Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1935/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1935/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 2872/93/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 1935/2013
Ședința publică de la 12 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. C.
Asistent Judiciar M. M.
Asistent Judiciar R. L. P.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant I. N. și pe pârât R. A. COMPANIA R. DE AVIATIE ROMAVIA, chemat în garanție M. A. NAȚIONALE, chemat în garanție S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns reclamantul prin av. U. G. cu imputernicire la fila 44 dosar, paratul M. Administratiei si Internelor prin consilier juridic, cu delegatie la dosar, lipsa fiind celelalte parti
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca este termenul al doilea de judecata, actiune scutita de taxa timbru si timbru judiciar, dupa care:
Av. U. pentru reclamant depune la dosar precizari in sensul solicitat la termenul anterior precum si un set de inscrisuri reprezentand acte emise de catre M. Apararii Nationale.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile tribunalul acorda partilor cuvantul asupra exceptiei inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie a Ministerului Apararii Nationale, invocata de acesta prin intampinare precum si asupra inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie a Ministerului finantelor Publice, exceptie pe care instanta o invoca din oficiu.
Av. U. pentru reclamant solicita respingerea exceptiei, apreciaza ca cererile sunt perfect admisibile.
Paratul MApN prin consilier juridic solicita admiterea exceptiei si respingerea cererilor de chemare in garantie ca inadmisibile. Depune in acest sens extras ECRIS privind practica Tribunalului Ilfov in materie.
Tribunalul dupa deliberari, asupra cererilor de chemare in garantie formulate, retine ca potrivit art. 60 alin 1 C.pr. civ partea poate chema in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul ca ar cadea in pretentiuni, cu o cerere in garantie sau in despagubire
In speta cererea formulata de reclamant nu indeplineste conditiile textului de lege mentionat cata vreme in cuprinsul actiunii introductive se precizeaza ca aceste persoane sunt „chemate in garantie” pentru ca hotararea sa le fie opozabila astfel ca tribunalul, apreciind exceptia ca fondata, o va admite.
F. de solutia pronuntata tribunalul apreciaza ca nu se mai impune discutarea celorlalte exceptii invocate de chematii in garantie prin intampinarile depuse.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile instanta acorda partilor prezente cuvantul la probe
Av. U. pentru reclamant solicita incuviintarea probei cu inscrisuri, cele de la dosar
Tribunalul dupa deliberari, in temeiul art. 167 C.pr.civ incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisuri, cele de la dosar, constata proba administrata si, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constata cauza in stare de jduecata si acorda cuvantul pe fond.
Av. U. pentru reclamant solicita admiterea actiunii, obligarea paratei Romavia la plata drepturilor salariale cuvenite precum si la plata cheltuielilor de judecata.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ la 26.11.2012 reclamantul I. N. a solicitat, in contradictoriu cu parata R. A. Compania R. de Aviatie „ROMAVIA” si chematele in garantie M. Apararii Nationale si M. Finantelor Publice pronuntarea unei hotarari prin care sa fie obliugata parata in temeiul art. 268 alin 1 lit. c din Codul muncii la plata de despagubiri materiale in suma de 8472 lei reprezentand dreptruri salariale neacordate in perioada aprilie - octombrie 2012
Arata ca isi rezerva dreptul de a modifica catimea obiectului cererii functie de alte drepturi salariale ce vor deveni scadente pe viitor
Solicita si obligarea paratei in baza art. 166 alin 4 C.muncii la plata de daune interese corespunzatoare prejudiciului cauzat de neplata salariilor
Ca avand in vedere ca parata este regie autonoma la care statul este unic actionar, aflata in coordonarea Ministerului Apararii Nationale, pentru opozabilitate intelege sa cheme in garantie si acest minister precum si M. Finantelor Publice.
Anexeaza copie CI, copie contract de munca, act aditional, act aditional la CCM, fluturasi de salariu si norma hrana, balanta de verificare
La termenul din 26.06.2013 parata RA Compania de Aviatie „Romavia” a formulat intampinare aratand ca drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada aprilie - septembrie 2012 au fost achitate integral iar pentru octombrie 2012 partial
A aratat ca intarzierea achitarii acestor drepturi salariale s-a datorat imposibilitatii realizarii obiectului principal de activitate, respectiv prestarea de servicii aeronautice de interes national, prin executarea de zboruri in folosul protocolului de stat si executarea de zboruri comerciale in folosul MApN
Ca prin HG 755/1998 Romavia a fost desemnata pentru organizarea, pregatirea si executarea zborurilor sociale, reprezentand servicii publice de interes national
Ca aceste modificari legislative au generat modificarea cadrului de executare a zborurilor speciale in detrimentul Romavia, care nu a mai detinut exclusivitatea executarii acestora, fapt ce nu ii mai confera o pozitie strategica la nivel national.
Lasa solutia la aprecierea instantei.
Pentru acelasi termen reclamantul a depus cerere modificatopare, completandu-si obiectul cererii la suma de 8290 lei reprezentand drepturi banesti neacordate in perioada octombrie 2012 - aprilie 2013, reactualizate cu dobanda legala de la data formularii cererii si pana la plata efectiva.
Solicita si obligarea paratei la plata unei indemnizatii in cuantum de 6 salarii medii stabilite in raport cu media veniturilor salariale realizate, calculate pe ultimele 3 luni, actualizate cu rata inflatiei
Solicita si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Arata ca societatea a achitat in mai multe transe sumele solicitate prin actiunea initiala insa nu a fost acoperita intreaga perioada
Arata ca la 16.05.2013 parata prin decizia 22/57 a dispus concedierea colectiva a majoritatii salariatilor, avand obligatia de a acghita conform CCM la acelasi moment, pentru munca depusa in companie, o indemnizatie in cuantum de 6 salarii medii stabilite in raport cu media veniturilor salariale realizate pe ultimele 3 luni
Ca avand in vedere ca parata nu si-a indeplinit nici aceasta obligatie, neexistand nicio garantie ca o va face in viitorul apropiat, solicita admiterea actiunii modificate si sub acest aspect
Anexeaza decizie de concediere 22/57 din 16.05.2013
La aceeasi data a formulat intampinare si M. Apararii Nationale solicitand respingerea cererii de chemare in garantie
A aratat ca Regulamentul de organizare si functionare al companiei stabileste la art. 2 ca aceasta societate functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara
Potrivit art. 8 din acelasi Regulament Romavia este administratorul bunurilor din patrimoniul sau, pe care le foloseste si de care dispune in mod autonom
Apreciaza asadar ca cererea de chemare in grantie formulata de reclamant este inadmisibila fata de conditiile legale de forma si de fond pe care trebuie sa le indeplineasca o astfel de cerere
Invoca si exceptia lipsei sale de calitate procesual pasiva aratand ca specificul actiunii are la baza caracterul personal al contractului de munca
Ori intre reclamant si M. Apararii Nationale nu exista raporturi juridice de munca
Pe fondul cauzei solicita respingerea ca neintemeiata a cererii de chemare in garantie aratand ca angajator in cauza este ROMAVIA astfel ca aceasta are obligatia de a acorda salariatilor toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de munca si din contractele individuale de munca
Ca faptul ca aceasta societate se afla in coordonarea MApN nu are nici un fel de relevanta in cauza caci institutia militara nu este parte in vreun contract incheiat cu reclamantul
Ca potrivit HG 244/1991 rolul Ministerului Apararii Nationale este limitat la reprezentarea intereselor statului in Consiliul de Administratie al Regiei
In drept invoca dispozitiile art. 115-118 C.pr.civ si actele normative la care a facut referire in cuprinsul intampinarii
Deliberand asupra cererii de chemare in jduecata formulate, astfel cum a fost precizata, tribunalul o apreciaza ca fondata si o va admite, pentru motivele ce succed:
Reclamantul a fost salariatul paratei in baza contractului de munca anexat la fila 4 dosar in functia de dispecer relatii cu publicul.
In aceasta calitate reclamantului i se cuveneau, in baza contractului de munca si reglementarilor specifice activitatii in unitatile ce apartin Ministerului Apararii Nationale salariul lunar si norma de hrana in cuantum de 17 lei/zi
Parata Romavia nu contesta neplata la timp a drepturilor salariale cuvenite reclamantului insa arata ca aceasta se datoreaza unor dificultati financiare generate de pierderea pozitiei de exclusivitate pe piata transporturilor aeriene speciale.
Tribunalul retine dispozitiile art. 159 alin 1 si 2 C.muncii conform cu care „Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani”
De asemenea, tribunalul retine si dispozitiile art. 168 alin 1 C.muncii conform cu care plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit
Asa fiind si vazand ca, din analiza materialului probator administrat rezulta ca parata nu a achitat integral reclamantului, pentru perioada solicitata, drepturile salariale cuvenite, tribunalul apreciaza actiunea ca fondata si o va admite.
Va obliga parata Romavia sa plateasca reclamantului suma de 8260 lei reprezentand drepturi salariale restante si norma de hrana aferente perioadei octombrie 2012 - aprilie 2013
Va obliga aceeasi parata la plata catre reclamant a sumei de 5568 lei reprezentand c/valoarea a 6 salarii medii, stabilite in raport cu media veniturilor salariale realizate, calculate pe ultimele 3 luni
Va respinge ca inadmisibile cererile de chemare in garantie formulate de reclamant
In temeiul art. 274 C.pr.civ va obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea precizata formulata de reclamantul I. N., domiciliat in ., jud. Ilfov in contradictoriu cu parata R. A. Compania R. de Aviatie Romavia cu sediul in Bucuresti, .. 1, sect. 4
Obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 8260 lei reprezentand drepturi salariale restante si norma de hrana aferente perioadei octombrie 2012 - aprilie 2013
Obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 5568 lei reprezentand c/valoarea a 6 salarii medii, stabilite in raport cu media veniturilor salariale realizate, calculate pe ultimele 3 luni
Respinge ca inadmisibile cererile de chemare in garantie formulate de reclamant in contradictoriu cu M. Apararii Nationale cu sediul in Bucuresti, ., sect. 5 di M. Finantelor Publice cu sediul in Bucuresti, ., sect. 5
In temeiul art. 274 C.pr.civ obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat
Cu recurs in 10 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iulie 2013
Președinte, A. M. C. | Asistent Judiciar, M. M. | Asistent Judiciar, R. L. P. |
Grefier, M. P. |
A.C. 17 Iulie 2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








