiții, susține pârâtul că se impune respingerea acțiunii, cu atât mai mult cu cât pentru aceeași cantitate de motorină, unitatea a emis decizie de sancționare pe care a contestat-o și care a fost anulată de către instanță.
Pârâtul mai susține faptul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii sale patrimoniale. Astfel, în legătură cu supraconsumul constatat și imputat, pârâtul precizează că nu există certitudine cu privire la existența și mărimea acestuia. În dovedirea supraconsumului, unitatea s-a bazat pe rapoarte emise de către instalațiile ICL, a căror grad de uzură și vechime determină valori inexacte și eronate. În aceste condiții, apreciază pârâtul că existența acestor supraconsumuri, indiferent de cauză, nu a fost dovedită cu certitudine, iar în lipsa unui prejudiciu cert nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială.
În ceea ce privește fapta angajatului de natură a genera existența acestor supraconsumuri și de a antrena răspunderea disciplinară, pârâtul susține că în manualul de utilizare a instalațiilor ICL se arată și alte cauze de natură a determina existența acestor supraconsumuri, respectiv: umplerea sau golirea rezervoarelor, înclinări ale locomotivelor în staționare sau în mers, etc. Cât privește vinovăția, pârâtul precizează că nici îndeplinirea acestei condiții nu a fost probată în speță de către reclamantă.
Pârâtul a invocat și practica judiciară, solicitând, pentru toate aceste considerente, respingerea acțiunii.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Pârâtul Lepadatu G. V. este salariatul reclamantei S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Calatori” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, fiind angajat pe postul de mecanic de locomotivă – automotor I în cadrul Depoului de Locomotive Iași – SELC Bacău.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 710,20 lei cu titlu de prejudiciu cauzat societății, constând în contravaloarea a 91 kg motorină.
Potrivit disp. art. 254 alin. 1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Astfel, pentru a exista răspundere patrimonială, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba; fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția (culpa) salariatului. Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții poate atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia dintre condițiile enumerate înlăturând răspunderea.
Potrivit disp. art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, se reține de către instanță că reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei, a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Astfel, reclamanta a susținut prin acțiunea introductivă că la data de 10.12.2012, pentru asigurarea activității de remorcare a trenului 5465/5466 pe relația Bacău – Piatra N. – Bacău a fost programată și îndrumată locomotiva DA 757 deservită de mecanicul Lepadatu G.. Cu acea ocazie, s-a constatat că pe timpul deservirii acestei locomotive s-a înregistrat un supraconsum de 91 kg de motorină.
Prin decizia nr. A1/5985/07.06.2013 emisă de reclamantă s-a dispus sancționarea disciplinară a pârâtului cu reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 10%. În art. 2 din decizie au fost descrise faptele săvârșite de către pârât și care constituie abatere disciplinară, respectiv: „fiind de serviciu în data de 10.12.2012, cu locomotiva DA 757, în remorcarea trenurilor 5465/5466, se înregistrează un consum nejustificat de 91 kg motorină, fapt reieșit din citirea memoriei ICL cu care este dotată locomotiva DA 757”. De asemenea, s-a mai reținut și faptul că pârâtul nu a avizat conducerea SELC Bacău prin raport de eveniment despre consumul de motorină la locomotiva DA 757 în data de 10.12.2012. Tot prin decizia de sancționare s-a reținut că pârâtul a încălcat prevederile art. 19 și art. 22 lit. n din Regulamentul Intern, disp. art. 9 alin. 1 lit. i și art. 11 lit. c din Instrucțiunile nr. 201, art. 2 lit. i din fișa postului.
Pârâtul nu a făcut dovada faptului că ar fi contestat această decizie. În consecință, instanța reține că prin necontestarea deciziei de sancționare, implicit pârâtul a recunoscut fapta care constituie abatere disciplinară reținută în sarcina sa, faptă care, totodată, constituie temei pentru antrenarea răspunderii patrimoniale.
În aceste condiții, se reține de către instanță că reclamanta a probat fapta ilicită săvârșită de către salariat, cu vinovăție, în legătură cu munca sa și care a avut drept consecință producerea unui prejudiciu. Atât fapta ilicită, cât și prejudiciul produs angajatorului, legătura de cauzalitate și vinovăția, ca elemente ale răspunderii patrimoniale, rezultă din însuși actul sancționator, act ce valorează mijloc probatoriu direct și nemijlocit împotriva pârâtului.
Cât privește prejudiciul produs angajatorului, instanța reține că acesta constă în contravaloarea cantității de 91 kg motorină, cantitate de reprezintă consum nejustificat. Prin acțiunea introductivă, reclamanta a menționat că valoarea prejudiciului este de 710,20 lei (91 kg motorină x 24% TVA x 6% cotă transport x 5,938 lei/kg conform facturii_), pârâtul necontestând modalitatea de calcul a prejudiciului.
Pe cale de consecință, reținând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, instanța constată că este întemeiată cererea formulată de reclamantă de obligare a pârâtului la plata sumei de 710,20 lei cu titlu de despăgubiri.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța constată că este întemeiată acțiunea formulată de reclamanta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Calatori” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași în contradictoriu cu pârâtul Lepadatu G., urmând să o admită.
În consecință, instanța va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 710,20 lei, reprezentând contravaloarea a 91 kg motorină.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Calatori” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, cu sediul în Iași, .. 1, corp B, jud. Iași, având CUI_, J_ și cont bancar nr. RO95BPOS_ROL01 deschis la B. Post – Sucursala Iași, în contradictoriu cu pârâtul Lepadatu G., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat „L. B.”, cu sediul în Iași, .. 6 A, ., ., jud. Iași.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 710,20 lei, reprezentând contravaloarea a 91 kg motorină.
Executorie.
Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
C.C.E. cu opinie în sensul E.N.
prezentei hotărâri,
M.B.M. T.A.
Red./ tehnored. C.C.E.
09.01.2015,
4 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








