Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3672/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3672/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 2856/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Noiembrie 2014
Președinte - C. I.
Asistent judiciar B. M. M.
Asistent judiciar N. L.
Grefier R. R.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3672/2014
Pe rol judecarea cererii formulate de U. I. în numele și pentru membrii de sindicat A. V., B. A., B. A., C. L., C. S., C. V., C. C., C. M., F. A., F. D., G. A. M., L. A., M. I., M. A., M. P., M. D., O. S., P. C., P. A., R. C., R. E., R. L., R. A., R. M., S. M., T. A. M., S. I. I., S. L. S., T. I., U. G., Z. L., B. F., S. M., I. C., P. M., R. A., S. C. în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. „C. P.” H. . obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 29.10.2014, 05.11.2014 și apoi pentru azi, 12.11.2014, când
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, astfel cum a fost ulterior precizata, Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții A. V., B. A., B. A., C. L., C. S., C. V., C. C., C. M., F. A., F. D., G. A. M., L. A., M. I., M. A., M. P., M. D., O. S., P. C., P. A., R. C., R. E., R. L., R. A., R. M., S. M., T. A. M., S. I. I., S. L. S., T. I., U. G., Z. L., B. F., S. M., I. C., P. M., R. A., S. C., a chemat în judecată pe pârâta Școala G. „C. P.” H., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești conform sentinței civile nr. sentinței civile nr. 19/08.01.2010, pronunțate de Tribunalului Iași in dosarul nr._ si a sentinței civile nr. 2296/19.11.2010, pronunțate de Tribunalului Iași in dosarul nr._, de la data nasterii drepturilor banesti salariale și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prinsentintele judecatoresti mentionate, pârâta a fost obligata la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, în perioada 2 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății. Deși sentințele menționate sunt irevocabile, nici până în prezent membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată. Este deci evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de Tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul membrilor noștri de sindicat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Mai susțin reclamanții că potrivit disp. art. 166 alin. 4 Codul muncii, republicat, „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, iar potrivit art. 161, „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”. Același act normativ prevede, la art. 278 alin. 1 că „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În consecință, apreciază reclamanții că și în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv disp. art. 1530, art. 1531, art. 1535 Codul. Astfel, potrivit disp. art. 1530 Cod civil, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării obligației. Potrivit disp. art. 1531 Cod civil, „(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației. (3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial”. Potrivit disp. art. 1535 Cod civil, „ (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. (2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. (3) Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației”. Totodată, potrivit disp. art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.
În consecință, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite.
În drept, reclamanții au invocat disp. art. 148 și urm. și art. 194 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin. 4, art. 268 și art. 278 alin. 1 Codul muncii, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 1530 și urm. Cod civil, art. 28 din Legea nr. 62/2011.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri.
Parata Școala G. „C. P.” H. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii, invocand prescriptia dreptului la actiune, motivat de faptul ca se cer sume de bani pentru o perioada pentru care opereaza prescriptia de drept, respectiv incepand cu anul 2010, raportat la data inregistrarii cererii de chemare in judecata. Mai invoca exceptia autoritatii de lucru judecat, motivat de faptul ca asa cum rezulta din sentinta civila anexata la cererea de chemare in judecata reiese ca aceste drepturi au fost acordate/se acorda prin sentintele respective, conform prevederilor OUG nr. 71/2009, modificata si completata.
Pe fond, parata solicita respingerea actiunii, motivat de faptul ca plata sumelor castigate in instante de reclamanti a fost reglementata de OUG nr. 71/2009, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, conform art.1 alin.3 se specifica in mod clar accesoriile care vor fi platite la suma principala, respectiv numai actualizarea sumelor datorate cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul N. de S., nefiind prevazuta plata de dobanzi in acest sens
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune vizând drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 2.04.2011, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin acțiunile ce au format obiectele dosarelor nr._ si nr._, reclamanții nu au solicitat și acordarea dobânzii legale la drepturile bănești solicitate, astfel că admiterea acțiunii, care a avut ca obiect strict acordarea drepturilor bănești în raport de Legea nr. 221/2008 actualizate cu rata inflației, nu a putut avea efectul întreruptiv de prescripție în ceea ce privește dobânda legală solicitată prin prezenta cerere, conform disp. art. 16 din Decretul 167/1958, astfel cum au susținut reclamanții.
Prin urmare, solicitarea dobânzii legale de la data nașterii drepturilor asupra cărora se aplică este prescrisă în ceea ce privește perioada anterioară datei de 10.03.2011, adică cu trei ani anterior datei introducerii acțiunii, 10.03.2014, neputându-se reține că în cauză a intervenit un caz de întrerupere a termenului de prescripție.
Pentru aceste considerente, Tribunalul va admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 10.03.2011 și, în consecință, va respinge, ca prescrisă, cererea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanți, în contradictoriu cu pârâta Școala G. „C. P.” H..
In ceea ce priveste exceptia de autoritate de lucru judecat instanta o va respinge motivat de imprejurarea ca nu este indeplinita conditia identitatii de obiect. Astfel in prezentul litigiu s-a solicitat obligarea la plata dobanzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 19/08.01.2010, pronunțate de Tribunalului Iași in dosarul nr._ si sentinței civile nr. 2296/19.11.2010, pronunțate de Tribunalului Iași in dosarul nr._, pe cand in litigiile solutionate prin sentintele mentionate anterior s-a solicitat obligarea la plata drepturilor banesti, astfel incat nu exista identitate de obiect.
Pe fond, analizând cauza de față, raportat la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată și completată, Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții A. V., B. A., B. A., C. L., C. S., C. V., C. C., C. M., F. A., F. D., G. A. M., L. A., M. I., M. A., M. P., M. D., O. S., P. C., P. A., R. C., R. E., R. L., R. A., R. M., S. M., T. A. M., S. I. I., S. L. S., T. I., U. G., Z. L., B. F., S. M., I. C., P. M., R. A., S. C., a solicitat obligarea pârâtei Școala G. „C. P.” H. la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești acordate prin sentința civila nr. 19/08.01.2010, pronunțate de Tribunalului Iași in dosarul nr._ si sentința civila nr. 2296/19.11.2010, pronunțate de Tribunalului Iași in dosarul nr._, de la data nașterii drepturilor salariale cuvenite conform hotărârilor judecătorești menționate și până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 19/08.01.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 217/05.03.2010 a Curții de Apel Iași, pârâta Școala G. „C. P.” H. a fost obligata să achite reclamanților A. V., B. A., C. L., C. S., C. V., C. C., C. M., F. D., G. A. M., M. I., M. A., M. P., O. S., P. C., P. A., R. M., S. M., T. A. M., S. I. I., U. G., B. F., S. M., I. C., diferențele dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, aferente perioadei 01.12.2008 – 31.12.2009.
Prin sentința civilă nr. 2296/19.11.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 194/18.02.2011 a Curții de Apel Iași, pârâta Școala G. „C. P.” H. a fost obligata să achite reclamanților B. A., F. A., M. D., R. E., R. A., S. L. S., Z. L., S. C. diferențele dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, aferente perioadei 02.12.2008 – 31.12.2009.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-a prevăzut că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010 - 2012. Prin acte normative ulterioare - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011 au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Prin dispozițiile art. 1 alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S., dar aceasta nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune – interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Actualizarea creanțelor are o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.
Actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
De asemenea, se reține că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
Creanțele recunoscute în favoarea reclamanților fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Astfel, plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Vechiul Cod civil, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Noul Cod Civil, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor - interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului care a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2 dată în dosarul nr. 21/2013, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobate cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale anterior menționate, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A. V., B. A., B. A., C. L., C. S., C. V., C. C., C. M., F. A., F. D., G. A. M., L. A., M. I., M. A., M. P., M. D., O. S., P. C., P. A., R. C., R. E., R. L., R. A., R. M., S. M., T. A. M., S. I. I., S. L. S., T. I., U. G., Z. L., B. F., S. M., I. C., P. M., R. A., S. C. în contradictoriu cu pârâta Școala G. „C. P.” H..
În ceea ce privește acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamantii L. A., R. C., R. L., T. I., P. M., R. A., nu au fost parte în litigiile înregistrate pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ și sub nr._, neobținând astfel un titlu executoriu în contradictoriu cu pârâta Școala G. „C. P.” H..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârâtă.
Admite excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru drepturile aferente perioadei anterioare datei de 02.04.2011 și, în consecință:
Respinge – ca fiind prescrisă – acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași în numele și pentru reclamanții A. V., B. A., B. A., C. L., C. S., C. V., C. C., C. M., F. A., F. D., G. A. M., L. A., M. I., M. A., M. P., M. D., O. S., P. C., P. A., R. C., R. E., R. L., R. A., R. M., S. M., T. A. M., S. I. I., S. L. S., T. I., U. G., Z. L., B. F., S. M., I. C., P. M., R. A., S. C. în contradictoriu cu pârâta Școala G. „C. P.” H. în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 02.04.2011.
Admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, cod fiscal_, în numele și pentru reclamanții A. V. CNP_, B. A. CNP_, B. A. CNP_, C. L. CNP_, C. S. CNP_, C. V. CNP_, C. C. CNP_, C. M. CNP_, F. A. CNP_, F. D. CNP_, G. A. M. CNP_, M. I. CNP_, M. A. CNP_, M. P. CNP_, M. D. CNP_, O. S. CNP_, P. C. CNP_, P. A. CNP_, R. E. CNP_, R. A. CNP_, R. M. CNP_, S. M. CNP_, T. A. M. CNP_,S. I. I. CNP_, S. L. S. CNP_, Ungureann G. CNP_, Z. L. CNP_, B. F. CNP_, S. M. CNP_, I. C. CNP_, S. C. CNP_, în contradictoriu cu pârâta Școala G. „C. P.” H., cu sediul în ., jud. Iași.
Obligă pârâta să plătească reclamanților A. V., B. A., C. L., C. S., C. V., C. C., C. M., F. D., G. A. M., M. I., M. A., M. P., O. S., P. C., P. A., R. M., S. M., T. A. M., S. I. I., U. G., B. F., S. M., I. C., dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 19/08.01.2010, pronunțate de Tribunalului Iași in dosarul nr._, calculată începând cu data 02.04.2011și pană la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamanților B. A., F. A., M. D., R. E., R. A., S. L. S., Z. L., S. C. dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 2296/19.11.2010, pronunțate de Tribunalului Iași in dosarul nr._, calculată începând cu data 02.04.2011și pană la data plății efective.
Respinge acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași în numele și pentru reclamanții L. A. CNP_, R. C. CNP__, R. L. CNP_, T. I. CNP_, P. M. CNP_, R. A., CNP_ în contradictoriu cu pârâta Școala G. „C. P.” H..
Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.11.2014.
Președinte Asistenți judiciari Grefier
I.C. M.M.B. L.N. R.R.
Red.IC
tehnored/IC
4ex/23.04.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 3293/2014. Tribunalul IAŞI | Pretentii. Sentința nr. 3679/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








