Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 564/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 564/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 9552/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 10 Februarie 2014

Președinte - S. F.

Asistent judiciar L. B.

Asistent judiciar N. L.

Grefier D. M. B.

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 564/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. M. și pe pârâta . SRL, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 10.02.2014, când:

TRIBUNALUL

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei sub nr._, reclamanta P. M. a solicitat obligarea paratei . SRL la plata drepturilor salariale pentru perioada 15.12._13 in cuantum de 4.930 lei ,actualizate cu rata inflatiei pana la data platii efective, daune morale in cuantum de 2000 lei si plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, arata reclamanta ca este angajata . SRL incepand cu data de 12.04.2010 indeplinind functia de asistent medical principal de laborator avand un salariu de 570 lei.

Precizeaza reclamanta ca incepand cu anul 2012 au inceput o . intarzieri la plata salariului lunar, astfel incat figureaza cu o intarziere de cca 9 luni la plata drepturilor salariale cuvenite.

Mai exact la data de 12.08.2013 a primit suma de 200 lei reprezentand avans pentru luna decembrie 2012.Astfel reclamanta solicita diferenta de achitat pe luna decembrie in cuantum de 370 lei si suma de 4.560 lei.

Totodata solicita si plata sumei de 2000 de lei reprezentand contravaloarea daunelor morale suferite de neachitarea drepturilor salariale pentru o perioada de 9 luni de zile .

In argumentarea cererii de daune morale arata ca prin lipsa oricărui suport financiar pentru o perioada atat de indelungata de timp, a fost pusa in situatia de a nu putea sa se intretina, de a solicita sprijinul apropiatilor pentru a imprumuta diverse sume de bani, nu a avut posibilitatea de a cumpara medicamente sau alte bunuri strict necesare. Toate aceste lipsuri au dus la aparitia unor stari de frustrare, de pierdere a stimei de sine fata de membrii familiei si de cei apropiati.

In drept au fost invocate dis part 39 si 166 din Codul muncii

In sustinerea cererii au fost depuse in copie contractul individual de munca, extras de cont, proces- verbal privind avantajele medierii,

Legal citata, parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata pe urmatoarele considerente:

Intre . SRL si reclamanta P. M. a fost incheiat contractul individual de munca nr.2701/12.04.2010 pe o perioada nedeterminata si o fractie de norma de 2 ore pe Zi, respectiv 10 ore pe saptamana.

Functia indeplinita de reclamanta este de asistent medical principal de laborator.

Reclamanta avea obligatia sa faca dovada anual ca indeplineste conditiile legale pentru a presta aceasta munca si anume incheierea politei de asigurare malpraxis si vizarea anuala a certificatului de membru eliberat de Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti.

Astfel in conformitate cu dispozitiile art.16 din OUG 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical, precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, „ Asistentii medicali generalisti, moasele si asistentii medicali care intrunesc conditiile prevazute de art. 1, exercita profesia pe baza certificatului de membru eliberat de Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali, avizat anual. Avizul anual se acorda numai dupa incheierea asigurarii de raspundere civila pentru greseli in activitatea profesionala, valabila pentru anul respectiv. Certificatul de membru este insotit de fisa de evidenta elaborata de Consiliul N. al Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania”.

Reclamanta nu a inteles sa obtina si sa depuna la dosarul de personal certificatul de membru vizat pentru anul 2013.

Arata parata ca nici polita de asigurare malpraxis . nr._ depusa de reclamanta are perioada de asigurare valabila pana la data de 21.12.2012.

Mai sustine parata ca a achitat toate contributiile legale datorate statului platind în continuare taxele la stat pentru reclamanta.

Precizeaza ca reclamanta nu presta zilnic cele doua ore din contractul individual de munca, fiind angajata in acelasi timp si la un spital cu 8 ore pe zi. In conditiile in care societatea a introdus proceduri noi de prezenta si s-a constatat acest program redus fata de conditiile din contractul individual de munca, reclamanta si-a depus demisia.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 205 si urmatoarele din C.pr.civila si dispozitiile Codului muncii.

In sustinerea acestei pozitii procesuale parata a depus in copie pontaje aferente perioadei solicitate.

Reclamanta P. M. a formulat raspuns la intampinarea formulata de parata . SRL prin care solicita admiterea actiunii si precizeaza ca documentele au fost depuse la dosarul personal aflat la sediul societatii, polita de asigurare fiind incheiata la data de 01.01.2013.

Ataseza in copie cerificatul de membru, fisa de evidenta si polita de asigurare.

Prin registratura Tribunalului Iasi parata . SRL formuleaza note de sedinta prin care solicita respingera actiunii formulata de reclamanta P. M. ca fiind neintemeiata, reiterand sustinerile din intampinare.

Din examinarea actelor si lucrarilor existente la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:

Reclamanta P. M. este angajata paratei . SRL incepand cu data de 12.04.2010 indeplinind functia de asistent mendical principal de laborator avand un salariu de 570 lei conform contactului individual de munca nr.2701din 12.04.2010.

Contractul individual de munca este obligatoriu intre partile semnatare,angajat-angajator,in virtutea principiului inscris in art. in art.1270 cod civil conform caruia contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante. Asa fiind ,partile nu se pot sustrage de la obligativitatea contractului legal incheiat,ci ele trebuie sa-si execute intocmai obligatiile ce le incumba:salariatul sa presteze munca iar angajatorul, in principal, sa plateasca aceasta munca.

Potrivit art.166 din Codul Muncii, salariul se plateste in bani cel putin o data pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca;intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

In raport de prevederile art.170 din Codul Muncii ,acceptarea fara rezerve a unei parti din drepturile salariale sau semnarea actelor de plata in astfel de situatii, nu poate avea semnificatia unei renuntari din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin in integralitatea lor, potrivit dispozitiilor legale sau contractuale.

Totodata instanta retine ca la dosarul cauzei au fost depuse atat certificatul de membru vizat pentru anul 2013 cat si asigurarea civila valabila pe intreg anul 2013, incheiata in data de 16.12.2012.

Prin urmare angajatorul,in speta parata,avea obligatia de a plati in totalitate drepturile salariale cuvenite salariatei. Cum cauza dedusa judecatii este un litigiu de munca ,sarcina probei revine unitatii angajatoare conf.art.272 din Codul Muncii, iar parata nu a demonstrat ca a achitat aceste drepturi catre reclamanta.

Dreptul la salariu este considerat corolarul dreptului la munca ;el este afirmat in Declaratia Universala a Drepturilor Omului,potrivit careia „cel care munceste are dreptul la un salariu echitabil si suficient care sa-i asigure lui si familiei sale o existenta conforma cu demnitatea umana”.

F. de situatia de mai sus raportata la dispozitiile legale enuntate, instanta constata ca cererea de obligare a piratei la plata diferentelor de drepturi salariale restante aferente perioadei 15.12._13 este intemeiata, motiv pentru care va admite aceasta cerere.

In ceea ce priveste cererea de obligare a paratei la plata de daune morale instanta considera ca este neintemeiata urmand sa o respinga avand in vedere urmatoarele:

Conform dispozițiilor art. 253 din Legea nr.53/2003 „Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale sa il despăgubească pe salariat in situația in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătură cu serviciul.”

Dispozițiile art. 1349 C.Civil nu fac distincție după cum prejudiciul este moral sau material, astfel încât ambele sunt susceptibile de a fi reparate pe cale bănească, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere.

Reține instanța faptul că, poate fi angajată răspunderea angajatorului pentru prejudicii morale în cazul în care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publică a angajatului au fost afectate profund în urma unei conduite ilicite sau abuzive. Nu este suficient ca măsura luată de angajator (in cazul de fata neplata salariului) să fi fost infirmata prin hotărârea instanței de judecată, angajatul în cauză trebuind să dovedească în mod neechivoc pe calea unui probatoriu adecvat faptul că valorile sale morale au fost lezate în mod grav. Având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat și fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare, sarcina probei aparținând salariatului lezat, respectiv reclamantului. Or, în speță, instanța reține faptul că, reclamanta nu a probat existența și întinderea prejudiciului moral, a existenței și întinderii vătămării, nefiind suficientă simpla susținere în sensul prejudiciului moral adus.

Nici din declaratia martorului P. A. nu se poate deduce ca prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publică a reclamantei au fost afectate profund în urma unei conduite ilicite sau abuzive a angajatorului.

In ceea ce priveste cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata instanța va avea în vedere faptul că reclamanta a făcut dovada plății onorariului de avocat de 500 lei. Raportat la soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei, va obliga parata la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată conform art. 453 din NCPC.

In ceea ce priveste cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata prilejuite de informarea asupra avantajelor medierii in suma de 50 de lei conform chitantei nr._/14.08.2013 instanta o va respinge raportat la dispozitiile art. 2 alin 1^4 din Legea 192/2006 care prevad ca „ Serviciile prestate conform dispozițiilor alin. (1) și (1^1) sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.”

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte actiunea formulata de reclamanta P. M. cu CNP_, domiciliata in Iasi, ., ., . procedural ales la Cabinet de avocat I. Mancas I. cu sediul in Iasi, ., . in contradictoriu cu parata . SRL cu sediul in Bucuresti, ., ., avand J40/_/2005 si C._.

Obliga parata sa plateasca reclamantei drepturile salariale restante aferente perioadei 15.12._13, pentru timpul de lucru efectiv lucrat, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.

Respinge cererea reclamantei de obligare a paratei la plata de daune morale.

Obliga parata sa achite reclamantei suma de 300 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la tribunal.

Pronuntata astazi, 10.02.2014, iar solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

Președinte, Asistent Judiciar,Asistent Judiciar, Grefier,

F.S. B.L. L.N. B.M.D.

Red. N.L.

Tehnored. N.L./M.M.D.

4 ex./13.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 564/2014. Tribunalul IAŞI