Obligaţie de a face. Sentința nr. 4117/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Tribunalul MEHEDINŢI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Sentința nr. 4117/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 4117/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. M.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 4117

Ședința publică de la 06 Octombrie 2015

Completul compus din:

Președinte M. I.

Asistent judiciar R. B.

Asistent judiciar Ș. U.

Grefier E. V.

Pe rol judecarea acțiunii având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție formulată de reclamantul C. C. V. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, T. M. și C. de A. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin compartimentul registratură T. M. a depus la dosar adresa nr. 1284/02.10.2015 prin care a răspuns relațiilor solicitate de instanță la care a atașat decizia nr. 11/23.03.2011, situația drepturilor salariale pentru personalul conex personalului auxiliar de specialitate după legea nr. 285/2010 la data de 01.01.2011, decizia nr. 56/MH/28.06.2012, situația drepturilor salariale pentru personalul conex personalului auxiliar de specialitate după legea nr. 285/2010 cu majorare 8% conform OUG 19/2012 la data de 01.06.2012, anexa la decizia nr. 56/MH/28.06.2012, decizia nr. 111/MH/10.12.2012, situația drepturilor salariale pentru personalul conex personalului auxiliar de specialitate după legea nr. 285/2010 majorate cu 7,4% conform OUG 19/2012 la data de 01.12.2012, situația drepturilor salariale pentru personalul auxiliar de specialitate – informaticieni – după legea nr. 285/2010 majorate cu 7,4% conform OUG 19/2012 la data de 01.12.2012, situația drepturilor salariale pentru personalul auxiliar de specialitate după Legea 285/2010 cu majorare 7,4% la data de 01.12.2012.

Se ia act că prin acțiune s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.223 alin. 3 Cod procedură civilă și constatându-se cercetarea procesului încheiată instanța reține cauza spre soluționare.

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. la data de 13.01.2015 sub nr._, reclamantul C. C. V., a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, T. M. și C. de A. C., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective;

- obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea-cadru nr.330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.

Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadrul nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011.

În acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate că majorarea salarială din anul 2011 rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.

C. Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere, nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de C. Constituțională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor a celui lucrat, s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a-l îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.

Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013, care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

În acest sens, se poate remarca faptul că, prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept:

(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.

(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.

(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar.

Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.

(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).

De asemenea, prin art. 8 din Legea m. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Apreciază că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție, principiul neretroactivității legilor.

Potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.

Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

Or, în cazul său, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate, ce au abrogat posibilitatea acordării lui, intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

De asemenea, trebuie observat că, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Așadar, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.

Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului:" 1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".

Lipsirea sa de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea sa de acest bun în sensul celei de-a doua fraze, primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.

Astfel, introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu (premiul anual) și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr. 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de C. de A. Bacău - Secția civilă – România, în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Concluziile Comisiei Europene au fost că: „Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale pct.17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.

Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii.

Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de C. de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.25 din Legea nr.330/2009, Legea nr.284/2010, art.1 din Codul civil, art.15 alin.2, art.20, art.41, art.44, art.124 și art.125 din Constituția României, art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr.47/1992, Decizia nr.2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței instanței, susținând că față de dispozițiile art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă instanța competentă teritorial cu soluționarea cauzei este T. M. și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

De asemenea, ținând cont de data introducerii acțiunii, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că potrivit art. 3 din Decretul 167/1958 privind prescripția termenul de prescripție este de 3 ani, iar în conformitate cu disp. art. 268 alin.1 lit.c din Legea 53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictul individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Pârâtul a solicitat să se constate că este prescris dreptul material la acțiune al reclamantului pentru perioada corespunzătoare anului 2011 invocând totodată prevederile art. 171 al. 1 Codul muncii.

Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că, prin Legea cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dreptul la acordarea premiului anual nu a mai fost prevăzut, având loc astfel o abrogare implicită a temeiului legal de acordare a acestui drept. Începând cu anul 2012 premiul nu a mai fost prevăzut în niciuna din legile și ordonanțele anuale de salarizare (Legea 283/2011, OUG nr. 84/2012, OUG nr. 103/2013, OUG nr. 83/2014).

În ceea ce privește principiul neretroactivității legii invocat de către reclamant, pârâtul a precizat că un pretins conflict între norme succesive prin prisma efectului neretroactivității, respectiv între Legea nr.330/2009 și Legea 285/2010, a fost soluționat de C. Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție.

În schimb nu se poate pune problema supraviețuirii dreptului la premiul anual sub imperiul legilor și ordonanțelor anuale de salarizare care nu l-au mai prevăzut.

Referitor la obligarea la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, pârâtul a arătat că este accesoriu capătului principal de cerere, iar potrivit principiului de drept accesorium sequitur principalae, ceea ce este accesoriu urmează situația a ceea ce este principal, motiv pentru care a solicitat respingerea petitului ca neîntemeiat.

Pârâta C. de A. C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului V., excepția litispendenței și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În ce privește excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului V., C. de A. C. a arătat că reclamantul este conducător auto în cadrul Tribunalului M. și nu-i sunt aplicabile disp. art. 127 Cod procedură civilă care vizează numai magistrații, asistenții judiciari și grefierii nu și personalul conex din care face parte reclamantul conform disp. art. 3 alin. 4 din Legea nr. 567/2004, apreciind că instanța competentă cu soluționarea cauzei este T. M..

În ce privește excepția litispendenței, a arătat că pe rolul Tribunalului Sibiu se află înregistrat dosarul nr._ care are aceeași cauză, același obiect și aceleași părți cu prezenta cauză și având în vedere că potrivit art. 138 alin. 1 C pr civ care prevede că „nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte” a solicitat trimiterea dosarului la T. Sibiu.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 13.01.2012, a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada 01.01._12 având în vedere că acțiunea a fost introdusă la data de 13.01.2015 și ținând seama de disp. art. 6 alin. 4 din codul de procedură civilă și art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Astfel, prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective și plata dobânzii legale începând cu 01.01.2011.

Deci, fiind vorba de plata unor drepturi de natură salarială, în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 171 alin.1 din Codul muncii care prevăd că: "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate."

Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.

De asemenea, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă „termenul prescripției este de 3 ani” dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării conflictelor de muncă pot fi formulate „în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”, astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.

Pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, promovată împotriva Curții de A. C..

A arătat că susținerile reclamantului sunt eronate, întrucât, potrivit art. 25 alin. 1 și 4 din Legea nr. 330/2009: „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".

Din conținutul dispozițiilor legale menționate rezultă în mod indubitabil că dreptul de a primi premiul anual se naște începând cu data de 01 ianuarie a anului următor perioadei pentru care se face premierea și nu anterior acestei date.

În concret, dreptul reclamantului de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010 s-a născut la data de 01 ianuarie 2011, însă, începând cu aceeași dată a intrat în vigoare Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care, prin art. 39 lit. w), a abrogat expres dispozițiile Legii nr. 330/2009, inclusiv cele privitoare la plata premiului anual pentru personalul plătit din fondurile bugetare.

Salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost reglementată de Legea nr. 285/2010, care la art. 8 prevede că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar (...)”.

Totodată, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 menționează că, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege, iar de la data intrării în vigoare a acestei legi (01.01.2011) a fost abrogată Legea-cadru nr.330/2009.

Pe cale de consecință, beneficiul acordat de art. 25 din Legea nr.330/2009 a fost suprimat prin Legea nr. 284/2010 (ca urmare a abrogării legii care îl prevedea) și prin art. 8 din Legea nr.285/2010 (care a specificat expres că nu se mai acordă).

Așadar, legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că în anul 2011 nu se mai acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011, măsura făcând parte dintr-o . astfel de măsuri propuse de legiuitor, măsuri care să asigure încadrarea în țintele stabilite prin strategia fiscal-bugetară.

Ca atare, sumele de bani ce au fost destinate plății premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub altă formă, anume cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații, în cuantum de 15%, în acest sens invocând disp. art. 1 din Legea nr. 285/2010.

Prin urmare, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 care nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, au fost avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.

În altă ordine de idei, pârâta a invederat că Legea nr. 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său și cu precădere art. 1 din acest act normativ, a fost declarată constituțională prin decizia nr.1655/28.12.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 51/20.01.2011. C. Constituțională a reținut că o situație de criză economică reprezintă un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor, printre care și plata premiului anual aferent anului 2010, aplicate nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice. Așa cum rezultă din răspunsul Comisiei de la Veneția, statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulențe economice grave care afectează întregul său sistem economic și financiar.

În contextul jurisprudențial al Curții Constituționale este relevantă și Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, în cuprinsul căreia C., în mod judicios, a reținut că „legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.”.

În ceea ce privește momentul intrării în vigoare a prevederilor legale criticate - Legea 285/2010, se constată că acestea au intrat în vigoare la data de 01.01.2011 și s-au aplicat întregului personal bugetar beneficiar al premiului anual conform reglementărilor legale anterioare.

Teoretic, Legea nr. 285/2010 - legea nouă s-a aplicat premiului anual aferent anului 2010, întrucât ne aflăm în cazul unor raporturi juridice ce nu au fost încheiate, ci sunt născute numai sub imperiul legii vechi, dar nu și-au epuizat efectele, câtă vreme plata premiului anual nu a fost realizată în luna ianuarie a anului 2011.

Referitor la neretroactivitatea legii invocată de către reclamant, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile, în literatura de specialitate se consideră, în mod firesc, că o lege nu se poate aplica asupra faptelor prin care se constituie sau se sting situații juridice, nici asupra efectelor acestor situații care s-au consumat înaintea intrării în vigoare a legii noi.

Tot în aplicarea principiului neretroactivității legii civile, se admite că toate efectele situațiilor juridice, care s-au produs ori epuizat înainte de . legii noi, rămân valabile, neputând fi afectate de legea nouă, dar efectele care se produc abia după modificarea legii sunt supuse legii noi. Cu alte cuvinte, dacă o situație juridică s-a realizat în întregime sub imperiul legii vechi, legea nouă nu îi va fi aplicabilă. per a contrario, dacă efectele situațiilor juridice se produc abia după . legii noi, această din urmă lege este aplicabilă.

Ca atare, plata premiului anual, ca efect viitor al unei situații reglementate prin legea veche, este în mod evident sub incidența legii noi, respectiv Legea nr. 285/2010 în situația de față.

În consecință, prevederile Legii nr. 285/2010 nu retroactivează, acestea neproducând nici un efect pentru perioada anterioară emiterii lor, în ceea ce privește plata premiului anual aferent anului 2010, legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce privește plata efectivă a acestui premiu aferent anului 2010, plată care a avut loc sub forma majorărilor salariale ce se acordă în acest an.

Așadar din punct de vedere legal, legiuitorul este îndrituit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare (cum sunt primele, premiile, sporurile, etc.), cât și modalitatea de plată a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicându-se asupra tuturor raporturilor juridice de muncă aflate în derulare, fără ca aceste măsuri să atragă nerespectarea dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii.

A arătat că în mod constant C. Europeană a Drepturilor Omului a reținut că nu reprezintă o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 nici diminuarea salariului lunar al personalului bugetar, printr-un act adoptat de parlament.

Astfel, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/11) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/11), C. Europeană a Drepturilor Omului a constatat că România nu a încălcat dispozițiile articolului 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare și deci cu atât mai puțin se poate aprecia că suprimarea premiului anual (care reprezintă un beneficiu, o gratificație acordată de către angajator salariatului, peste salariul lunar) ar reprezenta o încălcare a art.1 din Protocol.

Prin sentința nr. 853/09.06.2015 pronunțată de T. V. – Secția I Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului V. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind reclamantul C. C. V. în favoarea T. M..

S-a reținut că reclamantul are calitatea de conducător auto la T. M., astfel că nu sunt aplicabile disp. art. 127 pct. 1 și 3 Cod procedură civilă, care se referă numai la judecători, procurori, asistenți judiciari și grefieri.

Ca atare, în cauză sunt incidente disp. art. 269 alin. 2 Codul muncii care prevăd că „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”, respectiv T. M..

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 30.06.2015 sub nr._ .

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 14.01.2015 sub nr._, reclamantul C. C. V. a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, T. M. și C. de A. C., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

În motivarea cererii, reclamantul a invocat aceleași aspecte pe care le-a susținut și în cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului._ aflat pe rolul Tribunalului V..

Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Totodată, a solicitat să se aibă în vedere Decizia ICCJ nr. 21/18.11.2013 prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea disp.art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

A mai arătat că potrivit art. 25 alin. 1și 4 din Legea nr. 330/2009 „pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul pentru care se face premierea iar plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.

Prin art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 au fost abrogate expres disp. Legii nr. 330/2009 iar art. 8 din această lege a stipulat faptul că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Astfel, legiuitorul a stabilit expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorărilor salariale de 15% prevăzută pentru întregul personal bugetar în anul 2011, măsura făcând parte dintr-o . astfel de măsuri propuse de legiuitor, măsuri care să asigure încadrarea în țintele stabilite prin strategie fiscal bugetară.

În ceea ce privește Legea nr. 284/2010 C. Constituțională a reținut „că statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe carele realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare”

Pârâta C. de A. C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În ce privește excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, pârâta a arătat că reclamantul este conducător auto în cadrul Tribunalului M. și nu-i sunt aplicabile disp. art. 127 Cod procedură civilă care vizează numai magistrații, asistenții judiciari și grefierii nu și personalul conex din care face parte reclamantul conform disp. art. 3 alin. 4 din Legea nr. 567/2004, apreciind că instanța competentă cu soluționarea cauzei este T. M..

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 14.01.2012, a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada 01.01._12 având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și ținând cont de disp. art. 6 alin. 4 din Codul de procedură civilă, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.

Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.

Pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, promovată împotriva Curții de A. C..

Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".

Referitor la neretroactivitatea legii invocată de reclamant a arătat că plata premiului anual, ca efect viitor al unei situații reglementate prin legea veche, este în mod evident sub incidența legii noi, respectiv Legea nr. 285/2010 în situația de față.

Prin sentința nr. 1237/03.06.2015 pronunțată de T. Sibiu – Secția I Civilă s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Sibiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul C. C. V. în favoarea Tribunalului M., reținându-se că reclamantul a indicat domiciliul său din Dr.Tr.S., astfel că în temeiul art. 284 Codul muncii competent să soluționeze acțiunea este T. M..

Urmare a declinării cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 26.06.2015 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din data de 15.09.2015 pronunțată de T. M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ s-a dispus trimiterea dosarului nr._ la dosarul nr._ în vederea reunirii cauzelor.

S-a constatat că potrivit art.138 alin.1 și 2 Cod procedură civilă „ nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte”; „excepția litispendenței poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în orice stare a procesului în fața instanțelor de fond”. Aliniatul 3 al aceluiași articol dispune că atunci „Când instanțele sunt de același grad, excepția se invocă înaintea instanței sesizate ulterior. Dacă excepția se admite, dosarul va fi trimis de îndată primei instanțe învestite”.

Totodată, s-a constatat că în raport de dispozițiile legale citate și având în vedere că acțiunea ce formează obiectul dosarului nr._ are aceleași părți, obiect și cauză cu acțiunea ce formează obiectul dosarului nr._, urmează a se trimite dosarul nr._ la dosarul nr._, în vederea reunirii cauzelor.

Prin încheierea din data de 15.09.2015 pronunțată de T. M. în dosarul nr._ s-a dispus reunirea dosarului nr._ la dosarul nr._, reținându-se că cele două dosare au aceeași cauză, același obiect și privesc aceleași părți.

Din oficiu, în baza dispozițiilor art.22 alin.2 Cod procedură civilă s-au solicitat relații de la T. M. – serviciul contabilitate referitor la calitatea de salariat a reclamantului și la acordarea drepturilor bănești în perioada în litigiu, relații comunicate cu adresa nr. 1284/02.10.2015 .

Analizând acțiunea în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, T. constată și reține următoarele:

Reclamantul C. C. V. desfășoară activitate ca șofer în cadrul Tribunalului M., începând cu data de 20.11.2003, fiind încadrat ca personal conex potrivit deciziilor emise de C. de A. C..

Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul solicită să fie obligați pârâții M. Justiției, T. M. și C. de A. C. la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu și obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011 potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011 când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală.

În baza art.248 alin.1 Cod pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâți:

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. Justiției și C. de A. C., instanța reține că prin acțiune se solicită plata unor diferențe salariale urmare a includerii premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011 și în continuare.

Potrivit art. 6 al.4 din noul cod civil „prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”, art.6 al.5 din același cod dispunând că „dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .”.

În raport de dispozițiile art. 6 al.4 din noul Cod civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011, se constată că pentru diferențele de drepturi salariale constând în premiu anual, solicitate începând cu data de 01.01.2011 se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Potrivit art.3 din acest decret termenul de prescripție este de 3 ani, art.7 dispunând că „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”.

De asemenea, art.12 din decret prevede că „În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”, text aplicabil în cauză, deoarece plățile solicitate se plăteau lunar, fiind prestații succesive.

Se mai reține că potrivit art. 171 Codul muncii republicat (anterior art. 166), dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Față de aceste dispoziții legale, se constată că în raport de data introducerii cererii – 13.01.2015 - dreptul la acțiune este prescris pentru drepturile bănești solicitate pentru perioada 01.01.2011 – 13.01.2012.

Pe fondul cauzei, T. reține că prin art.25 din Legea nr.330/2009 s-a prevăzut că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, plata premiului făcându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Art.25 din Legea 330/2009 a fost abrogat prin art.39 lit.w din Legea 284/2010.

Ulterior, prin Legea nr.285/2010 s-a reglementat salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, lege intrată în vigoare la data de 01.01.2011, iar în art.1 alin.1, 2 s-a prevăzut că „începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizaților de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Începând cu 01.01.2011 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut ….indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plăti din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

De asemenea, în art.8 din Legea nr.285/2010 s-a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Din interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 rezultă că acest text reglementează situația sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, prevede încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 rezultă că beneficiul premiului anual pe anul 2010 este recunoscut, modificată fiind numai modalitatea de acordare, în sensul că se acordă eșalonat și succesiv.

Din interpretarea coroborată a disp. art.1 alin.1 și art.8 din Legea nr.285/2010 rezultă că prin acest act normativ, începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum erau acordate personalului bugetar în luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale acordate în anul 2011.

În cuprinsul legii nu se face distincție între categoriile de majorări salariale acordate personalului bugetar, respectiv nu se face referire la alte majorări salariale ce se acordă în 2011 urmare a includerii sumelor corespunzătoare premiului anual pe anul 2010, în afară de procentul de 15% prevăzut în art.1 din Legea nr.285/2010.

În ceea ce privește natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, prin decizia nr.414/14.07.2005 a Curții Constituționale s-a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.

De asemenea și prin decizia nr.1615/20.12.2011 C. Constituțională a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, să le modifice, să le suspende sau să le anuleze.

Referitor la susținerea reclamantului în sensul că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era un drept câștigat, iar instanța potrivit art.20 din Constituție trebuie să dea prioritate reglementărilor internaționale atunci când acestea sunt mai favorabile în materia drepturilor omului, se constată că prin Hotărârea din 8 mai 2005, pronunțată în cauza Kechko împotriva Ucrainei, C. Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare.”

De asemenea, prin această reglementare nu se încalcă nici principiul neretroactivității legii civile, deoarece dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, cu atât mai mult cu cât prin această prevedere nu s-a negat beneficiul dreptului, ci s-a schimbat numai modalitatea de acordare.

Dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.115/09.02.2012 C. Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr. 21/18.11.2013 prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Prin această decizie s-a reținut că Legea-cadru nr.330/2009 a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010; premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

S-a mai reținut că aceste dispoziții legale - art.8 din Legea nr.285/2010 - prevăd modalitatea prin care statul urmează să își execute această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/ indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.

Așa fiind, s-a concluzionat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr.330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, modificându-se numai forma de executare a obligației de plată a acestui premiu care a fost inclus în majorarea salarială din anul 2011, conform art.8 din Legea 285/2010.

În raport de aceste dispozițiile legale, se constată că începând cu 01.01.2011 premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate în anul 2011 conform art.8 din Legea 285/2010.

Salarizarea personalului bugetar în anul 2012 a fost reglementată prin Legea nr.283/2011 prin care a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

În art.1 din acest act normativ se prevede că „în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

În art.7 alin.2 din Legea nr.283/2011 se prevede că „în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.

Din interpretarea dispozițiilor enunțate din Legea nr.283/2011 rezultă că urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, acesta este acordat și în continuare, întrucât de la data de 01.01.2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011, în acest sens pronunțându-se C. Constituțională prin decizia nr.115/2012 publicată în Monitorul Oficial nr.230/05.04.2012.

Cât privește salarizarea personalului din sectorul bugetar în anul 2013 a fost reglementată prin OUG 84/2012, iar în art.1 s-a prevăzut că „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art.1 și art.3 - 5 din OUG nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012”.

Prin OUG 19/2012 s-au aprobat unele măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, iar în art.1 al.1, 3 s-a prevăzut că „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. Cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare… se majorează potrivit alin.(1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

Prin urmare și în anul 2013 s-a menținut în plată, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor/indemnizațiilor de încadrare acordate personalului bugetar.

De asemenea, potrivit art.9 din OUG 84/2012 prevederile art.II din OUG nr.80/2010 aprobată prin Legea 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.

În raport de această dispoziție se constată că se menține prevederea referitoare la neacordarea premiilor de către autoritățile și instituțiile publice și în anul 2013 - art.7 alin.2 din art.II din Legea 283/2011.

În ceea ce privește salarizarea personalului bugetar pe anul 2014 se constată că a fost reglementată prin OUG 103/2013.

În art.1 alin.1, 3 din această ordonanță se prevede că „în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare…. se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

În art.9 alin.2 din OUG 103/2013 se prevede că „în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.

Prin OUG 83/2014 a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

În art.1 al.1, 2 din această ordonanță s-a prevăzut că „În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții … În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

În art.2 al.1 se arată că „Începând cu luna ianuarie 2015, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare…. se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

În raport de cronologia actelor normative în materia salarizării personalului bugetar, se constată că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate conform art.1 din Legea 285/2010, iar ulterior, începând cu anul 2012, s-a menținut cuantumul brut al salariului de bază avut în luna decembrie din anul anterior.

În cauză nu se poate reține susținerea reclamantului referitoare la existența unei discriminări invocându-se în acest sens art.15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE din 29.06.2000 cu privire implementarea principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și art.17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.200 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

În acest sens se reține că diferența de tratament devine discriminatorie când există diferențe între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, însă în cauză nu a existat o discriminare cât timp salarizarea reclamantei s-a efectuat conform dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel că întregului personal bugetar i s-au aplicat aceleași acte normative referitoare la drepturile salariale.

Având în vedere motivele expuse se apreciază că este neîntemeiat petitul principal privind acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011; față de soluția pronunțată în capătul de cerere principal, se apreciază că nu se mai impune analizarea petitelor accesorii privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și plata dobânzii legale.

În raport de considerentele în fapt și în drept anterior enunțate se constată că acțiunea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. Justiției și C. de A. C..

Constată prescris dreptului material la acțiune al reclamantului pentru perioada 01.01.2011 – 13.01.2012.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. C. V. – CNP_ în contradictoriu cu pârâții M. Justiției cu sediul în București ., sector 5, T. M. cu sediul în Drobeta T. S. .. 14, județul M. și C. de A. C. cu sediul în C. ..5 A, județul D..

Cu apel, cale de atac care se depune la T. M..

Pronunțată în ședința publică de la 06.10.2015, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

M. I.

Asistent judiciar,

R. B.

Asistent judiciar,

Ș. U.

Grefier,

E. V.

Red. MI/tehnored EV

5 ex/03.11.2015

Cod operator 2626

← Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 4278/2015....		Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 4127/2015. Tribunalul... →

Obligaţie de a face. Sentința nr. 4117/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 4117/2015. Tribunalul MEHEDINŢI