Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1217/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1217/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 457/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 23 Aprilie 2014

Președinte - M. M.

Asistent judiciar - B. M. M.

Asistent judiciar - A. E.

Grefier - N. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1217/2014

Pe rol judecarea acțiunii formulată de reclamantul T. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. „MV 34 P.” S.R.L. Valea L., având ca obiect drepturi bănești .

La apelul nominal făcut în ședința publică și la prima și la a doua strigare a cauzei răspunde avocat M. R. pentru societatea pârâtă, lipsă fiind reclamantul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, fiind primul termen de judecată, verificându-și competența, instanța constată că este competentă material, teritorial și general în soluționarea prezentei cauze în baza art. 269 din Codul Muncii raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Constată deschisă etapa cercetării judecătorești și, în baza art. 238 N.C.P.C. acordă apărătorului pârâtei cuvântul pe estimarea duratei cercetării procesului.

Avocat M. apreciază la o zi durata cercetării procesului. .

Instanța estimează durata procesului la o zi și, constatând că prioritar soluționării fondului se impune soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare pentru lipsa dovezii participării la ședința de informare privind avantajele medierii și acordă apărătorului pârâtei cuvântul pe această excepție.

Avocat M. solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii inadmisibilă, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dovezilor depuse la dosar.

Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității acțiunii.

TRIBUNALUL

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi sub nr._ reclamantul T. C. a chemat in judecata pe parata . SRL solicitand obligarea paratei la plata diurnei de deplasare pe luna decembrie 2013 si la plata salariilor pe lunile septembrie- decembrie 2013.

Intimata a depus intampinare prin care a invocat exceptia de inadmisibilitate a actiunii motivat de imprejurarea ca reclamantul nu a facut dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii.

Cu privire la exceptia de inadmisibilitate care trebuie solutionata cu prioritate potrivit art. 248 c. pr. civ. instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 2 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 192/2006,, Instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea anterior introducerii cererii de chemare sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop pentru litigiile in materiile prevazute de art. 60 ind. 1 alin. 1 lit. a-f”

In cauza de fata la data introducerii cererii de chemare in judecata reclamantul nu a facut dovada ca a participat la sedinta de informare privind avantajele medierii motiv pentru care instanta a dispus efectuarea unei adrese catre reclamant prin care i s-a pus in vedere ca are obligatia de a face dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii sub sanctiunea inadmisibilitatii. Din dovezile de comunicare depuse la dosar rezulta faptul ca instiintarea a fost comunicata la domiciliul reclamantului la data de 12.02.2014.

In conditiile in care reclamantul desi avea obligatia de a face dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii, anterior introducerii cererii de chemare nu a facut dovada indeplinirii obligatiei nici odata cu introducerea cererii de chemare in judecata si nici pana la primul termen de judecata acordat in sedinta publica, instanta retine ca in cauza devin incidente dispozitiile art.2 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 192/2006 motiv pentru care va admite exceptia de inadmisibilitate si va respinge cererea ca inadmisibila.

In ceea ce privește cererea paratei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, instanța raportat la dispozițiile art. 451 alin. 2 si art. 453 din NCPC, va obliga reclamantul sa plătească paratei suma de 400 de lei reprezentând onorariu de avocat redus.

La dosar s-a depus chitanța emisă la 9.10.2013 (fila 69) de cabinetul de avocatură pentru suma de 750 lei.

In ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 451 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Onorariul de avocat solicitat de parata a fost redus de către instanța conform art. 451 C.pr.civ., potrivit căruia instanța poate micșora onorariile avocaților ori de câte ori va constata că sunt nepotrivit de mari față de complexitatea cauzei, volumul de muncă presupus de pregătirea apărării, dificultatea dosarului. Tribunalul reține faptul că onorariul de avocat este mare și în raport cu cheltuielile necesare susținerii apărărilor făcute în cadrul dosarului (dosarul a fost soluționat la primul termen de judecată,in temeiul unei exceptii procesuale). În consecință, având în vedere că suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat este disproporționată în raport cu obiectul cauzei si cu durata in care a fost solutionata cauza tribunalul a avut în vedere un cuantum de 400 lei, obligație care corespunde cheltuielilor efective necesare.

Procedând la aplicarea dispozițiilor menționate instanța nu a cenzurat contractul de asistență juridică, ci doar a stabilit în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată raportat la complexitatea cauzei și la celelalte criterii indicate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul disp. art. 2, alin. 1 ind 2 din Legea nr. 192/2006, respinge ca inadmisibilă acțiunea formulata de reclamantul T. C., C.N.P._, domiciliat în ., in contradictoriu cu parata S.C. MV 34 P. S.R.L., cu sediul în sat Valea L., ., cam. 2, .. Iași și cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat „R. M.”, cu sediul în Iași, .. 3, ., J_ .

Obligă reclamantul să achite pârâtei suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată( onorariu de avocat partial).

Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica din 23.04.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI

M.M. cu opinie în sensul

prezentei hotărâriGREFIER,

M.B.M. E.A. E.N.

Red.MM/20.06.2014/4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1217/2014. Tribunalul IAŞI