Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 2230/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2230/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 2230/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Civilă Nr. 2230/2015
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: N. G. D.
Asistenți Judiciari: G. T.
C. T.
Grefier: D. M. U.
Pe rol judecarea cauzei în materia litigii de muncă formulată de reclamanții: B. V., C. C., C. G. – toți cu sediul procesual ales la P. de pe L. Tribunalul Tulcea cu sediul în .,jud. Tulcea, B. D. – cu sediul ales în loc. Babadag la P. de pe L. Judecătoria Babadag, G. I. cu sediul procesual ales la P. de pe L. Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu pârâții M. P. – P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în București, ., sector 5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL C. – cu sediul în mun. C., . C, jud. C., P. DE PE L. TRIBUNALUL TULCEA cu sediul în Tulcea ., jud. Tulcea, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție – premiul anual.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de la 16 noiembrie 2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 noiembrie 2015 și ulterior la această dată.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înaintată la data de 08 iulie 2015 și înregistrată sub nr._, reclamanții: B. V., C. C., C. G., B. D., G. I. au chemat în judecată pe pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul Tulcea, solicitând obligarea acestora la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective, acordarea primei de vacanță începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu data de 01.01.2011, potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală și obligarea pârâților în solidar la plata acestor drepturi salariale.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, în acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.
Consideră reclamanții că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011.
S-a învederat că, Curtea Constituțională, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 și din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Au menționat reclamanții că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a-i îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar, de altfel, atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
S-a precizat că cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr. 21/2013, care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În acest sens, prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept, astfel că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea, iar pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate.
S-a mai prevăzut că premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar, de asemenea, aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
S-a susținut că dispozițiile menționate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46). De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
Au precizat reclamanții că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, art. l din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
Consideră reclamantele că, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124 și 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În dovedire, reclamanții au depus la dosarul cauzei deciziile nr. 69/2014, nr. 10/2013, nr. 14/2011 și anexa acestei decizii.
În apărare, pârâtul M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel C., în nume propriu și pentru P. de pe lângă Tribunalul Tulcea, a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii promovate de reclamanți invocând dispozițiile art. 196 C.Pr.Civ. urmare a nerespectării cerințelor imperative ale art. 194 lit. c) și d).Norma legală impune ca în cuprinsul cererii de chemare în judecată petenții să precizeze “obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare".
A mai solicitat a se observa că, deși obiectul cauzei este evident evaluabil în bani, în cadrul actului de sesizare a instanței, la niciunul din primele două capete de cerere nu se regăsește respectată dispoziția legală menționată.
Mai mult, cu privire la cel de al doilea petit al cererii - solicitarea primei de vacanță și al treilea petit al acțiunii, vizând acordarea dobânzii legale, lipsesc cu desăvârșire și orice indicare a motivelor de fapt și drept pe care s-ar întemeia solicitarea reclamanților.
Astfel, având în vedere lipsurile din cuprinsul cererii de chemare în judecată legiuitorul a înțeles a le sancționa cu nulitatea, sens în care a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art. 196 alin. 1 C.Pr.Civ.
Pe fond pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Astfel, a solicitat a se reține că pentru capetele doi și trei ale acțiunii reclamanții nu au formulat nici o motivare nici în fapt și nici în drept.
Cu privire la cererea reclamanților privind plata primei de vacanță aferente anilor 2011, 2012 și 2013 și pe viitor solicită a se avea în vedere că art. 24 indice 1 din O,.U.G. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a fost abrogat prin art. 39 lit. o din Lg. 284/2010.
Față de solicitarea reclamanților de a le fi recunoscute dreptul de a beneficia de drepturi salariale solicitate și de a le fi plătite sumele reprezentând prima de vacanță și pe viitor arată că nu se poate da curs solicitării având în vedere prevederile Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar și al Ordonanței de Urgență nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar pe anul 2013.
Acordarea premiului anual depindea de o un temei legal în vigoare în anul următor, când dreptul salarial urma să ia naștere, or Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011, astfel încât Legea nr. 330/2009 și-a încetat aplicabilitatea la finalul anului 2010.
În ce privește criticile reclamanților privind încălcarea principiului neretroactivității, legii, a solicitat a se reține că sunt neîntemeiate.
De asemenea, în condițiile în care legea nouă stabilește că premiul anual nu se plătește este evident că, fără a avea caracter retroactiv, plata drepturilor respective nu mai poate fi făcută în anul 2011.
Astfel, noțiunea de retroactivitate a Legii nr. 285/2010 ar trebui raportată la momentul plății drepturilor salariale corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010, care potrivit legii se situează în cursul anului următor celui pentru care se acordă premiul.
În ce privește cererea având ca obiect premiul anual aferent perioadei începând cu anul 2011 pe termen nelimitat pârâta solicită a se constata că acesta nu ridică probleme sub aspectul unei pretinse retroactivități, respectiv al unui pretins drept câștigat.
Perioada începând cu anul 2011 este în afara reglementării conținute în toate temeiurile de drept invocate de reclamanți, respectiv O.U.G. nr. 27/2006 și Legea nr. 330/2009 întrucât acestea erau deja abrogate încă de la 01.01.2010, respectiv 01.01.2011.
În prezența unei interdicții legale exprese de acordare a premiilor, deci inclusiv a premiului anual,cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata lor este neîntemeiată și se impune a fi respinsă ca atare.
La data de 03 august 2015 M. P. - P. de pe L. Î.C.C.J. a solicitat în ce privește primul capăt de cerere, respingerea acestuia ca inadmisibil, iar în subsidiar ca neîntemeiat.
În temeiul dispozițiilor art. 193 din NCPC ”sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
În aceste condiții se invocă excepția inadmisibilității acțiunii, în absența procedurii prealabile cerute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 285/2010.
Pe fondul cauzei arată că în conformitate cu art. 39 alin. 1 lit.w din Lg. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice publicată în M.O. al României, Partea I nr. 762/09.11.2009 cu modificările ulterioare.”
Se mai arată că prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a I.C.C.J. pronunțată în dosarul 16/2013 urmare recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe L. I,C.C.J., s-a stabilit că premiul anual a fost inclus în majorările de salarii stabilite în anul 2011.
De asemenea, a arătat pârâta că după data de 31 decembrie 2010, dată la care și-a încetat aplicabilitatea Lg. Nr. 330/2009 au intrat în vigoare noile politici salariale, stabilite prin Lg. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Lg. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Ținând cont de faptul că legiuitorul stabilește expres că acest premiu anual pentru anul 2010 nu se acordă, precum și modalitatea de „compensare” a acestui neajuns, pretențiile reclamanților privind plata acestui premiu în temeiul unei legi abrogate, sunt nefondate.
În aceste condiții în speța dedusă judecății, faptul că Legea nr. 285/2010 prevede că pe anul 2011 nu se realizează plata premiului anual aferent anului 2010 nu poate fi considerat o afectare a unui drept câștigat, însă modifică momentul în care respectivul drept poate fi plătit.
Criticile reclamanților privind încălcarea principiului retroactivității legii, pârâta consideră că sunt neîntemeiate.
În consecință noțiunea retroactivității Lg. 285/2010 ar trebui raportată la momentul plății drepturilor salariale corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010, care potrivit legii se situează în cursul anului următor celui pentru care se acordă premiul.
Legea nr. 285/2010 nu încalcă prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, soluția legislativă cuprinsă în art. 8 din Lg. 285/2010 a fost determinată așadar de apărarea securității naționale. Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni care se circumscriu celor de „scop legitim de interes general” și de „Cauză de utilitate publică”.
De asemenea, pârâta a solicit a se reține că nu ne aflăm în situația unei privări de proprietate, iar lipsa despăgubirilor pentru îngerință nu conduce automat la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța urmează să o respingă ca nefondată având în vedere că reclamanții nu contestă decizia de reîncadrare pe clase de salarizare ci solicită drepturile bănești provenite din premiul anual neinclus în majorarea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 285/2010.
Examinând cererea, în raport de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal conex în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag și respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin.
Potrivit art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009,”pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea”.
Aceste dispoziții legale au fost abrogate expres prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, lege care a intrat în vigoare de la data de 01.01.2011, cu excepția art. 34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României.
Salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011 a fost reglementată prin Legea nr. 285/2010, aplicabilă din 01.01.2011, act normativ care la art. 8 a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi”.
Așadar, printr-o dispoziție legală expresă, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată și destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.
Din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că legiuitorul a eșalonat plata acestor sume, iar creșterile salariilor din sectorul bugetar au inclus și suma unică, aferentă premiului anual solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituțională.
Astfel, prin Decizia nr. 115/09.02.2012 a Curții Constituționale a României s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 reținându-se, pe de o parte că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept care să satisfacă și să mențină un echilibru responsabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a mai statuat că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010 care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Chemată să se pronunțe asupra problemei de drept obiect al prezentei cauze instanța supremă, în cadrul recursului în interesul legii, prin decizia nr. 21 din 18.11.2013, obligatorie pentru instanțe, a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/ 2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, coroborând cele două decizii cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, așa cum a reținut și instanța supremă în motivarea sa, rezultă că, dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, sub forma includerii în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, fiind modificată doar forma de executare a obligației de plată, respectiv eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Respectarea drepturilor fundamentale nu trebuie însă să fie doar formală, iluzorie, ci concretă și efectivă, astfel cum a decis Curtea Europeană în numeroase hotărâri. În speță, pentru a se respecta această cerință este necesar a se verifica împrejurarea că, în concret, a avut loc o compensare între premiul anual și creșterile salariale acordate începând cu 01 ianuarie 2011 și, deci, s-a stins această datorie.
În opinia instanței, o astfel de compensare concretă nu a avut loc, aserțiunea legislativă neconstituind altceva decât o declarare pur formală a unei astfel de compensări, fără ca, în concret, să fie îndeplinite condițiile unei astfel de instituții juridice, pentru următoarele considerente:
Nu se poate pune semnul echivalenței între natura juridică a premiului și natura juridică a salariului.
Premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate la un nivel corespunzător, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară acordată pentru munca depusă de angajați.
Premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, pe când creșterea salarială s-a acordat de la 01.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată.
Mai mult, teoretic, unii angajați nu aveau dreptul la premiul anual pe anul 2010 ori aveau dreptul la un cuantum redus al acestuia, respectiv acei angajați care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar.
Or, dacă s-ar accepta teoria compensării, atunci ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să fie acordate diferențiat salariaților (luându-se în considerare situația fiecăruia și îndreptățirea la primirea unei anumite sume cu titlu de premiu anual pe anul 2010 ), iar nu în mod unitar și egal.
De asemenea, cercetând dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 se constată că „majorările salariale" la care face referire art. 8 din același act normativ s-au acordat „ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010" (alin. 3) al art. 1), așadar, criterii fără nici o legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 2010 și care putea fi diferențiat, atât în funcție de perioada lucrată, cât și în funcție de modul de desfășurare a activității profesionale.
Toate aceste considerente au format convingerea instanței că, în realitate, expresia „ acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi” nu reprezintă altceva decât o declarare pur formală a unei așa zise compensări a dreptului la premiu, fără însă nici un substrat de fond, deci fără a se realiza, în concret, efectul declarat al acestei prevederi legale, în raport de natura juridică și cuantumul acestui drept salarial.
In alta ordine de idei, intenția legiuitorului, prin acordarea majorărilor salariale succesive, a fost aceea de a readuce salariul/indemnizația/solda la nivelul anterior reducerii de 25%. Acest aspect rezultă din expunerea de motive prezentată în susținerea proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență pentru adoptarea măsurilor în vederea recuperării reducerilor salariale .
Acest demers legislativ a fost impus și de Curtea Constituțională care, soluționând excepția de neconstituționalitate a Legii nr.118/2010, a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei, constituie o restrângere a dreptului constituțional la muncă, ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art.53 din Constituție (Decizia nr.872/2010).Astfel, Curtea a constatat că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi.
Se mai reține în expunerea de motive că prin dispozițiile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost posibilă recuperarea parțial a drepturilor diminuate, in procent de 15%, sens în care se impune adoptarea unui act normativ care să asigure recuperarea integrală a reducerii salariale de 25%.
În considerarea celor expuse, instanța constată că, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a realizat în concret o privare de un bun a reclamanților, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, respectiv o privare de dreptul dobândit la primirea majorărilor salariale stabilite pentru anul 2011 și evident pentru perioada următoare acestui an.
În concluzie, întrucât în fapt, în majorările salariale pe anul 2011 nu a fost inclus și premiul anual a cărui acordare a fost menținută sub această formă, se constată că, reglementarea este doar pur formală, fără o bază concretă și nu s-a realizat în fapt.
În aceste condiții, reglementarea legală devine una iluzorie, formală și deci nu poate fi acceptată, ea constituind o veritabilă privare de proprietate, sancționată de Convenție prin art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
Omisiunea plății majorărilor salariale care să includă și premiul anual a condus, în consecință, la nașterea unui drept de creanță în favoarea salariaților bugetari (reclamanții), creanță ce reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Față de toate aceste considerente, instanța va dispune obligarea pârâților să plătească reclamanților drepturi bănești provenite din premiul anual neinclus în majorarea prevăzută de art. 8 din Lg. 285/2010, începând cu data de 01.01.2011 reclamanților B. V. și G. I., începând cu data de 01.02.2013 reclamantului C. C. și începând cu data de 17.09.2014 reclamantului B. D. și până la includerea acestora în salariul lunar, drepturi ce se vor reactualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea vor fi obligați aceeași pârâți la includerea în salariul de bază al reclamantelor a drepturilor aferente premiului anual.
Referitor la daunele interese moratorii solicitate de reclamanți, acestea se cuvin a fi acordate întrucât este evident că acestea au suferit un prejudiciu ca urmare a neplății drepturilor salariale analizate.
Aceste daune trebuie suportate de debitori atât în temeiul dispozițiilor art. 1082 și 1088 cod civil anterior, conform cărora, art. 1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afara numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”, art. 1088 alin. 1 „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.
În prezent aceste dispoziții legale sunt reluate prin art. 1535 alin.1 Noul Cod Civ. conform căruia „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
Ca urmare, pârâții anterior menționați vor fi obligați și la plata de daune interese moratorii constând în dobânda legală aferentă acestor drepturi bănești începând cu data de 01.01.2011 reclamanților B. V. și G. I., începând cu data de 01.02.2013 reclamantului C. C. și începând cu data de 17.09.2014 reclamantului B. D. și până la achitarea integrală a acestora.
Urmează a fi respinse ca nefondate pretențiile reclamantului C. C. aferente perioadei 01.01.2011 – 31.01.2013 și cele ale reclamantului B. D. aferente perioadei 01.01.2011 – 16.09.2014, având în vedere că în aceste perioade aceștia nu aveau calitatea de salariați la P. de pe lângă Tribunalul Tulcea și respectiv la P. de pe lângă Judecătoria Babadag.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, ca nefondată.
Admite cererea in parte formulată de reclamanții: B. V., C. C., C. G. – toți cu sediul procesual ales la P. de pe L. Tribunalul Tulcea cu sediul în .,jud. Tulcea, B. D. – cu sediul ales în loc. Babadag la P. de pe L. Judecătoria Babadag, G. I. cu sediul procesual ales la P. de pe L. Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu pârâții M. P. – P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în București, ., sector 5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL C. – cu sediul în mun. C., . C, jud. C., P. DE PE L. TRIBUNALUL TULCEA cu sediul în Tulcea ., jud. Tulcea.
Obligă pârâții să plătească reclamanților drepturi bănești provenite din premiul anual neinclus în majorarea prevăzută de art. 8 din Lg. nr. 285/2010, începând cu data de 01.01.2011 reclamanților B. V. și Gandac I., începând cu data de 01.02.2013 reclamantului C. C. și începând cu data de 17.09.2014 reclamantului B. D. și până la includerea acestora în salariul lunar, drepturi ce se vor reactualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pe aceeași pârâți la includerea in salariul de baza a drepturilor aferente premiului anual, precum si la plata de daune interese moratorii constând în dobânda legală aferentă acestor drepturi bănești începând cu data de 01.01.2011 reclamantilor B. V. si Gandac I., incepand cu data de 01.02.2013 reclamantului C. C. și începând cu data de 17.09.2014 reclamantului B. D. și până la achitarea integrală a acestora.
Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 noiembrie 2015.
Președinte, Asistenți Judiciari,
D. N. G. G. T. și C. T.
Grefier – M. D. U.
Red. Asist. Jud. TC/15.12.2015
Tehnored. Gref. UMD/15.12.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
