Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3256/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 3256/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 1856/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 15 Octombrie 2014

Președinte - C. E. C.

Asistent judiciar - B. M. M.

Asistent judiciar - A. T.

Grefier - N. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3256/2014

Pe rol fiind pronunțarea acțiunii formulată de U. S. Libere Din Învățământul Preuniversitar Iași în numele și pentru reclamanții M. D., C. R., M. O., A. I., A. I., S. C., A. M., O. G., N. V., N. V., P. V., P. A., R. C., H. M., Z. A., T. M., A. S., A. M., F. C., F. L., S. I., A. E., P. C., G. C., G. L., C. M., T. C., S. E., B. I., T. L., G. V., C. C., C. M., A. I., G. R., B. L., B. O. în contradictoriu cu pârâtul L. T. Coarnele Caprei, având ca obiect drepturi bănești - dobândă legală.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura este completă.

Componența nominală a completului de judecată CM3, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii asistentului judiciar E. A., conform dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu asistentul judiciar planificat pe lista de permanență, respectiv T. A., conform procesului verbal nr. 1149 din data de 29.09.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale, atașat în copie .

Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 01.10.2014 susținerile și concluziile reprezentantului reclamanților fiind consemnate în încheierea de ședință din a zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 08.10.2014 și mai apoi pentru azi, 15.10.2014, când,

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /10.03.2014, U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții M. D., C. R., M. O., A. I., A. I., S. C., A. M., O. G., N. V., N. V., P. V., P. A., R. C., H. M., Z. A., T. M., A. S., A. M., F. C., F. Leontinca, S. I., A. E., P. C., G. C., G. L., C. M., T. C., S. E., B. I., T. L., G. V., C. C., C. M., A. I., G. R., B. L. și B. O., a chemat în judecată pe pârâtul L. T. Coarnele Caprei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești conform sentinței civile nr. 323/19.02.2010, pronunțată de Tribunalului Iași în dosarul nr._, de la data introducerii cererii și până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 323/19.02.2010 a Tribunalului Iași, pârâtul a fost obligat la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, în perioada 2 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății. Deși sentința menționată este irevocabilă, nici până în prezent membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată. Este deci evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de Tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul membrilor noștri de sindicat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.

Mai susțin reclamanții că potrivit disp. art. 166 alin. 4 Codul muncii, republicat, „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, iar potrivit art. 161, „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”. Același act normativ prevede, la art. 278 alin. 1 că „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.

În consecință, apreciază reclamanții că și în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv disp. art. 1530, art. 1531, art. 1535 Codul. Astfel, potrivit disp. art. 1530 Cod civil, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării obligației. Potrivit disp. art. 1531 Cod civil, „(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației. (3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial”. Potrivit disp. art. 1535 Cod civil, „ (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. (2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. (3) Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației”. Totodată, potrivit disp. art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.

Astfel, susțin reclamanții că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, în acest sens pronunțându-se deja Tribunalul D. prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._ ) și prin sentința nr. 1515/13.02.2013. Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorii fiind privați de folosirea sumei de bani între data scadenței și data plății efective. Daunele – interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispusă de instanța de judecată în sarcina angajatorului.

În consecință, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite.

În drept, reclamanții au invocat disp. art. 148 și urm. și art. 194 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin. 4, art. 268 și art. 278 alin. 1 Codul muncii, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 1530 și urm. Cod civil, art. 28 din Legea nr. 62/2011.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 31.03.2014, U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași a formulat precizări la acțiune, susținând că solicită obligarea pârâtului la plata dobânzii legale prin raportare la drepturile bănești obținute prin titlurile executorii pronunțate în dosarele nr._ și nr. 4925/2010, respectiv sentințele civile nr. 19/2010 și nr. 2296/19.11.2010 și nu prin raportare la sentința nr. 323 pronunțată în dosarul nr._, așa cum s-a indicat inițial prin acțiune.

Au fost anexate, în copie, sentințele civile indicate în precizări.

Ulterior, primul termen de judecată din 04.06.2014, U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași a formulat cerere de majorare a cuantumului cererii, susținând că solicită acordarea dobânzii legale de la data nașterii drepturilor salariale cuvenite conform hotărârilor judecătorești invocate, 02 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009, și până la data plății efective. În motivarea acestei cereri s-a susținut că, potrivit Deciziei 1/17.02.2014, Înalta Curte de Casație si Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat. Aceasta hotărâre vine în interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea 71/2011, rezultând că pretențiile vizând dobânda legală sunt supuse normelor Decretului 167/1958. Art. 16 din decretul-lege menționat, arată că prescripția extinctivă se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, împrejurare care și-a produs efectul întreruptiv și în prezenta cauză prin înregistrarea la data de 14.04.2010 la Tribunalul Iași a dosarului_, acțiunea vizând plata drepturilor bănești aferente perioadei 02 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 fiind admisă, cu consecința întreruperii prescripției deja calculate și a curgerii unui nou termen. Ulterior, a intervenit și un caz de întrerupere de drept a prescripției extinctive, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 230/2011, astfel încât pretențiile reclamanților sunt pe deplin legale și temeinice. În susținerea acelorași argumente, reclamanții au invocat și Decizia 2/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, în soluționarea unui recurs in interesul legii, care a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza 1 și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”. Împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 71/2009 s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral, actualizarea creanțelor neasigurând repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate.

La termenul de judecată din 04.06.2014, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește dobânda legală solicitată pentru perioada anterioară datei de 10.03.2011.

Prin serviciul de registratură, la data de 11 iunie 2014, U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași a formulat precizări la acțiune în sensul că reclamanții M. D., C. R., M. O., A. I., A. I., S. C., A. M., O. G., N. V., N. V., P. V., P. A., R. C., H. M., Z. A., T. M., A. S., A. M., F. C., F. L., S. I., A. E., P. C., G. C., G. L., C. M., T. C., S. E., B. I., T. L. solicită acordarea dobânzii legale aferentă drepturilor bănești acordate prin sentința civilă nr. 19/2010, pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._, pentru perioada: de la 01.10.2008 – 31.12.2009 (data nașterii diferențelor de drepturi salariale) și până la data plății efective. Reclamanții G. V., C. C., C. M., A. I., G. R., B. L. solicită acordarea dobânzii legale aferentă drepturilor bănești acordate prin sentința civilă nr. 2296/2010, pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._, pentru perioada: de la 02.12.2008 – 31.12.2009 (data nașterii diferențelor de drepturi salariale) și până la data plății efective.

Pârâtul L. T. Coarnele Caprei nu a formulat întâmpinare.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune vizând drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 10.03.2011, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 19/08.01.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, pârâtul a fost obligat la plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, aferente perioadei 01.10.2008 – 31.12.2009.

Prin sentința civilă nr. 2296/19.11.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, pârâtul a fost obligat la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate în funcție de rata inflației la data efectivă a plății, aferente perioadei 01.11.2008 – 31.12.2009.

Prin acțiunile ce au format obiectele dosarelor menționate, reclamanții nu au solicitat și acordarea dobânzii legale la drepturile bănești solicitate, astfel că admiterea acțiunii, care a avut ca obiect strict acordarea drepturilor bănești în raport de Legea nr. 221/2008 actualizate cu rata inflației, nu a putut avea efectul întreruptiv de prescripție în ceea ce privește dobânda legală solicitată prin prezenta cerere, conform disp. art. 16 din Decretul 167/1958, astfel cum au susținut reclamanții.

Prin urmare, solicitarea dobânzii legale de la data nașterii drepturilor asupra cărora se aplică este prescrisă în ceea ce privește perioada anterioară datei de 10.03.2011, adică cu trei ani anterior datei introducerii acțiunii, 10.03.2014, neputându-se reține că în cauză a intervenit un caz de întrerupere a termenului de prescripție.

Pentru aceste considerente, Tribunalul va admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 10.03.2011 și, în consecință, va respinge, ca prescrisă, cererea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul L. T. Coarnele Caprei.

Pe fond, analizând cauza de față, raportat la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată și completată, U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții M. D., C. R., M. O., A. I., A. I., S. C., A. M., O. G., N. V., N. V., P. V., P. A., R. C., H. M., Z. A., T. M., A. S., A. M., F. C., F. L., S. I., A. E., P. C., G. C., G. L., C. M., T. C., S. E., B. I., T. L., G. V., C. C., C. M., A. I., G. R., B. L. și B. O., a solicitat obligarea pârâtului L. T. Coarnele Caprei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești acordate prin sentințele civile nr. 19/08.01.2010 și nr. 2296/19.11.2010, pronunțate de Tribunalului Iași, de la data nașterii drepturilor salariale cuvenite conform hotărârilor judecătorești menționate și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 19/08.01.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 217/05.03.2010 a Curții de Apel Iași, pârâtul L. T. Coarnele Caprei a fost obligat să achite reclamanților M. D., C. R., M. O., A. I., A. I., S. C., A. M., O. G., N. V., N. V., P. V., P. A., R. C., H. M., Z. A., T. M., A. S., A. M., F. C., F. L., S. I., A. E., P. C., G. C., G. L., C. M., T. C., S. E., B. I., T. L. diferențele dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, aferente perioadei 01.12.2008 – 31.12.2009.

Prin sentința civilă nr. 2296/19.11.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 194/18.02.2011 a Curții de Apel Iași, pârâtul L. T. Coarnele Caprei a fost obligat să achite reclamanților B. L., C. M., A. I., G. R., G. V., C. C. diferențele dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, aferente perioadei 02.12.2008 – 31.12.2009.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-a prevăzut că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010 - 2012. Prin acte normative ulterioare - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011 au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.

Prin dispozițiile art. 1 alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S., dar aceasta nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune – interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Actualizarea creanțelor are o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.

Actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).

În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.

De asemenea, se reține că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.

Creanțele recunoscute în favoarea reclamanților fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Astfel, plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.

Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Vechiul Cod civil, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Noul Cod Civil, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor - interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.

În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului care a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2 dată în dosarul nr. 21/2013, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobate cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale anterior menționate, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții M. D., C. R., M. O., A. I., A. I., S. C., A. M., O. G., N. V., N. V., P. V., P. A., R. C., H. M., Z. A., T. M., A. S., A. M., F. C., F. L., S. I., A. E., P. C., G. C., G. L., C. M., T. C., S. E., B. I., T. L., G. V., C. C., C. M., A. I., G. R., B. L. în contradictoriu cu pârâtul L. T. Coarnele Caprei.

Va obliga pârâtul să plătească reclamanților M. D., C. R., M. O., A. I., A. I., S. C., A. M., O. G., N. V., N. V., P. V., P. A., R. C., H. M., Z. A., T. M., A. S., A. M., F. C., F. L., S. I., A. E., P. C., G. C., G. L., C. M., T. C., S. E., B. I., T. L. dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 19/2010, pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._, modificată prin decizia civilă nr. 217/05.03.2010 a Curții de Apel Iași, calculată începând cu data de 10.03.2011 (trei ani anterior introducerii acțiunii) și până la data plății efective.

Va obliga pârâtul să plătească reclamanților B. L., C. M., A. I., G. R., G. V., C. C., dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 2296/19.11.2010, pronunțată de Tribunalului Iași in dosar nr._, modificată prin decizia civilă nr. 194/18.02.2011 a Curții de Apel Iași, calculată începând cu data de 10.03.2011 (trei ani anterior introducerii acțiunii) și până la data plății efective.

În ceea ce privește acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanta B. O., instanța constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă, având în vedere faptul că reclamanta B. O. nu a fost parte în litigiile înregistrate pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ și sub nr._, neobținând astfel un titlu executoriu în contradictoriu cu pârâtul L. T. Coarnele Caprei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 10.03.2011 și, în consecință:

Respinge cererea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași în numele și pentru reclamanții M. D., C. R., M. O., A. I., A. I., S. C., A. M., O. G., N. V., N. V., P. V., P. A., R. C., H. M., Z. A., T. M., A. S., A. M., F. C., F. L., S. I., A. E., P. C., G. C., G. L., C. M., T. C., S. E., B. I., T. L., G. V., C. C., C. M., A. I., G. R., B. L., B. O. în contradictoriu cu pârâtul L. T. Coarnele Caprei, având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești aferente perioadei anterioare datei de 10.03.2011, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.

Admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, cod fiscal_, cont RO06CECEIS0131RON0121786, în numele și pentru reclamanții M. D. CNP_, C. R. CNP_, M. O. CNP_, A. I. CNP_, A. I. CNP_, S. C. CNP_, A. M. CNP_, O. G. CNP_, N. V. CNP_, N. V. CNP_, P. V. CNP_, P. A. CNP_, R. C. CNP_, H. M. CNP_, Z. A. CNP_, T. M. CNP_, A. S. CNP_, A. M. CNP_, F. C. CNP_, F. L. CNP_, S. I. CNP_, A. E. CNP_, P. C. CNP_, G. C. CNP_, G. L. CNP_, C. M. CNP_, T. C. CNP_, S. E. CNP_, B. I. CNP_, T. L. CNP_, G. V. CNP_, C. C. CNP_, C. M. CNP_, A. I. CNP_, G. R. CNP_, B. L. CNP_, în contradictoriu cu pârâtul L. T. Coarnele Caprei, cu sediul în loc. Coarnele Caprei, jud. Iași.

Obligă pârâta să plătească reclamanților M. D., C. R., M. O., A. I., A. I., S. C., A. M., O. G., N. V., N. V., P. V., P. A., R. C., H. M., Z. A., T. M., A. S., A. M., F. C., F. L., S. I., A. E., P. C., G. C., G. L., C. M., T. C., S. E., B. I., T. L., dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite potrivit sentinței civile nr. 19/08.01.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, modificată prin decizia civilă nr. 217/05.03.2010 a Curții de Apel Iași, calculată începând cu data de 10.03.2011 și până la data plății efective.

Obligă pârâta să plătească reclamanților B. L., C. M., A. I., G. R., G. V., C. C., dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite potrivit sentinței civile nr. 2296/19.11.2010 pronunțată de Tribunalului Iași în dosarul nr._, modificată prin decizia civilă nr. 194/18.02.2011 a Curții de Apel Iași, calculată începând cu data de 10.03.2011 și până la data plății efective.

Respinge acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și reclamanta B. O. CNP_, în contradictoriu cu pârâtul L. T. Coarnele Caprei.

Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 15.10.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,

C.C.E. cu opinie în sensul E.N.

prezentei hotărâri,

M.B.M. T.A.

Red./ tehnored. M.M.B

14.11.2014,

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3256/2014. Tribunalul IAŞI