Recalculare pensie. Sentința nr. 46/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 46/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 2531/101/2015

Dosar nr._ - asigurări sociale-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 46

Ședința publică din data de25.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. M. M.

Asistent judiciar L. G.

Asistent judiciar R. B.

Grefier D. M. Al-F.

Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect recalculare pensie, formulată de reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii M..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul și consilier juridic C. I. pentru pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că relațiile solicitate au fost comunicate de către C. Națională de Pensii Publice cu adresa nr. 1097/2015, la care s-a anexat adresa nr. 1117/2015 emisă de Comisia Centrală de Contestații .

Se ia act că reclamantul și reprezentanta pârâtei nu mai au cereri de formulat sau probe de solicitat și față de relațiile comunicate, s-a acordat cuvântul asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, acordându-se cuvântul:

Consilier juridic C. I. solicită admiterea excepției arătând că în cauză se contestă decizia de pensionare, ci nu hotărârea Comisiei Centrale de Contestații care nu a fost pronunțată, motive pentru care acțiunea este inadmisibilă, fiind prematur introdusă.

Reclamantul B. D. arată că a contestat decizia de pensie la comisia de contestații, însă contestația nu a fost soluționată încă, urmând să formuleze contestație la instanță împotriva hotărârii comisiei după ce i se va comunica.

T R I B U N A L

Deliberând asupra acțiunii de față constată următoarele:

La data de 26.03.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe acțiunea formulată de reclamantul B. D. prin care a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii M. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată să emită o decizie de pensie rectificativă prin care să-i fie recalculată pensia prin valorificarea adeverinței nr.6117/08.10.2009 emisă de ., iar drepturile să-i fie plătite începând cu data de 22.08.2014, când s-a născut dreptul său la pensie pentru limită de vârstă.

În fapt, reclamantul a arătat că este pensionar pentru limită de vârstă din data de 22.08.2014 conform deciziei de pensie revizuite nr._/09.12.2014 emisă de C. Județeană de Pensii M., iar în buletinul de calcul nu au fost incluse și veniturile obținute în programul de lucru reglementat de art.2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1546/1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.2579/1956, art.2 din Decretul nr.175/1973 pentru perioada 10.06.1985- decembrie 1989 în care a lucrat la ..

Veniturile obținute în perioada 10.06.1985- decembrie 1989 nu au fost înregistrate în carnetul de muncă, dar pentru acestea s-au plătit asigurările sociale conform adeverinței nr. 6117/08.10.2009, însă aceste venituri nu au fost luate în calculul pensiei .

În perioada reținută în adeverință reclamantul a arătat că a desfășurat activitate în regim de lucru prelungit conform art.2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1546/1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.2579/1956, art.2 din Decretul nr.175/1973, acte care prevedeau că ministerele de resort, de comun acord cu sindicatul, vor putea aproba șantierele de construcții și montaj pentru care se admite programul normal de lucru până la 10 ore /zi, iar în cazuri excepționale prelungirea zilei de lucru de peste 10 ore/zi.

Veniturile realizate din munca prestată peste programul normal de lucru, potrivit acestor dispoziții legale, sunt venituri cu caracter tarifar, care trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul a pensiei, conform Anexei 15 la HG 257/2011.

Aceste venituri nu reprezintă o formă de retribuire a muncii în regie sau după timp, deoarece art.12 din Legea 57/1974 prevedea această formă de retribuție pentru situația în care retribuția tarifară era stabilită pe oră, zi sau lună, însă timpul de muncă în regim de lucru prelungit are un alt regim juridic, fiind considerat ca timp normal de lucru.

În perioada 10.06._90 reclamantul a arătat că a avut un program de lucru de 10,12 ore/zi, pe șantier - punct de lucru construcții montaj Combinatul de A. Grea T. S., iar din adeverință rezultă că adaosurile salariale nu sunt sporadice, ci au caracter permanent.

De asemenea, reclamantul a invocat și decizia nr.5/20.09.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție arătând că în calculul punctajului pensiei trebuie să se respecte principiul contributivității prevăzut de Legea 263/2010.

Prin acțiune reclamantul a mai arătat că împotriva deciziei nr._/09.12.2014 a formulat, la data de 16.01.2015, contestație la Comisia Centrală de Contestații, însă nu a primit răspuns în termen de 45 de zile conform art.150 alin.4 .

În susținerea acțiunii reclamantul a depus în copie următoarele înscrisuri: decizia nr._/09.12.2014 emisă de C. Județeană de Pensii M., anexa la această decizie, contestația înregistrată sub nr.1.104/16.01.2015, adeverința nr.6117/08.10.2009 emisă de ., cartea de identitate.

Pârâta C. Județeană de Pensii M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă arătând că prin decizia nr._/29.09.2014 reclamantului i s-a stabilit o pensie anticipată în sumă de 1.294 lei, plata efectuându-se din data de 22.08.2014.

Prin cererea nr.23.108/15.10.2014 pensionarul a solicitat revizuirea deciziei de pensie conform unei adeverințe privind grupa de muncă, în urma examinării actelor fiind emisă decizia de revizuire a pensiei nr._/09.12.2014. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestația înregistrată sub nnr.1.104/16.01.2015 prin care își manifesta nemulțumirea pentru nevalorificarea adeverinței nr.6117/08.10.2009 emisă de ..

Pârâta a precizat că contestația și dosarul administrativ de pensie au fost înaintate Comisiei Centrale de Contestații cu adresa nr. 9501/22.04.2015 și potrivit art.149 din Legea 263/2010 există o procedură prealabilă administrativă obligatorie pentru deciziile emise în baza acestei legi. Hotărârile comisiei pot fi atacate la tribunal în 30 de zile de la data comunicării, însă în prezenta cauză este contestată decizia de pensie emisă de casa de pensii, astfel că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, deoarece în instanță pot fi contestate doar hotărârile Comisei Centrale de Contestații.

Din oficiu s-au solicitat relații de la C. Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații pentru a comunica dacă a fost soluționată contestația formulată de reclamant împotriva deciziei nr._/09.12.2014, relațiile solicitate fiind comunicate cu adresa nr. 1097/12.06.2015.

Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată și reține următoarele:

Reclamantul B. D. este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă conform deciziei de pensionare nr._/09.12.2014.

Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul solicită revizuirea deciziei de pensionare nr._/09.12.2014 și recalcularea pensiei prin valorificarea adeverinței nr.6117/08.10.2009 emisă de ..

În raport de solicitarea reclamantului, instanța reține că potrivit art.107 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii „ în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii…. operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului modificările ce se impun prin decizie de revizuire” .

În alin.3, 5 ale aceluiași articol se prevede că „pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia…Sumele rezultate în urma aplicării al. 3 se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea”.

În art.106 din același act normativ se prevede că „ admiterea sau respingerea cererii se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii …. ”.

Potrivit art.149 alin.1 din Legea 263/2010 deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare la Comisia Centrală de Contestații, în art.151 alin.2 prevăzându-se că hotărârile Comisiei Centrale de Contestații pot fi atacate la instanța judecătorească competentă în 30 de zile de la comunicare

În raport de textele de lege enunțate, se constată că, în cauză, reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr._/09.12.2014, contestație înregistrată la C. Județeană de Pensii M. sub nr.1104/16.01.2015.

Ca urmare, contestația și dosarul administrativ de pensie au fost înaintate la Comisia Centrală de Contestații cu adresa nr. 9501/22.04.2015, iar contestația a fost înregistrată la comisie și se află în curs de soluționare, așa cum rezultă din adresa nr.1097/12.06.2015 - fila 30 dosar.

Având în vedere dispozițiile legale anterior enunțate din care rezultă că referitor la deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii este prevăzută o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, procedură care nu a fost finalizată întrucât Comisia Centrală de Contestații nu a soluționat contestația formulată de reclamant, se apreciază că acțiunea este prematur introdusă, urmând să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. D. - CNP_, cu domiciliul în Drobeta T. S., ..1, ., ., județul M. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii M., cu sediul în Drobeta T. S., bld. C. I, nr.3, județul M..

Cu apel, cale de atac care se depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică din data de 25.06.2015 la sediul Tribunalului M..

Președinte,

N. M. M.

Cu votul consultativ al asistenților judiciari,

L. G. R. B.

Grefier,

Red./tehnored.: jud. NMM/ gref. AFM

Ex.4/03.07.2015

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Sentința nr. 46/2015. Tribunalul MEHEDINŢI