Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 3292/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3292/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 1066/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Octombrie 2014
Președinte - A. M. Diuță T.
Asistent judiciar A. B.
Asistent judiciar A. T.
Grefier D. C.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3292/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator S. D., contestator S. D. P. SINDICATUL DRUMARILOR ELIE R. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.10.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 13.10.2014, când din aceleași motive instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ contestatoarea S. D., prin Sindicatul Drumarilor Elie R., a chemat în judecată pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, solicitând instanței să dispună anularea deciziei de sancționare disciplinară nr. 2/420/09.01.2014 emisă de intimată și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației sale, contestatoarea arată că, în fapt, este angajata Companiei Naționale de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A.- Direcția Regională de Drumuri si Poduri Iași, având funcția de Șef Sector SDN Bârlad, astfel cum rezultă din actul adițional încheiat la data de 10.07.2013 anexa nr. 1 și din fișa postului - anexa nr. 2 (fila 5 dosar).
Contestatoarea mai arată că la data de 11.12.2013 șeful SDN Bârlad a efectuat un raport înregistrat sub nr. 1997/2013 – anexa nr. 3, în care prezenta situația drumului DN 15D Km 112+150 și verificările efectuate de acesta. În aceeași zi, contestatoarea a fost convocată (anexa nr. 4) la cercetarea disciplinară pentru data de 12.12.2013.
Menționează contestatoarea că la data de 12.12.2013 s-a prezentat la cercetarea disciplinară și a răspuns întrebărilor Comisiei (anexa nr. 5). Cu toate acestea, la data de 09.01.2014 pârâta intimată a emis decizia de sancționare disciplinară a sa (Anexa nr. 6).
Contestatoarea mai menționează că din cuprinsul deciziei de sancționare reiese că nu a luat măsurile necesare pentru remedierea degradărilor apărute pe sectorul de drum DN 15D Km 112-113 în cel mai scurt timp posibil de la apariția acestora și nici nu a depus diligențele necesare pentru îndreptarea situației după sesizarea șefilor ierarhici, făcându-se vinovată de nerespectarea obligațiilor prevăzute în CCM 2013 ( art. 9.2 alin. 2 lit. c).
Apreciază ca este nelegala și netemeinică sancționarea sa, având în vedere faptul că nu există o faptă care să constituie abatere disciplinară, contestatoarea precizând că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, și nu există nici vinovăție, în modul în care și-a îndeplinit aceste atribuții (fila 6 dosar).
În motivele contestației sale, contestatoarea precizează următoarele:
- Din raportul ce a stat la baza pornirii cercetării disciplinare nu rezultă vreo faptă care să-i fie imputabilă; mai mult, în urma convocării la cercetarea prealabilă a dat o notă explicativă, prin care a arătat care a fost întreaga situație ;
- Lucrările de întreținere fac obiectul unor contracte de achiziție publică, fiind executate de firme specializate ; Între intimata pârâtă și .. a fost încheiat contractul de lucrări nr. 69/02.08.2013 (anexa nr. 7) prin care aceasta din urmă s-a obligat să execute lucrări de întreținere a drumurilor naționale în 2013-2014. Conform art. 11 din contract, executantul s-a obligat să execute lucrările prevăzute în contract pe toată perioada de derulare a acestuia (întreținere parte carosabilă a drumurilor), fiind răspunzător de siguranța operațiunilor, metodelor de prestare, de supravegherea executării lucrărilor cerute. În data de 12.11.2013 a fost încheiat procesul-verbal nr. 2423 (anexa nr. 10) de recepție la terminarea lucrărilor la DN 15D (fila 6 dosar).
- Și-a îndeplinit toate atribuțiile care-i reveneau ;
- Adjunctul de secție s-a ocupat de remedierea degradărilor DN 15D ; și
- Nu există vinovăție în săvârșirea vreunei fapte.
Contestatoarea concluzionează că, în cauză, nu sunt întrunite elementele răspunderii disciplinare, respectiv aceasta nu a săvârșit vreo faptă cu vinovăție, astfel cum rezultă din cele mai sus menționate.
Pentru toate motivele precizate în cuprinsul contestației sale, reclamanta contestatoare solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
În drept, invocă prevederile Codului Muncii.
În dovedire, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri, martori și orice alte probe necesare soluționării cauzei.
Anexat contestației sale, contestatoarea depune la dosar înscrisuri (filele 9-52 dosar)
În procedura de regularizare intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a depus la dosarul cauzei întâmpinare (filele 78-81), solicitând respingerea contestației formulată de reclamanta S. D. ca neîntemeiată.
Arată intimata prin întâmpinare că, în fapt, prin Decizia nr. 2/420/09. 01.2014, reclamanta S. D. a fost sancționată disciplinar prin aplicarea prevederilor art. 131 alin.1 lit. a) din CCM CNADNR SA 2013, ale art. 248 alin. 1, lit. a) din Codul Muncii și ale art. 52 alin.6 lit. a) din Regulamentul Intern CNADNR SA, întrucât urmare a Raportului comisiei de cercetare disciplinară nr. 2/_/19.12.2013 și a Procesului verbal nr. 3/5131/19.12.2013 s-au constatat nereguli privind starea tehnică a DN 15D și lipsa de colaborare între membrii conducerii SDN Bârlad, precum și între aceștia și ceilalți salariați ai SDN Bârlad. Ca urmare, angajatorul a concluzionat că reclamanta nu a luat măsurile necesare pentru remedierea degradărilor apărute pe sectorul de drum DN 15D Km 112-113 în cel mai scurt timp posibil de la apariția acestora și nici nu a depus diligențele necesare pentru îndreptarea situației după sesizarea șefilor ierarhici.
Intimata mai arată că potrivit fișei postului reclamantei, aceasta are ca și obiectiv principal al postului „asigurarea desfășurării traficului rutier pe drumurile naționale din administrare în condiții de siguranță maximă”. Mai mult, reclamanta contestatoare se afla într-o necunoștință totală cu privire la sarcinile ce îi revin potrivit fișei postului, în condițiile în care susține că intimatei i-ar fi revenit obligația de a-i aduce la cunoștință situațiile de fapt de pe drumurile naționale, în condițiile în care reclamanta are ca și sarcină cunoașterea foarte bine a sectorului de drum din administrare (filele 79-80 dosar).
Consideră intimata că, raportat la starea de pericol care ar fi putut fi datorită degradărilor apărute pe partea carosabilă a DN 15D, în sensul că acestea ar fi putut stânjeni sau pune în pericol siguranța participanților la trafic, sancțiunea aplicată prin Decizia nr. 2/420/09.01.2014 este întemeiată.
În drept, intimata invocă prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, ale Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, ale Codului de procedură civilă, ale Codului civil, ale CCM CNADNR SA și ale Regulamentului Intern CNADNR SA.
În dovedire, intimata a depus la dosar înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul (filele 82-145).
Contestatoarea S. D., prin Sindicatul Drumarilor Elie R., a depus la dosar (fila 149) Răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, prin care menționează următoarele:
Raportul de cercetare disciplinară constată că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu. P. Raportul înregistrat sub nr. 2/_/19.12.2013 pct.3 Comisia de cercetare disciplinară a constatat că: „ reprezentanții DRDP Iași, respectiv ...d-na S. D.- șef sector SDN Bârlad..și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, în sensul că au adus la cunoștința superiorilor ierarhici cele constatate în data de 02.12.2013 și au luat măsurile necesare, intervenind imediat pentru remedierea situației semnalate….d-na S. D., conform nomenclatorului privind revizia drumurilor publice- indicative AND 504/2007 nu au atribuții de inspecții zilnice a DN din raza SDN Bârlad”.
Mai menționează contestatoarea că directorul regional, cel care putea să dispună sancționarea disciplinară a făcut acest lucru încă de la început, fără a avea în vedere că pentru a stabili sancțiuni este nevoie de parcurgerea procedurii de cercetare disciplinară și apoi, în funcție de propunerile Comisiei, să se stabilească răspunderea persoanelor găsite vinovate. Precizează contestatoarea că, în cauză, cercetarea prealabilă a fost doar o formalitate pentru directorul regional, care prin însăși raportul de sesizare a stabilit și sancțiunile (fila 149 dosar).
La termenul de judecată din data de 12.05.2014, instanța acordă cuvântul la probe și încuviințează probele cu înscrisuri pentru ambele părți și proba testimonială, prin audierea martorului M. G., probă solicitată de contestatoare, prin apărător, intimata opunându-se încuviințării acestei probe cu mențiunea că martorul propus de contestatoare a dat o notă explicativă cu privire la această situație (fila 152 dosar).
Analizând cauza de față, raportat la actele și lucrările dosarului, la dispozițiile legale incidente, instanța Tribunalului Iași reține și constată următoarele:
Contestatoarea S. D. este salariata D.R.D.P. Iași în funcția de Șef Sector la SDN Bârlad – C. Întreținere și Siguranța Circulației în baza Actului adițional la contractul individual de muncă, înregistrat la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (D.R.D.P.) Iași cu nr._/10.07.2013 (fila 11 dosar).
P. Decizia de sancționare nr. 2/420/09.01.2014, emisă de Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași (fila 20 dosar), contestatoarea S. D. - Șef Sector SDN Bârlad este sancționată cu avertisment scris, avându-se în vedere următoarele:
Raportul Comisiei de cercetare disciplinară nr. 2/_/19.12.2013 și a Procesului verbal nr. 3/5131/19.12.2013 prin care s-au constatat nereguli privind starea tehnică a DN 15D și lipsa de colaborare între membrii conducerii SDN Bârlad, precum și între aceștia și ceilalți salariați a SDN Bârlad, urmare a constatării, prin Procesul verbal nr. 3/5131/19.12.2013 a abaterei disciplinare a numitei S. D., Șef sector SDN Bârlad, care nu a luat măsurile necesare pentru remedierea degradărilor apărute pe sectorul de drum DN 15D km 112-113 în cel mai scurt timp posibil de la apariția acestora și nici nu a depus diligențele necesare pentru îndreptarea situației după sesizarea șefilor ierarhici ;
Având în vedere că degradările de pe DN 15D km 112-113 au fost constatate de către angajații SDN Bârlad încă din data de 02.12.2013 însă remedierea acestora s-a realizat cu întârziere, constatând că în urma cercetării disciplinare, d-na S. D. se face vinovată de nerespectarea obligațiilor prevăzute în CCM și Regulamentul Intern CNADNR SA, fapte care constituie abateri disciplinare conform prevederilor art. 247(2) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) și ale art. 52 alin.2 din Regulamentul Intern CNADNR, luând în considerare împrejurările în care au fost săvârșite faptele (nici după sesizarea d-lui director regional executiv a DRDP Iași nu s-a recurs la remedierea degradărilor în cel mai scurt timp posibil), gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterilor disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatei și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către aceasta …(fila 20).
Analizând Raportul Comisiei de cercetare disciplinară, înregistrat la CNADNR SA - D.R.D.P. Iași cu nr. 2/_/19.12.2013 (filele 83-85 dosar), ce a stat la baza emiterii Deciziei de sancționare contestată nr. 2/420/09.01.2014 (fila 82 dosar), instanța reține și constată că: în urma analizării notelor solicitate (filele 83-84), a situației semnalate prin Raportul nr. 2/_/11.12.2013 (întocmit de șeful SDN Bârlad) și a rezoluției directorului regional executiv (referitoare la degradările de pe sectorul de drum DN 15D km 112-113), Comisia a constatat că: reprezentanții DRDP Iași – SDN Bârlad (incluzând și pe salariata contestatoare S. D. - Șef Sector SDN Bârlad) și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, precizându-se, în speță, că salariata contestatoare S. D. ( conform Nomenclatorului privind revizia drumurilor publice) nu are atribuții de inspecții zilnice a DN din raza SDN Bârlad (fila 84 dosar).
Instanța mai reține că prin Procesul verbal nr. 3/5131/19.12.2013 (filele 90-91 dosar), mai sus menționat, ce a stat la baza emiterii Deciziei de sancționare contestată nr. 2/420/09.01.2014, nu s-a constatat abaterea disciplinară „ a numitei S. D., Șef sector SDN Bârlad, care nu a luat măsurile necesare pentru remedierea degradărilor apărute pe sectorul de drum DN 15D km 112-113 în cel mai scurt timp posibil de la apariția acestora și nici nu a depus diligențele necesare pentru îndreptarea situației după sesizarea șefilor ierarhici”, așa cum se precizează în Decizia de sancționare contestată nr. 2/420/09.01.2014, ci s-a constatat „lipsa de colaborare între membrii conducerii SDN Bârlad, respectiv între șeful de secție și adjunctul șef secție și între aceștia și ceilalți salariați a SDN Bârlad, cum ar fi: șef districte, șef sector, șef Formație Siguranța Circulației” (fila 90 dosar).
Conform dispozițiilor art. 247 Codul muncii abaterea disciplinarã este o faptã în legãturã cu munca și care constã într-o acțiune sau inacțiune sãvârșitã cu vinovãție de cãtre salariat, prin care acesta a încãlcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncã sau contractul colectiv de muncã aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducãtorilor ierarhici..
Pentru ca salariatul să răspundă disciplinar se impune a fi întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, și anume: obiectul (relațiile de muncă afectate de fapta salariatului), latura obiectivă ( respectiv fapta, acțiunea sau inacțiunea care înfrânge obligațiile izvorâte din contractul de muncă), subiectul (respectiv salariatul) și latura subiectivă ( vinovăția – intenția directă și indirectă, culpa cu prevedere sau neștiință).
P. urmare, în condițiile în care Comisia de cercetare disciplinară (numită în baza Deciziei DRDP Iași nr. 341/11.12.2013) constată că reprezentanții DRDP Iași – SDN Bârlad (incluzând și pe salariata contestatoare S. D. - Șef Sector SDN Bârlad) și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, raportat la probele admise și administrate în cauză (inclusiv proba testimonială), pe fondul cauzei, instanța apreciază că nu se poate reține în sarcina contestatoarei săvârșirea unei fapte care să reprezinte o abatere disciplinară.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 251, alin.(1) din Codul muncii, în prezenta cauză, pentru aplicarea sancțiunii disciplinare a avertismentului scris nu era necesară efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, însă dacă aceasta a fost efectuată, concluziile acesteia nu pot fi înlăturate prin dispoziția conducătorului ierarhic.
Ținând cont de împrejurările și considerentele expuse mai sus, de dispozițiile legale menționate în prezenta cauză, de analiza actelor și înscrisurilor anexate la dosarul cauzei, instanța Tribunalului Iași constată că Decizia de sancționare disciplinară nr. 2/420/09.01.2014, contestată în prezenta cauză, este netemeinică și, prin urmare, va admite contestația formulată de contestatoarea S. D. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași și va anula Decizia de sancționare nr. 2/420/09.01.2014, emisă de intimată.
Astfel, în mod corespunzător, în temeiul art. 453 NCPC, se va dispune și obligarea intimatei la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată și anume: 481 lei cheltuieli de deplasare și suma de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat redus (în condițiile în care s-a solicitat suma de 5.580 lei onorariu de avocat prin factura cu . număr 804 din data de 24.01.2014, depusă la dosar în copie xerox fără a se preciza nr. dosarului cauzei).
Instanța va respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de mediere în cuantum de 200 lei pe considerentul că procedura informării privind avantajele medierii este gratuită.
Față de toate aceste considerente, instanța urmează să admită în parte contestația în sensul arătat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația formulată de contestatoarea S. D., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, .. 4, ., ., jud. V., prin Sindicatul Drumarilor Elie R., cu sediul în Iași, .. 19, jud. Iași, reprezentat prin cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat E. H., cu domiciliul ales în București, .. 17, corp A, . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în Iași, .. 19, jud. Iași, CUI_, J_ .
Anulează Decizia de sancționare nr. 2/420/09.01.2014 emisă de intimată.
Obligă intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată după cum urmează: 1500 lei cu titlu de onorariu avocat redus, 481 lei cheltuieli de deplasare.
Respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de mediere de 200 lei.
Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2014 și pusă la dispoziția părților prin grefa instanței.
.
Președinte, Asistenți judiciari
D.T.A.M. B.A. T.A.
Grefier,
C.D.
Red. T.A.
Tehnored. T.A + C.D.
4 EX. /17.03.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 3128/2014. Tribunalul IAŞI | Pretentii. Sentința nr. 3293/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








