Contestație decizie de concediere. Decizia 869/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 869
Ședința publică de la 29 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de "" I împotriva sentinței civile nr.808 din 13.05.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurenta " I " și mandatar pentru intimata, lipsă fiind aceasta din urmă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.
Consilierul juridic pentru recurenta " I " depune delegație la dosar și arată că nu are de formulat alte cereri.
Mandatar pentru intimata arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru recurenta " I " solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Mai solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Instanța respinge cererea de amânare a pronunțării formulată de reprezentantul recurentei.
Mandatar pentru intimata depune concluzii scrise la dosar.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr. 555/99/05.02.2008, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata " I", solicitând desființarea deciziei de concediere nr. 288/31.12.2007, reintegrarea sa pe postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
În motivarea cererii, contestatoarea a susținut că decizia de desfacere a contractului de muncă este netemeinică și nelegală, desființarea postului neavând o cauză reală și serioasă.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia nr. 288/31.12.2007.
Intimata " I" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că prin decizia nr. 288/31.12.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei motivat de desființarea locului de muncă al acesteia ca urmare a transformărilor tehnologice și reorganizării întregii activități.
S-a mai arătat că măsurile dispuse au fost prezentate Sindicatului Independent "Încrederea" în cadrul ședinței Comitetului Director din 11.01.2008.
De asemenea, la data de 28.01.2008 a avut loc un control din partea I, nefiind constatate încălcări ale dispozițiilor Codului muncii.
În dovedirea susținerilor sale, intimata a depus la dosar înscrisuri. La termenul de judecată din 07 mai 2008, contestatoarea a invocat excepția nulității deciziei de concediere raportat la prevederile art. 142 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 18 din Regulamentul de organizare și funcționare al pârâtei.
De asemenea, la termenul de judecată din 02.04.2008, instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității deciziei, raportat la disp. art. 74 alin. 1 lit. d) din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 1447/01.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă excepția nulității deciziei invocată de contestatoare, a fost admisă contestația și s-a constatat nulitatea deciziei nr. 288/31.12.2007, fiind obligată intimata la reintegrarea contestatoarei, la plata drepturilor salariale cuvenite și la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata.
Prin decizia nr. 237/20.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iașia fost casată în parte sentința recurată, respinsă excepția nulității deciziei și trimisă cauza spre rejudecare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 555/99/17.04.2009.
Prin sentința civilă nr.808/13.05.2009, Tribunalul Iașia admis contestația formulată de contestatoarea, a anulat decizia nr. 288/31.12.2007 emisă de " I", intimata fiind obligată să o reintegreze pe contestatoare pe postul deținut anterior concediere și să-i plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă, precum și suma de 293,4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost salariata intimatei " I" pe postul de "crescător îngrijitor de animale pentru producția de carne" la Ferma nr. 3, conform contractului individual de muncă și actelor adiționale la acest contract.
Prin decizia nr. 288/31.12.2007 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul disp. art. 55 lit. c, art. 58, art. 65 și art. 73 și urm. Codul muncii, ca urmare a transformărilor tehnologice, reorganizării întregii activități și a desființării locului de muncă.
Potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă". Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia sau în statul de funcții. De asemenea, desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Potrivit disp. art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, prima instanță a reținut că intimata, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestatoare, respectiv nu a depus la dosarul cauzei organigrama sau statul de funcții din care să rezulte că acest post a fost efectiv suprimat din structura sa. Astfel, s-a reținut de către instanță că singura organigramă depusă la dosar, ce putea fi avută în vedere de către angajator la momentul luării măsurii de concediere, este cea aprobată de din 19.03.2007, organigramă în care Ferma nr. 3 nu apare ca desființată. În același sens, și în statul de funcții aprobat de din 19.03.2007 figurează Ferma nr. 3 cu un număr total de 32 de salariați. Or, intimata nu a dovedit că acest stat de funcții ar fi suferit modificări anterior luării măsurii concedierii, prin suprimarea unor posturi printre care și cel ocupat de contestatoare. Mai mult, instanța a reținut că angajatorul, abia prin înscrisurile depuse la filele 19 - 29 dosar recurs, respectiv Hotărârea nr. 5/14.11.2008 a A, procesul verbal de ședință din aceeași dată și Hotărârea nr. 6/14.11.2008 a, a dovedit aprobarea desființării Fermei nr. 3 și modificarea organigramei și statului de funcțiuni în acest sens.
În consecință, instanța a constatat nelegalitatea și netemeinicia deciziei nr. 288/31.12.2007 și în temeiul disp. art. 78 Codul muncii, a dispus repunerea contestatoarei în situația anterioară concedierii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC "" I I, prin reprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Recurenta invocă faptul că hotărârea primei instanțe cuprinde considerente contradictorii.
Astfel, deși instanța de fond reține că angajatorul nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestatoare, respectiv nu a depus la dosarul cauzei organigrama sau statul de funcții din care să rezulte că acest post a fost efectiv suprimat din structura sa, constată totuși că, prin Hotărârea nr. 5/14.11.2008 a A, procesul-verbal de ședință din aceeași dată și Hotărârea nr. 6/14.11.2008 a, unitatea a dovedit aprobarea desființării Fermei nr. 3 și modificarea organigramei și statului de funcțiuni în acest sens.
Se mai invocă faptul că prima instanță trebuia să rețină din probele administrate în cauză faptul că situația economică a societății era critică datorită faptului că nu au fost realizați parametrii de producție planificați, nu s-a realizat sporul în greutate la puii de carne, toate acestea ducând la pierderi de producție, cât și la pierderi financiare.
Se susține că acesta a fost motivul pentru care au fost luate măsuri urgente de restructurare și de sistare a activității în unele sectoare de activitate.
Întrucât societatea nu a avut la acel moment și nici în prezent posibilitatea de a oferi alte locuri de muncă ( locul de muncă al contestatoarei fiind desființat), recurenta arată că este în imposibilitate de aor eintegra pe intimată.
Recurenta susține că au fost respectate condițiile și termenele ce se impun de legislația în vigoare referitoare la concedierea salariaților, desființarea locului de muncă al contestatoaei fiind efectivă, având cauze reale și serioase.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit deciziei nr. 288 din 31.12.2007, " I " a dispus concedierea contestatoarei, în temeiul disp.art.65 din Codul muncii, ca urmare a desființării locului său de muncă, în baza procesului- verbal din data de 07.12.2007 al Consiliului de administrație și hotărârii Consiliului de administrație nr.14/07.12.2007.
Astfel cum rezultă din contractul de muncă nr.4/2002, actul adițional nr.1/11.04.2005 și din decizia contestată, intimata era salariata recurentei, în calitate de avicultor la Ferma nr.3 a societății.
Potrivit disp.art.65 din Codul muncii, astfel cum acesta a fost modificat prin nr.OUG55/2006, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat,din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
În situația concedierilor pentru motive care nu țin de persoana salariatului angajatorul trebuie să probeze, potrivit disp.art. 287 și 65 alin.2 din Codul muncii că desființarea locului de muncă a fost efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În speță, se reține că, deși prin nota privind rezultatele economico- financiare la Ferma 3, cu situația centralizatoare a pierderilor totale din modulul de creștere a puilor de carne pe 11 luni ale anului 2007(fila nr.37 dosar de fond) și înscrisurile depuse la filele nr.29-31 privind discuțiile purtate în cadrul Comitetului director al societății la data de 11.01.2008 privind situația Fermei nr.3, angajatorul a dovedit că desființarea locului de muncă este reală și serioasă, acesta nu a reușit prin probele administrate în cauză să dovedească că suprimarea postului intimatei a fost efectivă.
Astfel, se reține că singura organigramă depusă la dosar ce putea fi avută în vedere de către angajator la momentul luării măsurii de concediere este cea aprobată de din 19.03.2007, în care Ferma nr.3 a societății nu apare ca fiind desființată.
De asemenea, angajatorul nu a reușit să dovedească că statul de funcții aprobat de din 19.03.2007, care prevedea un număr de 28 de crescători de păsări în cadrul Fermei nr.3, ar fi suferit modificări anterior luării măsurii concedierii, prin suprimarea unor posturi, printre care și cel ocupat de către intimată. contradictorii
Se reține că în considerentele hotărârii pronunțate de către prima instanță nu există dispoziții contradictorii, întrucât instanța investită cu verificarea legalității și temeiniciei unei concedieri dispuse în temeiul disp.art.65 din Codul muncii nu poate reține ca fiind concludente în cauză decât acele înscrisuri doveditoare a desființării efective a postului ce existau la data luării măsurii.
Ori, hotărârea nr.5/14.11.2008 a Adunării generale ordinare a acționarilor, procesul-verbal de ședință din aceeași dată și hotărârea Adunării extraordinare a acționarilor nr.6/14.11.2008, ce aprobă desființarea Fermei nr.3, modificarea organigramei și a statului de funcțiuni al societății în acest sens, nu vin decât să întărească concluzia nelegalității deciziei de concediere dispuse la data de 31.12.2007, cu mult înainte ca desființarea postului să fie efectivă.
Pentru aceste considerente, se reține că în mod corect prima instanță a anulat decizia contestată în prezenta cauză.
În ceea ce privește motivul de recurs privind imposibilitatea reintegrării intimatei ca urmare a desființării ulterioare a postului pe care aceasta îl ocupa, se constată că nu poate fi reținut de către instanța de control judiciar, întrucât repunerea în situația anterioară este principala cauză a conflictului de muncă cu care salariatul a investit instanța de judecată, fiind inadmisibil ca anularea deciziei de concediere să rămână în această modalitate fără efect în ceea ce privește atingerea adusă dreptului la muncă, prin invocarea unei alte măsuri a angajatorului, distinctă de cea cu privire la care prima instanță s-a pronunțat în sensul anulării ei ca nelegală, care să fie astfel sustrasă controlului judiciar.
Se reține în acest sens că, prin hotărârea din 11.10.2007 pronunțată în cauza Ștefănescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, dacă s-ar accepta argumentul că reintegrarea nu mai este posibilă, dată fiind desființarea unei părți din unitate în care salariatul și-a desfășurat activitatea, angajatorul s-ar putea sustrage de la executarea unei decizii judecătorești invocând pur și simplu desființarea ulterioară a postului ocupat de partea interesată înaintea concedierii sale ilegale.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul muncii, să se respingă recursul declarat de "" I și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC I SA împotriva sentinței civile nr.808/13.05.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red./Tehnored.:;
2 ex.-06.10.2009;
Jud. fond- Tribunalul Iași:-;
-.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1223/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 49/2010. Curtea de... → |
|---|
