Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 818/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 818/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 251/88/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 818/2015
Ședința publică din data de 22 mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ș. R.
Asistenți judiciari: G. T.
C. T.
Grefier: E. G.
Pe rol judecarea cauzei litigiu de muncă formulată de reclamanta B. D. G., cu domiciliu ales la Palatul de Justiție, T. G., ., etaj 4, camera 406, județ G., în contradictoriu cu pârâții M. DE JUSTIȚIE, cu sediul în București, sector 5, ., C. DE A. G., cu sediul în Palatul de Justiție, ., G. și T. G., cu sediul în Palatul de Justiție, ., G., având ca obiect drepturi bănești – dobânzi.
Dosarul a avut termen de judecata la data de 06 mai 2015, cele consemnate în încheierea de ședință din acea dată face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a constatat cauza in stare de judecată și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 20 mai 2015, ulterior la data de 22 mai 2015, când s-a pronunțat prin prezenta hotărâre.
T.,
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 12 februarie 2015, înregistrată sub nr._, reclamanta B. D. G., a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. G. și T. G., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se dispună obligarea pârâților în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată, stabilită irevocabil prin titlul executoriu reprezentant de sentința civilă nr. 741 pronunțată la 06.05.2009 de T. G. în dosarul nr._, sentință definitivă și irevocabilă prin decizia nr.956/R/14.10.2009 pronunțată de C. de A. G. în dosarul nr._, de la data scadenței și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează.
În motivare reclamanta a arătat că, este posesoarea titlului executoriu sentința civilă nr. 741 pronunțată la 06.05.2009 de T. G. în dosarul nr._, sentință definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 956/R/14.10.2009 pronunțată de C. de A. G. în dosarul nr._,
A precizat reclamanta că, deși se află în posesia unui titlu executoriu încă din anul 2009, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să achite în întregime sumele datorate.
S-a mai precizat că prin sentința civilă menționată au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
A menționat reclamanta că potrivit hotărârii judecătorești menționate, pârâții au fost obligați să îi plătească drepturile salariale menționate anterior însă doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.
S-a mai menționat că, prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a OUG 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru ea întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.
Consideră reclamanta că, imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești . constituie și o ingerință în dreptul său de proprietate iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fară efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).
In ceea ce privește data plății, mai precizează reclamanta că, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență și așa cum rezultă din hotărârile atașate este în prezența unei creanțe certe și exigibile.
S-a arătat că potrivit art. 1073 din vechiul Cod civil., creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese, executarea indirectă a obligației presupunând dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.
In privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite apreciază reclamanta că, în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii, iar cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme se află în fața unei evaluări legale, consideră reclamanta că nu are obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației a suferit un prejudiciu.
S-a mai arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1082 C. civ. anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Totodată, s-a mai arătat că, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
A precizat reclamanta că, dobânzile legale, accesorii ale creanței sale, i se cuvin ca daune moratorii, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
Mai consideră reclamanta că, este îndreptățită să primescă daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, daune ce îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1082, 1088, 1101 C. civ. anterior, art. 1535 și 1536 din Noul Cod Civil, art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru drepturi bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar – fiscale în domeniul bancar.
În dovedire, reclamanta depus la dosarul cauzei, sentința civilă nr. 741/06.05.2009 pronunțată de T. G. în dosarul nr._ .
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâților M. Justiției, C. de A. G. și T. G..
La data de 02 martie 2015, pârâta C. de A. G. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare a 3 ani de la data introducerii acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării, C. de A. G. a arătat că, prin decizia nr. 2/2014, I.C.C.J. admițând recursul în interesul legii, a statuat că, „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin.1, alin.2 teza 1 și art. 1535 alin.1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
La data de 12 martie 2015, M. Justiției a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la pretențiile solicitate ținându-se cont de data introducerii acțiunii 12.02.2015.
În susținerea excepției s-a arătat că, sumele ar putea fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii prezentei acțiuni, fiind vorba de pretenții distincte pentru care termenul de prescripție se raportează la
data introducerii acțiunii în instanță.
Pârâtul a mai arătat că solicitarea reclamantei are un caracter accesoriu, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
A mai învederat pârâtul că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă „termenul prescripției este de 3 ani” dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 268 alin. 1 lit. c din Legea 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate “în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. În situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”, astfel încât pretențiile
afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
Totodată, potrivit art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din
neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”. În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție,
învederează pârâta aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.
Pârâtul a mai susținut că atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă si să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce si să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.
A mai arătat pârâtul că Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare. În aceste condiții, trebuiesc observate dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/1958 referitoare la întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția nu pot fi reținute, întrucât OUG 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamanții le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.
Pârâtul a mai arătat că pe lângă principiul prescrierii acțiunii privind un drept accesoriu odată cu prescrierea acțiunii privind un drept principal (prevăzut de art.1 alin.2 din Decretul nr. 167/1958), legea mai consacră și un alt principiu care guvernează efectele prescripției extinctive și anume cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă ( art. 12 din decret). În considerarea acestui ultim principiu enunțat, jurisprudența s-a pronunțat în sensul că „Dobânzile de întârziere, prevăzute de art. 1088 C.civ., fiind prestații succesive în sensul art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, potrivit acestui text, cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită” ( Decizia nr. 1366/1981 a Secției civile a fostului Tribunal Suprem).
Mai mult, trebuie avute în vedere reținerile din Decizia nr. 304/04.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, potrivit cărora "...termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii”. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării. Întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese. De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele
răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Pârâtul a mai arătat că, art. 1535 C. civ. prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.”
A mai susținut pârâtul că, dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Pârâtul a arătat că, drepturile câștigate prin hotărârile judecătorești menționate de către reclamant au fost și vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective a fiecărei tranșe, și că obligarea și la plata dobânzii legale, nu se impune „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată) ...”, astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
A mai susținut pârâtul că, în ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011 și OUG 83/2014.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare. Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.”
Pârâtul a mai învederat că, pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.” În aceste împrejurări, plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG_ și HG 248/2014, HG 551/2014, HG 870/2014, HG 1105/2014 și OUG 83/2014.
A mai arătat pârâtul că, în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadentă. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului. Așadar, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în
cuantumul si la termenul stabilit de OUG 71/2009.
Pârâtul a invocat ca practică judiciară, Decizia nr. 117/10.12.2013 pronunțată de C. de A. Timișoara în Dosarul nr._, prin care C. a reținut că prin efectul termenelor legale suspensive stabilite în favoarea debitorilor prin OUG 71/2009, „creditorii nu pot pretinde executarea obligațiilor înlăuntrul acestor termene, astfel încât, în aceste intervale de timp nu curge nicio dobândă penalizatoare, reprezentând daune-interese moratorii. În plus, pentru antrenarea răspunderii contractuale a debitorilor sub forma obligării acestora la plata daunelor-interese moratorii, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, adică trebuie făcută dovada existenței prejudiciului, a
faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate.
Pârâtul a mai susținut că, instituțiile publice debitoare nu au refuzat executarea, ci au făcut aplicarea unui act normativ prin care s-a prevăzut plata eșalonată..."De asemenea prin Decizia nr._/7.12.2012 pronunțată de C. de A. C. în Dosarul nr._ s-a admis recursul formulat de
M. Justiției împotriva Sentinței civile nr. 2474/13.09.2012 pronunțată de
T. M.. C. de A. C. a reținut că ,.o creanță constatată printr-o hotărâre judecătorească devine exigibilă numai în momentul în care hotărârea devine executorie fie prin învestirea cu formulă executorie, fie prin recunoașterea caracterului executoriu prin lege.
A mai susținut pârâtul că, instituția debitoare nu a refuzat executarea creanței, ci a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a
se plăti creanța eșalonat. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit. Intervenția legiuitorului printr-un act normativ validat de C. Constituțională și de C. Europeană a Drepturilor Omului care a avut ca efect suspendarea executării obligației de plată și plata eșalonată constituie caz fortuit care exonerează pe debitori de plata dobânzilor".
Examinând cererea prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
În fapt, nu s-a contestat că reclamanta deține calitatea de creditor al pârâților, în baza titlului executoriu constând în hotărârea judecătorească mai sus menționată, indicată în petitul cererii de chemare în judecată, rămasă definitivă și irevocabilă, sub imperiul Codului de procedură civilă 1865, prin care i-au fost acordate sume ce reprezintă drepturi salariale, actualizate doar cu indicele de inflație, fără dobânzi, care au fost solicitate pentru prima dată în litigiul dedus judecății.
Este de notorietate că printr-o . acte normative (în esență, dispozițiile OUG 71/2009, cu modificările și completările ulterioare), o parte din sumele datorate de către pârâți în baza titlului executoriu au fost achitate, restul fiind eșalonate la plată, potrivit unui grafic stabilit prin lege, până în anul 2016.
În legătură cu plățile parțiale ale debitului (actualizat cu indicele de inflație), sunt de reținut următoarele aspecte esențiale pentru speță:
dreptul la dobânda legală solicitată pe cale separată de reclamantă în prezentul litigiu nu a fost niciodată recunoscut prin actele normative mai sus menționate (deci nu a existat și din conținutul întâmpinării se observă că nici nu există o recunoaștere de către pârâți a pretențiilor reclamantei, cu eventual efect întreruptiv de prescripție a dreptului material la acțiune),
ca atare, prescripția dreptului material la acțiune (care este distinctă de prescripția dreptului de a cere executarea silită), atât raportat la cererile cu caracter principal (plata drepturilor salariale), cât și la cele accesorii (actualizarea sau plata dobânzii legale) nu a fost niciodată suspendată sau întreruptă prin actele normative menționate, care au impus doar suspendarea procedurilor de executare silită (conform art. 1 alin. 2 din OUG 71/2009), fiind cunoscut că instituția juridică a dreptului de a cere sau de a continua executarea silită nu se confundă cu instituția juridică a dreptului material la acțiune, după cum vom dezvolta în cele ce urmează,
ca ipoteză juridică, dreptul material la acțiune pe capătul principal de cerere (plata drepturilor salariale) este prescris la data promovării acțiunii civile deduse judecății – 12 februarie 2015; în alte cuvinte, dacă reclamanta ar fi solicitat în prezenta cauză atât dobânda legală cât și plata drepturilor salariale principale, cererea ar fi fost prescrisă,
cu toate acestea, deși în speță dreptul material la acțiune asupra debitului principal s-a stins iar „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii” (art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958, aplicabil ratione temporis), nu se poate reține că dreptul la acțiune pentru accesorii - dobânda legală - ar fi stins în întregime, pentru că acesta are caracter divizibil, fiind cunoscut că dobânda legală nu se datorează forfetar, ci pentru fiecare zi de întârziere care se scurge până la plata integrală, iar „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită” (art. 12 din Decretul 167/1958); or, în speță pentru fiecare zi de neplată a dobânzii legale curge un termen de prescripție distinct al dreptului material la acțiune, fiind împlinite doar termenele prescripțiilor începute cu mai mult de trei ani anterior datei promovării acțiunii.
În drept, litigiul ridică problema acordării dobânzii legale pentru un debit stabilit prin hotărâre judecătorească devenită executorie până la 31.12.2009, chestiune care a fost soluționată, cu forță juridică obligatorie, prin Decizia de Recurs în Interesul Legii nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care al cărei dispozitiv s-a statuat că „în aplicarea dispozitiilor art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I si art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobanzii legale pentru plata esalonata a sumelor prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar in conditiile art. 1 si 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificari prin Legea nr. 230/2011.”
Prin urmare, niciun argument contrar al pârâtului M. Justiției nu poate fi primit raportat la legalitatea, de plano, a soluției de obligare la plata dobânzii legale, pentru că s-ar încălca forța obligatorie a interpretării date de Înalta Curte, ce operează de la data publicării în Monitorul Oficial - 3 iunie 2014, inclusiv la data pronunțării prezentei hotărâri judecătorești, cu privire la situații juridice aflate în curs de constituire, condiționate de controlul de legalitate al instanței (art. 517 alin. 4 NCPC).
Cu toate acestea, în ceea ce privește întinderea dreptului la plata dobânzii legale (limitările acestui drept), se poate observa cu ușurință, din chiar considerentele DRIL mai sus nominalizate, că prin orientarea jurisprudențială a cărei legalitate a fost recunoscută de Înalta Curte se aprecia că: „Solutia de acordare a dobanzii legale de la data scadentei a fost justificata prin aplicarea art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, cu limitarea decurgand din termenul de prescriptie extinctiva, fara vreo referire la prevederile art. 1088 alin. 2.” (a se vedea paragraful 3.1 din DRIL - „Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești”, sublinierea noastră).
Or, dacă s-ar fi considerat că ar fi operat vreo întrerupere a prescripției dreptului material la acțiune, nu s-ar mai fi menționat că există „limitări decurgând din termenul de prescripție extinctivă”; așadar, nici instanțele judecătorești care admiteau dobânda legală, generând practică neunitară, nu o admiteau în întregime, ci sub rezerva prescripției, sau cel puțin aceasta a fost constatarea la care s-a oprit Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, așa cum am arătat mai sus, prescripția dreptului de a cere, prin acțiune separată, dobânda legală, nu a fost niciodată întreruptă, pentru că nici prescripția dreptul de a cere plata debitului principal – drepturile salariale – nu a fost vreodată întreruptă.
În acest sens, este evident că dacă reclamanta nu ar fi deținut titlul executoriu și ar fi solicitat, prin acțiuni depuse în anul 2014, plata drepturilor salariale anterioare anului 2010 (cum este cazul în speță), cu sau fără dobânda legală, cererea ar fi fost respinsă ca prescrisă.
Așadar este neîndoios că una este să deții titluri executorii a căror executare silită să fi fost suspendată legal, în baza OUG 71/2009, iar alta este să nu deții niciun titlu executoriu asupra dobânzii legale, ipoteză în care OUG 71/2009 nu produce efecte juridice, pentru că prezentul litigiu nu vizează executarea unui titlu preexistent (care ar fi suspendată de drept), ci chiar obținerea titlului executoriu, sub condiția verificării legalității acestuia, cele două chestiuni juridice fiind subsecvente, dar vădit distincte.
Or, potrivit considerentelor aceleiași DRIL, care se bucură de forța obligatorie a dispozitivului, întrucât îl explică și se reflectă în acesta, „Natura juridica a masurilor dispuse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legala a executarii silite a titlurilor executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din insusi continutul art. 1 alin. (2) din ordonanta de urgenta, potrivit caruia, in cursul termenului in care are loc plata esalonată” (subl ns).
În concret, suspendarea legală a executării silite (prin OUG 71/2009) nu are nicio influență asupra prescripției dreptului material la acțiune, care în speță nu a fost suspendată, pentru că nu există identitate întreacțiuneacivilă(care are ca scop protejarea unui drept sau interes) șiexecutarea silită (care urmărește punerea în executare a hotărârii judecătorești prin care s-a admis acțiunea civilă). Deci, prescripțiile care pot afecta cele două instituții juridice (acțiunea și respectiv executarea) sunt distincte și nu se confundă.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat mai sus, este lipsită de fundament legal teza pârâtului M. Justiției în sensul că dreptul la dobânda legală ar fi în întregime prescris, ca urmare a prescripției dreptului principal, ipoteză care nu ține cont de caracterul divizibil al prescripției în cazul prestațiilor succesive, caracterizate printr-un număr egal de termene de prescripție – calculate în raport de fiecare prestație (art. 12 din Decretul 167/1958) și care, dacă ar fi primită, ar conduce la lipsirea de efecte juridice a DRIL 2/2014, de o manieră incompatibilă cu forța obligatorie a acesteia.
În alte cuvinte, dacă s-ar considera că în toate cazurile existenței hotărârilor judecătorești devenite executorii până la 31.12.2009 ar opera prescripția integrală a dreptului material la acțiune cu privire la plata dobânzii legale, pentru acțiunile separate, introduse cu cel puțin trei ani mai târziu (deci începând cu ianuarie 2013), ar însemna că ar fi fost imposibil să existe practică judiciară neunitară la data examinării și soluționării recursului în interesul legii prin Decizia nr. 2/2014, hotărâre care ar fi fost total inutilă – or, această ipoteză care este vădit contrazisă de considerentele și dispozitivul soluției, precum și de finalitatea căii extraordinare de atac.
În final, menționăm că soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru perioada 06 mai 2009-11 februarie 2012, se întemeiază pe caracterul imperativ, sub imperiul reglementării de drept civil substanțial – Decretul 167/1958 al sancționării reclamantei pentru rămânerea în pasivitate, din culpă procesuală, în raport de omisiunea acesteia de a solicita dobânda legală, după data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie, pentru perioada care depășește 3 ani de la data promovării acțiunii deduse judecății.
Așadar, considerentele mai sus expuse converg spre soluția admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii pretențiilor aferente perioadei 06.05.2009 – 11 februarie 2012, ca fiind prescrise.
Examinând cererea pe fondul cauzei, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 741/06.05.2009 pronunțată de T. G. în dosarul civil nr._, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 956/14.10.2009 a Curții de A. G., au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, ambele raportate la indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 29.01.2009 și până la modificarea cadrului legislativ, drepturi actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Relativ la executarea sentințelor civile definitive și irevocabile legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010.
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 34 % din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
La data de 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 3 decembrie 2012, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10 % din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35 % din valoarea titlului executoriu”
Titlul executoriu depus la dosarul cauzei datează din anul 2009 și încă nu a fost puse în executare.
În cauză sunt incidente dispozițiile legale sub imperiul cărora au fost pronunțate hotărârile irevocabile, respectiv art. 1082 și art. 1088 cod civil anterior conform cărora, art. 1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afara numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”, art. 1088 alin. 1 „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.
În prezent aceste dispoziții legale sunt reluate prin art. 1535 alin.1 Noul Cod Civ. conform căruia „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
Pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Existența unui prejudiciu care trebuie acoperit a fost constatat și prin Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii prin care instanța supremă admițând recursul a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Față de considerentele arătate, tribunalul urmează a admite acțiunea și a obliga pârâții la plata către reclamantă a unor daune interese moratorii sub forma dobânzii legale aferentă sumei datorate conform sentinței civile nr. 741/06.05.2009 pronunțată de T. G. în dosarul civil nr._, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 956/14.10.2009 a Curții de A. G., începând cu data de 12 februarie 2012 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge ca prescrise pretențiile aferente perioadei 06.05.2009-11 februarie 2012.
Admite cererea - litigiu de muncă - formulată de reclamanta B. D. G., cu domiciliu ales la Palatul de Justiție, T. G., ., etaj 4, camera 406, județ G., în contradictoriu cu pârâții M. DE JUSTIȚIE, cu sediul în București, sector 5, ., C. DE A. G., cu sediul în Palatul de Justiție, ., G. și T. G., cu sediul în Palatul de Justiție, ., G., având ca obiect drepturi bănești – dobânzi.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a unor daune interese moratorii sub forma dobânzii legale aferentă sumei datorate conform sentinței civile nr. 741/06.05.2009 pronunțată de T. G. în dosarul civil nr._, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 956/14.10.2009 a Curții de A. G., începând cu data de 12 februarie 2012 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la T. Tulcea.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 mai 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
Ș. R. G. T., C. T.
GREFIER,
E. G.
Red. jud. RS/15.06.2015
Tehnored. gref. GE/16.06.2015- ex. 6
./
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1520/2015.... → |
|---|
