Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 4278/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4278/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 4278/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 4278/2015
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Asistent judiciar R. B.
Asistent judiciar Ș. U.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect contestație decizie de sancționare privind pe contestatoarea P. C.-A. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI – C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. L. L. pentru contestatoarea și consilier juridic P. E. I. pentru intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare.
Din oficiu, conform art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material si teritorial potrivit art. 208, 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 cu soluționarea cauzei.
Instanța pune în discuție excepția prescripției și nulității absolute a deciziei de sancționare invocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată,
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat se acordă cuvântul asupra excepției prescripției și nulității absolute a deciziei de sancționare invocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Avocat P. L. L. pentru reclamant solicită admiterea excepției prescripției aplicării sancțiunii disciplinare întrucât angajatorul a încălcat termenele de aplicare a sancțiunii, termene prevăzute de art. 252 alin. 1 Codul Muncii. Astfel potrivit art. 252 alin. 1 Codul muncii „angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”. Arată că presupusele fapte în baza cărora s-a aplicat sancțiunea au fost săvârșite în perioada octombrie-noiembrie 2014 iar decizia de sancționare a fost luată în baza raportului de cercetare disciplinară din 14.08.2015. Astfel, a fost încălcat atât termenul de 30 de zile cât și termenul de 6 luni, termene prevăzute de art. 252 alin. 1 Codul muncii. În ce privește excepția nulității absolute, arată că prin raportare la dispozițiile art. 252 alin. 2 lit. a, c, Codul muncii, în decizia de sancționare nu sunt descrise în concret faptele săvârșite și nu sunt menționate nici apărările reclamantului. Totodată arată că nu au fost menționate nici motivele pentru care au fost înlăturate explicațiile salariatului Pe de altă parte solicită și anularea convocatorului nr. 953/21.07.2015 deoarece nu s-a prevăzut obiectul cercetării iar în cadrul cercetării disciplinare nu i-au fost aduse la cunoștință salariatului motivele cercetării. Cu cheltuieli de judecată. Depune chitanța nr. 26/17.11.2015.
Consilier juridic P. E. I. pentru pârâtă solicită respingerea excepțiilor ca nefondate și menținerea deciziei ca temeinică și legală conform motivelor invocate în întâmpinare. Arată că decizia de sancționare nu a fost emisă sub imperiul unei erori ci a fost emisă mai târziu deoarece s-au făcut ample cercetări. Astfel, decizia de sancționare a fost emisă în baza unui convocator al întregului personal, transmis prin fax.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
La data de 27.06.2014 s-a înregistrat la această instanță acțiunea formulată de contestatoarea P. C.-A. ce a chemat în judecată pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri Și Poduri – C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 363/24.08.2015 privind sancționarea cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, cât și a convocatorului cercetare pentru data de 27.07.2015 (fără număr de înregistrare și dată);obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente derulării prezentului litigiu,
În motivare a arătat că este angajata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri Și Poduri - C. punct de lucru A.C.I. P.F.1, prin contractul individual de muncă încheiat sub nr._/26.10.2009 pe o perioadă nedeterminată, începând activitatea în data de 26.10.2009, în prezent fiind în funcția de controlor trafic în cadrul A.C.I. PF1.
În primul rând, înțelege să invoce excepția prescripției aplicării sancțiunii disciplinare dispusă prin Decizia directorului regional al D.R.D.P. C. nr. 363/24.08.2015 prin raportare la dispozițiile art. 252 alin. 1 din Codul Muncii care prevăd faptul că "Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei."
Ori, potrivit deciziei anterior menționate, se reține faptul că aceasta a fost emisă avându-se în vedere Raportul Comisiei de cercetare disciplinară nr._/14.08.2015 și a Anexei la acest raport nr._/21.08.2015, fără a se preciza în cadrul acesteia care a fost actul de constatare a faptelor reținute ca fiind abateri disciplinare.
În aceeași ordine de idei, din modalitatea în care a fost întocmit Convocatorul cercetare, reiese faptul că actul constatator al faptelor săvârșite ar fi "referatul Serviciului Comercial nr._/16.07.2015.
În aceste condiții, este cert faptul că decizia de sancționare din 24.08.2015 a fost emisă cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare -16.07.2015.
De altfel, în cadrul Referatului nr._/16.07.2015, se specifică faptul că cercetarea disciplinară s-a inițiat ca urmare a "informării domnului Șef A.C.l. Porțile de F. 1 - ing. L. N.", fără a se indica de când este această informare, prin emiterea unei adrese cu nr._/24.06.2015 către Biroul Vamal Porțile de F. 1, astfel încât este cert faptul că actul constatator al faptelor săvârșite datează cel puțin din data de 24.06.2015.
Pe de altă parte, deși în cadrul convocatorului nu s-au specificat faptele pentru care contestatoarea a fost convocată să dea explicații, la data la care a avut loc întrevederea i s-a adus la cunoștință faptul că cercetarea este în legătură cu anumite fapte care ar fi fost săvârșite în lunile octombrie-noiembrie 2014, situație în care nu a fost respectat nici termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei în cadrul căruia trebuia să fie emisă decizia de sancționare, trecând mai bine de 9 luni de zile.
Având în vedere aceste aspecte, este cert faptul că pentru sancțiunea aplicată a intervenit prescripția, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate și anularea deciziei, în acest sens fiind inclusiv practica judiciară în materie care a stabilit faptul că "Nu se pot reține susținerile în sensul că termenul de 30 de zile curge de la momentul finalizării cercetării disciplinare, deoarece legea impune angajatorului să efectueze toate procedurile privind sancționarea disciplinară, inclusiv cercetarea prealabilă și emiterea deciziei, în termenul respectiv, care curge de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, așa cum expres este prevăzut de art. 268 Codul Muncii. Aceasta este o dispoziție expresă al cărei scop este protejarea salariatului, care, în caz contrar, ar putea fi ținut, un termen nerezonabil, într-o situație de incertitudine, angajatorul având posibilitatea de a proroga prin propria sa voință curgerea termenului prevăzut de lege" (Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, Decizia nr. 668/R/02.02.2011)
Pe de altă parte, atât convocatorul pentru întrevederea din 27.07.2015, cât și decizia de sancționare nr. 363/24.08.2015 sunt lovite de nulitate absolută, având în vedere faptul că nu au fost inserate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 251 alin. 2 din Codul Muncii - în sensul neprecizării obiectului întrevederii -, respectiv art. 252 alin. 2 lit. a) și lit. c) din Codul Muncii - descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și motivele pentru care a fost respinsă apărarea salariatei.
Astfel, în cadrul convocatorului nu s-a prevăzut obiectul întrevederii,ci doar faptul că, contestatoarea este convocată pentru "Clarificarea tuturor aspectelor relatate în referatul Serviciului Comercial nr._/16.07.2015", fără ca acest referat să fie pus la dispoziția contestatoarei.
De altfel, contestatoarea a încercat să ia legătura telefonic cu reprezentanții Comisiei de cercetare pentru a i se explica în ce constau abaterile disciplinare, acesteia necomunicându-i-se nici pe această cale vreun răspuns sau explicație, ci faptul că va fi pusă la curent în momentul prezentării la convocare.
În momentul întrevederii din 27.07.2015 i s-a adus la cunoștință faptul că ar fi vorba despre neîncadrarea corespunzătoare a unor autovehicule din lunile octombrie - noiembrie 2014, fără a i se pune la dispoziție vreun document în acest sens, motiv pentru care, în mod logic și real, salariata a explicat faptul că nu-și amintește modul de încadrare al autovehiculelor, neștiind nici măcar despre ce autovehicule este vorba.
Ulterior întocmirii notei explicative, la insistențele contestatoarei i s-au pus la dispoziție o parte din documentele ce au stat la baza convocării și care sunt anexate la prezenta cerere de chemare în judecată.
În aceste condiții, consideră faptul că nu s-au respectat dispozițiile legale ale art. 251 din Codul Muncii, cercetarea disciplinară a fost una lapidară, superficială, care nu poate constitui baza legală pentru emiterea unei sancțiuni disciplinare.
În ceea ce privește decizia contestată învederează faptul că nu s-au
prevăzut mențiunile obligatorii ce fac obiectul art. 252 alin. 2 lit a) și c) din Codul
Muncii, în sensul că nu s-a prevăzut descrierea faptei în concret și nici motivele
pentru care apărarea contestatoarei a fost respinsă.
Raportându-ne la conținutul deciziei de sancționare, este cert faptul că nu s-a realizat nici măcar o descriere sumară a faptelor ce i se impută contestatoarei ca fiind abateri disciplinare, nu s-a specificat în concret în ce constau aceste fapte, ci doar s-au prevăzut încălcarea anumitor dispoziții din Regulamentul intern, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și fișa postului, aspecte care nu pot echivala cu descrierea faptelor presupus a fi abateri disciplinare.
În sensul celor expuse anterior este și practica judiciară în materie care a statuat faptul că "Referirea la anumite dispoziții ale Regulamentului intern nu echivalează în mod automat cu respectarea art. 268 alin. 2 Ut. b) Codul Muncii, în condițiile în care aceste dispoziții au caracter generic, fiind total insuficiente pentru a se determina care sunt și în ce constau pretinsele abateri disciplinare, cum anume a încălcat salariata atribuțiile și obligațiile de serviciu." (Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, Decizia nr. 685/R/03.02.2011)
În aceeași ordine de idei, este și Decizia nr. 668/R/02.02.2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, care a prevăzut "Descrierea faptei care constituie abatere disciplinară trebuie făcută în mod concret și precis, pentru a permite instanței să verifice temeinicia sancțiunii aplicate prin raportare la o faptă concretă și la obligațiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă și regulamentul intern. Nu se pot reține susținerile angajatorului, în sensul că descrierea faptei rezultă din actele care au stat la baza deciziei prin care s-a constatat săvârșirea abaterii disciplinare de către salariat, deoarece condiția descrierii faptei în mod concret și detaliat este prevăzută de lege imperativ și trebuie să rezulte din decizia de sancționare și nu din alte înscrisuri, unele dintre aceste depuse la dosar după aplicarea sancțiunii disciplinare, pe parcursul soluționării contestației. în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de sancționare."
Cu privire la aceste motive de nulitate invocate de către contestatoare s-au pronunțat instanțele judecătorești la nivel național, inclusiv Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, Decizia nr. 322/R/20.01.2011 statuând următoarele aspecte: „Astfel, prima instanță a realizat o corectă interpretare a normelor de drept incidente în cauză. în mod corect s-a reținut că decizia de sancționare contestată este lovită de nulitate absolută.
Descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menționarea aspectelor care o individualizează și anume data la care a fost săvârșită, pentru a se putea verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul Muncii, modalitatea în care s-a comis, în raport de care se poate verifica temeinicia celor reținute în sarcina contestatorului.
Concret, în decizia nr. 547/06.04.2009 emisă de recurentul-angajator, două dintre faptele pretinse a constitui abatere disciplinară sunt menționate astfel: «contestatoarea nu a organizat ședințe cu personalul din magazine pentru a găsi soluții în vederea îmbunătățirii activității în magazine, rezultatele echipei pe care a condus-o fiind extrem de scăzute; nerespectarea prevederilor documentului: fișa postului - pct. 20 din atribuții, adresându-se nepoliticos clienților».
Evident că pentru aspectul în discuție în decizia de sancționare nu sunt descrise faptele, nu sunt arătate care sunt acele nereguli pentru care a fost necesară aplicarea sancțiunii disciplinare. Trimiterea la dispozițiile fișei postului pretins a fi încălcate nu are nicio relevanță față de dispozițiile legale care prevăd, strict și imperativ, care sunt elementele obligatorii ale unei decizii. Arătarea faptelor abia cu ocazia formulării întâmpinării și chiar în cuprinsul cererii de recurs (în care se relevă și alte abateri disciplinare) nu este de natură a acoperi omisiunea recurentei întrucât, fiind vorba de o nulitate absolută (pentru nerespectarea cerințelor de formă ad validitatem), nu poate fi acoperită prin confirmare. Acest principiu se regăsește și în dispozițiile art. 8 Codul Muncii, potrivit cărora real ții le de muncă se bazează pe principiul consensualismului și al bunei-credințe, iar pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și consulta reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă. Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. 2 Codul Muncii are caracterul nulității exprese, fiind prevăzută anume de lege. Or, în cazul nulității exprese, legea instituie o prezmuție juris tantum de vătămare, astfel încât beneficiarul prezumției nu trebuie să dovedească faptul vătămător, ci doar neobservarea formelor legale.
Caracterul normei legale este imperativ, iar încălcarea sa atrage indubitabil sancțiunea nulității absolute. "
Pe de altă parte, nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei nu au fost prevăzute în cadrul deciziei contestate, afirmația din art. 3 din decizie potrivit căreia "Comisia a înlăturat apărarea sa, deoarece salariata susține că nu își amintește modul de încadrare al autovehiculelor." nu pot fi reținute, atât timp cât acesteia nu i s-a adus la cunoștință despre ce autovehicule este vorba, care ar fi sau în ce constau înregistrările eronate.
În ceea ce privește starea de fapt, așa numitele înregistrări eronate a autovehiculelor de către ea nu poate fi dovedită de către pârâtă prin documentele puse la dispoziția noastră, având în vedere faptul că în sistemul electronic, în aceste documente, sunt trecute doar mențiunile privind punctul de încărcare și felul traficului (direct), fără să fie trecut CMR-ul / scrisoarea de transport care arată atât punctul de încărcare, cât și cel de descărcare a mărfii, în funcție de care se solicită tipul de autorizație, adică autorizația de trafic direct sau autorizația de terță tară.
În altă ordine de idei, învederează faptul că periodic, cel puțin lunar, se întrunește o comisie de control care verifică înregistrările autovehiculelor care au tranzitat PF 1, la fiecare dintre aceste controale nefiind sesizată nicio abatere în ceea ce privește modalitatea de înregistrare a autovehiculelor.
În drept, a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 247, art. 248, art. 250, art. 251, art. 252 din Codul Muncii, coroborate cu art. 154 alin. 2 din Legea nr. 62/2011, raportate la art. 194 și următoarele Cod de procedură civilă.
La data de 14.10.2015 intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri Și Poduri - C.‚ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și respingerea cheltuielilor de judecata și menținerea Deciziei nr. 363/24.08.2015 ca temeinică și legală
În motivarea a arătat că contestatoarea a fost sancționată în baza raportului de cercetare disciplinara nr._/14.08.2015 .prin Decizia nr. 363/24.08.2015 în interiorul a 30 zile calendaristice de la înregistrarea raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unități.
A solicitat respingerea excepției prescripției aplicării sancțiunii disciplinare, care este emisă avându-se în vedere raportul de cercetare disciplinara_/14 .08.2015, în care se arată că angajata DRDP C. ACI PFi - P. C. - A. în calitate de controlor trafic nu a respectat fișa postului încadrând ne corespunzător autovehiculul CA040RS/AC309CA în aplicația informatica și nu a încasat tariful de „Autorizare acces la rețeaua de drumuri de interes național în valoare de 1000 Euro/cursa. În urma verificării jurisprudenței la nivelul întregii țări în aceste litigii s-a constatat că instanțele nu au un punct de vedere unitar cu privire la calcularea termenului de 30 de zile în care trebuia aplicata sancțiunea disciplinara potrivit dispozițiilor art. 252 alin . fi) din Codul muncii, republicat, statuând diferit asupra momentului de la care începe sa curgă acest termen .
Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești au apreciat că data la care angajatorul a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare și de la care începe să curgă termenul de 30 zile prevăzut la art. 252 alin. (1) din Codul Muncii republicat este data la care nota/procesul verbal de sesizare / raportul de informare /referatul de prezentare a situației a fost înregistrat în registrul general al angajatorului și a dobândit data certa .
Instanțele au apreciat că cercetarea disciplinară trebuie să se efectueze în interiorul celor 30 de zile calendaristice în care trebuie să se emită decizia de sancționare și în contextul legislativ analizat, nu se poate confunda cu cercetarea realizată de comisia de cercetare disciplinară materializata într-un raport cu data înregistrării sesizării în ceea ce săvârșirea abaterii disciplinare, care reprezintă data luării la cunoștința despre săvârșirea faptei și de la care curge termenul de prescripție de 30 de zile. S-a mai reținut că data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare în sensul prevederilor art. 252 alin (i) din Codul Muncii republicat, este data la care nota / referatul /procesul verbal de sesizare primește data certa prin înregistrarea în registrul general al angajatorului, chiar daca, ulterior, este necesară completarea informațiilor pe care le conține sesizarea inițială (completare ce se va reanaliza prin intermediul cercetării disciplinare ~).
În cadrul acestei opinii jurisprudențiale s-a menționat că a aștepta finalizarea cercetării disciplinare, ceea ce pune sub semnul incertitudinii situația salariatului. De asemenea, se îngreunează stabilirea exactității faptelor și se reduce eficienta combaterii comportamentelor dăunătoare.
Ca atare s-a considerat că această interpretare este conformă spiritului legii, răspunzând necesitații asigurării stabilității raporturilor de munca, conducând la responsabilizarea angajatorului în exercitarea prerogativelor disciplinare, scopul reglementarii unui termen de prescripție de 30 zile prevăzut de art. 252 alin (1) din Codul Muncii, republicat, fiind acela al cercetării cu celeritate a faptelor, a circumstanțelor săvârșirii acestora și a vinovăției salariatului, în vederea lamurii situației sale profesionale.
Astfel alte instanțe de judecata au apreciat că numai la finalizarea cercetării prealabile, care are caracter obligatoriu, se poate vorbi despre existenta unei abateri disciplinare, deoarece anterior acestui moment exista numai fapta, ca urmare a aplicării prezumției de nevinovăție, astfel încât luarea la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare în termen de 30 de zile nu poate privi decât momentul încunoștințării angajatorului cu privire la actul final al cercetării prealabile.
La momentul la care reprezentantul angajatorului este sesizat cu o fapta prin care s-a încălcat disciplina muncii, chiar și în situația în care se cunoaște făptuitorul, nu exista încă abatere disciplinara, deoarece funcționează prezumția de nevinovăție și în consecința până la cercetarea făptuitorului, acesta se consideră nevinovat.
Numai la momentul definitivării cercetării prealabile exista certitudinea de nevinovăție și în consecința, până la cercetarea făptuitorului, acesta se consideră nevinovat.
Numai la momentul definitivării cercetării prealabile există certitudinea întrunirii tuturor elementelor consecutive ale abaterii disciplinare, de natura sa atragă răspunderea disciplinara.
In susținerea acestor concluzii trebuie pornit de la interpretarea art. 252 alin.(i) din Codul Muncii, republicat, care instituie două termene de prescripție și doua momente de la care aceste termene încep să curgă: acela al luării la cunoștința despre săvârșirea abateri disciplinare, pentru termenul de 30 de zile; acela al săvârșirii faptei, pentru termenul de 6 luni.
Astfel, cum rezulta din interpretarea literala a art.252 aii.91) al Codului Muncii, republicat, legiuitorul delimitează . cele doua momente de la care curg termenele de prescripție prin folosirea unor noțiuni cu semnificația juridica proprie, respectiv: "abaterea disciplinară" si „fapta".
Pe de alta parte, legiuitorul produce confuzie prin folosirea sintagmei „luarea la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare", în loc de „luarea la cunoștința despre constatarea abaterii disciplinare", deoarece numai "fapta" putea fi săvârșita în timp ce abaterea disciplinara are un conținut complex, incluzând noțiunea de „fapta" și impune verificarea elementului subiectiv, adică a existentei vinovăției, precum și a îndeplinirii celorlalte condiții impuse de art.247 alin.(2) din Codul Muncii republicat, care o definește. Prin urmare, pentru rigurozitatea exprimării, trebuia să se aibă în vedere ca abaterea disciplinara nu putea fi săvârșita, ci constatata.
De altfel, art.247 alin.(2) din Codul Muncii, republicat, include in noțiunea de „abatere disciplinara"noțiunea de „fapta", privita ca acțiune sau inacțiune, de care legea leagă îndeplinirea anumitor condiții. Aceste condiții urmează a fi verificate ulterior săvârșirii faptei de către organul sau persoana împuternicită de angajator să efectueze cercetarea disciplinara prealabila.
Numai după finalizarea cercetării prealabile se poate aprecia dacă fapta are caracterul unei abateri disciplinare, deoarece până la acel moment, persoana care a săvârșit fapta beneficiază de prezumția de nevinovăție. Astfel, „luarea la cunoștința"despre existenta abaterii disciplinare va avea loc numai după finalizarea cercetării prealabile, deci, ulterior momentului în care a fost săvârșită fapta care a declanșat cercetarea prealabila tocmai pentru a se constatata în ce măsura făptuitorul este sau nu vinovat.
Prin urmare, momentul săvârșirii faptei este distinct și anterior momentului stabilirii existentei „abaterii disciplinare", ca urmare, a necesitații verificării îndeplinirii condiției ca „fapta „sa fie săvârșita cu încălcarea normelor legale, a regulamentului de ordin intern, etc.
De asemeni, trebuie avut în vedere și distincția dintre comisia sau persoana împuternicită de angajator să efectueze cercetarea prealabila și persoana îndreptățită să emită decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare. Termenul de 30 de zile nu se poate raporta decât la momentul la care persoana îndreptățită să emită decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare a luat la cunoștința despre rezultatul cercetării disciplinare prealabile și numai daca aceasta a constatat întrunirea elementelor constitutive necesare pentru existenta abaterii disciplinare.
Rațiunea instituirii termenului de 30 de zile este aceea ca angajatorul, după studierea referatului care finalizează cercetarea disciplinara prealabila, să stabilească daca exista abatere disciplinara, care sunt consecințele acesteia și daca se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare, care anume sancțiune se cuvine a fi aplicată.
Prin cerințele impuse de jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului rezultă ca interpretarea art. 252 alin.(1) din Codul Muncii, republicat, ar trebui să se realizeze și în concordanta cu dispozițiile legale menționate anterior. Prin urmare și termenul de 30 de zile cuprins în acest articol trebuie să curgă de la data la care referatul final de constatare a existentei abaterii disciplinare a fost înregistrat la registratura persoanei îndreptățite să emită decizia de sancționare. Nu poate fi primita argumentarea din prima opinie jurisprudențiala, conform căreia termenul de 30 de zile trebuie să includă și perioada cercetării prealabile ca astfel, angajatorul"uneori de rea credința" îl va supune pe angajat la presiuni cauzate de procedura cercetării disciplinare deoarece interpretarea menționata pleacă de la rea credința, iar legea română instituie prezumția contrara, a bunei credințe.
Protejarea intereselor angajatului prin instituirea unui termen de prescripție constituie o apreciere susținută de concluziile exprimate de Curtea Constituționala in Decizia nr. 71/1999 si reluate in Decizia nr.743/2011 în sensul ca, termenele de prescripție fixate de lege constituie o măsura de protecție a angajaților fața de aplicarea arbitrară a unui regim sancționator și asigura în același timp stabilitatea raporturilor de munca.
Astfel, decizia de sancțiune disciplinara trebuie sa fie emisă in termen de 30 de zile de la momentul în care a primit raportul final de cercetare disciplinară prin care se constată că s-a săvârșit cu vinovăție o abatere disciplinara de către salariat. Așa cum este susținută de I. T. Ș. în Tratatul Teoretic și Practic de D. al Muncii, ed. Universul Juridic București, 2012, p.750; de M. V. care consideră că termenul de 30 de zile la care face referire art.252 alin.(i) din Codul Muncii începe să curgă după ce comisia de disciplină sau persoana împuternicită să realizeze cercetarea prealabila și-a exprimat punctul de vedere, în sensul că fapta exista și aduce atingere raporturilor de munca, a fost săvârșită cu vinovăție de persoana supusă cercetării disciplinare, pentru ca numai începând cu acest moment se poate vorbi despre existenta unei abateri disciplinare. Autoare justifica aceasta concluzie prin distincția între fapta și abatere disciplinara, distincție care se realizează numai ca rezultat al desfășurării cercetării prealabile, care verifica îndeplinirea condițiilor legale, impuse de art.247 aii. (2) Codul Muncii pentru ca fapta să devină abatere disciplinara.
Se susține ca „momentul de la care trebuie să curgă termenul de 30 de zile este momentul în care comisia împuternicita a transmis raportul către persoana îndreptățita să emită decizia, iar în raport rezultă că în cauza un salariat a săvârșit o abatere disciplinara. Astfel, cel îndreptățit să emită decizia are la dispoziție o perioada de 30 de zile ca în raport de cele constatate de cei care au efectuat cercetarea disciplinara și având în vedere dispozițiile art. 250 din Codul Muncii, republicat, să decidă cu privire la sancțiunea aplicabila.(Revista R. de Doctrina și Jurisprudența nr.3/2011, p.146)
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.16/12.11.2012, admite recursurile în interesul legii declarate de Avocatul Poporului și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și stabilește în interpretarea și aplicarea art.252 alin.(1) din Codul Muncii republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității.
În drept a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205-208 Cod Proc. Civ.
La data de 02.11.2015 contestatoarea a depus răspuns la întâmpinarea depusă de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri - C. la cererea de chemare în judecată, învederând instanței de judecată următoarele considerente:
Din lecturarea apărărilor expuse în cadrul întâmpinării, pârâta C.NA.D.N.R. -D.R.D.P. C. face referire doar la excepția prescripției aplicării sancțiunii disciplinare, raportându-se doar la termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, prevăzut de art. 252 alin. 1 teza I din Codul Muncii, fără a expune niciun fel de apărare la termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei prevăzut de același text normativ.
De asemenea, pârâta nu înțelege să-și formuleze nicio apărare cu privire la celelalte motive de anulare a deciziei de sancționare nr. 363/24.08.2015 invocate, precum reinserarea mențiunilor obligatorii prevăzute de art 251 alin. 2 din Codul Muncii - în sensul neprecizării obiectului întrevederii -, respectiv art 252 alin. 2 lit a) și lit c) din Codul Muncii - descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și motivele pentru care a fost respinsă apărarea salariatei, sau în ceea ce privește starea de fapt, pe care înțelege să o susțină în continuare și să aprecieze lipsa de apărare a pârâtei în acest sens drept o recunoaștere indirectă a lipsurilor actelor emise de către aceasta.
Arată că își menține în continuare excepția prescripției aplicării sancțiunii disciplinare dispusă prin Decizia directorului regional al D.R.D.P. C. nr. 363/24.08.2015 și solicită admiterea acesteia, prin raportare la dispozițiile art. 252 alin. 1 din Codul Muncii.
Susține faptul că cele 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare este un termen care curge de la data luării la cunoștință de către conducerea unității despre săvârșirea acesteia, adică nota de constatare sau referatul întocmit în acest sens, situație prevăzută și în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 743/2011 "Astfel, data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare este cea la care reprezentantul legal sau convențional al angajatorului a fost înștiințat despre săvârșirea acesteia sau cea care rezultă din coroborarea unor fapte sau acte ce demonstrează faptul că reprezentantul angajatorului cunoștea sau avea știință despre abaterea săvârșită. Celelalte aspecte țin de probatoriul administrat în cauză", în raportul juridic dedus judecății fiind vorba, cel puțin, de referatul întocmit de către Serviciul Comercial nr._/16.07.2015.
Indiferent dacă se aplică considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2012, care stabilește curgerea acestui termen de 30 zile de la data înregistrării raportului de cercetare disciplinară prealabilă - Raportul Comisiei de cercetare prealabilă disciplinară nr._/14.08.2015, excepția prescripției aplicării sancțiunii disciplinare continuă să existe prin raportare la teza a II-a a art 252 alin. 1 din Codul Muncii care prevede faptul că "Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Ori, având în vedere documentele depuse de către pârâtă odată cu întâmpinarea, inclusiv raportul de cercetare disciplinară nr._/14.08.2015, în cadrul căruia la constatările pentru ea s-a reținut faptul că în data de 09.10.2014 salariata "a încadrat autovehiculul ca fiind trafic direct conform MT-lui emise de acesta nr._", deși, "autovehiculul efectuează trafic terță țară și nu trafic direct, așa cum a fost încadrat, reiese fără echivoc faptul că fapta săvârșită de către contestatoare și calificată de către pârâtă drept abatere disciplinară, a avut loc în data de 09.10.2014.
Având în vedere faptul că termenul de 6 luni, în interiorul căruia trebuie emisă decizia de sancționare, nu comportă nicio interpretare, termenul fiind unul imperativ și clar stabilit, în sensul că începe să curgă de la data săvârșirii faptei -09.10.2014 - prin raportare la data aplicării sancțiunii, adică data emiterii deciziei de sancționare - 24.08.2015 - este cert faptul că acest termen este demult depășit, fapt pentru care se impune admiterea excepției prescripție aplicării sancțiunii și pe cale de consecință anularea deciziei anterior-menționate.
Referitor la starea de fapt, potrivit anexei la raportul de cercetare disciplinară nr._/14.08.2015 (_/21.08.2015), fapta a fost reținută ca fiind calificată drept o eroare, iar sancțiunea ar fi necesară pentru a "duce la creșterea gradului de atenție în perioada desfășurării activității de controlor trafic.
Ori, prin raportare la susținerile noastre din cadrul contestației formulate, cât și la înscrisurile depuse de către pârâtă, este cert faptul că aceasta din urmă nu a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor art. 250 din Codul Muncii, în sensul că nu s-a analizat gradul de vinovăție a salariatului, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, comportarea în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În condițiile în care, prin anexa mai sus precizată, s-a reținut faptul că reclamanta "nu a mai fost sancționată și nu a avut evenimente în punctele de control care să atragă o sancțiune în ultimul an", consideră că sancțiunea cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni este una mult prea drastică, angajatorul având posibilitatea să aplice avertisment scris sau reducerea salarială cu un procent mai mic sau pe o perioadă mai scurtă, având în vedere faptul că sancțiunea nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor de muncă, a unui spirit de responsabilitate, legea trebuind să fie aplicată în mod concret, în funcție de fiecare situație, considerând că scopul aplicării acestei legi este de a preveni eventualele riscuri pe care ar putea să le sufere angajatorul, scop care poate fi atins prin aplicarea unor sancțiuni moderate.
În drept, a întemeiat răspuns la întâmpinare în baza art. 201 alin. 2 Cod procedură.
Analizând contestația în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, instanța constată și reține următoarele:
Contestatoarea P. C.-A. este angajata intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri – C., îndeplinind controlor trafic la Agenția de Control și Încasare Porțile de F. 1, conform fișei postului (fila 13 dosar).
Prin decizia nr. 362/24.08.2015 emisă de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri – C. s-a dispus sancționarea contestatorului cu retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o perioadă de 60 de zile, urmând să îndeplinească sarcinile de serviciu corespunzătoare controlului de trafic, care vor fi stabilite de șef tură AICI PF1.
S-a reținut în cuprinsul deciziei de sancționare că salariatul G. G. nu a respectat atribuțiile corespunzătoare fișei postului, punctul II, aliniamentul 3, descrierea sarcinilor/atribuțiilor/activităților.
S-a mai reținut că, în drept, fapta săvârșită de contestator încălcă prevederile art. 39 alin. 2 lit. a, b, c Codul muncii, dispozițiile art.9.2 alin.2 lit. a, b, e din contractul colectiv de muncă în vigoare, precum și pe cele ale art. 7 lit. a, c, d din regulamentul intern.
Prin contestația dedusă judecății contestatorul solicită să se dispună anularea deciziei de sancționare nr. 362/24.08.2015 privind sancționarea cu retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o perioadă de 60 de zile, precum și a convocatorului de cercetare nr.953/21.07.2015, invocând excepția prescripției aplicării sancțiunii disciplinare prin raportare la dispozițiile art.252 alin.1 Codul muncii, precum și nulitatea absolută a deciziei de sancționare și a convocatorului de cercetare disciplinară în raport de dispozițiile art.252 alin.2 lit. a, c Codul muncii.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Referitor la excepția prescrierii dreptului angajatorului de a aplica contestatorului sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcție din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o perioadă de 60 de zile prin decizia nr. 363/24.08.2015, instanța, verificând data emiterii deciziei de sancționare în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei și de dispozițiile legale incidente în materie, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1 Codul muncii „angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință de către angajator despre săvârșirea abaterii disciplinare, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat într-un recurs în interesul legii statuând prin decizia nr. 16/12.11.2012 că momentul de la care începe să curgă acest termen de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității.
Or, în cauză, se reține că raportul comisiei de cercetare disciplinară prealabilă (fila 69 dosar) a fost înregistrat la registratura unității intimate la data de 14.08.2015 sub nr._/14.08.2015, iar decizia de sancționare nr. 363/2015 (fila 53 dosar) a fost emisă de angajator la data de 24.08.2015.
Prin urmare, decizia de sancționare disciplinară nr. 363/24.08.2015 nu a fost emisă tardiv de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri – C., fiind respectate dispozițiile art. 252 alin. 1 Codul muncii, în ceea ce privește termenul de 30 de zile în care angajatorul trebuia să dispună aplicarea sancțiunii disciplinare.
În raport de dispozițiile legale enunțate anterior, precum și de dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu poate fi primită susținerea contestatorului exprimată în răspunsul la întâmpinare (filele 76-78 dosar) potrivit căreia termenul de 30 de zile curge de la data luării la cunoștință de către conducerea unității despre săvârșirea abaterii disciplinare prin nota de constatare sau referatul întocmit în acest sens, în speță, referatul nr._/16.07.2015 întocmit de către serviciul comercial(fila 63).
Totodată, nu poate fi primită susținerea contestatorului referitoare la aplicarea sancțiunii disciplinare cu depășirea termenului de șase luni prevăzut de art.251 alin.1 teza a II-a Codul muncii, întrucât din cuprinsul deciziei de sancționare nu rezultă care este data săvârșirii faptelor și nici din înscrisurile aflate la dosarul nu se poate stabili această dată raportat la cele reținute în decizia contestată.
Având în vedere că decizia de sancționare nr. 363/24.08.2015 a fost emisă cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin. 1 Codul muncii, urmează a se respinge excepția prescripției dreptului intimatei de a aplica contestatorului prin decizia nr. 363/24.08.2015 sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o perioadă de 60 de zile.
În ceea ce privește motivele invocate de contestator referitor la nulitatea absolută a convocatorului pentru data de 27.01.2015 (fila 19)și a deciziei de sancționare disciplinară nr. 363/ 24.08.2015, (f. 19 dosar) instanța constată următoarele:
În cuprinsul deciziei de sancționare s-a reținut că, în fapt, salariatul P. C. A. nu a respectat atribuțiile corespunzătoare fișei postului, punctul II, aliniamentul 3, descrierea sarcinilor/atribuțiilor/activităților, iar în drept, fapta săvârșită de contestator încălcă prevederile art. 39 alin. 2 lit. a, b, c Codul muncii, dispozițiile art.9.2 alin.2 lit. a, b, e din contractul colectiv de muncă în vigoare, precum și pe cele ale art. 7 lit. a, c, d din regulamentul intern.
Analizând legalitatea deciziei de sancționare contestate, analiză care prevalează examinării temeiniciei emiterii acesteia, instanța constată că decizia a fost emisă fără a fi respectate condițiile cerute pentru valabilitatea ei sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă care vizează legalitatea ei.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1, 2 Codul muncii „Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei; sub sancțiunea nulității absolute în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată”.
Raportând prevederile legale sus menționate la speța dedusă judecății se constată că decizia de sancționare nr. 363/24.08.2015 emisă de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri – C. nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii.
În acest sens se reține că pentru a îndeplini condițiile legale este absolut necesar ca în cuprinsul unei decizii de sancționare disciplinară să se regăsească toate cerințele prevăzute expres de lege, în caz contrar sancțiunea intervenită fiind nulitatea absolută.
Referitor la cerința privind descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, se apreciază că această descriere trebuie făcută în mod concret și precis, pentru a permite instanței să verifice temeinicia sancțiunii aplicate, prin raportare la o faptă concretă și la obligațiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern.
În decizia de sancționare trebuie descrisă fapta pentru care a fost sancționat salariatul în sensul de a fi prezentate explicit aspectele de natură să o califice ca fiind o încălcare a normelor de disciplină săvârșite în legătură cu munca sa.
Or, în speță, se constată că în decizia de sancționare nr. 363/24.08.2015 se menționează că, în fapt, salariata P. C. A. nu a respectat atribuțiile corespunzătoare fișei postului, punctul II, aliniamentul 3, descrierea sarcinilor/atribuțiilor/activităților, iar în drept, fapta săvârșită de contestator încălcă prevederile art. 39 alin. 2 lit. a, b, c Codul muncii, dispozițiile art.9.2 alin.2 lit. a, b, e din contractul colectiv de muncă în vigoare, precum și pe cele ale art. 7 lit. a, c, d din regulamentul intern.
În ceea ce privește fapta reținută ca abatere disciplinară în sarcina contestatoarei, aceea că nu a respectat atribuțiile corespunzătoare fișei postului, punctul II, aliniamentul 3, descrierea sarcinilor/atribuțiilor/activităților, se constată nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 252 alin.2 lit.a Codul muncii referitoare la descrierea faptei, întrucât pe de o parte intimata nu a arătat în cuprinsul deciziei de sancționare în ce a constat acțiunea contestatoarei referitor la faptul că nu a respectat atribuțiile corespunzătoare fișei postului, punctul II, aliniamentul 3, descrierea sarcinilor/atribuțiilor/activităților, iar pe de altă parte nu a menționat data la care a fost săvârșită fapta reținută ca abatere disciplinară, aspect care nu permite efectuarea niciunei verificări de către instanța de judecată în ceea ce privește temeinicia sancțiunii aplicate, prin raportare la o faptă concretă și la obligațiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern, așa cum cer dispozițiile legale sus menționate.
În situația descrierii generice a faptei imputată ca abatere disciplinară, fără a se arăta în concret data la care a fost săvârșită fapta, instanța apreciază că nu sunt respectate dispozițiile prevăzute de art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii, neindicarea datei la care contestatorul a săvârșit fapta, echivalând cu o descriere incompletă a acesteia, aptă să conducă la aplicarea sancțiunii nulității deciziei de sancționare.
Necesitatea descrierii faptei care a impus adoptarea măsurii de sancționare are ca finalitate respectarea dreptului salariatului de a se apăra, tocmai având în vedere specificul raporturilor de muncă, raporturi caracterizate prin subordonarea față de angajator, precum și asigurarea posibilității instanței de judecată de a aprecia asupra legalității sancțiunii, în raport de toate circumstanțele în care a fost săvârșită.
Or, în speță, fapta contestatoarei reținută ca abatere disciplinară nu a fost individualizată cu date sau alte elemente de identificare necesare pentru ca instanța să poată efectua verificări în ceea ce privește temeinicia sancțiunii aplicate, în cuprinsul deciziei menționându-se doar că salariata nu a respectat atribuțiile corespunzătoare fișei postului fără a se arăta însă în ce a constat fapta salariatului de a nu respecta aceste atribuții.
Totodată, se apreciază că este necesar ca în cuprinsul deciziei de sancționare să se menționeze data la care au fost săvârșite faptele reținute ca abateri disciplinare și pentru faptul că instanța trebuie să verifice și dacă au fost respectate prevederile art.252 alin.1 Codul muncii potrivit cărora „Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare,dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
În condițiile în care data săvârșirii faptelor nu rezultă din cuprinsul deciziei de sancționare, nu se poate verifica nici dacă termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile legale sus menționate, a fost respectat.
Este adevărat că din cuprinsul raportului de cercetare disciplinară prealabilă reiese că în data de 09.10.2014, aflându-se în timpul serviciului contestatorul a încadrat autovehiculul ca fiind trafic direct conform MT-ului emis de acesta nr._, deși autovehiculul respectiv efectua trafic terță țară și nu trafic direct, așa cum a fost încadrat.
Data de 09.10.2014, care reiese din cuprinsul raportului de cercetare disciplinară prealabilă nu este menționată în decizia de sancționare disciplinară ca fiind data la care a fost săvârșită abaterea disciplinară reținută în sarcina contestatoarei, însă dacă acestea ar constitui data la care a fost săvârșită abaterea respectivă, în raport de această dată ar fi prescrisă aplicarea sancțiunii disciplinare, termenul de șase luni în interiorul căruia trebuia emisă decizia de sancționare fiind cu mult depășit, întrucât față de datele de 09.10.2014, decizia nr. 363/2015 ar fi trebuit emisă până la data de 26.05.2015, or în cauză aceasta a fost emisă la data de 24.08.2015.
De asemenea, se constată că în convocatorul la cercetarea disciplinară a contestatorului (fila 20 dosar) s-a menționat că obiectul cercetării disciplinare constă în clarificarea tuturor aspectelor relatate în referatul nr._/16.07.2015 al serviciului comercial, însă din actele dosarului nu rezultă că intimata a înaintat acest referat contestatoarei, și oricum chiar dacă ar fi fost înaintat referatul, acest lucru nu suplinește lipsa descrierii faptei din decizia de sancționare disciplinară, cerință prevăzută expres sub sancțiunea nulității absolute de dispozițiile art. 252 alin.2 Codul muncii.
Condiția descrierii faptei în mod concret și detaliat este prevăzută de lege imperativ și trebuie să rezulte din decizia de sancționare și nu din înscrisurile prin care s-a constatat săvârșirea abaterii disciplinare ori din alte înscrisuri aflate la dosarul cauzei.
Prin urmare, în raport de conținutul deciziei de sancționare se constată că în cauză descrierea faptei reținută ca abatere disciplinară în sarcina contestatorului are un caracter general care nu permite efectuarea verificării de către instanța de judecată a temeiniciei sancțiunii aplicate, neregularitatea rezultată din omisiunea menționării datei la care s-a comis fapta contrară obligațiilor stipulate în fișa postului, contractul colectiv de muncă și regulamentul intern al societății, urmând a fi sancționată cu aplicarea sancțiunii nulității deciziei de sancționare.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse se constată că decizia nr. 363/24.08.2015 emisă de intimată este nulă, fiind întocmită cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii, situație în care se apreciază că nu se mai impune analizarea temeiniciei acesteia.
Referitor la susținerea contestatorului potrivit căruia decizia de sancționare este nulă absolut și pentru faptul că în cuprinsul ei nu s-au prevăzut motivele pentru care apărarea contestatorului a fost respinsă, încălcându-se astfel dispozițiile art.252 alin.2 lit.c Codul muncii, instanța constată că este neîntemeiată.
În acest sens se reține că din cuprinsul deciziei contestate reiese că apărarea contestatorului a fost înlăturată de către comisie pentru faptul că acesta a susținut că nu își amintește modul de încadrare a autovehiculelor, astfel că instanța apreciază că cerința prevăzută de dispozițiile art.252 alin.2 lit.c Codul muncii, este îndeplinită.
În ceea ce privește cererea contestatorului de anulare a convocatorului nr. 953/21.07.2015 pe motiv că este lovit de nulitate absolută, întrucât în cuprinsul acestuia nu s-a prevăzut obiectul întrevederii, instanța constată că este neîntemeiată având în vedere că nu există o dispoziție legală care să prevadă motivele de anulare a unui convocator la cercetarea disciplinară, iar pe de altă parte din cuprinsul convocatorului nr. 953/21.07.2015 reiese că a fost menționat obiectul cercetării. reiese că a fost menționat obiectul cercetării.
În consecință, instanța urmează a respinge excepția prescripției aplicării sancțiunii disciplinare să admită excepția nulității absolute a deciziei nr. 363 din 24.08.2015 și va constata nulitatea absolută a deciziei nr. 363 din 24.08.2015 emisă de CNADR SA București, DRDP C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției aplicării sancțiunii disciplinare.
Admite excepția nulității absolute a deciziei nr. 363 din 24.08.2015.
Constată nulitatea absolută a deciziei nr.363 din 24.08.2015 emisă de CNADR SA București, DRDP C., formulată de contestatoarea P. C.-A. cu domiciliul în Dr.Tr S. ., ., ., județul M., CNP_, și reprezentant convențional Av. P. L.-L.,cu domiciliul procedural ales la adresa de corespondență din Dr. Tr. S., Bld. C. I, nr. 85, .. 1, ., județul M., în calitate de reclamantă, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri Și Poduri - C., cu sediul în C., .. 17, județul D., e-mail:_, cod fiscal_, J_ .
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 17.11.2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. A. | Asistent judiciar, R. B. | Asistent judiciar, Ș. U. |
Grefier, M. D. |
RED. AM/DM
EX.4
COD OPERTATOR 2626
11 DECEMBRIE 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 4117/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
